Preinchipuirea DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS de Fericitul IOSIF cel PREAFRUMOS.

†

 

   Fericitul Iosif cel Cel mai Frumos, una dintre cele mai graitoare figuri ale Vechiului Testament, a avut o inraurire insemnata asupra imnografiei ortodoxe si a invataturii patristice. Desigur, „dumnezeiestii Parinti, care au randuit pe toate bine" au hotarat ca in Lunea Mare, prima zi a Saptamanii Mari, sa ne aducem aminte de acest chip ales al Vechiului Testament. In Sinaxarul zilei citim: 

 In Sfanta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos...

 Condacul zilei, icosul si marimurile pentru praznuirea preainteleptul Iosif dau o stralucire aparte sarbatorii.

Iosif cel PreaFrumos

IOSIF, chip al lui HRISTOS

 Prin intreaga sa viata, Iosif il preinchipuie pe DOMNUL nostru IISUS HRISTOS si Patima Sa. Sunt multe puncte pe care le-am putea sublinia.

 Fratii lui l-au aruncat, din pizma, intr-un put. L-au dezbracat mai inainte si de haina pe care o purta: 

  Cand insa a sosit Iosif la fratii sai, ei au dezbracat pe Iosif de haina cea lunga si aleasa, cu care era imbracat, si l-au luat si l-au aruncat in put (Facerea 37:23-24)

 Tot astfel si fratii lui Hristos: L-au dezbracat si L-au dat pe Mantuitorul la moarte. Asa cum mai apoi Iosif a fost vandut rob in Egipt, si Fiul Omului a fost vandut rob sau, mai degraba, vandut ca cel mai mare raufacator chiar de catre ucenicul Sau, pe care El insusi il chemase la vrednicia apostoleasca. Asa cum Iosif a avut de infruntat o mare ispita din partea femeii lui Putifar si a izbandit s-o biruiasca, caci 

 lasand haina in mainile ei, a fugit si a iesit afara (Facerea 39:12)

tot asa si Hristos a fost ispitit din pricina rautatii omenesti, iar prin Dumnezeirea Sa a biruit moartea si pe diavolul. L-au dezbracat de haine, L-au omorat, dar prin moartea Sa a biruit stapanirea mortii. Asa cum Iosif, grait de rau, a fost inchis in temnita, si Fiul Omului, clevetit de oameni, a fost dat mortii si S-a pogorat in iad. Iosif a iesit biruitor din temnita, precum si Hristos din iad, facandu-Se imparat al Israilului celui nou.

Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat (Psalmi 92:1).

  In virtutea acestor minunate asemanari, Iosif cel preafrumos IL preinchipuie pe Hristos.

Invataturi de folos din viata Fericitului Iosif cel preafrumos.

 

 La inceput, fericitul si inteleptul Iosif a avut parte in viata sa de multe ispite. O ispita urma alteia. Cadeau toate asupra sa precum valurile amenintatoare gata sa-l zdrobeasca. Cum era plin de curatie, ispitele nu-i fusesera date pentru ispasirea pacatelor savarsite in trecut. Dumnezeu isi retrasese pentru o vreme Harul si-l parasise pentru a-l pune la incercare. Si a fost cu adevarat greu incercat.

 Sfantul Maxim Marturisitorul, amintind cele patru feluri de parasire din partea lui Dumnezeu pentru ispitirea noastra si scriind ca „toate felurile sunt mantuitoare si pline de bunatatea si de iubirea de oameni a lui Dumnezeu”, numeste parasirea de care a avut parte Iosif, drept una „spre dovedire”: „Alta spre dovedire, cum este la Iov si Iosif” Si intr-adevar, acest fericit barbat s-a dovedit stalp al intregii intelepciuni.

 Tot astfel si noi suntem de multe ori incercati in viata pentru a ni se face vadita libertatea, de vreme ce viata duhovniceasca inseamna lucrarea lui Dumnezeu si impreuna-lucrarea noastra. In afara libertatii si a cercarii ei, nu exista nimic bun.

