Totdeauna propria trandavie aduce paguba oamenilor

Totdeauna propria trandavie aduce paguba oamenilor

Citatul zilei de astazi a Sfantului Ioan Gura de Aur: Nu diavolul aduce paguba oamenilor, ci totdeauna propria lor trandavire doboara pe cei ce nu sunt cu luare aminte asupra lor

Pilde crestine-ortodoxe pe tema:

omului trandav "lenes"

• Harnicul, lenesul si…ispitele 

Intr-o dimineata, un baiat s-a dus la bunicul sau si l-a intrebat: 

– Bunicule, mereu spui ca trebuie sa fugim de pacate, dar cum sa ma feresc eu de ispite? 

– E, nepoate, ia spune-mi tu mie, daca un om ar vrea sa vaneze o pasare si ar vedea chiar deasupra sa una zburand, iar ceva mai incolo, o alta stand pe creanga unui pom, in care din ele crezi ca ar trage cu pusca? 

– Bineinteles, bunicule, ca vanatorul si-ar indrepta arma spre pasarea ce sta pe creanga. Sunt mai multe sanse sa o nimereasca pe cea care sta, decat pe cea care trece ca sageata prin aer. 

– Pai, vezi, baiatul meu…! Tot asa sunt si oamenii, asemenea pasarilor. Cand esti muncitor si harnic, cand esti mereu preocupat sa faci cat mai mult si mai bine, atunci diavolul nu poate sa te atinga cu ispitele sale. Dar pe omul lenes si delasator, diavolul cu usurinta il ispiteste, iar el cade imediat in pacat. Omul nu a fost facut de Dumnezeu ca sa stea si sa piarda timpul, la voia intamplarii, ci sa caute mereu sa munceasca cu spor si cu tragere de inima, fiindca doar asa va afla liniste si bucurie in viata. 

Mainile la munca, mintea si inima la Dumnezeu!

Pilde ⏬

• Cele 4 piersici ⏬

O data, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:

– Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta?

– Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.

– Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta?

– Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda…

– Si apoi?

– Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.

– Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca, <<lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga>>. 

- Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? L-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.

– Nu stiu.

– Cum nu stii, daaa ce-ai facut cu ea?

– Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!

– Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.

– Dar tie ti-a placut piersica?

– Nici eu nu stiu, tatuca.

– Cum, si tu ai vandut-o?

– Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.

Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si I-a spus:

– Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

Iisus Hristos: „Lasati copiii sa vina la Mine!” (Sfanta Scriptura)

• Pretul lucrurilor ⏬

Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:

– Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti fara rost.

– Cum sa nu, tata? Stiu foarte bine ca banii se castiga greu si nu ii voi mai risipi.

Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire, neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru.

– Acum sa stii ca esti pedepsit! A mai spus tatal. Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu vei fi si tu in stare sa castigi un ban.

Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina, framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de bani.

Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa.

– Tata, tata, a strigat el, intrand val-vartej, am castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!

– Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad cate sunt…

Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii pentru care muncise atat.

– Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si cum sa-i cheltuiasca, ii mai spuse tatal cu dragoste.

“Viata este munca si numai munca ii da omului dreptul de a trai: Apa curgatoare da viata, cea statatoare devine otravitoare” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

• Rasplata ⏬

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de harnic era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

– Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

– Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

– Uite, mai baiete, vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

– Gata, tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii?

– Nu! A raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate… Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

– Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii?

– Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nicio gheata. Ai inteles?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

„Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!” (Sfanta Scriptura)

• Vamesii si fariseii in zilele noastre ⏬

Un rau vijelios despartea doua sate cu oameni diferiti. Cei care traiau de-a dreapta raului erau considerati sfinti, fiindca spuneau ei, lucrau numai fapte bune, erau credinciosi, tineau posturile si faceau milostenie, a zecea parte din venitul lor o duceau la biserica. 

Iar de-a stanga era „satul pacatosilor”, cu oameni lenesi, cam cheflii, care nu prea mergeau pe la biserica si nu tineau poruncile cum trebuie.

Intr-una din zile, se lasa deasupra celor doua sate un nor negru inspaimantator si incepu intr-o clipa o furtuna cum nimeni nu mai vazuse. Dupa ce se mai linisti un pic furtuna si mai incetara tunetele si fulgerele, ce sa vezi?! Raul incepu sa se umfle vazand cu ochii si inunda gospodariile. Dar, ca un facut, s-a inundat doar "satul cuviosilor", nu si cel, "al pacatosilor". Multe case ale celor care se credeau sfinti s-au stricat, multe animale s-au inecat si cu multa paguba s-au trezit prin gospodariile lor.

Dupa ce Dumnezeu a dat soare si toate lucrurile s-au linistit, cuviosii au inceput sa-si puna intrebarea, cum de satul pacatosilor a scapat de inundatie, iar ei s-au trezit cu atata paguba. Unul dintre satenii cuviosi, cunoscut pentru intelepciunea sa, dori sa cerceteze acestea si facu un drum pana la rau. Acolo intalni pe un oarecare din satul pacatosilor, il saluta si intra cu el in vorba. Acela i-o lua inainte cu vorba si zise:

– Ce ati crezut, ca daca duceti viata cuvioasa este suficient ca sa nu va inunde? Eu cam stiu de ce satul vostru a fost inundat si al nostru nu!

