" Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta verset. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta verset. Afișați toate postările

13 octombrie

Alte "fericiri" din Biblie

   Alte "fericiri" din Biblie

   




Fericit este acela care nu se va sminti intru Mine.

Matei 11:6

Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stapanul le va afla priveghind.

Luca 12:37

Fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui DUMNEZEU si-l pazesc.

Luca 11:28

Mai fericit este a da decat a lua.

Fapte 20:35

Fericit vei fi ca nu pot sa-ti rasplateasca. Caci ti se va rasplati la invierea dreptilor.

Luca 14:14

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!

loan 20:29

Fericit este cel ce nu se judeca pe sine in ceea ce aproba!

Romani 14:22

De sunteti ocarati pentru numele lui HRISTOS, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si al lui DUMNEZEU Se odihneste peste voi.

Petru 4:14

Fericit este barbatul care rabdǎ ispita, caci lamurit facandu-se va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o DUMNEZEU celor ce Il iubesc pe El.

lacov 1:12

27 august

O, DOAMNE, intoarce-ne la TINE, iar noi ne vom intoarce!

   O, D O A M N E, intoarce-ne la Tine, iar noi ne vom intoarce;

ca si-altadata, fa-ne din zi o noutate!

(Plangerile 5:21)

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

 

   Rugaciunea profetului Ieremia.

  Adu-ti aminte, D O A M N E, de cele intamplate, si vezi ocara noastra!

  Mostenirea si casele noastre au cazut in mana celor straini, de alt neam.

  Am ajuns orfani, fara de tata, mamele noastre sunt vaduve.

  Bem apa noastra cu bani, lemnele noastre le primim cu plata.

  Pe grumajii nostri stau prigonitorii si, desi n-avem puteri, nu ne dau ragaz.

  Intindem mana catre Egipt si Asiria ca sa ne sature de paine.

  Parintii nostri au gresit si nu mai sunt, dar noi purtam faradelegile lor.

  Slugi ne stapanesc si nimeni nu vine sa ne scoata din mana lor.

  Cu primejdia vietii noastre ne agonisim painea, in fata sabiei care ne ameninta in pustiu.

  Pielea noastra s-a innegrit ca un cuptor de vapaia foametei.

  Ei au batjocorit femeile in Sion, fecioarele din cetatile lui Iuda.

  Capeteniile au fost spanzurate de mana lor, fetele batranilor nu au mai fost luate in seama.

  Flacaii au invartit la rasnita si tinerii s-au poticnit carand lemne.

  Batranii nu mai stau la poarta, cei tineri nu mai canta din alaute.

  S-a dus veselia inimii noastre, jocul nostru s-a schimbat in plans.

  Cazut-a cununa de pe capul nostru; vai noua, ca am pacatuit!

  Pentru aceasta inima noastra tanjeste si ochii s-au intunecat.

  Muntele Sionului a ramas pustiu si pe el se plimba vulpile.

  Tu, D O A M N E, imparatesti in veci si scaunul Tau in neam de neam!

  Pentru ce vrei sa ne uiti, sa ne parasesti atat de multa vreme?

  Intoarce-Te catre noi si ne vom intoarce; innoieste zilele noastre ca in vremea cea de demult!

  Sau Tu ne-ai urgisit si Te-ai maniat pe noi, fara masura?


Plangerile lui Ieremia

Capitolul 5

Biblia - Versiunea Bisericii Ortodoxe Române

24 august

EVANGHELIA - VESTEA CEA BUNA, CUVANTUL si LUMINA LUI DUMNEZEU

   EVANGHELIA - VESTEA CEA BUNA, CUVANTUL si LUMINA LUI DUMNEZEU

"Tu ai cuvintele vietii celei vesnice" (loan 6, 68)


 

sfanta evanghelie - biblie - scriptura
   Este indeobste cunoscut ca in inima crestinului in care patrunde „Evanghelia lui Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 2, 2) ce cuprinde „cuvintele vietii celei vesnice" (Ioan 6, 68), Biserica are acces neingradit in Duhul Sfant si acel crestin este „altoit" in trupul lui Hristos.

   Sfantul Ioan Gura de Aur ne arata ca „pretutindeni se vadeste ca pana la marginile lumii unde se va raspandi puterea si cunostinta acestor Evanghelii, neamul omenesc se va schimba: din salbatic si aspru, va ajunge bland si pasnic". Acelasi Sfant Parinte, facand elogiul Sfintelor Evanghelii, ne spune ca MANTUITORUL HRISTOS aduce neamului omenesc doua mari bunatati: una, Evanghelia Imparatiei, alta, vindecarea tuturor bolilor (pacatului, n.n.).

   Cum trebuie sa primim Sfintele Evanghelii? 

   Pentru primirea cu vrednicie a Evangheliei, inimile celor ce voiesc aceasta trebuie pregatite prin lucrare duhovniceasca. Sfantul Vasile cel Mare invata ca, "dupa cum cel ce vrea sa scrie pe o tablita de ceara trebuie sa stearga ce-a fost scris mai inainte, tot asa si inima care voieste sa primeasca in chip lamurit cuvintele dumnezeiesti (ale Evangheliei, n.n.) trebuie curatita de gandurile cele potrivnice".

   Sfintii Parinti atentioneaza ca Sfintele Evanghelii trebuie traite in curatia inimii, urmand de fapt invataturii lui Hristos, dupa care cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8). In ele aflam un autentic mod de viata crestina si nu principii de filosofie religioasa.

