Viata Sfantului Ioan Gura de Aur

   Unii il numeau gura lui D U M N E Z E U sau a lui HRISTOS, altii il numeau dulce vorbitor iar altii izvorator de miere.

†

   Sfantul Ioan Gura de Aur, s-a nascut in Antiohia Siriei, din parinti necredinciosi, care tineau de credinta cea elineasca, insa slaviti si bogati. Tatal lui era voievod si se numea Secund, iar mama sa, Antuza.

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur

Arhiepiscopul Constantinopolului

   Cand a venit in varsta, a fost dat de parintii sai la invatatura intelepciunii elinesti, lui Libanie sofistul si lui Andagratie filosoful. Si fiind inca tanar, a inceput a pricepe mai bine decat cei batrini, inteleptindu-l pe el Duhul Sfant. Pentru ca el, cunoscand pe Unul adevaratul D U M N E Z E U, pe Ziditorul tuturor, a lepadat credinta elineasca si, alergand la prea sfantitul Meletie, care pastorea in acea vreme Biserica Antiohiei, a primit de la dansul Sfantul Botez.

   Dupa aceea, a voit Preabunul D U M N E Z E U de a luminat si pe parintii lui cu lumina sfantei credinte, nelasandu-i a rataci in intunericul necredintei, pe aceia care au nascut pe un luminator ca acesta. Iar dupa primirea Sfantului Botez, voievodul Secund, tatal Sfantului Ioan, vietuind nu multa vreme, s-a dus catre D O M N U L, la cea mai buna viata. Iar Antuza, mama Sfantului Ioan, a ramas vaduva foarte de tanara, avand mai putin de douazeci de ani de la nasterea sa.

   Sfantul Ioan, ajungand la varsta de optsprezece ani, s-a dus la Atena si in scurta vreme a covarsit cu intelepciunea pe cei mai varstnici decat el si pe multi filosofi care erau acolo. Pentru ca el, primind toate invataturile elinesti, s-a facut filosof ales si orator cu cuvant preadulce. Acolo in Atena avea potrivnic pe un filosof cu numele Antimie, foarte zavistnic, care, pizmuind marirea lui, nu-l iubea, ci zavistuia asupra lui, graind de rau despre dansul. Pe acest filosof, Sfantul Ioan, l-a invins inaintea tuturor cu cuvinte intelepte si de D U M N E Z E U insuflate, apoi l-a adus la credinta in Hristos si, in acest chip, impreuna cu dansul, si pe alti multi.

   Astfel, cand Antimie disputa cu Sfantul Ioan, a inceput a grai cuvinte de hula asupra D O M N U L U I nostru Iisus Hristos. Atunci, indata a venit asupra lui un duh necurat si a inceput a-l munci pe el. Asa ca, Antimie, cazand la pamant, se tavalea si isi intorcea ochii si gura si scotea spume din gura lui. Toti cei ce erau de fata s-au spaimintat foarte si multi voiau sa fuga de frica; apoi au rugat pe Sfantul Ioan ca sa miluiasca pe cel indracit si sa-l vindece. Iar Sfantul a raspuns: 

Viata si opera Sfantului Teofilact al Bulgariei

   Citeste viata Sfantului Teofilact al Bulgariei.

†

     Viata si opera Sfantului Teofilact

   Sfintii Parinti ai Bisericii au simtit atat de mult nevoia ne'ncetatei citiri si studieri a Sfintei Scripturi, incat tot timpul cat au trait n-au incetat sa-i povatuiasca pe crestinii din vremea lor la citirea cu luare aminte a Cuvantului lui Dumnezeu. Inca si pana astazi, prin scrierile lor nemuritoare ne indeamna pe noi, care traim acum, sa facem acelasi lucru de suflet folositor. Neindoielnic este ca s-ar putea alcatui o carte intreaga cu astfel de indemnuri, dar socotim ca cele ce au fost asezate pana aici ne sunt indestulatoare. Sfintii Parinti cunosteau din propria lor experienta ca folosul citirii si studierii Sfintei Scripturi este nemarginit si din aceasta pricina, lipsa acestei stradanii o socoteau o imensa paguba duhovniceasca.

  Talcuirile Sfintei Scripturi facute de catre Sfintii Parinti se constituie intr-un adevarat tezaur duhovnicesc al Bisericii. Pana in zilele noastre, aceste nestemate de gand lucrator au fost adunate si daruite credinciosilor, istoria literaturii crestine mentionand multi scriitori prin care s-a mijlocit impartasirea talcuirilor patristice.

   Inca din secolul al VI-lea, au aparut in Biserica, in loc de indrumatori si talcuitori originali ai Sfintei Scripturi, adunatori si culegatori de talcuiri ale interpretilor mai de seama, care au stralucit mai inainte de ei. Astfel de culegeri au fost redactate de diferiti barbati ai Bisericii, atat la Vechiul Testament cat si la cel Nou. Unii dintre acesti culegatori, dupa cum marturisesc ei insisi, sunt Sfantul Ecumeniu din Trica Tesaliei (sec. X), Sfantul Teofilact Arhiepiscopul Ohridei si Bulgariei (sec. XI-XII) si Cuviosul Eutimie Zigaben (sec. XI-XII). Toti trei au compus comentarii la Noul Testament, dar aceste comentarii sunt culese mai ales din scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii, care au trait mai inainte de ei si mai ales din scrierile Sfantului Ioan Hrisostom. Cu toate ca acesti scriitori postpatristici sunt culegatori, totusi, in multe locuri, cu darul lui Dumnezeu, si-au exprimat si parerile proprii, pareri izvorate din intelepciunea daruita de implinirea poruncilor evanghelice. Lucrarea lor s-a dovedit (din experienta) de foarte mare folos, pentru ca, in loc de opere in volume intregi, se gaseste la indemana o prescurtare a lor, continand in adevar tot ceea ce contribuie la o cat mai exacta intelegere a Noului Testament. Si, pe drept cuvant, in lucrarile acestora vorbesc in primul rand cei mai autorizati si mai straluciti dintre Sfintii Parinti ai Bisericii, pentru ca aceste lucrari sunt extrase din operele lor.

   Dupa mai bine de un secol de la crestinarea sa, timp in care a cunoscut insemnate framantari bisericesti, Bulgaria avea de la anul 982, atat capitala, cat si arhiepiscopia in orasul Ohrida. In istoria bisericeasca a romanilor, arhiepiscopia de Ohrida are insemnatate, deoarece, in acea vreme si vlahii din sudul Dunarii s-au aflat sub obladuirea duhovniceasca a arhiepiscopului de Ohrida. Chiar si dupa destramarea regatului bulgar (1019- 1020) de catre imparatul Vasile al II-lea al Bizantului, aceasta arhiepiscopie isi pastreaza autocefalia, avand 31 de episcopii sufragane; de acum insa scaunul arhiepiscopiei va fi ocupat cu predilectie de ierarhi greci, iar unul dintre acestia a fost si Sfantul Teofilact.

   Nascut pe la mijlocul veacului al XI-lea, la Euripos (azi Calcis, in insula Eubeea din Marea Egee), Teofilact era de neam grec si facea parte din familia Hefaistos. Familia sa era una instarita, iar dintre fratii sai ne este cunoscut dupa nume doar Dimitrie, care era cleric la Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol. Tanarul Teofilact si-a facut studiile la Universitatea din Bizant, reorganizata in anul 1045 de imparatul Constantin Monomahul (1042-1055). Aici a studiat cu renumitul filosof neoplatonic Mihail Psellos, cu care mai apoi a pastrat legaturi de prietenie. Dupa ce si-a desavarsit studiile dupa „programa" obisnuita pe atunci (enkiklios paideia), intrucat era un student stralucit, dar si primind de la Dumnezeu darul cuvantului, Sfantul Teofilact a devenit mai-marele retorilor, adica profesor de retorica (maistor ton rhetoron) in cadrul scolii patriarhale, iar mai apoi monah si arhidiacon al Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, fiind hirotonit chiar in Marea Biserica Patriarhala.

   Ca si dascal, printre numerosii sai elevi, care mai apoi au devenit clerici, demnitari ai curtii, ofiteri, judecatori sau medici, Teofilact l-a avut ca invatacel (1084-1085) si pe Constantin Porfirogenetul, fiul imparatului Mihail VII Ducas (1071-1078) si al sotiei georgiene a acestuia, Maria de L Alania. Constantin Ducas (supranumit si Porfirogenetul) a fost desemnat succesor la tron inca de mic copil, iar dupa intronarea lui Alexios I Comnen (1081-1118), prerogativele sale au fost confirmate prin logodirea sa cu Ana Comnena, fiica lui Alexios, pe cand aceasta avea doar 4 ani. Constantin a murit insa de tanar (1074-tcca.1094).

   Sfantul Teofilact s-a distins printr-o profunda cunoastere a Sfintelor Scripturi, a scrierilor Sfintilor Parinti, dar si a literaturii si filosofiei grecesti si latine si din aceasta pricina imparatul Mihail VII Ducas l-a insarcinat a fi dascal al tanarului print Constantin Porfirogenetul, care pe atunci nu avea decat 10 ani. Pentru Constantin, Sfantul Teofilact a scris pe la anii 1086-1087, Invatatura imparateasca (PG 126, col. 249-286), de fapt un basilikos logos, ce era un scurt manual de educatie moral-politica si de pedagogie, menit sa-l indrume la o viata aleasa si sa-l pregateasca pentru domnie pe tanarul principe.

