Pilda Celor Poftiti la Cina cea Mare: Parintele Radu Tascovici

Pilda Celor Poftiti la Cina cea Mare

 Parintele Radu Tascovici, Paroh al biserici Nicut din Campulung.

†

 

Biserica Nicut din Campulung il are ca sfant ocrotitor pe Sfantul Mina.

Predica la Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii - Pilda celor poftiti la cina.

Randuiala pe care ne'a dat'o noua Domnul Iisus Hristos.

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. 

Pildei Celor Poftiti la Cina cea Mare

Parintele Radu Tascovici 13/XII/2022

Powered by RedCircle

Ospatandu'ne cu Hristos suntem fericiti.

Dreptmaritori crestini,
Evanghelia Duminicii de astazi ne istoriseste despre un om care a pregatit o „cina mare”, un ospat in casa sa. Acesta a invitat pe prieteni sa cineze cu el, dar, din pacate, cei chemati au refuzat, pe rand.

Stapanul casei este Insusi Dumnezeu, Care ne cheama cu bunatate sa stam in prezenta Lui si sa gustam din darurile Lui. Acest ospat al credintei, al Evangheliei si al harului la care ne pofteste Bunul Dumnezeu il avem pregatit in Sfanta Biserica. Refuzandu'l, ca cei din pilda evanghelica, ne lipsim de adevarata implinire. Dar gustand din acesta, vom avea bucuria comuniunii cu Hristos, vom pregusta o farama din fericirea Raiului.

Iubiti credinciosi,
Omul care prepara ospatul este Dumnezeu, Tatal ceresc. Marele ospat la care suntem chemati simbolizeaza bucuria si fericirea cosmica a Imparatiei Sale ceresti. Intotdeauna ospatul te destind cu mancarea si bautura buna, cu compania prietenilor, cu conversatia placuta si cu atmosfera de intimitate. Ospatul exprima suprema bucurie si Dumnezeu l'a creat pe om pentru bucurie.

Durerea si tristetea sunt straine vietii Dumnezeiesti; ele sunt rezultatul intrarii pacatului in lume. Nici o bucurie pamanteasca nu echivaleaza cu cea pe care o are mostenitorul Imparatiei cerurilor (I Cor. 2, 9). Fericirea este insusi destinul omului. Dumnezeu l'a creat pe om sa fie fericit vesnic, nu numai temporar. In cer, vom vedea pe Dumnezeu fata catre fata.

Fericirea este tinta existentei umane, care nu e atinsa in aceasta lume efemera. Fericirea de pe pamant este o umbra a celei din cer, intrucat isi are originea intr'o forma de placere carnala si materiala, pe cand -

„Caci imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant.” (Rom. 14, 17).

Reusita in viata omului si fericirea sa nu sunt asigurate decat in masura in care el, omul, isi implineste rosturile sale adevarate. Or, se stie ca omul este faptura lui Dumnezeu, creat cu scopul de a participa la viata lui Dumnezeu. A vorbi despre maretia si fericirea omului si a nu tine seama de relatia in care se afla el cu Creatorul sau, inseamna a desfigura omul, a-i face rau cu de-a sila. Fericirea este, evident, scopul fiecaruia, dar ea poate fi dobandita cu atat mai mult cu cat il preocupa pe om mai putin.

In aceasta privinta, avem exemple din cele mai edificatoare. E vorba de comunism, in primul rand si de toate incercarile omului modern de a-si dobandi suprematia exclusiv printr-o cat mai indelungata bunastare. Se depun si astazi eforturi imense in scopul asigurarii maretiei si fericirii omului dar, cand se pare ca acestea au fost dobandite, totul se prabuseste.

Viata aceasta este un conflict intre bucurie si tristete, generat de lupta dintre Hristos si Satana, de lupta intre bine si rau, care se petrece aici si in care omul e direct implicat. Acela care crede ca fericirea este temporara, este omul cel mai nenorocit. Omul a fost creat cu o sete infinita de fericire si numai Dumnezeu Care este infinit poate satisface aceasta sete intr-o dimensiune eterna. Locul lui Dumnezeu nu poate fi luat de nici o persoana finita, de nici un obiect finit. Dumnezeu nu da fericirea cu sila. El ne cheama la Sine si numai daca omul raspunde cu credinta si ascultare are parte de ospat. Fericirea vesnica nu poate fi a noastra decat daca am ales liber sa acceptam invitatia lui Dumnezeu. Daca nu raspundem acum, va veni timpul sa regretam, caci la miezul noptii usa se va inchide si vom auzi cuvintele: „Nu va stiu pe voi!” (Mt. 25, 12).

Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant pentru a ne face partasi vietii si fericirii vesnice. In Predica de pe munte, Domnul indica acele conditii care il pot face pe om fericit. Este vorba de cele noua Fericiri (Mt. 5, 3-12), al caror mesaj, punandu-l in practica, putem dobandi fericirea launtrica si vesnica a sufletului. Privindu-L pe Hristos pe Crucea Golgotei, parca Il auzim graindu-ne: „Sufar ca fratii Mei, oamenii, sa fie fericiti nu numai in cer, dar, in masura posibilitatilor lor si pe pamant, daca respecta preasfanta vointa a Tatalui Meu ceresc”. Iar voia lui Dumnezeu se implineste atunci cand raspundem la apelul dragostei Sale: „Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apoc. 3, 20). De aceea S-a nascut Iisus in Betleem si a intrat in lumea noastra ca sa ne aduca fericirea.

