Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

   Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

†

 

   Taina Spovedaniei ca mijloc de vindecare sufleteasca si apropiere de Dumnezeu intr-o lume declinata.

 Atunci cand vorbim despre marturisire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una dintre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate ucenicilor: 

Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23)

Toate Tainele sunt inalte, nespus de adanci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac partasi la o noua viata, viata vesnica, ne dau o noua perspectiva duhovniceasca, plina de sfintenie. Astfel, ele ne deschid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de ,,taina” - lucru greu de inteles pentru mintea omeneasca. Taina atinge, intru intuneric, inima celui care s-a deschis catre ea. Taina Pocaintei cere insa nevointa; iar aceasta inseamna curatia inimii omului, nevoia de pocainta. Iar pocainta este un lucru extraordinar.

Orice Taina cere omului sa se indrepte catre Dumnezeu. Orice Taina cere faptuire duhovniceasca; la Taina Marturisirii aceasta se cere insa la modul cel mai inalt. Aici omul trebuie sa se pocaiasca, sa ia aminte la sine insusi, sa doreasca sa se schimbe, sa se nasca din nou.

In timpurile noastre, Taina Pocaintei a devenit greu de inteles de catre toti, chiar daca ne este cunoscut tuturor ca spovedania are ca tel curatirea constiintei pacatosului care se caieste. Toate acestea ne sunt destul de clare. In realitate, doar teoria ne este limpede. In fapt insa, foarte rar intalnim un om care ar putea sa ne explice asa cum ar trebui sa decurga spovedania si cum ar trebui sa ne raportam noi la ea. Intelegerea acestei Taine este atat de departe… Si nu doar de cei care se caiesc. Rostul pocaintei nu mai este inteles prea bine nici de catre multi dintre preoti.

Pocainta, ca Taina, este punctul culminant in care duhovnicul se intalneste cu ucenicul sau si prin care el are posibilitatea – si datoria – sa patrunda in cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc; prin aceasta Taina el trebuie sa-l povatuiasca si sa-l ajute pe om sa se descopere pana la capat, sa se deschida pe sine inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui insusi, fara sa tainuiasca ceva, spre a-si infrange orice rautate, fatarnicie ori dorinta rusinoasa fata de anumite lucruri, de a le tainui. Si in momentul unei asemenea deschideri, desavarsite si irepetabile, care, desigur, presupune o incredere maxima, preotul primeste posibilitatea sa indrume sufletul celui ce se pocaieste; caci omul care se caieste vine si isi incredinteaza sufletul in mainile duhovnicului.

Patimile

Radacinile pacatoase, dupa cum ne invata Sfintii Parinti, sunt patimile. 

Da, pacatul savarsit de tine este foarte greu. Insa important nu este doar sa te caiesti de acest pacat, de aceasta fapta ori greseala savarsita, ci mult mai important este sa ajungi la pocainta pentru patima care a nascut ori naste permanent acest pacat, si care pentru tine a devenit o boala primejdioasa. Trebuie sa intelegi ca tocmai aceasta patima trebuie sa o dezradacinezi din inima ta, pentru ca astfel sa-ti schimbi sufletul, sa-ti schimbi viata. Tu te vei putea apropia de Dumnezeu doar atunci cand in viata ta duhovniceasca savarsesti mai intai aceasta schimbare.

Taina Spovedaniei / documentar

Taina pocaintei are patru faze sau momente distincte:

⋙ Cainta sau parerea de rau pentru pacatele savarsite

⋙ Spovedania sau marturisirea pacatelor catre duhovnic

⋙ Indeplinirea canonului de pocainta (epitimia sau certarea) dat de duhovnic

⋙ Dezlegarea sau iertarea pacatelor, pe care o da Sfantul Duh, prin duhovnic.