   Acest scurt tratat despre educatia printilor este alcatuit din doua parti si a fost citit de Sfantul Teofilact inaintea lui Constantin si a mamei sale, Maria Partea intai il prezinta pe tanarul nobil si pe parintii sai, iar cea de a doua contine sfatuirile propriu-zise date printului, pentru o inteleapta si virtuoasa carmuire a imperiului. In prima parte sunt elogiati parintii si inaintasii printului: bunicul tanarului Constantin, imparatul Constantin X Ducas (1059- 1067), la fel ca si fiul sau Mihail, care aveau mare dragoste atat pentru literatura, cat si pentru Sfintele Scripturi si invataturile Parintilor. Dar basilisa Maria, mama lui Constantin, i-a intrecut pe acestia in ravna pentru cele dumnezeiesti, deoarece, din dragoste pentru Hristos si nu pentru alte pricini sau siliri, a lasat lumea si slava ei trecatoare si a intrat ca vietuitoare in Manastirea Sfantului Gheorghe de Manganes, unde mai apoi a fost aleasa egumena. In Invatatura Imparateasca Sfantul Teofilact il indeamna pe printul Constantin sa ia aminte la viata virtuoasa si plina de milostivire pe care mama sa o avea inca dinainte de a depune voturile monahale, pe cand era imparateasa. Prin acestea va putea Constantin intelege adevarata masura a jertfei duhovnicesti a mamei sale si ascultandu-i sfaturile sfinte, va primi ajutorul si ocrotirea lui Dumnezeu. In partea a doua, Sfantul Teofilact, folosindu-se de pilde biblice, istorice si literare ii arata lui Constantin care sunt modurile de a guverna un imperiu, iar apoi il povatuieste la virtutile si insusirile in care trebuie sa se intareasca ca viitor basileu: credinta adevarata in Dumnezeu, dragostea si mila fata de semeni, demnitatea, taria dobandita prin biruirea moliciunii si trandavie, prietenia adevarata si nefatarnica, judecata fara partinire si cu milostivire, dragostea pentru studiu. De asemenea, tanarul Constantin este indemnat sa se fereasca de insotirea cu actorii sau comediantii, dar si sa se impotriveasca placerilor si desfranarii prin orice mijloace, dar mai ales prin exercitii fizice, care sunt de mare folos in aceasta privinta. In finalul acestei scrieri, Sfantul Teofilact ii fagaduieste lui Constantin ca daca va pune in practica cele ce i le-a spus, ii va aduce mai apoi si alte invataturi ziditoare de suflet.

   La indemnul imparatesei Maria - care, ca o mama sfanta purta de grija atat pentru mantuirea sa, cat si pentru cea a fiului sau-, Sfantul Teofilact a alcatuit Tälcuirea celor patru Evanghelii, iar mai apoi a continuat cu Faptele Sfintilor Apostoli, Epistolele Sfantului Apostol Pavel si Epistolele Sobornicesti. La acestea se adauga si lucrarile exegetice la Cartile Sfintilor Prooroci Osea, Avacum, lon Naum si Miheia. Tot Sfantului Teofilact i se atribuie si o Talcuire a Psalmilor, care insa a ramas inca inedita.

   Ne este, de asemenea, cunoscut ca la 6 ianuarie 1088, Sfantul Teofilact, ca unul care era mai-mare (adica maestru) al retorilor, inconjurat de cativa invatacei ai sai, a tinut un cuvant de elogiu (basilikos logos) inaintea lui Alexios I Comnenul si a intregii curti imperiale.

   Acest discurs oficial, tinut de Sfantul Teofilact in calitate de mai-mare al retorilor, pe langa interesul sau literar confirma si completeaza (pe o perioada determinata a istoriei bizantine) informatiile despre Alexiada, scrierea istorica a Anei Comnena.

   Intre anii 1088-1090 (fara insa a se cunoaste cu exactitate cand anume), Sfantul Teofilact a fost desemnat arhiepiscop de Ohrida (actualmente Ohrid, in noul stat Macedonia), devenind pastorul duhovnicesc al slavilor si vlahilor din aceasta eparhie. Sfantul Teofilact s-a simtit impovarat de aceasta noua indatorire, pe de o parte pentru marea responsabilitate ce o avea ca arhiepiscop, dar si pentru faptul ca numirea sa ca vladica la Ohrida il tinea departe de efervescenta vietii duhovnicesti si culturale a Constantinopolului. Ohrida era capitala unei provincii de la periferia Imperiului, provincie ce fusese cucerita de bizantini prin lupte sangeroase pe la inceputul veacului al XI-lea in vremea imparatului Vasile II Bulgaroctonul. Sfantul Teofilact stia prea bine ca numirea sa la Ohrida era cuprinsa si intr-o anumita strategie politica a imparatului Alexios I Comnenul. Din aceasta pricina, primirea batjocoritoare pe care i-au facut-o Sfantului Teofilact enoriasii sai din Ohrida se datora intai de toate faptului ca episcopul trimis din Constantinopol era privit ca un reprezentant al imparatiei bizantine. Asa cum locuitorii Ohridei nu cunosteau ca printre ei vine un om cu viata sfanta, tot asa, nici Sfantul Teofilact nu cunostea la acea data ca praktores (agentii fiscului bizantin) percepeau din aceasta provincie impozite atat de crunte si de inumane, incat se mergea pana la luarea copiilor pentru a fi facuti sclavi.

   In aceasta dificila stare a lucrurilor, Sfantul Teofilact si-a indeplinit constiincios si energic indatoririle sale pastorale, cu toate ca si-ar fi dorit oricand sa se intoarca la Constantinopol. Si cu toate ca prin educatie si mentalitate era un bizantin, a fost un adevarat Parinte si pastor duhovnicesc pentru arhiepiscopia autocefala a Ohridei si Bulgariei, aparandu-i interesele si protejandu-i independenta si prerogativele. Sfantul Teofilact s-a sarguit mult pentru a-si pazi turma duhovniceasca de lupii rapitori ce au lucrat prin invatatura pavlicienilor si bogomililor si, pentru a feri norodul de intunericul acestor invataturi, a hirotonit multi preoti educati, care erau cu adevarat lucratori prin cuvant. Inteleptul arhiepiscop a avut de indurat numeroase acuzatii nedrepte si defaimatoare, indreptate impotriva sa atat din interiorul diocezei sale, cat si de la Constantinopol. Cu toate ca era o fire sensibila, Sfantul Teofilact a rabdat cu barbatie numeroasele nedreptati, pentru ca stia ca acestea sunt aruncate asupra sa din pizma vrajmasului neamului omenesc. Dar Dumnezeu l-a sprijinit si a mangaiat durerile sale, iar ravna i-a impodobit-o cu roade. Prin ostenelile sale duhovnicesti, Sfantul Teofilact a castigat dragostea si respectul credinciosilor, pentru ca acestia au vazut munca sa neobosita in slujba si in numele lor.

Din perioada in care a fost episcop se pastreaza o voluminoasa corespondenta (130 de scrisori publicate in PG 126, col. 307-558) purtata atat cu episcopii sufragani, dar si cu alte fete bisericesti, cu prieteni, cu inalti functionari de la curtea imperiala, dar si cu Maria de Alania, fosta impa- rateasa a Bizantului, devenita monahie. Tot de atunci dateaza si o lucrare intitulata: Tratatul asupra plängerilor impotriva latinilor (PG 126, col. 221-248), scrisa pe un ton moderat, atitudine rara pentru acea vreme, privind aceasta chestiune. Cand Sfantul Teofilact scria aceasta lucrare, trecusera abia cateva zeci de ani de la schisma din 1054 dintre Biserica rasariteana si cea apuseana. Cu toate ca acest tratat este alcatuit pe un ton conciliant, Sfantul Teofilact nu face concesii invataturilor straine de Dreapta Credinta, aparand cu fermitate invatatura ortodoxa si respingand adaosul Filioque si primatul papal. In ce priveste obiceiurile cultice locale ale celor doua Biserici, Sfantul Teofilact indeamna la impacare si intelegere reciproca. Aceasta scriere a fost alcatuita in cadrul corespondentei sale cu Nicolae, care era pe atunci diacon al Bisericii Sfanta Sofia si care, mai apoi, a devenit episcop de Malesova.

Intreaga corespondenta a Sfantului Teofilact are o mare importanta istorica, deoarece mijloceste cunoasterea starii in care se afla societatea si Biserica din acea vreme. Din scrisorile Sfantului Teofilact pot fi urmarite fapte istorice care s-au petrecut pana in anul 1108. Astfel este descrierea succinta a invaziei in Iliria si Bulgaria a ostilor apusene ce se aflau sub conducerea lui Robert Guiscard si a fiului sau, Bohemond. Acest eveniment a avut loc in timpul primelor expeditii cruciate, la inceputul veacului al XII-lea.

