Iubirea vesnica este Tatal, Fiul si Duhul Sfant | Dogma Sfintei Treimi

PreaSfanta Treime, miluieste'ne pre noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Sfant Numele Tau. Amin

†

 Dogma Sfintei Treimi poate fi inteleasa si ca taina existentei a tot ceea ce exista vazut si nevazut si fara care nimic nu poate fi explicat. Treimea este iubire fara de inceput, si pentru ca nu satura pe nimeni niciodata este si fara de sfarsit, iar o iubire care nu are inceput si nici sfarsit este lumina. Dumnezeu este iubire, deci viata si lumina prin Sine, pentru ca este suprema unitate a comuniunii tripersonale.

Rugaciune pentru citirea si intelegerea Sfintei Scripturi >>>

Hristos a spus despre Sine, ca „Eu sunt Lumina lumii; Cel ce imi urmeaza mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii“ (Ioan. 8,12), deci S-a identificat in fond si cu iubirea. Unde este iubire este putere care invinge urmarile raului, iar unde nu este iubire este neputinta si moarte spirituala. In Dumnezeu este iubire atotputernica, dar nu iubire intr-o existenta monopersonala, ci in comuniune interpersonala.

Biserica Ortodoxa vede pe Sfanta Treime ca pe Dumnezeul iubirii. Hristos, iubind pe Tatal prin Duhul Sfant, comunica si credinciosilor aceasta iubire si ii ridica pe acestia in relatia iubitoare dintre persoanele ei. Activitatea pamanteasca a Fiului intrupat se afla intr-o relatie nemijlocita cu Tatal si cu Duhul Sfant si are la baza actul iubirii dumnezeiesti intratrinitare, care sta la baza creatiei si a indumnezeirii omului, pentru ca „Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“ (In. 3,16).

Iubirea divina nu este una egoista, care ramane izolata in interiorul Treimii, ci se comunica umanitatii prin jertfa Mantuitorului Hristos, Care, pe Cruce fiind, ii imbratiseaza pe toti cu mainile Sale, unind cerul cu pamantul. Astfel, Intruparea Fiului lui Dumnezeu a constituit mijlocul de infiere si indumnezeire a oamenilor.

Mantuitorul Hristos nu a venit ca sa divizeze, ci sa uneasca si sa ridice pe oameni la asemanarea cu Dumnezeu, si de aceea Parintii Bisericii invata ca Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa se indumnezeiasca. Hristos ramane deci tinta desavarsirii noastre finale, asa cum nu o poate realiza nici un om, dar ramane totodata si calea care duce catre aceasta tinta, fiindca spune: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan. 14, 6).

„Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc“ (Mt. 5,17)

Mantuitorul Hristos nu a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca. Implinirea consta in faptul ca Mantuitorul a completat monoteismul monopersonal al Vechiului Testament cu monoteismul trinitar al Noului Testament, cu credinta intr-un singur Dumnezeu intreit in Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

Sfanta Treimea se descopera in perioada Vechiului Testament la crearea omului, la Turnul Babel, la stejarul din Mamvri sub chipul ingerilor sau in profetia lui Isaia sub chipul cantarii treimice, Cuvantul si Duhul apar mai mult ca puteri sau manifestari ale lui Dumnezeu, decat Persoane ale Sfintei Treimi. Toate acestea sunt doar valuri sub care se ascunde Treimea.

Adevarata revelatie a Sfintei Treimi ne-o aduce insa Mantuitorul Hristos, Care se refera explicit la Tatal, Fiul si Duhul Sfant ca la Persoane dumnezeiesti ale Sfintei Treimi. In Noul Testament nu intalnim in mod expres termenul de Treime. Persoanele trinitare nu sunt amintite impreuna, ci separat sau cate doua. Cu toate acestea, relatia dintre ele este atat de profunda, incat referirea la una dintre ele le implica si pe celelalte doua. Sfantul Grigorie de Nazians, vorbind despre revelarea Sfintei Treimi, afirma ca invatatura despre Sfanta Treime isi are fundamentul in Revelatia divina adusa de Mantuitorul Hristos si ca este evidentiata in tot cuprinsul Noului Testament.

Sfanta Treime marcheaza trecerea de la dreptatea Vechiului Testament la iubirea si comuniunea Noului Testament, fiindca iubirea poate exista numai acolo unde este comuniune de persoane divine. Un Dumnezeu monopersonal nu poate avea in Sine iubire si comuniune. El ne-ar arata doar cum se poate trai drept. De aceea, in Vechiul Testament virtutea principala a fost dreptatea si nu iubirea. In Noul Testament, Dumnezeul Treimic isi manifesta iubirea fata de oameni prin Intruparea Cuvantului.

Sfanta Treime asigura desavarsirea noastra ca persoane vesnice si este temelia comuniunii supreme dintre Persoanele divine si persoanele umane. Hristos Mantuitorul ramane Dumnezeu si Om nedespartit, prezent in cer si pe pamant, ca sa inainteze cu intreaga creatie spre desavarsirea eshatologica.