   Lamurind intelesul Sfintelor Evanghelii, Parintii Bisericii vorbesc de innoirea Duhului Sfant" (Tit 3,5). Pentru aceasta, modul de viata evanghelic trebuie sa fie o participare reala la noutatea adusa de lISUS HRISTOS in lume prin Intruparea Sa si prin toate celelalte acte mantuitoare, cum spune Sfantul Ioan Damaschin. Acesta este de fapt miezul Sfintelor Evanghelii. Lumina lor este Hristos, prezent in Biserica pana la sfarsitul veacurilor" (Matei 28, 20).

   Sfanta Scriptura in general si Sfintele Evanghelii in special sunt, intr-adevar, mari amfore de inspiratie", cum spunea Sfantul Grigorie de Nazianz, dar ele sunt si trebuie sa fie mai ales calea, adevarul si viata" (loan 13, 6) pentru fiecare crestin care se considera madular al trupului Bisericii. De aceea, implinirea imperativului, „de a propovadui Evanghelia la toata faptura" (Marcu 16, 15) trebuie sa se infaptuiasca in si prin Biserica- „stalpul si temelia Adevarului" (1 Timotei 3, 15).

   Traind altfel, unii sunt purtati incoace si incolo de orice vant al invataturii, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii" (Efeseni 4, 14).

   Din aceasta pricina, retiparirea comentariului la Sfintele Evanghelii este un prilej prin care omul credincios „se apropie de Dumnezeu si Dumnezeu se va apropia de om" (Iacov 4, 8), in si prin Biserica.

   lata de ce binecuvantam aceasta aparitie editoriala cu incredintarea ca in lumina adusa de citirea si trairea Sfintelor Evanghelii, mai mult ca pana acum ,,vom umbla cu vrednicie intru Domnul, placuti Lui intru toate, aducand roada in orice lucru bun si sporind in cunoasterea lui Dumnezeu" (Coloseni 1, 10).

Cu arhieresti binecuvantari


ナ  Galaction


Episcopul Alexandriei si Teleormanului

19 august

Sunt fameni care s-au facut fameni pe ei insisi, pentru imparatia Cerurilor

   TALCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA MATEI a SFANTULUI TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

    SFANTA EVANGHELIE de la MATEI, CAPITOLUL 1 9 versetul 3 - 1 2.

   Si s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L si zicand: Se cuvine, oare, omului sa-si lase femeia sa, pentru orice pricina?
Raspunzand, El a zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat si femeie?
Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup.
Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta.
Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit sa-i dea carte de despartire si sa o lase?
El le-a zis: Pentru invartosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise sa lasati pe femeile voastre, dar din inceput nu a fost asa.
Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter.
Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare.
Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat.
Ca sunt fameni care s-au nascut asa din pantecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au facut fameni, si sunt fameni care s-au facut fameni pe ei insisi, pentru imparatia cerurilor. Cine poate intelege sa inteleaga.

~❇~~†~~❇~

Sfanta Evanghelie dupa Matei CAPITOLUL 19 versetul 3-12 / Talcuirea Sfantului Teofilact Arghiepiscopul Bulgariei


   19, 3-6: Si s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L si zicand: Se cuvine, oare, omului sa-si lase femeia sa, pentru orice pricina? (4) Raspunzand El, a zis: N-ati citit ca Cel Ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat si femeie? (5) Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe m a m a sa si se va lipi de femeia sa si v o r fi amandoi un trup. (6) Asa incat , nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat D U M N E Z E U , omul sa nu desparta.


   O, nebunie! Socoteau ei ca prin intrebari sa astupe gura lui Hristos! Caci, daca ar fi zis [Hristos] ca se cuvine sa fie lasata femeia pentru orice vina [pricina], il vor putea intreba de ce a zis ca numai pentru pricina de preacurvie? (Matei 5,32) Iar de va zice El ca nu se cuvine sa-si lase femeia, il vor invinui ca pe Cel Care legiuieste impotriva Legii puse de Moise, caci acela a poruncit sa fie gonita cea care este urata de barbatul sau, chiar fara pricina binecuvantata (Deuteronom 24,1).
Ce zice, dar, Hristos? Arata ca a Celui Care ne-a zidit pe noi dintru inceput ii este lucru si punere de lege o nunta. Ca zice: „dintru inceput un barbat a impreunat D U M N E Z E U   cu o femeie, de aceea nu se cuvine ca un barbat sa se i m p r e u n e z e cu mai multe femei, nici o femeie cu mai multi barbati, ci sa vietuiasca asa c u m au fost dintru inceput si sa nu desparta [rupa], fara de socoteala, impreuna lor locuire". Si n-a zis „Eu, care am facut barbat si femeie", ca sa nu-i intarate pe ei, ci, in chip nehotarat a spus: „Cel Ce i-a facut".
Si atat de placut ii este lui D U M N E Z E U    lucrul cel b u n al insotirii, incat a dat voie [ingaduit] sa fie lasati parintii si a se lipi de barbat. Dar cum se face ca la Facere este scris ca Adam a zis ca „va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa" (Facere 2,24), iar aici Hristos spune ca D U M N E Z E U    a spus aceasta?
Sa intelegem ca ceea ce a zis Adam, de la Dumnezeu a zis si, astfel, cuvantul lui Adam cuvantul lui Dumnezeu este. Deci, de vreme ce barbatul si femeia s-au facut „un trup" - caci si pentru impreunare si pentru dragostea cea fireasca sunt lipiti -, si pentru ca nu se cuvine a-si taia cineva trupul sau, tot asa nu se cuvine a desparti pe cei impreunati. Si n-a zis „sa nu desparta
Moise ce a impreunat D U M N E Z E U  " , ca sa nu-i turbure [sminteasca] pe ei, ci zice simplu - „omul sa nu desparta " , aratand deosebirea dintre D U M N E Z E U    Cel Care a impreunat si omul care desparte.