In carmuirea arhiepiscopiei sale, Sfantul Teofilact a lucrat cu intelepciune si multa hotarare. Era cu multa luare aminte in alegerea pastorilor vrednici si mai ales a episcopilor. Cel mai adesea alegea episcopii dintre greci, dar si dintre acestia, pe aceia care erau iscusiti in cele duhovnicesti, dar priceputi si in randuiala lucrurilor lumesti. Arhiepiscopul era cu multa luare aminte la ceea ce se petrecea in eparhia sa si, pentru a cunoaste mai indeaproape nevoile fiecarei biserici, chema episcopii in adunari si aici cerceta tot ceea ce trebuia indreptat sau imbunatatit. Dar in aceste adunari ale episcopilor, Sfantul Teofilact ridica si problemele pentru care era de trebuinta sfatul reciproc.

Ca si arhiepiscop, Sfantul Teofilact s-a ingrijit si de averea Bisericii, care era pradata atat de conducatorii laici ai Bulgariei, cat si de agentii fiscului bizantin. Ca unul care era pastor de suflete, arhiepiscopul purta de grija ca enoriasii sai sa nu fie nedreptatiti sau batjocoriti prin lacomia si rautatea celor care strangeau impozite. Din aceasta pricina, Sfantul Teofilact - asa cum ne marturiseste prin scrisorile sale - a avut mult de suferit din pricina lui lasites, cel care era mai mare peste zbirii care strangeau dajdia.

In vremea pastoririi Sfantului Teofilact, s-au petrecut in Bulgaria si navaliri ale cumanilor, care prádau si mistuiau cu foc cetatile si sfintele biserici. Cand pagubele erau prea mari, iar Biserica nu avea resursele necesare pentru refacerea celor distruse, arhiepiscopul cerea ajutorul prietenilor sai cu dare de mana din aristocratia bizantina. Iata ce ii scrie unuia dintre acestia, anume fiului sevastocratorului:,,Te rog, milostiveste-te de biserica, ce era vestita altadata, pe care evlaviosul Boris, tarul Bulgariei, a inaltat-o impreuna cu alte sapte biserici. El a construit-o, iar tu innoieste-o, ca Domnul sa innoiasca duh drept inauntrul tau"

Episcopului de Vidin, care se plangea de greutatile si necazurile ce le intampina, Sfantul Teofilact ii scria aceste cuvinte de mangaiere: „Cu adevarat, preacinstite frate, mari sunt si suferintele tale si pot misca orice inima. Cine va tagadui aceasta? Afara lupta, inlauntru spaima si nu este cine sa ajute si impreuna sa lupte. Ca vrajmasii trambiteaza si capul il ridica, iar starvurile robilor tai le pun spre mancare pasarilor cerului. Varsa sangele lor ca apa imprejurul cetatii voastre si n-are cine sa-i ingroape. Prietenii si cei de aproape stau departe, iar daca se apropie, mai cu viclenie arunca pierzatoarea cursa. Pentru ca s-a racit dragostea si vrajmasii omului sunt casnicii lui. Acestea, in adevar, pot sa amarasca sufletul mai mult decat se poate spune; caci daca ne gandim ca intreaga minte sufera si toata inima patimeste indata, nenorocirile acestea fiind impartasite cuiva pot sa fie mangaiere pentru noi. Spune-mi, cine este scutit de nenorocirile timpului de acum? Nimeni, precum cred eu. Ca, daca cineva ar fi atat de fericit, incat sa nu aiba nici o suparare (ceea ce se pare cu neputinta), totusi, daca voieste sa se supuna legii lui Hristos, el insusi trebuie sa sufere pentru durerile altora, pentru ca ni se porunceste sa plangem cu cei ce plang (Romani 12, 15). Caci, daca nimic din cele pe care le sufera altii nu-l ating, mai nefericit este acela decat toti cei care sufera; caci fericiti sunt cei care plang si vai celor ce rád. Vezi ce fel de sfarsit le putem prevesti acestora? Deci, nu numai tu esti stramtorat de necazuri. Ai dusmani multi? Dar, desigur, nu mai cruzi decat aceia care sunt prin partile acestea si care duc in robie unul din cinci copii si ca pe dobitoace obisnuiesc a-i ucide, din cinci sau din zece unul. Zici ca ai navalitori de afara pe cumani. Dar cine se poate compara cu aceia care navalesc din Cetate [Constantinopol] impotriva noastra, a ohridenilor? Acei care se duc in Cetate, pentru placere si pentru coroana rapesc toate si le iau cu dansii, nefiind cel ce izbandeste, nici cel ce izbaveste, caci cine se poate impotrivi celor din Cetate? Ai oameni rãi? Dar acei cetateni rai sunt copii, pe langa bulgarii nostri. [...] O singura scapare este si un singur leac la cei ce sufera, ca, desi din pricina atator necazuri ne-am intristat, sa nu ne mai vaitam, chiar de am suferi inca si mai multe suparari. Daca insa ne vom ruga si cu lacrimi vom cere ajutorul lui Dumnezeu, cred ca vom vedea aratandu-se mila si indurarea Sa catre noi.

La Ohrida, Sfantul Teofilact a scris si doua lucrari hagiografice de mare importanta, privitor la raspandirea crestinismului pe pamanturile slave Cea dintai este Patimirea celor cincisprezece mucenici din Tiberiopole-Strumita, care s-au savarsit la Tiberiopole (in apropiere de Ohrida) pe vremea lui Iulian Apostatul (PG 126, col. 151-222). Cea de a doua este Viata Sfantului Clement, Arhiepiscopul Bulgariei (1916), care este socotit Apostolul bulgarilor (PG 126, col. 1193-1246). In aceste doua lucrari hagiografice Sfantul Teofilact reflecta in chip vadit apropierea sa duhovniceasca de slavi si de traditia chirilo-metodianǎ55, aratand o deschidere primitoare pentru limba si cultura popoarelor nou convertite la crestinism de catre Sfintii Chiril si Metodiu si cei cinci ucenici ai lor, contrabalansandu-se astfel presupusul sau atasament excesiv la cultura greaca. De fapt, insusi Sfantul Teofilact s-a numit pe sine bulgar, intr-una din scrisorile catre Maria de Alania7.

Sfantul Teofilact a scris, de asemenea, o Omilie asupra celei de a unsprezecea Evanghelii a Invierii care se citeste la Utrenie (publicata fragmentar in PG 126, col. 145-150), o omilie la sarbatoarea imparateasca a Intrarii Maicii Domnului in biserica (PG 126, col. 129-144), dar si o omilie intru Cinstirea Sfintei Cruci (PG 126, col. 105-130).

In vremea episcopatului sau de la Ohrida, a fost insotit si ajutat de fratele sau, Dimitrie, care era cleric. Sfantul Teofilact il pomeneste adeseori pe Dimitrie in epistolele sale si ii dedica si doua lucrari: una referitoare la eunuci60, iar cea de a doua legata de post si ajunare. Se pare ca Dimitrie a murit de tuberculoza, pe la anul 1107-1108, la Tesalonic2, chiar in bratele fratelui sau Teofilact. De moartea lui Dimitrie, pe care il socotea o mangaiere si un mare sprijin al batranetilor sale, Sfantul Teofilact a fost mult indurerat.

Fiind un literat inzestrat cu o mare sensibilitate, a alcatuit ocazional si poezii iambice si anacreontice pe care, in diferite imprejurari, le-a dedicat apropiatilor sau celor cu care se afla in corespondenta63. Sfantul Teofilact a inchinat doua poeme si imnelor Sfantului Simeon Noul Teolog pe care il pretuia foarte mult si despre ale carui imne spunea: Toata lumea ar trebui sa citeasca aceasta carte!

Cu inima plina de durere din pricina mortii fratelui sau, Sfantul Teofilact i-a inchinat doua poezii in care savarseste vrednica pomenire virtuosului Dimitrie. Pentru frumusetea versurilor, asezam aici partea finala din cea de a doua poezie, alcatuita in versuri iambice.
Poem 👇

   Datorita preocuparilor sale scriitoricesti, a eruditiei sale, a perfectiunii si puritatii stilului sau literar, a familiaritatii sale atat cu autorii profani, cat si cu cei Sfinti, arhiepiscopul Teofilact ocupa un loc de cinste in pleiada marilor scriitori bizantini. Dar, mai cu seama, Sfantul Teofilact - prin nevointele trupesti si duhovnicesti savarsite intru implinirea sfintelor porunci ale Evangheliei - are un loc de cinste in Ceata Sfintilor ierarhi ai Bisericii Domnului Hristos, un loc si o duhovniceasca salasluire ce nu este supusa stricaciunii si nestatorniciei slavei omenesti.

Anul mortii Sfantului Teofilact nu ne este cunoscut foarte exact. Se pare ca una dintre ultimele scrisori datate ale Sfantului este din anul 1108, insa ostenelile sale duhovnicesti - in ciuda indelungatelor sale suferinte trupesti (guta, sciatica, torticolis) - s-au intins pana in anii 1125-1126 sau mai tarziu.