 Apoi, Fericitul IOSIF a infruntat ispita venita din partea femeii lui Putifar, care-l tragea spre pacat, aratandu-si barbatia si biruinta mai cu seama in doua feluri. in primul rand, prin simtirea ca Dumnezeu este pretutindeni de fata: 

 Cum dar sa fac eu acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu? (Facerea 39:9)

 Ca un israelit bun si credincios simtea totdeauna prezenta lui Dumnezeu. In al doilea rand, prin fuga. Si-a lasat haina si a fugit din acel loc al ispitirii. Scrie sfintitul imnograf: 

 A doua Eva afland sarpele pe egipteanca, se nevoia sa impiedice pe Iosif prin cuvinte; dar el, lasandu-si haina, a fugit de pacat. Si, fiind gol, nu s-a rusinat, ca si cel intai-zidit mai inainte de calcarea poruncii.

 Aceasta intelegere vadeste modul ortodox in care trebuie sa infruntam ispitele de care si noi avem parte, mai cu seama pe cele trupesti. Simtirea prezentei lui Dumnezeu poate zadarnici toate atacurile celui viclean. Tot astfel lucreaza si simtirea ca vom fi despartiti in vesnicie de Dumnezeul iubirii: trairea iadului si a osandei vesnice sunt arme eficiente de lupta impotriva celui viclean. De multe ori insa trebuie sa ne si silim pe noi insine, iar uneori chiar sa alegem fuga. O astfel de fuga nu inseamna lasitate, asa cum obisnuiesc oamenii s-o numeasca, ci este barbatie, intelepciune. Aceasta intrucat intelegem bine faptul ca, bazandu-ne doar pe propriile noastre puteri, suntem cu totul slabi si neputinciosi a-l birui pe vrajmasul cel viclean si uneltitor de multe mestesugiri, care isi face prieten in lupta trupul nostru razvratit.

 Egipteanca, adica femeia lui Putifar, a tinut haina lui Iosif, insa in nici un chip nu i-a fost cu putinta sa-l tina si pe Iosif insusi, care a scapat din mainile ei. Referitor la aceasta, Sfantul Maxim Marturisitorul face urmatoarea observatie: la inceput, atrage atentia asupra faptului ca porunca lui Hristos nu este un cuvant de mica insemnatate, ci il ascunde inlauntrul ei pe Hristos, iar cum Hristos este nedespartit de Tatal si de Duhul Sfant, de aceea inlauntrul poruncilor Se ascunde totdeauna in chip tainic Sfanta Treime. Cuvintele poruncilor sunt acoperaminte, adica vesminte ale Cuvantului. Cand omul ajunge sa-si curateasca mintea si trece dincolo de aceste valuri, il vede atunci, pe cat ii este cu putinta, pe Cuvantul Care i-L arata pe Tatal.

 De aceea, cel ce doreste sa vina la partasia cu Dumnezeu nu trebuie sa ramana la cuvinte si, astfel, sa lase sa-i scape Cuvantul, asa cum s-a intamplat cu egipteanca, care a ramas cu hainele, in vreme ce Iosif i-a scapat. 

 De aceea e de trebuinta ca cel ce cauta cu evlavie pe Dumnezeu sa nu fie retinut de nici o litera, ca nu cumva sa primeasca in locul lui Dumnezeu cele din jurul lui Dumnezeu, adica sa imbratiseze in chip gresit, fara sa-si dea seama, in locul Cuvantului literele Scripturii. Caci Cuvantul scapa mintii, care crede ca prin valuri a prins pe Cuvantul cel netrupesc, asa cum Egipteanca n-a apucat pe Iosif, ci vesmintele lui.

 In acord cu intreaga invatatura a Sfintilor Parinti, Sfantul Maxim arata aici ca trebuie sa inaintam catre vederea Cuvantului Care Se ascunde indaratul cuvintelor Scripturii.