~❇~~†~~❇~

   19, 7-9: Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit sa-i dea carte de despartire si sa o lase? (8) El le-a zis: Pentru invartosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise sa lasati pe femeile voastre, dar din inceput
nu a fost asa. (9) Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter 5 .

   Fariseii, vazand ca D O M N U L   a astupat gurile lor, il aduc pe Moise in sprijinul lor, parandu-li-se ca Moise impotriva invataturii lui Hristos a legiuit. Si zic: „Pentru ce, dar, Moise a poruncit sa i se dea carte de despartire si sa o lase?" D o m n u l , intorcand impotriva lor toata prihanirea [invinuirea], il indreptateste pe Moise , aratand ca „nu impotriva lui D U M N E Z E U    a legiuit el aceasta, ci dupa rautatea voastra, ca nu din pricina neinfranarii vrand sa va impreunati cu altele, sa va omorati femeile cele dintai [legiuite]". Caci, cruzi fiind ei, si-ar fi omorat femeile de-ar fi fost siliti a le tine pe ele. Si a poruncit Moise sa se dea carte de despartire celor care sunt urate barbatilor lor. „Eu graiesc voua ca pe femeia care a curvit este bine a o goni [alunga, lepada] ca pe o preacurva. Insa, daca pe cea care n-a curvit o va goni cineva, i se face acesta pricinuitor de preacurvie".
   Inca si aceasta sa intelegi: cel ce se alipeste de D o m n u l   un duh este cu El (1 Corinteni 6,17) - si insotire se face intre credincios si Hristos, ca toti un trup ne-am facut cu El si madulare in parte suntem ale lui Hristos. Deci, bine s-a zis ca nu poate fi despartita [rupta] aceasta insotire, dupa cuvantul lui Pavel, care spune: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui
Hristos?" (Romani 8,35) Drept aceea, pe cele ce D U M N E Z E U   le-a impreunat, nici omul si nici o alta faptura, nici Ingerii, nici Incepatoriile, nici Stapaniile - dupa cum zice Pavel - nu le pot desparti (Romani 8, 38-39).

~❇~~†~~❇~

   19, 10: Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare .

   Ucenicii se turbura si spun ca daca pentru aceasta s-au impreunat, ca sa fie una si nedespartiti sa petreaca toata viata - incat chiar de-ar fi rea femeia, sa nu indrazneasca sa o goneasca -, nu e de nici un folos a se insura. Caci, mai usor este a nu se insura, ci a se razboi cu poftele cele firesti, decat a suferi femeie rea.
   Si este numita „pricina omului cu femeia", impreunarea de nedes­partit. Iar unii si asa inteleg: ca daca asa este „pricina omului" - adica daca pricina si invinuire va avea barbatul pentru ca isi leapada femeia impotriva Legii -, „nu este de folos a se insura".

~❇~~†~~❇~

   19, 11: Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat.

Fiindca ucenicii zic ca e mai bine sa nu se insoare, D O M N U L   le arata ca mare este lucrul fecioriei, dar nu poate fi de toti indreptat [dobandit], ci numai de cei carora D U M N E Z E U   le ajuta. Caci acest cuvant „[acelora ce] s-a dat" este pus aici in loc de „carora D U M N E Z E U   le ajuta". Si „s-a dat" celor care cer! Ca zice: „Cereti si vi se va da" si „oricine cere, ia" (Matei 7, 7-8; Luca 11, 9-10; Ioan 14,13-14).

~❇~~†~~❇~

   19,12: Ca sunt fameni care s-au nascut asa din pantecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au facut fameni, si sunt fameni care s-au facut fameni pe ei insisi, pentru imparatia Cerurilor. Cine poate intelege sa inteleaga.

   Zice: „De putini este indreptat [dobandit] acest lucru al fecioriei! Ca unii sunt fameni din pantecele maicii lor, adica din fireasca alcatuire a trupului sunt nemiscati catre amestecarile [impreunarile] trupesti si din aceasta pricina nu au trebuinta de infranare. Sunt si altii, cei castrati de oameni. Iar cei care s-au facut fameni pe ei insisi, pentruimparatia Cerurilor, nu sunt cei care se castreaza" - ca blestemat este lucrul acesta -, „ci acei care se infraneaza".
   Inca si asa sa intelegi: este famen din fire cel care din pricina alcatuirii sale trupesti nu este lesne miscat spre impreunare trupeasca. De oameni este facut famen cel care din invatatura omeneasca taie infocarea poftei celei trupesti. Iar cel care se face pe sine famen este cel care nu de la altul, ci dintru a sa stiinta si buna vointa s-a plecat spre curatie; acesta prea bun este, ca unul care nu de catre altul, ci cu voia sa s-a povatuit spre imparatia Cerurilor. Si voind D U M N E Z E U   ca din insasi voia noastra sa lucram fapta cea buna, zice: „Cine poate a incapea incapa" [„Cine poate intelege sa inteleaga"]. Caci nu sileste la feciorie, nici nu strica insurarea [nunta], insa mai mult cinsteste fecioria.

~❇~~†~~❇~

~❇~

14 mai

Da-Mi sa beau. APA CEA VIE

    Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El si ti-ar fi dat apa vie.

Apa cea vie


Apa cea vie

     Cine este aceasta Samarineanca? 

Cum de a ajuns atat de celebra, cand nici macar numele nu i se cunoaste? 

Ce a facut ea ca sa merite sa intre in istorie, sa fie pomenita de-a lungul veacurilor, si sa i se consacre chiar o zi din calendarul bisericesc?