Un stravechi colind rasuna astfel: „Ca pe cer s-a aratat/Un luceafar de Imparat./Stea, cometa stralucita,/Pentru fericiri menita”. Cand Domnul a impartit Canaanul intre triburile lui Israel, Levi nu a primit nici o parte de pamant. Dumnezeu i-a zis lui clar: „Eu sunt partea ta si mostenirea ta”. Prin acele cuvinte el a devenit mai bogat decat toti fratii sai, mai bogat decat toti regii si rajahii care au trait vreodata in lume. Si exista un principiu spiritual aici, un principiu inca valid pentru fiecare fiu credincios al Celui Preainalt. Omul care Il are pe Dumnezeu drept comoara, are toate lucrurile in aceasta.

Multe comori obisnuite pot sa fie tagaduite de el, sau daca i se ingaduie sa-si afle placerea in ele, aceasta va fi atat de temperata incat comorile niciodata nu-i vor putea asigura fericirea. Daca, insa, comoara lui este Dumnezeu, omul isi poate vedea averile disparand una dupa alta, fara a fi afectat prea mult, fara a avea sentimentul pierderii. Intocmai ca si tanarul bogat, fiecare om doreste fericirea.

Istoriseste Fericitul Augustin in Confesiunile sale cum a cautat fericirea in placeri si in intelepciunea lumeasca, dar n-a gasit-o, pana intr-o zi cand a auzit un glas de copil care repeta mereu: „Ia si citeste, ia si citeste”. Si luand si citind capitolul 13 din Epistola catre Romani, s-a convertit la crestinism si si-a dat seama ca fericirea nu sta in ospete si in betii, in desfranari si fapte rusinoase, in cearta si in pizma. Fericirea sta in a fi imbracat in Domnul Iisus Hristos. Dupa convertire, Fericitul Augustin a afirmat: „Linistea nu este acolo unde o cautati. Cautati ceea ce cautati, dar nu este acolo. Cautati viata fericita intr-un tinut al mortii. Nu este acolo. Caci cum poate fi viata fericita acolo unde nu este viata? Fericit este omul care Te cunoaste pe Tine, Doamne. Caci ne-ai facut pentru Tine si nelinistit este sufletul nostru pana nu se va odihni in Tine”.

Exista atata anemie morala, atata paloare religioasa, atata nevoie de injectat un spirit nou in venele vietii lumii. Se cere post, rugaciune, citirea Scripturilor, primirea Sfintelor Taine pentru inviorarea vietii oamenilor, ca prin ei, apoi, sa fie innobilata viata unei istorii bantuite de fortele raului. Nici mantuirea vesnica si nici transformarea profunda in istorie nu sunt posibile fara comuniune intima si iubitoare cu Hristos Cel rastignit si inviat. Numai participarea credincioasa la ospatul Evangheliei si Euharistiei poate sa deblocheze o lume ca a noastra, crispata in pacat.

„Evanghelia – zice Sfantul Ignatie Teoforul – este leaganul in care Se afla Hristos”. Prin citirea ei, gustam savoarea cerului care da inimii pace si bucurie. Implinind poruncile Legii Noi, ajungem la fericire, caci „fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe el” (Lc. 11, 28).

Prin Sfanta Euharistie, avem acces la ospatul ceresc, unindu-ne cu Hristos, Care ne spune: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (In. 6, 54). Fiind uniti cu El, suntem fericiti. Un preot, ori de cate ori dadea Sfanta Impartasanie, simtea nevoia sa strige: „Ceea ce iti dau este fericirea!”.

Iubitii mei,

Au trecut doua mii de ani de cand Iisus i-a chemat pe pescarii Galileei zicandu-le: „Veniti dupa Mine!” (Mt. 4, 19). De atunci, Domnul a chemat neincetat pe oameni si ne cheama si pe noi cei de astazi. Daca raspundem chemarii Sale, dovedim ca suntem ucenicii Sai si ca ne place in jurul Sau. Lepadand „toata grija cea lumeasca”, se cade sa venim la ospatul duhovnicesc, oferit in Biserica, unde avem bunatatile credintei mantuitoare si ale harului sfintitor. Noi nu putem simti adevarata fericire decat atunci cand ne ospatam cu Hristos, cand cinam cu „fericitul Dumnezeu” (I Tim. 1, 11). Mantuitorul nostru vrea si poate sa ne faca fericiti, spunandu-ne prin gura Sfantului Ioan Iacob de la Hozeva: „Fericirea vesnica/Daca vrei s-o dobandesti,/Eu sunt singur Datator/Fericirii sufletesti”. Iata de ce Sfanta Scriptura ne indeamna: „Veniti, ca toate sunt gata!” (Lc. 14, 17); 

„Gustati si vedeti ca bun este Domnul!” (Psalmul. 33, 8).

Amin.

Dumnezeu sa ne ajute tuturor, sa raspundem si sa fim aproape mereu de cina Lui. Amin