Ne este cunoscut ca inainte de obstescul sfarsit Sfantul Teofilact a parasit Ohrida si s-a intors in patria sa, anume la Tesalonic. Aici, odihnindu-se si despovarandu-se de haina cea grea a batranetilor si a betesugurilor trupesti, si-a dat sufletul sau curat in mainile lui Dumnezeu si astfel a purces spre locasurile Sfintilor, acolo unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspinare, ci viata fara de sfarsit.

sursa: Talcuirea Sfintei Evanghelii a Sfantului TEOFILACT Arhiepiscopul Bulgariei

Sfantului Apostol Matia a fost ales in locul lui Iuda Iscarioteanul.

   Sfantului Apostol Matia a fost ales in randul celor doisprezece Apostoli, in locul lui Iuda Iscarioteanul.

†

   Sfantul Matia este cinstit pe 9 august.

   Sfantul Apostol Matia, din neamul lui Iuda, s-a nascut in Betleem. Din frageda copilarie a inceput sa cerceteze cartile sfinte si legea lui Dumnezeu, la Ierusalim. Indrumat de Sfantul Simeon primitorul de Dumnezeu, Matia a fost invatat sa duca o viata plina de curatie, placuta lui Dumnezeu. Si a venit timpul cand, la trecerea a treizeci de ani de la nasterea Sa din preanevinovata Fecioara Maria, Domnul S-a descoperit lumii dupa ce a fost botezat de Ioan. Adunand ucenicii, El propovaduia venirea imparatiei lui Dumnezeu, savarsind in acelasi timp minuni si semne. Sfantul Matia, ascultand invataturile lui Hristos si vazand minunile de Domnul savarsite, s-a inflacarat de dragoste pentru El. Si lasand la o parte grijile lumesti, Matia L-a urmat pe Domnul impreuna cu ceilalti ucenici si oameni, bucurandu-se la vederea chipului Dumnezeului Cel intrupat si desfatandu-se cu invataturile Sale. Domnul, Caruia ii sunt cunoscute si cele mai ascunse ganduri ale sufletului omenesc, vazand ravna si curatia sufleteasca a Sfantului Matia, l-a ales nu numai ca ucenic al Sau, ci l-a trimis si sa vesteasca lumii ca apostol.

   La inceput, Sfantul Matia a fost unul dintre cei saptezeci de apostoli despre care sta scris in Evanghelie: 

 Domnul a ales alti saptezeci si doi - si i-a trimis cate doi, inaintea fetei Sale (Luca 10, 1)

  Dar, dupa patimirea cea de voie, invierea si inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantul Matia a fost primit printre cei doisprezece apostoli. Dupa caderea lui Iuda dintre cei doisprezece apostoli, adunarea acestora nu mai era completa de vreme ce nimeni nu fusese ales sa ia locul lui Iuda; si Apostolii nu se puteau numi doisprezece. Atunci, Sfantul Petru, ridicandu-se in fata adunarii primilor crestini, a cuvantat spunand ca trebuie ca ei sa aleaga pe cineva in locul lui Iuda care pacatuise si pierise. Trebuia ales cineva dintre cei ce fusesera aproape de apostoli tot timpul cat Domnul Iisus Hristos a ramas cu ei, pentru ca numarul celor doisprezece apostoli mai apropiati, care au fost alesi de El, sa se intregeasca si sa ramana acelasi. „Si au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, (...) si pe Matia. Si, rugandu-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunosti inimile tuturor, arata pe care din acestia doi l-ai ales ca sa ia locul acestei slujiri si al apostoliei din care Iuda a cazut, ca sa mearga in locul lui. Si au tras la sorti, si sortul a cazut pe Matia, si s-a socotit impreuna cu cei unsprezece apostoli" (Fapte 1, 23-26), ca cel de-al doisprezecelea. Aceasta alegere a fost curand adeverita de Domnul, cand a fost trimis Sfantul Duh asupra apostolilor in chip de limbi de foc: caci Sfantul Duh s-a oprit asupra lui Matia ca si asupra celorlalti apostoli, daruindu-l cu har in aceeasi masura ca si pe ceilalti apostoli, ucenici ai Domnului.

   Dupa coborarea Sfantului Duh, apostolii au tras la sorti pentru a vedea care si in ce tara va merge sa vesteasca Evanghelia. Sfantului Matia i-a cazut sa propovaduisca in Iudeea, unde a si facut lucrarea sa, calatorind prin cetati si sate si aducand vestea cea buna a aratarii Mantuitorului lumii in Persoana lui Iisus Hristos. Mai tarziu, el a vestit pe Iisus Hristos nu numai printre iudei, ci si printre neamuri. Traditia spune ca Sfantul Matia a mers sa propovaduiasca pe Hristos si locuitorilor Etiopiei si ca acolo a suferit multe si deosebite chinuri. Paganii l-au tarat pe pamant, l-au batut, l-au agatat de un stalp, i-au sfasiat stomacul cu o lama de metal si l-au ars cu foc. Dar, intarit de Hristos, Sfantul Matia a trecut cu bucurie prin aceste cazne.

   Potrivit unor izvoare, Sfantul Matia a propovaduit Evanghelia in Macedonia, unde paganii greci, dorind sa puna la incercare puterea invataturilor sfantului apostol, l-au prins si l-au fortat sa bea o otrava ce atingea vederea, lasand omul orb. Dar Sfantul Matia, sorbind otrava in numele lui Hristos, nu a patit nimic; ba el a mai si tamaduit mai bine de doua sute cincizeci de oameni care fusesera orbiti de aceeasi otrava, punand mainile pe capetele lor si chemand numele lui Hristos. Diavolul, neputand indura o asemenea mustrare, s-a infatisat paganilor in chip de tanar, cerandu-le sa-l omoare pe Matia care spunea ca inchinarea la zei nu este trebuincioasa. Cand s-au dus insa sa-l prinda pe Sfantul Matia, l-au cautat zadarnic timp de trei zile: caci desi Sfantul Matia pasea printre ei, era nevazut pentru ochii lor. Mai tarziu, sfantul apostol li s-a descoperit paganilor care-l cautau si s-a lasat de bunavoie in mainile lor. Iar ei, legandu-l, l-au dus intr-o temnita unde i s-au aratat diavoli ce scrasneau din dinti de furie, insa in noaptea urmatoare i s-a aratat Domnul invaluit intr-o lumina orbitoare; si, incurajandu-l pe Sfantul Matia, l-a dezlegat, a deschis usa inchisorii si l-a slobozit. Cand s-a luminat de ziua, apostolul statea iarasi in mijlocul oamenilor. Cand unii dintre acestia, ce aveau inima impietrita si nu credeau cele propovaduite de apostol, s-au infuriat si au vrut sa-l loveasca cu mainile lor, pamantul s-a cutremurat dintr-o data si i-a inghitit. Inmarmuriti de groaza, cei ramasi au crezut in Hristos si au fost botezati intru El.

   Apoi apostolul lui Hristos s-a reintors la partea ce-i revenise, adica in Iudeea, unde a adus pe multi copii ai lui Israel la Domnul Iisus Hristos, facandu-le cunoscut Cuvantul lui Dumnezeu si intarindu-l cu semne si minuni. In numele lui Hristos, Sfantul Matia a redat orbilor vederea, surzilor auzul, viata celor pe moarte. El a ridicat ologi, a curatat leprosi si a izgonit diavoli. Numindu-l sfant pe Moise si sfatuindu-i pe toti sa pazeasca legea data lui de Dumnezeu pe tablele de piatra, Sfantul Matia ii invata in acelasi timp sa creada in Hristos, Care a fost prorocit de Moise prin semne si prevestiri, Care a fost prezis de profeti, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatal pentru a mantui lumea si S-a intrupat din preacurata si preanevinovata Fecioara Maria. Mai mult: Sfantul Matia talmacea toate prorocirile legate de Hristos ca fiind deja implinite de Mesia Care a venit.

   La acea vreme, arhiereul iudeilor era Anna, care-l ura pe Hristos si hulea numele Lui, un prigonitor al crestinilor, care a cerut ca Sfantul Apostol Iacov, fratele lui Dumnezeu, sa fie aruncat din turnul templului si omorat. Cand Sfantul Matia, trecand prin Galileea, propovaduia prin sinagogile acelor locuri pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iudeii, orbiti de necredinta si rautate, plini de turbare, l-au prins pe apostol si l-au dus la Ierusalim la mai sus amintitul Anna. Marele preot, adunand sinedriul, a chemat pe sfantul apostol la judecata. Si, intorcandu-se catre adunarea aceea de oameni fara inima, a zis: „intreaga lume, precum si cei aici de fata stiu ce rusine si-a adus asupra sa poporul nostru; si nu cu voia noastra, ci prin stricaciunea catorva care s-au departat de la noi, prin iubirea lor de sine fara de seaman si tirania lor, si prin prefectii romani. Nici nu mai trebuie amintiti cei de la care au pornit aceste noi rataciri ce au amagit atatea sute si mii de oameni. Voi insiva stiti cati dintre ei au fost ucisi de soldatii romani.