 Dintre aceste faze sau trepte, cea dintai e de ordin psihologic, launtric, iar celelalte sunt acte rituale (liturgice), care fac parte din randuiala marturisirii. Ultimele doua (indeplinirea epitimiei si dezlegarea de pacate) se pot inversa ca ordine. In principiu, dezlegarea ar trebui data numai dupa indeplinirea canonului, asa cum se si proceda, de fapt, odinioara; in practica insa, ea se da astazi indata dupa spovedanie, ramanand ca fiecare penitent in parte sa-si indeplineasca epitimia in timp, adica fie inainte, fie dupa impartasire.

⋙ RUGACIUNI INAINTE DE SPOVEDANIE (Randuiala Sfintei Spovedanii)

sursa:crestinortodox.ro si doxologia.ro

Cuprinsul CINEI de TAINA a DOMNULUI IISUS.

   Cina cea de Taina - MINUNATA CINA a DOMNULUI IISUS

†

  

   Dupa descrierea imbelsugata masa din Betania si a complotului intemeiat de sinedriu cu complicitatea lui Iuda, Sf. Matei la fel cu Sf. Marcu si cu Sf. Luca, istoriseste pregatirile in vederea pastilor, astfel: 

 Iar in ziua cea dintai a Azimilor, au venit Ucenicii la Iisus, intrebandu-L: Unde voiesti sa-Ti gatim sa mananci Pastile? Iar EI a zis: Mergeti in cetate la cutare si-I spuneti: Invatatorul zice: Vremea Mea s-a apropiat. La tine vreau sa fac Pastile cu Ucenicii Mei. Si au facut Ucenicii precum le-a poruncit lor Iisus si au pregatit Pastile (Matei XXVI, 17-19)

   Discutia cu privire la pregatirile de Pasti se petrece in Betania. Ea este provocata de Ucenici, care se mira oarecum de neglijarea pregatirilor gospodaresti in vederea Praznicului celui mare. El alege doi dintre dansii - pe Ioan si pe Petru (Luca 22: 8) - si-i trimite in Ierusalim, spunandule ca vor fi asteptati de un tanar purtand un urcior cu apa (Marcu 14: 13), care-i va conduce intr-un foisor gata pregatit pentru festivitate (Marcu 14: 15; Luca 22: 12). Acolo, cei doi Ucenici vor face ultimele pregatiri in vederea mesei, conformandu-se intru totul instructiunilor primite de la DOMNUL si pastrand cu strictete secretul acelui loc, ca sa asigure linistea CINEI si sa preintampine intreruperea ei de catre cei ce voiau sa-L prinda.

  Casa apartinea, dupa o veche traditie, MARIEI, mama autorului Evangheliei a doua, iar tanarul cu urciorul, care astepta pe cei doi ucenici la poarta dinspre Rasarit a Ierusalimului, pare a fi chiar Sf. Ioan Marcu (Faptele Sfintilor Apostoli. 12: 12; - 15: 37). Era o casa instarita si incapatoare, putand adaposti un numar mai insemnat de persoane. Avand deasupra, la etaj, un salon sau un foisor special, destinat anumitor reuniuni solemne. In mod obisnuit, grijile economice si cumparaturile se incredintau lui Iuda - acum el nu trebuia sa cunoasca din vreme locul Cinei, ca sa nu provoace arestarea prematura a Mantuitorului.

Dar in ce zi s-au petrecut acestea? Dupa Evangheliile sinoptice (Matei 26: 17; Marcu 14: 12; Luca 22: 7), pregatirile pentru Cina cea de Taina si Cina Insasi s-au petrecut in "prima zi a Azimelor". Bazandu-se pe aceste cuvinte, comentatorii romano-catolici pretind ca Mantuitorul a serbat cu Ucenicii, un adevarat Paste iudaic, asa cum cereau prescriptiunile Legii mozaice si ca, din aceasta cauza, Sfanta Euharistie s-a instituit nu cu paine dospita, cum sustine din vechime Biserica Ortooxa, ci cu azima.

