Cantarea Psalmului 136 la utrenia Duminicii, Fiului Risipitor

Psaltirea in versuri

†

Psalmul 136 a fost scris pentru evreii care au fost robi in Babilon si care dobandind intoarcerea povestesc ce li s-a intamplat in robie (Fericitul Teodoret). Este un psalm al razboirii omului cu patimile. La anumite sarbatori este adaugat Polieleului, alcatuit din Psalmii 134 si Psalmul 135. Face parte din ciclul psalmilor prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu, prin care invocam mila Lui. Psalmul acesta al captivitatii, ii indeamna pe crestini sa aiba nadejde, sa ceara eliberare din necazuri de la Dumnezeu si sa nu cedeze in fata celor puternici.

Cantarea psalmului 136 la raul Babilonului

Powered by RedCircle

Psalmul acesta este o miscatoare icoana a omului cazut in robia pacatului si a izbavirii lui. Cel robit de patimi este instrainat de cetatea bucuriei – Sionul; este dus departe, ca si Fiul risipitor, in Babilonul cel intunecat si in robie. 

„Canta si aici din cantarile Sionului“, porunceste diavolul. 

„Bucura-te si in pacat, slaveste-ma si pe mine, cum slaveai pe Dumnezeu“. 

Dar cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain? Cantarea Domnului rasuna numai impreuna cu El si in casa Lui, numai cand suntem cu El si implinim poruncile Lui. In robia pacatului insa, nu mai putem face voia Lui, suntem sub stapanirea tiranului care ne robeste. Cum sa te bucuri savarsind pacatul? 

Adevarata bucurie numai in casa parinteasca se afla; numai in Sion putem canta „cantarea Domnului“.

Juramantul grozav al evreilor: 

„Sa'mi intepeneasca mana cea dreapta si sa mi se lipeasca limba de cerul gurii“

Sa devin adica, neputincios cu mainile si sa-mi amuteasca limba daca te voi uita, Ierusalime, ne indeamna sa nu uitam niciodata de Domnul, oricat de cumplita ar fi robia noastra si instrainarea in care ne-a dus pacatul; numai Ierusalimul sa fie inceputul bucuriei noastre; numai in Domnul sa se bucure inima noastra!

Fericit este cel ce loveste de piatra pruncii fiicei Babilonului! Caci daca sunt omorati din fasa, pruncii babilonesti nu mai ajung mari, ca sa te robeasca. Aceasta, talcuiesc Sfintii Parinti, inseamna sa omoram patimile din fasa, de la inceput, sa nu le lasam sa creasca; sa le lovim de Piatra-Hristos, prin necontenita rugaciune si nu vom mai fi luati in robia babilonica a patimilor.

sursa:crestinortodox.ro

Psaltirea in versuri

Psalmul 136 de Sfantul Mitropolit Dosoftei

La apa Vavilonului,
Jelind de tara Domnului,
Acolo sezum si plansam
La voroava ce ne stransam,
Si cu inema amara,
Prin Sion si pentru tara,
Aducandu'ne aminte,
Plangeam cu lacrami herbinte.
Si bucine ferecate
Lasam prin salci aninate,
Ca acolo ne'ntrebara
Aceia ce ne pradara
Sa le zacem viers de carte
Intr'acea streinatate,
Ca'n svant muntele Sionul
Cantari ce cantam la Domnul.
Ce nu ni sa da'ndemana
A canta'n tara streina.
De te'as uita, tara svanta,
Atuncea sa'mi vie smanta,
Si direapta mea sa uite
A schimba viers in laute!
Si sa mi sa prinza limba
De gingini, jelindu'mi scarba,
De te'as mai putea uita'te,
Ierusalim cetate,
Nainte de nu te'as pune
In pomene'n zale bune.
Sa nu uit, Doamne svinte,
De Edom ce'au zas cuvinte
Svintei cetat improtiva,
Cu rau din gura zlobiva:
„Rasapiti'i zidiuri nalte,
Desertat de bunatate!“
Tu, fata vaviloneasca,
Raul va sa te talneasca!
Va fi s'acela'n ferice
Ce't'va veni sa te strice,
Ca ti sa va-ntoarce darul,
Cum ne'nchini tu cu paharul,
Cand cuconii tai de ziduri
Vor zdrobi'i ca neste harburi.

La apa Vavilonului: Tudor Gheorghe

cuvantul-ortodox.ro