UITAREA este un PACAT?

†

   De ce este un pacat sa uitam daca s-a intamplat fara voia noastra? 

 Sfantul Marcu Ascetul spune ca: - uitarea este pierzare.

 Mai sa fie! Doamne fereste sa nu uite duhovnicul ce spovedeste! Atunci sa vezi pierzare! Sa mergi pe strada, sa te intalnesti cu cineva, sa dai mana si sa zici: Doamne ajuta, doamnaaa! Ooooo! Sau. Doooomnule draga... am vazut-o adineauri pe doamna, stiti? Nu! Nu va jucati cu ter­menii! De exemplu, daca mi-ati fi spus ca Sfantul Marcu Ascetul spune ca, pe masura implinirii poruncilor, Il descoperi pe Dumnezeu mai viu in tine, va pupam pe frunte! Dar asa, pentru ca mi-ati spus ca el zice ca uitarea este pierzare, citand trunchiat, ce sa va fac?!... El spune asa: „Uitarea este pierzare pentru cel ce-si uita pacatul sau si-si aduce aminte de pacatele celorlalti”. Parca suna altfel, nu? E un altfel de uitare... Fereasca Dumnezeu sa nu-i uitati pe cei despre care spuneti ca i-ati iertat. Nu poti sa zici doar din gura: te-am iertat, te-am iertat! Nu merge! Daca iertarea nu e dublata de uitare, atunci zic: ba, nu te impusc, ba! Nu te impusc! Te las, nu te impusc! Da te span­zur! Da? Nu merge! Se intampla insa, uneori, sa ne lovim si de problema cealalta: uitarea lucrurilor pe care nu ar trebui sa le uitam. Fiti atenti: voi nu trebuie sa uitati nicio clipa – absolut nicio clipa – ca, probabil, in urma cu macar 15 ani, de la aceeasi masa de la care va vorbesc eu, se spunea: dragi tovarasi si pretini utecisti! Asta nu e voie sa uitam! Daca uitam asta, ne-am dus unde ne e locul... Acolo, jos. Daca uitam cine ne sunt parintii, daca uitam care ne este limba, daca uitam care ne sunt idealurile, daca uitam cine ne este Dumnezeul, daca uitam Orto­doxia noastra si, daca, in schimb, ne uitam – hahaha, holband ochii – la alte lucruri valoroase din jurul nos­tru, sigur ca acestea ne sunt spre pierzare.

Daca ne uitam bine si cu rost, sunt si unele uitari cu rost. De exemplu, sunt unele iubiri dintai pe care ar trebui sa le uitam, ca sa putem merge mai departe. Fara indoiala! Foarte rare sunt casniciile din prima iubire... Trece prima, trece a doua, ispita dintai, ispita de-a doua... Uneori, suferim si in casnicii de primele iubiri sau de cele de a doua sau de a treia. Uneori, prima iubire adevarata vine dupa ce ne casatorim... De aceea, trebuie sa ne infrangem de fiecare data. Acolo va veti vadi tari – cand veti infrange unde toata lumea crede ca veti fi infranti. Si sa nu va uitati victoriile! Veniti la spovedanie: Parinte, am mancat guma, am facut baloane in timpul orei, bilute de hartie la cursuri. Sau mai vine cate unul care zice: Parinte, oare n-am paca­tuit ca, stiti, eram in Biserica si mi-a venit un gand, asa, cu o livada inflorita. Si la ce iti foloseste cate un vis din asta? O ia dracul si o plimba pe coclauri, asa, ca vaca, in laturi. Stai si te gandesti: Mai, ce-i asta? Dar de fapt tu ar trebui sa te intrebi: Mai, de ce copilul asta a visat la oi? Ca ii e dor de casa, domne! Ce, nu vi-i dor de casa – la cei care veniti de la tara, pe bune, nu vi-i dor de mirosul de primavara? Ca-n oras e praf, mai, nene, is ziare tampite, is oameni cu masina, cu tigara. Chiar nu vi-i dor de mirosul reavan de acasa? Hai sa fim seriosi!

 Ei bine, daca ati uitat mirosul reavan de acasa si v-ati creat un nas numai pentru oras, va este spre pierzare! Sau daca ati uitat de unde ati plecat. Nicio clipa sa nu uitati de unde sunteti!

Exista un proverb african, ghanez chiar, care pe mine m-a impresionat foarte mult si care zice asa: 

Daca nu-ti aduci aminte incotro mergi, adu-ti aminte de unde vii.

Parintele Constantin Necula, Crestinism de vacanta.

sursa:doxologia.ro