  Adevarul nu este insa asa cum il prezinta catolicii, caci Cina cea de Taina nu s-a praznuit odata cu Pastile iudiaice ci cu 24 de ore mai inainte, adica in seara zilei de Joi, 13 Nisan, cum precizeaza Evanghelia a patra (Ioan 13: 1). Sfanta Euharistie nu s-a instituit cu azima, ci cu paine dospita (artos) cum arata Evanghelistii sinoptici (Matei 26: 26; Marcu 16: 22 si Luca 22: 19). Cina cea de Taina nu a fost un paste iudaic, ci un Paste cu totul nou si deosebit, care desfiinteaza pe cel iudaic si-l inlocuieste cu Sfanta Euharistie, jertfa si taina in acelasi timp.

Intr-adevar, toti Evangheiistii sunt de acord in a ne informa ca Rastignirea Mantuitorului s-a facut vineri dupa amiaza si mai inainte de sosirea pastilor iudaice, care aveau sa inceapa numai dupa apusul soarelui. Ei arata ca DOMNUL n-a fost rastignit chiar in ziua de Pasti, caci Simon Cirineanul este descris ca venind de la camp, cu o povara in spate, soldatii sunt aratati purtand arme, iar magazinele sunt deschise, putandu-se face in graba cumpararea giulgiului si aromatelor necesare inmormantarii DOMNULUI.

  Ei ne spun de asemenea ca iudeii n-au vrut sa intre in pretoriu, unde Pontiu Pilat judeca pe MANTUITORUL, ca sa nu se spurce si sa poata manca dupa randuiala Pastile, si ne informeaza limpede ca Cina cea de Taina s-a petrecut cu o seara inainte de Rastignire, adica Joi, 13 Nisan. Dupa legea mozaica, nici ziua de 13 Nisan, nici ziua de 14 Nisan nu erau zile de azime. Zilele de azime se incepeau abia dupa apusul soarelui sau dupa trecerea zilei de 14 Nissan, cand calendarul iudaic insemna inceputul zilei de 15 Nissan si cand se injunghia cu solemnitate deosebita, la Templul cel mare din Ierusalim, mielul pascal destinat preotilor si arhiereilor.

  Se introdusese insa obiceiul ca orice aluat si orice paine dospita sa fie distruse si indepartate din case inca din primele ore ale diminetii de 14 Nisan si ca injunghierea mieilor, adusi in mare numar da capilor de familie pentru cina pascala, sa se inceapa la templu inca din zorii aceleiasi zile de ajun.

   Din aceasta cauza, 14 Nisan - ajunul Pastilor - a devenit, in vocabularul curent al iudeilor "prima zi a Azimelor" si "ziua cand trebuiau sa injunghie mielul de Paste". Ori, aceasta zi se incepuse, in anul Rastignirii DOMNULUI, inca din seara zilei de Joi, 13 Nisan si la aceasta din urma se refera Evanghelistii sinoptici, cand ne vorbesc despre data pregatirilor pentru Cina cea de Taina si despre data Cinei insasi. Intre Evanghelisti, nu exista asadar nici o nepotrivire reala cu privire la data Rastignirii si la data instituirii Sfintei Euharistii. De aceea adevarul este de partea Bisericii Ortodoxe, care a pastrat cu sfintenie traditia savarsirii tainei a Sfintei Euharistii cu paine dospita.

 

Instituirea Sfintei Euharistii

  Ea este istorisita si de Evanghelistii sinoptici (Matei XXVI, 26-29; Marcu XIV, 22-25 si Luca XXII, 16-20), precum si de catre Sf. Apostol Pavel (I Cor. XI, 23-25), formand de la inceput centrul cultului crestin (Sf. Justin, Apoi. I, 66, 3). Relatarea ei lipseste in Evanghelia a patra, caci Sf. Ioan nu mai gaseste necesar sa repete, in scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar si de complet in sinoptici si ceea ce se practica in chip uniform si constant in toate adunarile de cult ale comunitatilor crestine de la cuvsfarsitul veacului apostolic.