   Au pierit astfel atat dintre mincinosi, cat si dintre cei mintiti, acoperind de rusine neamul nostru! Aceste rataciri au pornit de la Iuda galileeanul si Teuda vrajitorul. Dar, odata cu nimicirea lor, le-a fost stearsa pana si amintirea. Insa printre toti acesti eretici a trebuit sa apara si mai-marele ereticilor, Iisus Nazarineanul. Si S-a numit pe Sine Fiu al lui Dumnezeu si a uimit pe multi cu semnele si minunile Sale vrajitoresti, atragand de partea Lui inimile oamenilor si propovaduind renuntarea la lege, fapt pentru care a fost osandit chiar de legea pe care a hulit-o. Ce mai ramane de spus ? Oare nu stim cu totii ca legea a fost data lui Moise de insusi Dumnezeu, ca patriarhii si prorocii care au pastrat-o au primit de la Dumnezeu putere sa infaptuiasca minuni de care Iisus nu era in stare ? Cine nu stie ca Moise a fost unul care a vorbit cu Dumnezeu ca si cum ar fi vorbit cu un om ? Cine nu-l cunoaste pe Ilie care a fost ridicat la ceruri intr-un car de foc ? Cine nu a auzit de barbatul mort care a fost aruncat peste oasele lui Elisei si a inviat ? Si alti placuti lui Dumnezeu au savarsit minuni. Dar nici unul dintre ei nu a indraznit sa faca ceea ce a facut Iisus: sa-Si puna pe seama Lui slava ce se cuvine lui Dumnezeu si sa intemeieze o noua lege !

   Prorocii, insuflati de Sfantul Duh, au vorbit plini de umilinta; insa El Si-a rostit propriile nascociri cu trufie. Si a ajuns atat de nebun, incat a mustrat cu asprime pe arhierei si pe dregatori, si a numit fatarnici pe carturari si pe farisei. A mai facut cineva dintre proroci asa ceva ? Si pentru trufia Sa. El a primit sfarsitul care I se cuvenea, o rasplata potrivita cu faptele Lui. O, de-ar fi pierit odata cu El si amintirea Lui, si de nu ar fi inviat nimeni invataturile Sale, care ar fi murit odata cu El ! Cel mai trist este ca templul lui Dumnezeu, intreaga cetate si legile stramosilor nostri sunt subjugate de romani ! Ca nu exista nici un liberator care sa aiba mila si intelegere pentru noi ! Ei ne tarasc in fata judecatilor lor, chiar de suntem nevinovati, si trebuie sa induram aceasta. Ei ne tin in robie si noi incuviintam in tacere; ei ne jefuiesc si noi nu spunem nici un cuvant.

   Si, cel mai trist dintre toate, galileenii ne dau pe mana romanilor, osandindu-ne pe noi si pe oamenii nostri ca L-am omorat pe Iisus Care, zic ei, a fost nevinovat! Mai bine sa nimicim acesti cativa galileeni, decat sa fie distrus de romani acest sfant loc si intregul nostru popor. Din doua rele, daca nu le putem ocoli pe amandoua, este bine sa alegem raul mai mic, mai usor de indurat. Acest ucenic al lui Iisus. care sta acum in fata noastra, merita sa moara. Dar mai intai sa-l lasam sa cugete intru sine. Ii vom da timp de gandire, deoarece nu-i dorim moartea, ci indreptarea. Sa aleaga el: urmeaza legea data de Dumnezeu prin Moise si astfel isi pastreaza viata; ori ramane crestin si atunci moare".

  Ca raspuns la acestea, Sfantul Matia, ridicandu-si mainile catre cer, a zis: „Barbati si frati! Nu vreau sa spun multe despre invinuirile pe care mi le aduceti. Pentru mine numele de crestin nu este o crima, ci o marire. Caci insusi Dumnezeu a spus prin prorocul sau (Isaia) ca in timpul de pe urma robii sai vor fi numiti cu nume nou" (Isaia 65, 15). Arhiereul Anna a strigat: „Nu este o crima sa nesocotesti sfanta lege, sa nu cinstesti pe Dumnezeu si sa apleci urechea la povesti vrajitoresti desarte ?“ 

 „Daca ma veti asculta, a raspuns Sfantul Matia, va voi lamuri ca invatatura raspandita de noi nu este plina de povesti si vrajitorie, ci ca adevarul ei este marturisit de lege de un timp indelungat".

Cand arhiereul a incuviintat, Sfantul Matia a inceput sa talcuiasca scrierile si prorocirile din Vechiul Testament, privitoare la Iisus Hristos. Cum Dumnezeu a fagaduit stramosilor Avraam, Isaac si Iacov sa ridice din samanta lor un Om prin Care sa fie binecuvantate toate neamurile de pe pamant, si despre Care David vorbeste in Psalmii sai: „Se vor binecuvanta intru El toate semintiile pamantului, toate neamurile il vor ferici pe El" (Ps. 71, 18). Cum tufisul nears a preinchipuit intruparea lui Hristos din preacurata Fecioara, fapt prorocit de Isaia cand a spus: „Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7, 14), adica Dumnezeu e cu noi. Si Moise a vestit pe Hristos, zicand: „Proroc din mijlocul tau si din fratii tai, ca si mine, iti va ridica Domnul Dumnezeul tau: pe Acela sa-L ascultati" (Deut. 18, 15). El a mai prorocit si patimirea cea de voie a Mantuitorului, cand a ridicat cu toiagul sarpele. Si Isaia a vorbit despre aceasta, zicand: „Ca un miel spre junghiere s-a dus“ (Isaia 53, 7) si „cu cei facatori de rele a fost numarat" (Isaia 53, 12). Si prorocul Iona, care a iesit nevatamat din pantecele balenei (Iona 2, 1-11), a fost o prefigurare a invierii Domnului in a treia zi.

   Aceste talcuiri amanuntite ale Vechiului Testament si a versetelor care se refera la Iisus Hristos l-au scos din sarite pe Anna intr-o asa masura, incat nu s-a putut stapani si a zis Sfantului Matia: „Cum indraznesti sa incalci legea ? Nu stii binecunoscutele cuvinte ale Scripturii: «De se va ridica in mijlocul tau proroc sau vazator de vise si va face inaintea ta semn si minune, si se va implini semnul sau minunea aceea, de care ti-a grait el, si-ti zice atunci: Sa mergem dupa alti dumnezei, pe care tu nu-i stii, si sa le slujim acelora, sa nu asculti cuvintele prorocului aceluia sau ale acelui vazator de vise (...) (ci mai degraba) sa-l dati mortii» (Deut. 13. 1-2. 5) ?“

   Sfantul Matia a raspuns: „Cel despre Care vorbesc eu nu este doar proroc, ci Domnul prorocilor ! El este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. Caruia minunile Sale martori ii sunt! De aceea cred in El si nadajduiesc sa raman neclintit in marturisirea preasfantului Sau nume !“ „Daca ti se va da timp de gandire, te vei pocai ?“, a intrebat arhiereul.

   Fie ca nicicand sa nu ma abat de la adevarul pe care l-am cunoscut deja, a raspuns sfantul apostol. Cred din toata inima mea si marturisesc deschis ca Iisus Nazarineanul, pe Care voi il respingeti si L-ati dat mortii, este Fiul lui Dumnezeu. Care de o fiinta este si vesnic este impreuna cu Tatal; si eu sunt robul Lui.

Atunci arhiereul, acoperindu-si urechile si scrasnind din dinti, a strigat: „Huleste ! Huleste ! Faceti-i cunoscuta legea !" Si tot atunci, cartea legii a fost deschisa si a fost citit acel fragment care zice: „Omul care va huli pe Dumnezeu isi va agonisi pacat. Hulitorul numelui Domnului sa fie omorat neaparat; toata obstea sa-l ucida cu pietre" (Lev. 24, 15-16). Dupa ce s-a citit acest pasaj, arhiereul a zis apostolului lui Hristos; „Cuvintele tale aduc marturie impotriva ta. Fie pe propriul tau cap sangele tau !“

   Apoi arhiereul l-a osandit pe Sfantul Matia la uciderea cu pietre, si au dus pe apostol la locul executiei. Cand au ajuns la locul numit Bethlaskila, ceea ce inseamna „casa celor ucisi cu pietre", Sfantul Matia a zis iudeilor care-l condusesera pana acolo: „Fatarnicilor ! Bine a vorbit prorocul David despre cei ca voi: «Ei vor prinde in cursa sufletul dreptului si sange nevinovat vor osandi» (Ps. 93, 21). La fel a spus si prorocul Iezechiel despre oameni ca voi, ca ei vor ucide «sufletele care nu trebuie sa moara» (Iez. 13, 19)“. Dupa ce apostolul lui Hristos a rostit aceste cuvinte, doi martori, asa cum cerea legea, si-au pus mainile pe capul lui, spunand ca el a hulit numele lui Dumnezeu, legea si pe Moise; si aceia au fost primii care au aruncat cu pietre in Sfantul Matia. Apostolul a cerut ca primele doua pietre sa fie ingropate cu el, ca martori ai patimirilor sale intru Hristos. Mai apoi au inceput sa arunce si altii cu pietre, lovind pe sfantul apostol. Iar el, inaltandu-si bratele, si-a dat sufletul in mainile Domnului sau.