 Nu este de ajuns numai studiul cel din afara al Scripturii, nici memorarea unor pasaje din cuprinsul ei. Toti ereticii fac aceasta. Pentru a putea ajunge sa cuprindem duhul Scripturii trebuie sa traim viata cea tainica a Bisericii Ortodoxe, trebuie sa ajungem, adica, la teoria, la contemplatie, vederea-lui-Dumnezeu. Aceasta intrucat, potrivit Sfintilor Parinti, adevarata cunoastere a Scripturilor este contemplare, vedere («decupla»). Iar aceasta vedere sau luminarea mintii este urmare a curatirii inimii de patimi.

 Fara urmarea parcursului ortodox de tamaduire, omul nu poate fi hranit de cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu si nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Va tine vesmintele, dar nu si pe Cuvantul. Va ramane cu valurile care-L acopera, dar nu si cu Dumnezeul Cel Viu.

 De asemenea, Iosif, singur si gol, dupa ce si-a lepadat hainele, a izbandit sa scape de ispita si sa devina „conducator drept si impartitor de grane". Cuviosul Nil Ascetul, vorbind despre greutatile pe care ni le pricinuiesc in viata duhovniceasca detinerea multor bunuri materiale, scrie ca daca vrem sa sporim, trebuie sa ne dezbaram de bunurile materiale. „Pentru ca", scrie Sfantul Nil, „cel gol e greu de prins, sau chiar cu neputinta de prins de cei ce ii intind curse. Daca Iosif ar fi fost gol, n-ar fi avut de ce sa-l prinda Egipteanca, pentru ca spune dumnezeiescul cuvant ca l-a prins de vesmintele lui, zicandu-i: «culca-te cu mine!» Iar vesmintele sunt lucrurile trupesti, prin care prinzand placerea pe cineva il atrage la ea.  Asa cum atletii intra goi in stadionul de lupta, si asa cum diavolul insusi este gol, tot astfel, spune Sfantul Nil:  Sa ne dezbracam deci, rogu-va, de toate, caci vrajmasul ne asteapta la lupta gol.

Desigur, acest indemn se adreseaza indeosebi monahilor, care trebuie sa se lepede de toate pentru a urma viata cea monahiceasca. Iar cand spunem toate, intelegem orice bogatie, materiala sau duhovniceasca. Aceasta intrucat, daca monahul se leapada de bogatia materiala, dar pastreaza asa-numita bogatie intelectuala (simtul inteligentei, al capacitatii etc.), nu poate sa se supuna Parintilor duhovnicesti si, prin urmare, nu se poate mantui.

 La masura cuvenita, aceasta se poate intampla insa cu toti crestinii, in sensul ca nu trebuie sa se alipeasca de bunurile materiale si nu trebuie sa astepte prin acestea sporirea, fiindca astfel ajung la o forma de idolatrie. Traiesc, fara sa inteleaga, un fel de fetisism.

 Din pacate, observam in epoca noastra ca multi vor sa traiasca crestineste, sa urmeze simplitatea poruncii evanghelice, dar sunt legati prin bunurile materiale pe care le au. Cautam mereu sa ne sporim bunurile si traim cu o mentalitate capitalista, care la temelia ei este idolatra. Dam prilej oricarei egiptence sa ne tina legati de pamant. Si atunci numai o minune poate sa ne izbaveasca de aceasta stapanire tiranica.

 Fie ca INTELEPTUL si PREAFRUMOSUL IOSIF, care IL PreInchipuieste pe HRISTOS, sa ni se faca pilda de urmat, ca si noi sa ducem viata cea intru HRISTOS, sa ne facem robii lui Hristos, si atunci, ca toti atletii duhovnicesit, vom fi proslaviti,caci:

Dumnezeu da slugilor Sale cununa nestricacioasa!

Sa pasim impreuna cu Mantuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota

sursa:crestinortodox.ro

sursa foto:imgur.com 

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea 1

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 2-a

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 3-a

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 4-a