  Cine este aceasta samarineanca despre care se scriu carti si se vorbeste in biserici? 

Nu exista carte de exegeza crestina in care ea sa nu fie pomenita. Cine este aceasta samarineanca pe care o picteaza marii pictori ai lumii? 

Cine este aceasta samarineanca si ce a facut ea ca sa-si merite locul nu numai in calendar, ci si pe peretii bisericilor noastre?


  Ca sa intelegem de ce, trebuie sa ne ducem putin inapoi, in atmosfera intamplarii care a facut-o sa ajunga in istorie, si prin istorie pana la noi. Era o sateanca dintr-un tinut al Tarii Sfinte, socotit blestemat si spurcat. Se numea Samaria. Era o sateanca oarecare. Am putea spune ca era chiar putin deocheata. Si o sa avedem indata de ce. Samaria era si este si azi o provincie situata in mijlocul Tarii Sfinte, intre provincia de nord, Galileea, unde este Nazaretul, si provincia de sud, Iudeea, unde sunt Betleemul si Ierusalimul.

Cine este aceasta samarineanca despre care se scriu carti si se vorbeste in biserici?
  Samarinenii, ca si tinutul lor, erau socotiti de catre iudei spurcati. Nici un iudeu nu s-ar fi apropiat de vreun samarinean. Nu i-ar fi vorbit. N-ar fi luat ceva din mana lui. Ba chiar se fereau sa treaca si pe teritoriul lor. De ce? Pentru ca in timpul invaziei asiro-babiloniene, sub imparatul Salmanasar, asiro-babilonienii s-au amestecat cu locuitorii Samariei. Acestia erau urmasii a doua dintre triburile lui Israel, a doi dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob, anume ai lui Efraim si ai lui Manase. S-au amestecat cu invadatorul asiro-babilonian si si-au stricat randuielile religioase, socotite sacre pentru fiii lui Israel. Au schimbat chiar Ierusalimul ca centru religios, pe un alt centru al lor, unde si-au cladit un altar nou, astfel incat in loc sa considere Ierusalimul drept locul cel sfant, si templul din Ierusalim ca centru al inchinarii la adevaratul si unicul Dumnezeu, ei si-au facut un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se inchinau si lui Iahve, dar se inchinau si unor idoli asiro-babiloniei. Din punctul de vedere al adevaratilor iudei, acest lucru era o adevarata catastrofa religioasa. Nu se respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, precum: "Sa nu-ti faci tie chip cioplit" (Deut. 5, 8; Iesire 20, 4), sau "Sa nu mergeti dupa alti dumnezei, dupa dumnezeii popoarelor care se vor afla in imprejurul vostru" (Deut. 6, 14). Ori, tocmai aceasta facusera samarinenii. Din aceasta cauza erau considerati ca niste leprosi si iudeii ocoleau cu grija locurile in care isi aveau acestia satele si orasele.
 
Mantuitorul a facut cu Samarineanca, am putea spune, o prima catehizare crestina. A invatat-o despre Dumnezeu.
  Cu toate acestea Mantuitorul, urmat de apostolii Sai, trecand din provincia de sud, Iudeea, spre provincia de nord, Galileea, in patria Sa, cum spun adesea evanghelistii, pentru ca era din Nazaretul Galileii, in loc sa ocoleasca Samaria, cum faceau toti, urmand valea Iordanului spre izvor, a trecut de-a dreptul prin Samaria.

  Trebuie sa ne inchipuim ca apostolii insisi nu-L urmau pe acel drum cu bucurie si fara teama. Pentru un adevarat iudeu, a fi mers pe drumul acela era scandalos. Dar Mantuitorul se hotarase sa infrunte acest scandal. Va fi avut El ceva in gand. Poate voia sa le dea o anumita lectie apostolilor. Acestia s-au gandit probabil si la aceasta, desi nedumerirea le staruia in suflete, si vor fi fost privind in jur sa nu-i vada cineva, si sa le-o ia in nume de rau.

  Ajunsesera langa un sat care se chema Sihar. Vedeti, evanghelistii ne dau si detalii geografice. Ne spun numele provinciei, ne spun numele satului. Nu fac acest lucru intamplator. Ei fac istorie.

  Si dau inadins detalii care sa confirme veridicitatea intamplarii. La marginea satului era o fantana. Iisus-s-a oprit sa se odihneasca, iar pe ucenici i-a trimis in sat sa caute ceva de mancare. In timp ce Mantuitorul statea langa fantana, a venit din Sihar o femeie ca sa ia apa. Aceasta e Samarineanca pe care o aminteste Evanghelia de astazi, si al carei nume s-a dat duminicii acesteia, a V-a dupa Pasti, Samarineanca, adica o locuitoare din Samaria, cum am spune noi, ardeleanca, sau sibianca, sau moldoveanca. Cu acest nume a ramas in istorie.

  A venit la fantana, L-a vazut pe Mantuitorul si, dupa imbracaminte, si-a dat seama ca e iudeu. Nu i-a adresat nici un cuvant, pentru ca stia ca nu se cadea sa vorbeasca cu un iudeu. A scos apa. Probabil venise de acasa cu o galeata si cu o funie cu care sa scoata apa. Fantana nu avea instalatie proprie de scos apa.

  Impotriva tuturor preceptelor Legii, si spre surprinderea femeii, Mantuitorul i s-a adresat cu cuvintele: "Da-mi sa beau". Femeia a fost foarte contrariata. Nu i se mai intamplase asa ceva. Omul calca randuielile traditionale. Il infrunta: "Cum tu, care esti iudeu, ceri sa bei apa de la mine, care sunt samarineanca?"

