Psaltirea Maicii Domnului
Catisma a douasprezecea
Psalmul: 90
†
1. Cel ce traieste cu ajutorul Maicii Domnului, se va salaslui sub puternicul ei Acoperamant.
2. Potrivnicul vrajmas din iad nu'l va vatama si sageata lui cea zburatoare nu se va atinge de el.
3. Ca o Stapana preaputernica il va izbavi de latul vanatorului si cu aripile sale il va acoperi.
4. Strigati catre ea, toti cei ce sunteti in nevoile voastre si rana cea pierzatoare nu se va apropia de sufletele voastre, nici de trupurile voastre.
5. Caci ea va aduce pretutindeni mantuirea sa!
~*~
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
~*~
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria
Dupa catisma a douasprezecea
Sfinte Dumnezeule… Preasfanta Treime… Tatal nostru…
Pe Maica Dumnezeului nostru o vom canta, ca prin ea bucurie s'a daruit lumii. Prin ea omenirea s'a dezlegat de blestem si noi ne'am izbavit de necazurile cele cumplite.
Slava…
Doamne, pazeste'ti turma prin mijlocirea celei ce Te'a nascut pe Tine, pazeste turma pe care ai rascumparat'o cu cinstitul Tau Sange si pazeste'o nevatamata de navalirile vrajmasilor, ca sa preamarim, Indurate, Dumnezeiasca Ta pogorare.
Si acum…
Intinandu'mi sufletul cu patimile, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile tale curateste'ma, caci tu esti focul cel curatitor al celor ce cu credinta se roaga tie.
Doamne miluieste (de 40 de ori) si rugaciunea:
O, Preamilostiva Stapana, Imparateasa cereasca, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu! Cunosc toate pacatele mele si necuratiile inimii mele si cum as indrazni sa alerg la tine, eu, nevrednicul, si sa'ti aduc cererile mele? Dar cunosc si marea ta milostivire, precum si indurarile tale pe care pururea le reversi asupra neamului crestinesc. Tu dar, esti chezasia cea ajutatoare a pacatosilor. Tu cunosti, Preacurata Maica Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, necazul inimii mele si mahnirea sufletului meu! Cu osardie dar, te rog, toate necazurile mele care au venit peste mine, dupa buna si sfanta voie a Domnului nostru Iisus Hristos, intocmeste spre bine cele ale mele, cu judecatile pe care le stii! Dar, daca vreo rana s'a facut de catre vrajmasul sufletului meu, cu atotputernicul tau ajutor, zdrobeste viclenia lui si izbaveste sufletul meu de ademenirile lui necuvioase. Ca tie toate iti sunt cu putinta, ceea ce esti plina de mila si de bunatate, ca tu esti preaslavita in veci. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu