Rugaciune de taina
Chemarea Sfantului Duh†
Sfantului Simeon Noul Teolog
Rugaciuni incepatoare >>>
Vino, lumina cea adevarata,
Vino, viata vesnica,
Vino, taina ascunsa,
Vino, comoara nenumita,
Vino, fapta negraita,
Vino, Persoana ne'nteleasa,
Vino, veselie vesnica,
Vino, lumina cea neinserata,
Vino, nadejdea cea adevarata a celor ce se vor mantui,
Vino, ridicarea celor ce zac,
Vino, invierea mortilor,
Vino, Cel puternic, Cel ce pururea face toate si le preface si le preschimba numai cu voia!
Vino, Cel cu totul nevazut, neatins, si nepipait,
Vino, Cel ce pururi ramai nemiscator, dar Care in fiecare clipa Te misti si vii la noi, cei ce zacem in iad, Cel mai presus de toate cerurile,
Vino, Nume mult dorit si mult rostit, caci ne este cu totul cu neputinta sa fie spus de noi ceea ce esti sau sa fie cunoscut de noi Cine sau cum esti.
Vino, bucurie vesnica,
Vino, cununa nevestejita,
Vino, porfira a Marelui Dumnezeu si Imparatul nostru,
Vino, cingatoare batuta cu diamante si pietre scumpe,
Vino, incaltare neapropiata.
Vino, hlamida imparateasca, cu adevarat dreapta imparateasca!
Vino, Cel de Care a insetat si inseteaza ticalosul meu suflet,
Vino, Cel Singur la cel singur, fiindca sunt singur, precum vezi!
Vino, Cel ce m'ai despartit de toate si m'ai facut singuratic pe pamant,
Vino, Cel ce Te'ai facut intru mine dor si m'ai facut sa Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!
Vino, suflarea mea si viata,
Vino, mangaierea smeritului meu suflet,
bucura-te bucuria si slava si ne'ncetata desfatarea mea! † Amin.
RUGACIUNE
Ramai, Stapane, si nu ma lasa pe mine singur, ca sa nu vina vrajmasii mei, cei ce cauta pururea sa inghita sufletul meu, ci gasindu'Te pe Tine locuind in mine, sa fuga cu tot dinadinsul si sa nu poata nimic impotriva mea, vazandu'Te pe Tine, Cel mai puternic decat toate, stand inlauntrul casei smeritului meu suflet. Da, Stapane, cum Ti'ai adus aminte de mine cand eram in lume si pe mine, necunoscatorul, Tu Insuti m-ai ales si m'ai despartit de lume si m'ai pus pe mine inaintea fetei Tale, la fel si acum, stai inlauntrul meu pururea si pazeste-ma neclintit prin salasluirea Ta, pentru ca vazandu-Te neincetat eu, cel mort, sa traiesc, si avandu'Te pe Tine eu, saracul, pururea sa ma imbogatesc si atunci voi fi mai bogat decat toti imparatii, mancandu'Te pe Tine si bandu'Te si in fiecare clipa imbracandu'ma cu Tine, ca sa traiesc si sa ma desfatez cu bunatati negraite, ca Tu esti tot binele si toata slava si toata desfatarea si Tie se cuvine slava, Sfintei si Celei de o fiinta si de viata facatoare Treimi, cinstita intru Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cunoscuta, inchinata si slujita de toti credinciosii acum si pururea si in vecii vecilor.
† Amin.
Un comentariu:
DOAMNE IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL nostru, trimite DUHUL ADEVARULUI, care purcede le la TATAL si se odihneste in FIUL, si ma miluieste pe mine pacatosul. Amin!
Trimiteți un comentariu