  Dialogul se anunta interesant. Femeia astepta explicatia ceruta. Nu i-a dat apa. Si atunci Mantuitorul i-a spus: 

 De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel care ti-a zis: Da-mi sa beau", ai fi cerut tu de la Dansul, si ti-ar fi dat apa vie" (Ioan 4: 10.)

 Ciudata explicatie! Si ce vorba fara noima. Apa vie! Parca ar exista si apa moarta, isi va fi zis femeia in sinea ei. Nu mai auzise o astfel de imperechere de cuvinte, desi metafora ca mod de vorbire nu le era straina orientalilor. In Scriptura evreilor, care era si a samarinenilor, cu unele exceptii, o astfel de vorbire facea tocmai frumusetea inegalabila a multor carti, precum Cantarea Cantarilor, Proverbele lui Solomon, Eclesiastul. Poate ca femeia sa nu fi fost totusi o prea silitoare cititoare. Si-apoi cartile, pe vremea aceea, erau rezervate mai ales barbatilor. Ea intelese cuvintele, in ceea ce spuneau ele simplu si direct, mintii si intelegerii ei, dar i se paruse fara noima. S-a mirat mai departe: "Doamne, — adica domnule —, fantana este adanca si nici ciutura nu ai; de unde dar ai apa cea vie?" Ca doar nu vei fi fiind tu mai mare decat Iacob, parintele nostru, care era in stare sa faca minuni? Dar Iisus i-a raspuns din nou cu cuvinte de taina: "Tot cel ce bea din apa aceasta va inseta iarasi, iar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac, si apa pe care i-o voi da, se va face intr-ansul izvor de apa care curge spre viata vesnica".

  Nu e greu de presupus ca femeia n-a priceput nici acum prea mult din cele auzite, dar o asemenea apa, care sa-i ajunga pentru o viata, o ispitea totusi: "Doamne, da-mi apa aceasta,-ca sa nu mai insetez nici sa mai vin aici sa scot apa!" Era o cerere de bun-simt, desi se putea sa fi fost rostita putin in gluma. Cuvintele strainului erau prea grele pentru ea. Putea crede ca nici nu au fost rostite pentru ea. Si nici n-au fost rostite pentru ea!

  Mantuitorul, aparent, nici nu i-a mai raspuns la aceasta cerere. Si-a dat seama ca nu a fost inteles si ca femeia i-a luat cuvintele la modul cel mai direct, cum va pati si cu Nicodim cand ii va vorbi despre nasterea din nou, fara sa priceapa sensul lor ascuns, tainic, spiritual. A dorit totusi s-o lamureasca si atunci a recurs la un procedeu pedagogic, de pregatire.

  Mai intai, ca si cum i-ar fi dat speranta ca ii va da "apa cea vie", din care band sa nu mai inseteze niciodata, a pus-o la proba, spunandu-i: "Mergi de cheama pe barbatul tau, si vino aici". Femeia i-a raspuns: "Nu am barbat". A trecut cu bine proba. De ce? Fiindca Mantuitorul care, ca Dumnezeu atoatestiutor, vedea la departare si cunostea faptele, inimile si destinele oamenilor, stiuse acest lucru, dar ii pusese la incercare sinceritatea, pentru a o face sa merite continuarea convorbirii.

  I-a placut raspunsul ei. Spusese adevarul. "Bine ai zis ca nu ai barbat", a apreciat-o El, si indata si-a pus in gand s-o uluiasca cu cateva amanunte din viata ei, amanunte care urmau nu numai sa-i starneasca la maximum interesul, dar s-o si faca sa se angajeze fara rezerve in discutie, cat dintr-o teama sfanta, ca in fata unui prooroc, cat din curiozitatea, dar mai ales din dorinta de a-si lamuri unele lucruri pe care nu le intelesese pana atunci prea bine.

  Mantuitorul a continuat: "Caci cinci barbati ai avut, si acela pe care-l ai acum, nu-ti este barbat", si a mai laudat-o o data pentru sinceritatea ei: Aceasta adevarat ai spus". Asadar traia in concubinaj cu al saselea. De data aceasta femeia a ramas stupefiata. Nu i se mai intamplase asa ceva. Atunci a izbucnit: "Doamne, vad ca esti prooroc". Si-a dat seama ca altfel n-ar fi avut de unde sti toate acestea. A ramas uimita fiindca ii spusese un adevar din viata ei. Si stia precis ca nu se mai intalnise cu el niciodata.
Poate ca in discutia pe care a avut-o acolo, Mantuitorul ii va fi spus si multe alte lucruri, pentru ca evanghelistul, autorul care scrie intamplarea, desigur sintetizeaza, ne da numai esenta convorbirii.

  Impresionata la culme, dar pastrandu-si cumpatul, s-a gandit ca n-ar fi rau sa profite de faptul ca Dumnezeu i-a scos in cale un prooroc, si ce s-a gandit? E un lucru cu care probabil nu ma voi mai intalni niciodata.- Ia sa-i pun eu intrebarea vietii mele, aceea care ne preocupa pe toti, locuitorii Samariei, intrebarea natiunii mele, aceea care face sa fim dispretuiti de iudei si ocoliti. Aceasta trebuie sa fie un altfel de iudeu, un intelept, de vreme ce sta de vorba cu mine. Poate ma va lamuri. Daca a stiut sa-mi spuna atatea din viata mea, fara intoiala, va sti sa-mi raspunda si la aceasta. Si il intreaba: "Doamne, parintii nostri (acestia din Samaria) s-au inchinat in muntele acesta (muntele Garizimului), voi insa (cei din Iudeea) ziceti ca in Ierusalim este locul unde se cuvine a se inchina". Spune-mi, va fi continuat ea, cum e mai bine? Care este adevarul?