   Nelegiuitii iudei au mai sporit cu inca o ocara muncile mucenicului: dupa moartea lui. pentru a face placere romanilor, ei i-au decapitat cu o sabie, ca si cum apostolul lui Hristos a fi fost un dusman al Cezarului. Si asa, invingand in lupta pentru bine, Sfantul Apostol Matia si-a incheiat sorocul. Credinciosii, luand trupul apostolului, l-au inmormantat, inaltand cantari de marire Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh I se cuvine slava si cinstire acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Vietile Sfintilor Apostoli
sursa:crestinortodox.ro

Troparul Sfantului Apostol Matia (9 august)

   Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

†

   Sf. Cuvioasa Teodora este prima romanca trecuta in randul sfintilor. A fost fiica lui Stefan Joldea, armas, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamtului. Stefan Joldea, a trait in comuna Vanatori-Neamt si a avut doua fiice pe Marghita (Marghiolita) si pe Teodora.

Aceasta floare duhovniceasca si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori - Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si armas, adica fauritor de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al carei nume nu este cunoscut, se ingrijea de cele pentru casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Marghiolita).

   Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Neavand copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragoste pentru Iisus Hristos si arzand de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai Lui, s-au invoit sa imbratiseze viata monahala. Marii sihastri, vechii ei sfatuitori, ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt, precum si duhovnicul care ii cunostea firea evlavioasa si ravna pentru rugaciunea de taina, o indemnau spre viata de sihastrie.
Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti - Vrancea, iar dupa doi ani, sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, primind numele de Elefterie. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.

 

   Fiecare calugarita din schit se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.
Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora. S-a retras in muntii Vrancei impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mana lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.

MANASTIREA SIHLA SI PESTERA SFINTEI TEODORA

   Raposand stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Vrancei si s-a retras in partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce, mai intai, s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o sa ramana acolo pana la moarte, daca va putea rabda asprimea vietii pustnicesti, iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.

   Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit si de pestera care ii poarta numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu barbatie multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta.

   Dupa un timp, a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune. In aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, insa umbrita de darul Duhului Sfant.

   Navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. In clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte. In aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale. Rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, fata i se lumina, iar trupul i se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp, pasarile cerului ii aduceau in ciocurilor lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita pana astazi Fantana Sfintei Teodora.

   Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca s-o impartaseasca cu Preacuratele Taine. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina ca de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemandu-i pe nume, le-a cerut o haina ca sa se acopere, caci era goala, si le-a spus sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

   Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede la schit si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII.

   Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului, spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lui din satul Miclauseni - Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici sa se inchine, primind ajutorul Cuvioasei. In anul 1856 familia Sturza a convenit cu staretul Manastirii Pecerska din Kiev sa dea sfintele moaste in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecerska, asezate in racla de mult pret, pe care sunt scrise aceste cuvinte in limbile romana: Sfanta Teodora din Carpati si slavona: Sveti Teodora Carpatina.

   Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor, fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra. Credinciosii din Moldova o cinstesc ca sfanta indata dupa adormirea ei si merg in pelerinaj la pestera si chilia ei de la Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a canonizat-o, trecand-o oficial in randul sfintilor, cu zi de praznuire la 7 august.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!

sursa:poianamaicilor.mmb.ro 

Troparul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august)

Rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

   O, Prea Cuvioasa Maica Teodora, care din copilarie pe Hristos L-ai iubit si pentru dragostea Lui in toata viata ta te-ai nevoit; multe nevointe si ispite ai suferit si in viata cea pustniceasca, cu darul lui Dum­nezeu, ai sporit. Cu multimea infranarii si a lacrimilor celor duhovnicesti, sufletul tau l-ai luminat si in singuratatea pustiei cu ispravile faptelor tale celor bune ai stralucit. Pustia Sihlei cu viata ta o ai sfintit si pilda sihastrilor te-ai facut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenita, sfintenia vietii tale a des­coperit-o si ca pe o comoara ascunsa lumii te-a aratat.

   De aceea, si noi nevrednicii, cu evlavie si cu credinta, cerem sfintele tale rugaciuni si te chemam: roaga-te Prea Induratului nostru Mantuitor, ca si noi pacatosii in vremea vietii noastre si in vremea sfarsitului nostru sa do­bandim mila si mantuirea Lui, spre a slavi si a ne inchina in veacul de acum si in cel viitor Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin!

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

   Cititi despre viata Sfantului Voievod Stefan cel Mare.

†

  

  Unul dintre acei oameni fericiti a fost marele Voievod al Moldovei Stefan cel Mare (1457-1504), caruia i se spunea si „Cinstit”, bun, mare si sfant. 

„Bun”, in recunoasterea caritatii sale si a iertarii celor nedreptatiti; 

„Mare”, datorita priceperii sale de a guverna tara cu dreptate, pentru ca Dumnezeu a pedepsit prin el lacomia si tradatorii; 

„Sfant” pentru bataliile purtate, si numarul mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si a asigurat ceea ce era necesar pentru slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor.

 Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug. (Ps. 31, 1-2)

   Marele Voievod Stefan al Moldovei a fost fiul binecredinciosilor crestini Voievodul Bogdan al II-lea si Doamna Maria-Marina Oltea. Inca din copilarie a aratat o dragoste deosebita fata de tara si credinta stramoseasca. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat dupa vremuri tulburi de lupta pentru domnie.

  Pe Campia Dreptatii este intampinat de multimea poporului, in frunte cu Mitropolitul Teoctist, in ziua de 12 aprilie, anul 1457. Intreband poporul adunat daca este cu voia tuturor sa le fie domn, i s-a raspuns intr-un glas: 

 Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti.

  Si a domnit, precum stim, 47 de ani, 2 luni si 3 saptamani, luptand pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti, a intregii crestinatati, zidind cetati militare, dar si cetati ale sufletului, adica multe biserici si manastiri. In toate cate le facea arata dragoste, dreptate si marinimie, neuitand nici o clipa pe vitejii osteni, pe cei saraci si suferinzi, rasplatind si ajutand pe toti cu netarmurita dragoste parinteasca.

 Desi a fost incercat de numeroase suferinte: rana de la picior capatata in lupta de la Chilia, moartea a patru copii si a doua sotii, tradarea unor sfetnici si multe razboaie, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Dumnezeu, ci si-a purtat crucea vietii sale cu rabdare crestineasca, luptand cu darzenie si ne'ntrecuta iscusinta impotriva dusmanilor tarii si ai credintei.

  De aceea, istoria marturiseste ca evlaviosul Stefan Voda a trait nu pentru sine, ci pentru tara si credinta intregului popor. El aducea multumiri si lauda lui Dumnezeu, nu numai atunci cand biruia, ci si atunci cand era biruit, fiind pentru noi un mare dascal al pocaintei.

  Fericitul Voievod a luptat pentru apararea intregii crestinatati, chemand la lupta sfanta pe carmuitorii crestini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumusetea si valoarea ei duhovniceasca, redam acest text:

   Prealuminatilor, preaputernicilor si alesilor domni a toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi aratata sau de care ea va fi auzita. Noi Stefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, al carui capitan de frunte era Soliman Pasa. Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii si i-am biruit, pentru care laudat sa fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vie, in luna mai, cu capul sau si cu toata ostirea sa impotriva noastra si sa supuie tara noastra care e o parte crestineasca si pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Daca aceasta poarta, care e tara noastra, va fi pierduta, atunci crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri impotriva dusmanilor crestinatatii pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oamenii ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am taiat mana dreapta. Deci fiti gata fara intarziere .

  Stefan cel Mare a pus biruintele in luptele purtate nu pe seama iscusintei sale, ci a voii si puterii lui Dumnezeu. Pentru credinta si smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, intelepciune, „har”, cum spune cuvantul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).
 

  A fost nu numai un aparator al credintei crestine in luptele sale cu turcii si tatarii, ci el a fost si un marturisitor al ei prin numarul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si obstei calugarilor, care impleteau rugaciunile de zi si de noapte cu lucrul mainilor si cultura mintii.

  A zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la loc de cinste sta manastirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lacasuri, Stefan cel Mare le-a inaltat ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru biruintele purtate in lupta cu dusmanii crestinatatii, cat si pentru cinstirea si pomenirea celor cazuti in luptele cu dusmanii credintei neamului. 

 Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfant”.

  Stefan cel Mare a fost un om al pocaintei si al rugaciunii: el a simtit permanent nevoia sa se roage, sa se incredinteze, el si familia sa, impreuna cu cei vii si cu cei morti, rugaciunilor parintilor sfintiti din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugatorii nostri”. 

 Sa ne cante noua si Doamnei Maria, cerea calugarilor si egumenului din Manastirea Neamt, in fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie pana in veac, cat va sta aceasta manastire.

   Viata de rugaciune personala a lui Stefan cel Mare ne este aratata si de cele trei icoane unite, numite triptic: Mantuitorul, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, pastrate pana astazi in Manastirea Putna, impreuna cu o cruce, pe care slavitul Voievod le purta la el permanent in calatorii si mai ales in batalii. 