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut“ (Ioan. 1, 18)

In persoana Mantuitorului Hristos, Dumnezeu Treimea S-a descoperit in forma deplina si definitiva, pentru ca „nimeni nu cunoaste pe Tatal, decat numai Fiul“ (Mt. 11, 27). Revelatia divina a culminat si s-a incheiat in Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu Se face om si ni-L descopera pe Dumnezeu in mod deplin, in conformitate cu posibilitatile noastre de primire a adevarului.

Iisus Hristos Il descopera pe Dumnezeu in lucrarea Sa mantuitoare si de indumnezeire a omului. Descoperirea Sfintei Treimi in Iisus Hristos are un caracter definitiv si eshatologic. Biserica nu mai asteapta o noua revelatie inainte de Parusie, atunci cand pamantul va fi plin de cunostinta lui Dumnezeu. Intre Inaltare si Parusie, Hristos este prezent prin lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant, care ii face pe credinciosi sa descopere si sa traiasca Treimea revelata in El.

In Iisus Hristos este prezent si lucreaza Dumnezeu Tatal care L-a trimis. Iisus insista mereu asupra faptului ca El este Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatal, Care nu a venit de la Sine, ci de la Dumnezeu precum si asupra faptului ca in misiunea Sa nu face voia Lui, ci voia Celui care L-a trimis. Mantuitorul Hristos este adeverit ca fiind Unul din Treime, peste care se odihneste Duhul Sfant si intru Care Dumnezeu vrea sa-si implineasca vointa Sa de mantuire a lumii. In Persoana Domnului Hristos este prezenta Imparatia lui Dumnezeu, vestita prin cuvant. Dragostea jertfelnica a Fiului intrupat lucreaza in lume ca izvor de viata.

Marturisirea lui Iisus ca El este Fiul si revelarea deplina a Sfintei Treimi s-a aratat deplin in fata arhiereului cand zice: „Eu sunt Hristosul… Fiul Celui-Binecuvantat!“ (Mc. 14, 61-62). Iisus se prezinta ca Cel in Care si prin Care s-a revelat mantuirea, pentru ca timpul mantuirii incepuse.

Faptul de a vorbi despre revelatia Treimii in persoana si in lucrarea lui Hristos ne determina sa nu ne limitam doar la Intrupare si la mesajul evanghelic pentru ca acestea se desavarsesc in jertfa de pe Cruce si in Inviere si toate acestea sunt nedespartite de Inaltare. Intruparea, Patimile, Invierea si Inaltarea constituie etape inseparabile ale mantuirii si revelatiei Sfintei Treimi in Persoana Mantuitorului Hristos. Mantuirea si revelatia sunt doua aspecte ale aceleiasi realitati: mantuirea se ascunde in revelatie, iar revelatia se descopera in mantuire.

„In zilele mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile“ (Evr. 1, 2)

In Treime, Tatal este originea exclusiva a Fiului si a Duhului Sfant, care sunt de o fiinta cu El si El este ultima origine a tuturor celor create: „Pentru aceasta imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos, din care isi trage numele orice neam in cer si pe pamant“ (Ef. 3, 14-15). Tatal, numit in sensul cel mai propriu, Dumnezeu, ca Cel din care izvoraste dumnezeirea, este Creatorul a toate prin Iisus Hristos.

In cadrul Sfintei Treimi, Tatal este intr-o vesnica daruire de Sine, Fiul intr-o vesnica primire a Tatalui si Duhul Sfant intr-o vesnica participare la bucuria Tatalui care se daruieste si a Fiului care-L primeste. Fiul ca Fiu trebuie sa fie intr-o vesnica tinerete si in orice caz El se traieste vesnic ca Fiu. Descoperirea Sfintei Treimi prin persoana Mantuitorului Iisus Hristos insemneaza totodata si lucrarea de mantuire a omului.

Revelarea Sfintei Treimi prin Iisus Hristos incepe la „plinirea vremii“ si continua pe toata perioada activitatii pamantesti a Mantuitorului, pana la Inaltare, iar dupa acest moment, prin prezenta in lume a Duhului Sfant, incepand cu sarbatoarea Cincizecimii.

In scrierile Noului Testament, revelarea lui Dumnezeu prin Fiul si nedespartirea lui Hristos de Tatal si de Duhul Sfant este descrisa in mod direct si indirect. Dumnezeu Cel in Treime este prezent in lume prin Fiul Tatalui, iar prin aceasta revelare se arata iubirea fata de oameni.

Dumnezeu Treimea, Dumnezeul iubirii, Dumnezeu care nu este despot si lacom de putere, ci Tata care se descopera lumii prin Fiul, are putere peste lume, pe care o mantuieste prin Intruparea Fiului Sau. In masura in care Dumnezeu se reveleaza prin Fiul Intrupat, in puterea de viata datatoare a Duhului Sfant si ca Tata iubitor pentru intreaga creatie, privirea teologica si duhovniceasca se inalta pana la contemplarea fiintei treimice, iar cuvantul ultim al omului este cel rostit de Apostolul Ioan la apusul vietii sale: „Dumnezeu este iubire“ (I Ioan. 4, 8).
sursa: doxologia.ro