– Pai care ar fi motivul?

– Motivul este acesta: ca oricat de smerit esti, de cuminte, de ascultator fata de poruncile lui Dumnezeu, mantuirea nu trebuie lucrata doar pentru tine.

– Pai ne ajutam intre noi, vrem sa ne mantuim sufletele cu totii, spuse „cuviosul”.

– Asa este, va ajutati intre voi, spuse „pacatosul” apasand pe ultimele doua cuvinte. Dar raul acesta nu l-ati mai trecut spre noi de cativa ani buni! Sa veniti aici si sa ne spuneti si noua cuvantul lui Dumnezeu si sa ne invatati viata cuvioasa. De aceea v-a dat Dumnezeu inundatia, fiindca ne-ati lasat sa ne pierdem sufletele desi suntem vecini…

– Pai atunci haidem sa facem pace, spuse sateanul „cuvios”, intinzand mana pacatosului. Si fie ca odata cu aceasta mana intinsa, sa facem din doua sate o singura comuna si impreuna sa ne mantuim!

– Bine ai grait frate! spuse „pacatosul”. Caci mantuirea nu e pentru un om, ci pentru noi toti. Eu gandesc asa, ca omul oricat ar fi de pacatos, se poate apleca dintr-odata spre viata cuvioasa. Sa-L lasam asadar pe Dumnezeu, ca de azi inainte, sa dea soare si ploaie peste amandoua satele, ca impreuna sa suferim si cele bune si cele rele. Si tot impreuna sa ne pregatim pentru dorita intalnire cu Domnul, atunci cand El ne va chema la El sa ne spuna, daca suntem mantuiti sau nu.

• Cei trei ucenici ⏬

Inteleptul avea trei ucenici: Nicodim, Varlaam, Ioan.

Odata vorbea cu un alt intelept, care l-a intrebat:

– Ce crezi despre Nicodim?

– Chiar si cele mai luminate minti ar fi uimite de intelepciunea lui.

– Dar Varlaam, ce virtuti are?

– Vitejia si curajul lui intrec pe cele ale eroilor neamului.

– Ce fel de om este Ioan?

– Harnicia lui poate fi exemplu pentru oricine.

La auzul acestor vorbe, inteleptul se mira:

– Daca Nicodim este atat de intelept, Varlaam atat de viteaz si Ioan atat de harnic, oare ce mai pot ei invata de la mine?

– Nicodim e intelept, dar lenes, Varlaam este viteaz, dar nechibzuit, Ioan este harnic, dar invidios. 

Nicodim nu stie ca intelepciunea nu-l face fericit pe lenes.

Varlaam nu banuieste ca fara precautie, curajul duce la pierzanie. 

Iar lui Ioan, nici prin gand nu-i trece, ca harnicia nu face casa buna cu invidia. Pana cand vor intelege acestea, eu voi fi dascalul lor, iar ei, invataceii mei.

Mereu mai avem ceva de invatat!

• Cand este duminica? ⏬

Animalele se adunara intr-o zi laolalta. Si ele voiau sa aiba duminica. 

Leul spuse furios: 

"Pentru mine, duminica este numai atunci cand mananc o gazela". 

Calul spuse: 

"Mi-ajunge o gramada mare de iarba ca sa pot spune ca este duminica".

Animalul lenes casca lung: 

"Pentru ziua de duminica am nevoie de o ramura mai groasa pe care sa pot dormi mai bine".

Paunul spuse cu mandrie:

"Un set de pene noi sunt suficiente pentru duminica mea".

Asa discutara animalele ore in sir si toate dorintele lor se indeplinira, dar pentru niciunul nu fusese duminica. Atunci cativa oameni trecura pe acolo si rasera:

"Dar nu stiati ca duminica este abia atunci cand vorbesti cu Dumnezeu ca si cu un prieten, in timpul Sfintei Liturghii, in Biserica?".

• Fratele neinsemnat ⏬

Intr-o familie ramasesera doar sapte frati la casa. Sase din cei sapte frati mersera la munca, iar cel de-al saptelea se ingrijea de gospodarie. Cand cei sase frati se intorceau obositi de la munca, gaseau casa aranjata, mancarea gata pusa pe masa si totul era pus la locul sau. Acestia erau bucurosi si-l apreciau pe fratele lor. Unul din cei sase voia insa sa fie mai destept decat ceilalti si-i puse celui de-al saptelea frate numele de "Lenesul". El voia ca si acesta sa mearga la treaba cu ei si sa-si castige astfel painea cea de toate zilele. Acest nume, din pacate, a avut priza la ceilalti frati ai sai. Deci l-au silit sa-i insoteasca la treaba. Astfel acesti frati traira o experienta surprinzatoare. Cand se intorceau obositi de la treaba, nimeni nu-i intampina cu un zambet; nicio mana binevoitoare nu se ingrijea de cele ale casei; nicio masa nu era cu bucate asternuta. Acum observara cat de rau procedara luand aceasta misiune de la fratele lor. Simtindu-se cu musca pe caciula, recunoscura fapta lor rea si hotarara ca inca din ziua urmatoare cel de-al saptelea frate sa-si reia fosta misiune in primire. Fericirea pierduta a celor sapte frati se reintoarse cu binecuvantarile sale. Astfel si-au reluat traiul lor in liniste, pace si intelegere.