   De fapt, Ioan vorbise despre aceasta taina, cand reprodusese, indata dupa inmultirea painilor, cuvantarea Mantuitorului despre "painea vietii", adica despre impartasirea credinciosilor cu insusi Trupul si Sangele Sau (Ioan VI, 48), asa incat si pentru acest motiv nu mai avea nevoie sa revina asupra unui subiect atat de cunoscut. In completarea Evanghelistilor sinoptici, el noteaza asa dar doar faptul ca Mantuitorul, ramas numai cu cei unsprezece Apostoli dupa plecarea tradatorului, respira usurat, ca dupa eliberarea de o povara apasatoare si zice: "Acum s-a proslavit Fiul Omului si Dumnezeu s-a proslavit in El. Daca s-a proslavit Dumnezeu in El, si Dumnezeu il va proslavi pe El in Sine si indata il va proslavi" (Ioan XIII, 31-32). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la inviere si la inaltare si incepe sa pregateasca pe ucenici pentru clipa despartirii.

   Daca Sf. Ioan Evanghelistul ar fi voit sa istoriseasca instituirea Sf. Euharistii, de buna seama ca aici ar fi intercalat referatul sau.

   Instituirea Sf. Euharistii este descrisa aproape cu aceleasi cuvinte si de catre Evanghelistii sinoptici si de catre Sf. Apostol Pavel: "Deci mancand ei, a luat Iisus painea si multumind, a frant si a dat Ucenicilor zicand: Luati, mancati, acesta este Trupei Meu. Si luand paharul si multumind, le-a dat zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor" (Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20; I Cor. XI, 23-25). Sf. Luca (XXII, 19) si Sf. Pavel (I Cor. XI, 24) ne informeaza ca Domnul, indata dupa cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adaugat: 

Aceasta s-o faceti spre pomenirea Mea.

   Concordanta dintre Evanghelistul Matei, martor direct la Cina cea de Taina si Apostolul Pavel, care a primit dogma euharistica chiar de la Iisus Hristos, printr-o revelatie directa si personala - de pe o parte - si dintre Evanghelistii Marcu si Luca, ucenici directi ai Apostolilor si martori ai traditiei si practicii Bisericii Primare - pe de alta parte - are o deosebita insemnatate, caci ne arata ca dogma euharistica n-a suferit niciun fel de evolutie in dezvoltarea vietii crestine si ca Biserica Ortodoxa a pastrat-o asa cum a primit-o dela insusi intemeietorul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

   Cuvintele biblice despre instituirea Sf. Euharistii constituesc prin urmare un document istoric original, inzestrat cu puterea unei marturii directe, obiective si sincere despre origina si intelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arata ca, la Cina cea de Taina, Domnul a prefacut cu adevarat painea dospita (artos) in insusi Trupul Sau, iar vinul in insusi Sangele Sau, rostind pentru fiecare o rugaciune speciala si impartasind apoi cu fiecare pe ucenici. In noaptea cand a fost prins - deci cu o zi inainte de Pastile iudaic - Domnul a instituit asa dar o adevarata sfanta si dumnezeiasca Taina, oferind credinciosilor un nou si supranatural mijloc de comuniune cu El.

   Sf. Euharistie nu este deci numai o comemorare istorica, un simplu simbol sau un simplu rit, cum invata de obicei protestantii, ci constituie cu adevarat o jertfa si o Taina. Ea inlocuieste jertfele Vechiului Testament, Pasha iudaica si tot cultul Legii Vechi si inaugureaza cultul cel desavarsit al religiei crestine. De aceea toate sfintele noastre slujbe s-au concentrat de la inceput in jurul Sfintei Liturghii, in cadrul careia se savarseste jertfa si Taina euharistica.

   In istorisirea instituirii Sfintei Euharistii, se disting doua momente diferite: momentul prefacerii si momentul impartasirii. Momentul prefacerii coincide cu rugaciunea speciala rostita de Domnul mai intai asupra painii si apoi asupra vinului. Prefacerea elementelor euharistice este deci anterioara impartasirii. Ea necesita o rugaciune anumita, epiclesa, pe care Biserica Ortodoxa o cunoaste din cele mai vechi timpuri si pe care liturghisitorul o rosteste totdeauna asupra cinstitelor Daruri. Dupa savarsirea prefacerii, Domnul ofera ucenicilor Sai nu paine si vin, ci insusi Trupul si Sangele Sau.