  Abia acum Mantuitorul i-a dat, de fapt, apa cea vie. Acum i-a dat de fapt raspunsul la cererea ei care ni s-a parut a fi, si era intr-adevar, naiva, dar pe care Mantuitorul n-a ignorat-o, ci a adus discutia pana la acest punct, in care urma sa-i dea raspunsul. Era un raspuns pentru ea? Era si pentru ea. Dar era mai ales o proclamatie, o declaratie de credinta, unul din acele momente in care Mantuitorul isi delimita invatatura Sa de cea a Vechiului Testament, dar si de cea a neamurilor. De data aceasta o delimita si fata de unii, si fata de altii.

  Ceea ce i-a spus Samarinencei e ca o continuare a Predicii de pe munte. Samarineanca era doar un pretext. Intalnirea cu ea a fost un pretext pentru a spune cuvintele care urmeaza si care fac parte din esenta Evangheliei Sale. Iata de ce, aceasta anonima din Samaria a intrat in istorie. Pentru ca ea a auzit cea dintai aceste cuvinte. Si, cine stie, poate ca chiar ea le-a transmis, si de la ea le-a preluat Sf. Evanghelist Ioan. Altfel, de unde sa le fi luat? Sa le fi repetat Iisus? Sa le fi repetat insotitorilor convorbirea? Nu prea obisnuia.

  Vom intelege acum mai bine de ce a intrat samarineanca in concurenta cu Alexandru Macedon si cu Cezar, pentru un loc in istoria omenirii. Si s-ar putea sa fie mai multi cei care au auzit de ea, decat cei care au auzit de Alexandru Macedon si de Cezar!

  O sfanta cu numele uitat. O sfanta dintr-o concubina? Dar Maria Magdalena ce fusese? Pentru ca a tinut minte si a propovaduit cuvintele lui Iisus, pentru ca L-a recunoscut si Il va fi propovaduit ca Mesia, pentru ca a transmis una din cele mai delicate solutii pentru vremea aceea, dar si pentru alte vremuri, privitoare la importanta problemelor legate de cult, samarineanca isi merita locul in Evanghelie-si in pomenirea noastra. Ea s-a facut instrumentul unei precizari fundamentale cu privire la depasirea de catre crestinism a nationalismului ingust, a Legamantului celui vechi, ca si a altor nationalisme, ca si cel al samarinenilor de pilda, largind crestinismul pana la dimensiuni universale.

  Acest lucru l-a spus Iisus acestei femei: invatatura Mea este universala. Are limitele cat limitele lumii, si centrul pretutindeni, pentru ca fiecare om e o lume, si lumea ca un individ. Se afla peste tot. E mare cat cea mai mare marime, dar incape si intr-o inima de om. Si, mai presus de toate, nu e in forme, locuri si ritualuri, decat atunci cand e in oameni, in duh si adevar. Numai atunci se poate salaslui si in forme, locuri si ritualuri, peste tot pe unde exista oameni.

  Dar sa mergem chiar la cuvintele Mantuitorului. "Zis-a ei lisus: Crede-Ma, femeie, ca va veni vremea cand nu in muntele acesta, nici in Ierusalim va veti inchina Tatalui. Voi nu stiti cui va inchinati, iar noi stim cui ne inchinam, caci mantuirea este de la iudei". Afirma, asadar, continuitatea dintre cele doua Testamente, pe care cei din Samaria, si neamurile in general o ignorau, si nu era bine.-Dar mai afirma ca ceva urma sa se schimbe si in privinta iudeilor. Daca ar fi spus unui iudeu sau in Iudeea ca va veni vremea cand locul de inchinare nu va mai fi Ierusalimul, ar fi riscat inainte de vreme moartea. Poate tocmai de aceea a facut aceasta declaratie unei samarinence, careia vestea ii va fi facut chiar placere, desi Iisus ii negase si Garizimului privilegiul de a fi loc exclusiv de inchinare. Si aceasta era o traditie care urma sa se schimbe si, pe care, de fapt, o va schimba chiar El, si chiar in momentul acela, cand zicea: "nici in muntele acesta al vostru.

  Si indata, continuandu-si vorbirea, a trecut la cele ce vor fi puse in locul celor vechi: "Dar va veni vremea, si a si venit (s.n. venise chiar in acel moment, cand o decidea Mantuitorul), cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui cu duhul si cu adevarul, caci Tatal astfel de inchinatori cauta". Si ca s-o incredinteze ca nu poate fi decat asa, i-a dat in continuare o definitie a lui Dumnezeu, una din cele mai posibile, dar care se potrivea de minune contextului convorbirii: "DUMNEZEU este DUH, si cei ce se inchina Lui, se cuvine sa se inchine cu duhul si cu adevarul".

  Ceea ce urmeaza ne descopera o samarineanca isteata si credincioasa. E drept ca amesteca credinta iudeilor cu cea a samarinenilor, dar asa era credinta lor. Ei se considerau si erau de fapt iudei numai ca, din pricina amestecului cu asiro-babilonienii, adoptasera cateva- obiceiuri care devenisera traditii proprii, deosebite de ale iudeilor.

  Femeia nu s-a multumit cu raspunsul lui Iisus, desi era clar ca era de acord cu El. Ii mai trebuia insa o verificare. Si nu s-a sfiit sa i-o ceara. Va fi zis: Ceea ce spui Tu e foarte interesant si m-as bucura sa vina acele vremuri de care vorbesti, si care sa ne scape si pe noi de blamul si blestemul iudeilor. Dar cum dovedesti ca va fi asa? Numai unul singur ar putea da marturie valabila despre acestea: Mesia!