 Stefan cel Mare si Sfant insotea rugaciunea cu postul, inainte de a incepe lupta cu dusmanii credintei si ai neamului si dupa biruinta, asa cum aminteste cronicarul ca a facut-o la Vaslui: 

 Cu totii s-au legat a posti patru zile cu paine si apa.

   Unea rugaciunea nu numai cu postul, ci si cu fapta buna a milosteniei si a dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite, cu cele necesare unei gospodarii, pamant si vite; nu uita niciodata pe vitejii luptatori in atatea razboaie, aratand o deosebita purtare de grija fata de cei ramasi cu infirmitati, cum aminteste traditia de Burcel, cel ramas fara o mana, caruia ii daruieste o pereche de boi, car si plug, pentru a se putea gospodari singur, pentru a nu mai fi silit sa-si are pamantul in zi de sarbatoare cu boi si plug de imprumutat de la boieri.

  Marele Voievod a fost deopotriva om al dreptatii si al iubirii crestinesti, al iertarii dusmanilor sai care au dat dovada de cainta pentru greselile savarsite: 

 Te-am iertat, scrie maritul Voievod lui Mihu, si toata mania si ura am alungat-o cu totul din inima noastra. Si nu vom pomeni niciodata in veci, cat vom trai, de lucrurile si intamplarile petrecute, ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotriva cu boierii cei credinciosi si de cinste.

Intreaga sa viata Stefan cel Mare a trait sub povata permanenta a parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Daniil Sihastrul, caruia i-a aratat toata ascultarea si cinstea cuvenita.

   Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul mortii, asa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trait viata cu adevarat crestineste: 

 Iar cand au fost aproape de sfarsenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vladicii si toti sfetnicii sai, boierii cei mari si altii, toti cati s-au prilejuit, aratandu-le cum nu vor putea tine tara cum a tinut-o el. 

 Cum vedem, grija pentru binele tarii si al credintei strabune o poarta in inima sa pana in ceasul mortii. Cronicile vechi mai pun in gura maritului Voievod si aceste cuvinte inainte de moarte: 

 Doamne, numai Tu singur stii ce a fost in inima mea. Nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut a ma sminti, ci am intarit pe piatra care este Insusi IISUS Hristos, pe a Carui Cruce de-a pururi imbratisata la piept tinand, viata mea am inchinat-o nesmintita printr-insa la Parintele veacurilor, prin care pe toti vrajmasii am gonit si infrant.

Stefan cel Mare „s-a stramutat la lacasurile de veci” la 2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna, fiind plans de intreg poporul, cum consemneaza cronicarul: 

 iar pe Stefan Voda l-a ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna care era de dansul zidita. Atata jale era de plangeau toti ca dupa un parinte al sau, caci cunosteau toti ca s-au scapat (pagubit) de mult bine si multa aparatura. 

 A fost plans de intreg poporul si de tot pamantul Moldovei, cum se spune si azi in cantarea populara: 

Plange dealul

Plange valea

Plang padurile batrane

Si norodu-n hohot plange

Cui ne lasi pe noi, Stapane?

  Stefan a ramas nemuritor in inimile noastre; il simtim cu totii, mai ales atunci cand ne aflam in fata mormantului sau de la Putna si in fata icoanei sale, insuflandu-ne aceeasi dragoste de tara si credinta stramoseasca; il simtim alaturi de noi la bucurii si mai ales la durere, in vreme de navalire a necazurilor asupra noastra.

  Binecredinciosul Voievod a avut intotdeauna credinta ca Mantuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi si va rasplati pe toti acei care si-au jertfit viata pentru credinta si apararea hotarelor tarii.

  La mormantul sau strajuieste, de la moartea sa pana astazi, o candela permanent aprinsa, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea intregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfant, aparator al crestinatatii, dupa cum se vede si in pictura bisericii Manastirii Dobrovat (Jud. Iasi), ultima sa ctitorie, pictata nu la mult timp dupa moartea sa.

  De aceea trecerea lui in randul sfintilor prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie, anul mantuirii 1992. 

  Este implinirea unei fapte bineplacute lui Dumnezeu si potrivita cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoana de lumina pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locasuri sfinte si al celor care lupta pentru biruinta Crucii si a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Troparul Sfantului Voievod Stefan cel Mare

Aparator neinfricat al credintei si patriei strabune, mare ctitor de locasuri sfinte, Stefane Voievod, roaga pe Hristos Dumnezeu, sa ne izbaveasca din nevoi si din necazuri.

Alt tropar, glasul al 2-lea:
Neinfricat aparator al dreptei credinte, te-a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Stefane, pentru care tot poporul te-a numit mare, bun si sfant, si te-a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem intaritor credintei noastre ortodoxe si al tarii ocrotitor, prin rugaciunile tale cele catre Dumnezeu.

Condacul Sfantului Voievod Stefan cel Mare

Iubind pe Dumnezeu cu adevarat, slavite Stefane, sfinte biserici si manastiri ai inaltat; pe cei saraci ai ajutat si pe cei gresiti i-ai iertat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu te-a inzestrat cu intelepciune si putere ca sa biruiesti pe vrajmasii tarii tale si ai credintei crestinesti. Drept aceea, te cinstim si parinte te numim. sursa:crestinortodox.ro

   Ce trebuie sa stii despre sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

†

  

 Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti in fiecare an pe 29 iunie. Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Insa, cei doi apostoli au primit moarte martirica in mod diferit: Pavel, pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost rastignit cu capul in jos.

Sfantul Apostol Petru

  Sfantul Apostol Petru, numit la nastere Simon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria) si era fratele Sfantului Apostol Andrei. Din Sfanta Scriptura aflam ca in momentul in care Petru si-a inceput activitatea era casatorit. Nu avem informatii despre sotia sa, desi din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce ca aceasta il insotea in calatoriile sale misionare.

Cum devine Sfantul Petru, apostol al lui Hristos?

  Sfantul Petru afla ca Iisus este Mesia de la fratele sau, Andrei. Mantuitorul ii va schimba numele din Simon in Chefa ("piatra" in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

  Evanghelistul Luca ne descopera ca Petru devine ucenicul lui Hristos, dupa ce a avut parte de o pescuire minunata (desi se ostenise toata noaptea si nu pescuise nimic, la indemnul Mantuitorului arunca mrejele in apa si umple corabia cu pesti). Acesta este momentul in care Petru renunta la tot ce avea si il urmeaza pe Hristos, devenind "pescar de oameni".

  Petru marturiseste dumnezeirea lui Hristos in Cezareea lui Filip: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu", atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine crede ca este El. 

 Cu toate ca este laudat de Hristos pentru acest raspuns: 

 Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal meu cel din ceruri. Si eu iti spun tie, ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi biserica mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa. Si-ti voi da tie cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16, 13-19)

 Se leapada de El de trei ori in timpul Patimilor. Primeste iertarea pentru aceasta lepadare, dupa Invierea Mantuitorului din morti, cand il intreaba daca Il iubeste. Datorita pocaintei sale, se invredniceste de atata putere dumnezeiasca, incat bolnavii se vindecau si atunci cand se asezau in umbra lui.

  Apostolul Petru a fost prezent la invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, in Gradina Ghetsimani a scos sabia sa-L apere pe Iisus, a facut parte din primii ucenici care au venit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile mironosite au vestit invierea Sa; a predicat in ziua  Cincizecimii, iar in urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane si a propovaduit Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia si Roma. S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sfantul Pavel, in timpul persecutiei lui Nero. Dupa propria lui dorinta a fost rastignit cu capul in jos si a fost inmormantat pe dealul Vatican.

Scrierile Sfantului Apostol Petru

  De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma in anul 67.

Sfantul Apostol Pavel

  Sfantul Apostol Pavel s-a nascut intr-o familie de evrei, in jurul anului 7, in Tarsul Ciliciei. La nastere a primit numele de Saul. Sfantul Pavel si-a desavarsit educatia sub indrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea ca Pavel nu L-a intalnit pe Mantuitorul in timpul activitatii Sale pamantesti. A fost martor ocular al martirizarii Sfantului Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre.

Cum devine Sfantul Pavel, apostol al lui Hristos?

  Pavel devine unul din cei mai aprigi aparatori ai legii mozaice. S-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa-i persecute pe crestini. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi. Pavel lovea in crestini, dar suferea Hristos. Lovea in trup si striga capul acestuia - Hristos.  Asa se face ca Pavel ajunge sa vorbeasca despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al carui cap este El. In urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa - din persecutor devine marturisitor al crestinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel.

  Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58.

  Sfantul Apostol Pavel este prins de iudei in Ierusalim, in anul 58. Este tinut in temnita timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Pentru ca avea cetatenie romana este dus la Roma spe a fi judecat de imparat. La Roma a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat in anul 67, in timpul imparatului Nero prin decapitare, in acelasi timp cu Petru.

Scrierile Sfantului Apostol Pavel

  De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 Epistole: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel / asemanari si deosebiri

  Sfantul Apostol Petru a fost chemat la apostolie dupa fratele sau Andrei, insa este primul in listele Noului Testament, in vreme ce Sfantul Apostol Pavel a fost cel din urma chemat la indeplinirea acestei slujbe dumnezeiesti.