   Gresesc deci protestantii, care pun tot accentul numai pe momentul impartasirii si gresesc si romano-catolicii, care socotesc ca prefacerea elementelor euharistice nu s-a facut de Domnul in clipa binecuvantarii - care precede frangerea Trupului si distribuirea Sangelui Domnului - ci in momentul cand Mantuitorul invita pe ucenici sa se impartaseasca. Romano-catolicii gresesc de asemenea si cand impartasesc credinciosii lor laici numai cu Trupul Domnului, rezervand impartasirea cu ambele forme doar membrilor ierarhiei bisericesti. Nici Evangheliile sinoptice, nici cuvintele Sf. Apostol Pavel nu pot fi invocate in sprijinul unor astfel de neintemeiate credinte si practici.

sursa:crestinortodox.ro

Semnificatia Sfantului Maslu „ungere cu untdelemn”

†

  Taina Sfantului Maslu, este slujba prin care Biserica se roaga pentru cei bolnavi, daruindu-le harul tamaduirii, al iertarii pacatelor prin ungerea cu untdelemn sfintit insotita de rugaciunea preotilor.

  Cauzele deprimarii si descurajarii oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi invinse numai cu mijloace omenesti si mai mult decat atat, unele boli nu sunt altceva decat o consecinta a propriilor noastre pacate. Poate ne intrebam cum intareste sau daca vindeca Dumnezeu pe cei bolnavi si cum anume? Dumnezeu isi manifesta iubirea si mila Sa fata de cei suferinzi prin Taina Sfantului Maslu, de aceea in toate rugaciunile slujbei se invoca mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este in aceste rugaciuni Doctorul Cel plin de mila.

  Taina Sfantului Maslu, este slujba prin care Biserica se roaga pentru cei bolnavi, daruindu-le harul tamaduirii, al iertarii pacatelor prin ungerea cu untdelemn sfintit insotita de rugaciunea preotilor (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, „Dogmatica”, vol III).

  Denumirea de maslu este de origine slava: „maslo” care inseamna „untdelemn”, dar se mai foloseste denumirea de „eleoungere” - „ungere cu untdelemn”.

  Epistola Sfantului Apostol Iacob este cea care atesta originea practica a Tainei Sfantului Maslu, atunci cand Apostolul vorbeste de vindecarea celor bolnavi prin „rugaciunea credintei: 

De este cineva bolnav sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi facut pacate se vor ierta lui (Iacov. 5, 15). 

Intelegem prin aceste cuvinte ca vindecarea bolnavului consta in credinta sa in Dumnezeu, unita cu rugaciunea preotilor si chiar faptul ca bolnavul cheama preotii sa se roage pentru el implica credinta lui in lucrarea lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor si al trupurilor”, prin aceasta facand-o lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufleteste si trupeste) si intari pe om.

Chemarea Sfantului Duh - Rugaciune de taina

Rugaciune de taina

Chemarea Sfantului Duh

†

Sfantului Simeon Noul Teolog

Rugaciuni incepatoare >>>

Vino, lumina cea adevarata,

Vino, viata vesnica,

Vino, taina ascunsa,

Vino, comoara nenumita,

Vino, fapta negraita,

Vino, Persoana ne'nteleasa,

Vino, veselie vesnica,

Vino, lumina cea neinserata,

Vino, nadejdea cea adevarata a celor ce se vor mantui,

Vino, ridicarea celor ce zac,

Vino, invierea mortilor,

Vino, Cel puternic, Cel ce pururea face toate si le preface si le preschimba numai cu voia!

