Sfantul si inteleptul IOV, laudam pomenirea ta.
†
Sfantul si Dreptul IOV a trait in Avsitida, teritoriu intre Arabia si Idumeea. A vietuit cu aproximativ 1925 de ani inainte de Domnul nostru Iisus Hristos.
Tatal sau se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui IOV este una istorica, nu este o legenda sau un mit. Despre existenta istorica a lui IOV ne certifica Iezechiel care il aminteste pe IOV drept unul dintre cei mai mari drepti ai Vechiului Testament, alaturi de Noe si Daniel.
Isus, fiul lui Sirah - IOV, a tinut fara abatere toate caile dreptatii.
IACOB - IOV, este un model de rabdare pentru cei credinciosi.
Sfantul si dreptul Iov a fost un barbat cinstit, drept si temator de Dumnezeu, si foarte bogat.
Cand a implinit 70 de ani, Dumnezeu a ingaduit sa cada asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Intr-o singura zi, Iov si-a pierdut toata averea, si in aceeasi zi i-au murit toti fiii si fiicele. Dupa aceea el insusi a cazut in niste boli cumplite, trupul lui prefacandu-se tot intr-o rana din cap pana in picioare. Dar Iov nu a grait nimic rau impotriva lui Dumnezeu, ci a indurat tot chinul cu rabdare pana la sfarsit. De amintit sunt si cuvintele lui:
Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant.Iov si-a sfasiat haina si si-a tuns parul in semn de doliu. Satana astepta ca Iov sa carteasca impotriva lui Dumnezeu, dar s-a inselat pentru ca Iov a cazut la pamant pentru a se inchina lui Dumnezeu.
Sfantul a binecuvantat pe Dumnezeu si in cele mai grele incercari in care ajunsese. Credinta lui nu era fatarnica. Diavolul a adus asupra sa si lepra, incat el a trebuit sa plece din mijloc oamenilor si sa traiasca in afara orasului.
Dreptul Iov a suferit totul cu rabdare ingereasca, fara sa deznadajduiasca, biruind astfel ispitele diavolului. Dumnezeu pentru rabdarea si iubirea alesului Sau, i-a intors indoit tot ce avusese inainte (Iov 42, 10). Astfel, Iov a mai trait inca 140 de ani, vazandu-si urmasii pana la al patrulea neam, multumind lui Dumnezeu pentru toate (Iov 42, 16-17).
Dupa toate cele indurate, Dumnezeu i-a intors deplin sanatatea, i-a dat bogatii mai mari decat avusese inainte, si i-a daruit alti sapte fii si trei fiice, tot atatia copii cati ii murisera. Sfantul si dreptul Iov a trait inca 170 dupa aceasta mare incercare, ajungand pana la varsta de 248 de ani. In toti anii vietii lui pe pamant dreptul Iov a adus neincetat slava lui Dumnezeu.
Sfantul si Dreptul Iov este socotit de toata crestinatatea ca fiind pilda de rabdare in incercarile ingaduite de Dumnezeu.
Troparul Sfantului si Dreptului Iov
Glasul 1
Bogatia virtutilor lui Iov vazand-o vrajmasul dreptilor, a uneltit a o fura, si rupand turnul trupului, vistieria duhului nu o a furat; caci a aflat intrarmat sufletul celui fara prihana, iar pe mine si golindu-ma m-a robit. Deci mai inainte de sfarsit intampinandu-ma, izbaveste-ma de cel viclean, Mantuitorule, si ma mantuieste.
Condacul Sfantului si Dreptului Iov
Glasul 8
Ca niste parga a firii...
Ca un adevarat si drept, de Dumnezeu cinstitor si fara prihana, si sfintit aratandu-te preamarite, sluga lui Dumnezeu cea adevarata, ai luminat lumea cu rabdarea ta, prearabdatorule si preaviteazule; pentru aceasta toti, de Dumnezeu inteleptite Iov, laudam pomenirea ta.
sursa:crestinortodox.ro
Sfantul si Dreptul Iov pomenit pe 6 mai
3 comentarii:
1. "Uitam ca suntem niste particule de praf aruncate prin Univers si ca drumul spre frumos tot in groapa sfarseste. In tot acest mister care se numeste viata, avem o singura certitudine: sufletul. Este singurul pe care merita sa te bazezi."- Chris Simion
2. "Ce face viata o dulceata e ca se-ntampla o data-n viata!"- Emily Dickinson
3. "Cand iertam pe cineva e ca si cum am desface nodul care ne leaga de trecut."- Reshad Field
4. "Nu trebuie sa bantui prin departari caci fericirea se afla intotdeauna la un pas de tine, printre lucrurile pe care le poti atinge doar intinzand mana."- Bulwer
5. "Orice om e prost cel putin cinci minute pe zi; intelepciunea consta in a nu depasi aceasta limita.”- Elbert Hubbard
Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!
"Nelinistile si tulburarile vietii nu vin din schimbarea norocului, ci cauzele acestora sunt in noi insine si in puterea sufletului nostru."
Trimiteți un comentariu