  Ce multe lucruri stia femeia aceasta! Si avea o judecata dreapta. Avea un criteriu precis cu privire la schimbarile asteptate. Ceea ce spui Tu, va fi spus ea, are nevoie de o confirmare, si nu poate nimeni s-o dea, decat Acela pe care Il asteptam toti. "Stiu ca are sa vie Mesia, adica Hristos, si cand va veni Acela, ne va spune toate".

  Avea dreptate. Lui lisus ii va fi placut replica si i-a admis obiectia. Numai Mesia avea aceasta autoritate, de a pune credinta si practicarea ei pe alte baze. Asa se stia dintotdeauna. De aceea si era asteptat cu atata infrigurare. Si atunci Mantuitorul i-a oferit cel din urma argument, exact in sensul asteptarilor ei: "Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine".

  Trebuie sa ne imaginam ca femeia va fi fost surprinsa de o asemenea declaratie, dupa ce o uimise si faptul ca strainul ii cunostea trecutul, si fusese apoi supusa, intr-un crescendo intensiv, unei convorbiri neobisnuite. Incheierea era de-a dreptul uluitoare!

  N-a mai putut face altceva, decat sa fuga in sat si sa-i anunte pe locuitorii satului despre cele intamplate. Sfantul Evanghelist Ioan povesteste simplu, in cateva cuvinte: "Femeia s-a dus in cetate si le-a zis oamenilor: Veniti de vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut". Ca sa ne arate cat era de emotionata, Sfantul Ioan noteaza un amanunt, pe langa acela ca cel mai mult a impresionat-o faptul "ca ii spusese ei toate cate a facut", anume ca "si-a lasat vasul de apa acolo". Uitase pentru ce venise. N-o mai interesa. Altceva o interesa acum.

  Trebuie sa ne-o imaginam alergand si vorbind, strigand in dreapta si in stanga si chemandu-i pe toti sa mearga sa vada ceea ce a vazut ea: "Veniti de vedeti!" Dar a mai adaugat ceva. Parca nu cu toata convingerea, ci cu oarecare teama, ca sa nu fie luata drept o exaltata, si sa n-o asculte nimeni. Zicea: "Nu cumva e Acesta Hristosul?"

  A procedat bine. Spusele ei i-au impresionat pe sateni, pentru ca si-au parasit casele si au venit la fantana sa-L vada pe omul cel minunat. Sfantul Evanghelist Ioan povesteste ca, dupa cea au stat de vorba cu El, L-au invitat sa mearga cu dansii in Sihar si ca Mantuitorul a ramas cu ei doua zile. Si sa nu uitam: era impotriva traditiei iudaice, care interzicea lucrul acesta cu strasnicie. Venise insa Cel care avea dreptul sa dispuna o indreptare! (intreg episodul, la Ioan 4, 5-42).

  Mantuitorul a facut cu Samarineanca, am putea spune, o prima catehizare crestina. A invatat-o despre Dumnezeu. Dupa ce i-a spus ca se cade sa ne inchinam lui Dumnezeu in duh si in adevar, i-a precizat: "pentru ca duh este Dumnezeu". Deci nu este material, cu chip si dimensiuni omenesti, cu trebuinta de a manca si a bea. Era un fel de a-i spune ca venise momentul cand, ceea ce fusese dat celor vechi sa stie, potrivit mentalitatii lor, si care dusese la cultul exprimat prin jertfe materiale, acum trebuia depasit. Trebuia trecut la o treapta superioara de intelegere a lui Dumnezeu, si a inchinarii ce I se cuvine: in duh si in adevar, nu prin forme si jertfe care ar fi fost inchinare prin acelea.

  Important devenea acum, exact ceea ce era inainte secundar si total neglijat, adica inima, starea sufleteasca, dreptatea si adevarul, care intovaraseau ritualurile, rugaciunea si jertfa. O adevarata revolutie spirituala. Nu e de mirare ca cei obisnuiti cu cele vechi, nu le-au putut cu nici un chip primi pe cele noi. N-au putut intelege aceasta radicala schimbare a unor mentalitati si traditii vechi de secole. De altfel, tocmai incercarea de schimbare a acestora, L-a costat pe Iisus viata. Cu nimic nu e lupta mai grea decat cu traditiile, intrate in constiinta poporului, chiar si cand acestea ajung sa fie absurde si sa-si piarda sensurile originare. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, irationalul de rational.

  I-a mai spus Samarinencei ca Dumnezeu e pretutindeni, nu numai la Ierusalim sau pe muntele Garizimului si, fiind pretutindeni, vede si stie tot. I-a mai spus ca Dumnezeu, fiind duh, este nemuritor. A invatat-o apoi cum trebuie sa fie legaturile dintre oameni si Dumnezeu, si i-a spus ca acestea trebuie sa fie prin rugaciune, iar rugaciunea trebuie sa fie in duh si in adevar. Va fi inteles Samarineanca acest "in duh si in adevar?"

  Se poate sa fi inteles, chiar daca, intreaba, i-ar fi fost greu sa explice cum vine asta. Sintagma e atat de profunda, si de o concentrare ca de stea redusa la dimensiunile unei mingi, dar cu greutatea stelei. Si noi o intelegem, dar cred ca putini am putea s-o spunem prin cuvinte mai adecvate, printr-o parafraza care sa nu-i tradeze esenta. E si aceasta o dovada ca sintagma nu putea fi inventata nici de Samarineanca, nici de naratorul evanghelist. Ei ar fi explicat-o. Auzind-o insa de la Iisus, au redat-o asa cum au auzit-o, fara s-o mai dezvolte, fara sa incerce s-o explice. Sfantul Ioan se opreste brusc, dupa ce o insemneaza (Ioan, 4, 24).