  Sfantul Apostol Petru a fost nedespartit de Hristos in tot timpul activitatii Sale pamantesti, pe cand Sfantul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos in vremea propovaduirii Sale.

  Petru a fost casatorit, Pavel necasatorit.

  Sfantul Apostol Petru a fost ales si chemat la apostolie din lumea oamenilor simpli si saraci - el fiind pescar de meserie - iar Sfantul Apostol Pavel a fost dintre toti apostolii omul de cea mai inalta cultura.

  Sfantul Petru oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand era in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe cand Pavel a luptat pentru neimpunerea prescriptiilor mozaice crestinilor (la sinodul 50 de la Ierusalim s-a hotarat si neobligativitatea Legii Vechi a taierii imprejur).

  Petru a avut de rascumparat lepadarea lui de Iisus, iar Pavel ratacirea lui si prigoana crestinilor.

  Dincolo de toate aceste deosebiri, asemanarea lor sta in pocainta, in propovaduirea invataturii lui Hristos si in primirea mortii cu bucurie pentru credinta in El.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii penitenciarelor din Romania

In 1993 si 1997 s-au semnat doua protocoale intre Patriarhia Romana si Ministerul Justitiei privind desfasurarea asistentei religioase in sistemul penitenciar romanesc. Potrivit acestor protocoale, Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost declarati ocrotitorii penitenciarelor din Romania. Totodata, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, ziua de 29 iunie este proclamata zi a personalului din sistemul administratiei penitenciare. 

 Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli, mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, stapanului tuturor rugativa, pace lumiii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Condacul:

Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va Petru si Pavele, Apostolilor! sursa:crestinortodox.ro

   Citeste viata Sfantului IOAN BOTEZATORUL.

†

  

Nasterea Sfantului IOAN BOTEZATORUL.

  Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 24 iunie. Aceasta sarbatoare este cunoscuta in popor si sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

  Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron, dupa cele mai multe izvoare de atestare, la Ein-Karem, la aproximativ 10 kilometri de Ierusalim, nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu.

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 24 iunie

  Zaharia, tatal sau, nu a crezut in cuvantul ingerului si, drept pedeapsa, a ramas mut. Nasterea lui Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea Nasterii DOMNULUI si DUMNEZEULUI nostru IISUS HRISTOS. Sfintii Parintii socotesc nasterea Inaintemergatorului ca "minunea ce merge inaintea Minunii' si o privesc ca treapta pe care se urca intelegerea celor ce vor vedea nasterea cea peste fire, din cea batrana si stearpa din neamul lui Aaron, pentru a se sui apoi la vederea cea preaminunata a nasterii Celui mai presus de fire din Fecioara Maria. Sfantul Ioan isi incepe propovaduirea in pustiu, acolo isi boteaza ucenicii si 'glasul lui striga in pustiu' (Is. 40, 3). Ducea o viata de renuntare, era imbracat cu haine din par de camila, manca miere de albine si lacuste si se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii asceti ai crestinismului si pentru monahism. Mesajul principal pe care il transmitea Ioan era: 'Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!' Cei care renuntau la pacate erau botezati in Iordan. Botezul acesta are si o semnificatie eshatologica, prevestind, asa cum insusi proorocul spunea, botezul cu 'foc si Duh Sfant', pe care il aducea Cel Care va veni dupa el, Hristos-Domnul.

Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
IPS Bartolomeu Anania

Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul
Arhid. Ioan Ica Jr. - 2011

   Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului: Parintele Radu Tascovici

    Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul a Episcopului Macarie Dragoi

   Colind la Boboteaza: Aghios, aghios, trecu nasterea lui Hristos

  In predicile sale l-a criticat, in mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul ca s-a casatorit cu Irodiada, fosta sotie a fratelui sau vitreg, Filip. Aceasta i-a atras intemnitarea. La o petrecere cu multi oaspeti, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat in fata tatalui sau vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La indemnul mamei, fata a solicitat capul Sfantului Ioan Botezatorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tava. Trupul lui Ioan Botezatorul ar fi fost dus de sustinatorii sai in orasul Samaria.

  Astazi, capul Sfantului se afla la Roma. Fragmente din moaste se gasesc si in Biserica Copta, la manastirile dintre Cairo si Alexandria. Si in Bucuresti, la Biserica 'Sfantul Vasile cel Mare-Victoria', se afla un fragment din moastele Sfantului.

  Istoria ne arata ca, dupa martiriul sau, Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada intr-un loc ascuns din curtea palatului imperial. Despre acest lucru vorbesc si Nichifor si Simeon Metafrastul. Ioana, una din femeile mironosite, stiind de locul ingroparii, a luat capul proorocului si l-a ingropat in Muntele Eleonului. Dupa aproape 300 de ani, adica in zilele imparatului Constantin cel Mare (306-337), Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat la doi calugari, poruncindu-le sa sape locul si sa dezgroape cinstitul sau cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe cand calugarii se intorceau cu capul proorocului intr-un sac, s-au intalnit cu un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Pentru aceasta stare de lenevire a celor doi calugari, Sfantul Ioan a indemnat pe olar sa fuga cu sac cu tot. Simtind ca i se apropie sfarsitul, olarul a pus capul proorocului intr-o racla si l-a daruit surorii sale, sfatuind-o sa-l cinsteasca si sa nu-l deschida pana cand insusi sfantul ii va porunci. Racla a ajuns in grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta traia intr-o pestera din apropierea orasului Emesa din Siria. Desi monahul Eustatiu era arian, la pestera lui se faceau minuni, datorita sfantului cap. Eustatiu a fost izgonit din pestera si trimis in exil. In pestera lui au intrat ulterior niste monahi credinciosi, care mai tarziu au zidit in apropiere o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a aflat capul sfantului in chip minunat, vazand foc mare la pestera de langa orasul Emesa in timpul cantarii psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfantului Ioan, Inaintemergatorul Domnului. In anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oara in chip minunat, patriarhul Ignatie ducandu-l in Constantinopol.

  Soborul Sfantului Ioan Botezatorul este serbat la 7 ianuarie, a doua zi dupa Botezul Domnului –potrivit regulii dupa care, a doua zi dupa marile praznice, se serbeaza pomenirea persoanelor care au luat parte la evenimentul comemorat la praznicul respectiv. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita la 24 iunie. Evenimentul este mentionat de catre Evanghelistul Luca, (cap. 1, 5-80) iar sarbatoarea a fost mentionata pentru prima oara de catre Fericitul Augustin in sec. IV-V. o alta sarbatoare inchinata Sfantului Proroc, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul a fost la inceput probabil, o aniversare – proprie cultului local palestinian – a tarnosirii unei biserici din Sebasta (Samaria) unde, dupa marturiile lui Eusebiu si Ieronim, se aflau mormintele Sf. Ioan Botezatorul si ale Sf. Prooroci Elisei si Avdie. (Cf. Ene Braniste, Liturgica Generala) In amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul, Biserica Ortodoxa a randuit ca ziua de 29 august sa fie zi de post aspru urmand pilda Sfantului Ioan Botezatorul care si-a petrecut viata in asceza. Sarbatoarea face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie si de Ajunul Bobotezei, cinstita la 6 ianuarie. sursa:basilica.ro

Un oras care si-a schimbat destinul.

   Un oras care si-a schimbat destinul.

†

    IOANA MARCU, un City Manager  in varsta de 33 de ani, care a renuntat sa lucreze intr-o companie multinationala americana si s-a intors in orasul natal. 

Elena Lasconi, fost jurnalist cu o motivatie nezdruncinat pentru a face schimbari majore, LIVIU COJOCARU, un fost antrenor de volei devenit hangiu.

 

   Zizica Mihai, lucra la fabrica de mobila si sculpta galerii, rame de oglinzi, tablii de  usi, era la vremea respectiva era ceva la mod, nici-o-data nu a dus lipsa de un  loc de munca. Dupa revolutie (decembrie 1989) se fini cu fabrica si sa apucat de sculptat icoane & DIETER GHIORGHIU, director de imagine din Bucuresti care a ales sa fie brutar in oraselul de provincie...si altii care doresc ca acest oras cu arhitectura minunata sa le schimbe viata la fel de mult cum le-a schimbat orasul.

Codruta Angelescu va va povesti povestile oamenilor care au vrut sa o puna din nou pe harta si sa redea faima Campulungului Muscel, prima capitala a statului roman.

Orasul care schimba destine 

Povestea orasului Campulung

⏩   Monumentului comemorativ ZIDUL ROSU din Campulung

⏩   Icoana, fereastra spre cer! Galeria Arta din Campulung.

⏩   DOAMNE, IISUSE HRISTOASE - Festival de Muzica Religioasa si Pricesne.

⏩    Cruce de piatra inaltata pe 12 martie in anul 1615

⏩   In orasul cu iubire, nu se spune "buna ziua", ci se spune "te iubesc"! I LOVE CAMPULUNG - puncte turistice.

⏩    Foto si Descrierea istorica a Bisericii, Domneasca Sf. Nicolae din Campulung

⏩    Caz singular in Romania: ORASUL CRUCILOR de piatra