Cine iarta mult, iubeste mult.
†
Iar unul din farisei L-a rugat sa manance cu el. Si, intrand in casa fariseului, a stat la masa. Si iata ca era in cetate o femeie pacatoasa si afland ca El sta la masa in casa fariseului, a adus un alabastru cu mir si stand la spate, langa picioarele Lui, plangand a’nceput sa-I ude cu lacrimi picioarele, si cu parul capului ei le stergea. Si-I saruta picioarele si le ungea cu mir.
Si vazand fariseul care-L chemase, si-a zis in sine:
Daca acesta ar fi profet, ar sti cine este si ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, ca este pacatoasa.
Si raspunzand DOMNUL IISUS, i-a zis:
Simone, am sa-ti spun ceva.
Iar el I-a zis:
Spune, invatatorule!
Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult?
Raspunzand Simon, a zis:
Cred ca acela caruia i-a iertat mai mult.
Iar DOMNUL i-a zis:
Drept ai judecat.
Si intorcandu-Se catre femeie, i-a zis lui Simon:
O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat; ea insa cu lacrimi Mi-a udat picioarele si cu parul capului ei le-a sters. Tu sarutare nu mi-ai dat; ea insa, de cand am intrat, n’a incetat sa-Mi sarute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea iti spun: Iertate sunt pacatele ei cele multe, fiindca mult a iubit. Iar cui i se iarta putin, putin iubeste.
Si i-a zis ei:
Iertate iti sunt pacatele!
Si cei ce sedeau impreuna la masa au inceput sa zica in sinea lor:
Cine este acesta, care si iarta pacate?
Si i-a spus femeii:
Credinta ta te-a mantuit; mergi in pace!
Sfanta evanghelie dupa Luca
Capitolul 7: 36-50
⋙ Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.
Pasi spre Inviere Miercurea Mare