Vino, Cel cu totul nevazut, neatins, si nepipait,

Vino, Cel ce pururi ramai nemiscator, dar Care in fiecare clipa Te misti si vii la noi, cei ce zacem in iad, Cel mai presus de toate cerurile,

Vino, Nume mult dorit si mult rostit, caci ne este cu totul cu neputinta sa fie spus de noi ceea ce esti sau sa fie cunoscut de noi Cine sau cum esti.

Vino, bucurie vesnica,

Vino, cununa nevestejita,

Vino, porfira a Marelui Dumnezeu si Imparatul nostru,

Vino, cingatoare batuta cu diamante si pietre scumpe,

Vino, incaltare neapropiata.

Vino, hlamida imparateasca, cu adevarat dreapta imparateasca!

Vino, Cel de Care a insetat si inseteaza ticalosul meu suflet,

Vino, Cel Singur la cel singur, fiindca sunt singur, precum vezi!

Vino, Cel ce m'ai despartit de toate si m'ai facut singuratic pe pamant,

Vino, Cel ce Te'ai facut intru mine dor si m'ai facut sa Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!

Vino, suflarea mea si viata,

Vino, mangaierea smeritului meu suflet,

bucura-te bucuria si slava si ne'ncetata desfatarea mea! † Amin.

RUGACIUNE

  Ramai, Stapane, si nu ma lasa pe mine singur, ca sa nu vina vrajmasii mei, cei ce cauta pururea sa inghita sufletul meu, ci gasindu'Te pe Tine locuind in mine, sa fuga cu tot dinadinsul si sa nu poata nimic impotriva mea, vazandu'Te pe Tine, Cel mai puternic decat toate, stand inlauntrul casei smeritului meu suflet. Da, Stapane, cum Ti'ai adus aminte de mine cand eram in lume si pe mine, necunoscatorul, Tu Insuti m-ai ales si m'ai despartit de lume si m'ai pus pe mine inaintea fetei Tale, la fel si acum, stai inlauntrul meu pururea si pazeste-ma neclintit prin salasluirea Ta, pentru ca vazandu-Te neincetat eu, cel mort, sa traiesc, si avandu'Te pe Tine eu, saracul, pururea sa ma imbogatesc si atunci voi fi mai bogat decat toti imparatii, mancandu'Te pe Tine si bandu'Te si in fiecare clipa imbracandu'ma cu Tine, ca sa traiesc si sa ma desfatez cu bunatati negraite, ca Tu esti tot binele si toata slava si toata desfatarea si Tie se cuvine slava, Sfintei si Celei de o fiinta si de viata facatoare Treimi, cinstita intru Tatal, Fiul si Duhul Sfant, cunoscuta, inchinata si slujita de toti credinciosii acum si pururea si in vecii vecilor.

† Amin.

Citeste viata Sfantul Simeon Noul Teolog >>>

Duhule Sfant, vino si umple inimile noaste, cu dorinta de a face bine >>>

Stare sufleteasca pe care o avem fata de semeni este dispozitia pe care o avem fata de Dumnezeu.

†

Cand gresim fata de apropele, nu gresim de fapt fata de o fiinta omeneasca, ci gresim personal fata de Dumnezeu. Caci Dumnezeu locuieste tainic in fiecare suflet, si pretutindenea odihneste. Iar felul in care ne purtam cu aproapele este felul in care ne purtam cu Dumnezeu.

Sa ne fie limpede ca nu suntem pe calea cea buna, daca ne purtam cu dragoste fata de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urasc le intoarcem cu aceeasi masura. Aceasta nu este calea cea buna, caci se cuvine sa fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului. Da, sa fim copiii Sai, sa avem caracterul Sau – caracter Dumnezeiesc, caracterul pacii, al dragostei si al bunatatii.

Aceasta vrea Domnul de la noi, sa respingem raul prin intelegere si sa ne intoarcem cu toata inima si cu toata fiinta noastra catre El, catre Domnul. Stare sufleteasca pe care o avem fata de semeni este dispozitia pe care o avem si fata de Dumnezeu.

Staretul Tadei de la manastirea Vitovnita

sursa:doxologia.ro