  Ceea ce nu inseamna ca nu se poate totusi explica si ca nu stim despre ce este vorba. Remarca noastra este numai cu privire la capacitatea autorului ei de a concentra in doua cuvinte ceea ce necesita o carte pentru a fi explicat.

  Despre aceasta ne-am putea convinge usor, daca am sta de vorba doi cate doi, sau mai multi laolalta, si ne-am pune intrebarea: "Ce inseamna inchinare in duh si in adevar?" Cred ca n-ar fi prea usor sa raspundem dintr-o data, desi in gandul nostru ni se pare ca toti stim despre ce e vorba. Cand ajungem insa sa trebuiasca sa ne exprimam in cuvinte, e ceva mai greu.

  Si nu m-am oprit la aceasta intamplator. Am constatat din nenumarate discutii ca pot iesi de aici foarte multe confuzii. Asupra catorva din aceste confuzii as vrea sa meditam impreuna. Unii zic: Trebuie sa te inchini lui Dumnezeu in duh adica fara nici o forma, fara sarbatori, fara post, fara ritual, fara preoti, fara vesminte de slujba, fara sa-ti faci cruce, de pilda, fara sa ingenunchezi, fara sa te duci la biserica. Altii zic: inchinare in duh inseamna inchinare din inima buna, inchinare din gand curat, inchinare din credinta dreapta, cu iertarea celor ce ne-au gresit, cu pocainta inimii, cu hotararea de a face bine dupa masura posibilitatilor, cu iubire fata de toata lumea, pana si fata de vrajmasi, cu rugaciune pentru altii.

  Care din cele doua interpretari mentionate mai inainte talcuieste asa cum trebuie cuvantul Mantuitorului? In aparenta si una, si alta. In fapt, cei care opteaza pentru prima talcuire se ratacesc, pentru ca iau textele Sfintei Scripturi izolate, si scapa din vedere unele aspecte care se lamuresc prin alte locuri din Sfanta Scriptura si din invatatura Mantuitorului.

  Mantuitorul si apostolii au mers la templu (Marcu 11, 15, 17; Ioan 7, 14, 28; Matei 21, 13; Luca 19, 41; Marcu 13, 1; E Ap. 5, 42; Ioan 2, 16); Mantuitorul a recunoscut autoritatea mai marilor sinagogii, a invatat in templu si in sinagogi, si a recomandat celor pe care ii vindeca sa se arate preotilor (Marcu 5, 38; Luca 17, 14; Luca 4, 15; Matei 8, 4; Luca 5, 14; Marcu 1, 44), a recomandat postul (Marcu 9, 29; Luca 5, 35; Matei 17, 21), a participat la sarbatori (Ioan 7, 10; Luca 22, 8), cand a luat cuvantul in sinagoga din Nazaret, si-a pus fara indoiaja tefilinul pe umeri, adica vesmantul ritual (Luca 4, 16 s.u.), cand vindeca bolnavii folosea gesturi rituale, precum punerea mainilor (Luca 4, 40), se ruga in templu, in sinagogi si in locuri speciale (Marcu 1, 35; Luca 4, 42; 5, 16; Matei 14, 23), a folosit painea si vinul ca materii rituale (Luca 22, 19-20), a ingenuncheat la rugaciune (Luca 22, 41), iar Apocalipsa vorbeste de tamaie si de rugaciunea sfintilor (Apoc. 5, 8).

  Oare cand unii refuza semnul crucii, nu stiu ca Sfantul Pavel i-a osandit pe "vrajmasii crucii lui Hristos?" (Fii. 3, 18). Numai talcuitorii care doresc sa-si mentina bisericutele lor, iesite din comuniunea cu Biserica cea "una, sfanta si soborniceasca", deci manati de interese personale si nascute din pacat, rastalmacesc toate aceste lucruri ca sa loveasca in Biserica lui Hristos, sub pretextul ca ofera una mai buna. Pana la urma, pe cele mai multe dintre lucrarile pe care le neaga Bisericii Ortodoxe, le reintroduc si la ei sub alte forme, contrazicandu-si propriile invataturi, si inseland pe naivi de dragul de a se arata pe ei intelepti si priceputi la dispute. Ei ocolesc desigur spusele Sfantului Pavel care indeamna: "De acestea sa le aduci aminte oamenilor, si sa-i indemni inaintea Domnului sa nu intre in dispute, caci nu-s de nici un folos si numai smintesc pe ascultatori" (Iisus Tim. 2, 14-22).

  Unii ca acestia, "au numai chipul cucerniciei, iar puterea ei o tagaduiesc. De acestia fereste-te" (Iisus Tim. 3, 5). Nu recunosc preotii, dar isi fac pastori; nu recunosc bisericile, dar isi fac "case de rugaciuni", exact cum sunt si bisericile; nu recunosc vesmintele, dar au inventat altele; nu recunosc slujbele traditionale, dar au compus altele cu un ritual similar. Cu acestea intr-adevar pot insela numai pe cei slabi de minte si dovedesc ca nu duhul adevarului ii indrumeaza ci duhul celalalt, al mandriei, al slavei desarte, si al dorintei de stapanire. Unora ca acestora li se potriveste cuvantul: "Se apropie de Mine cu buzele lor, si ma cinstesc cu limba, iar inima lor este departe de Mine" (Matei 15, 8). Cei mai multi sunt cuprinsi doar de viclenie, iar cei care au ravna cu adevarat, "nu au pricepere" (Rom. 10, 2).
Talcul adevarat al cuvintelor "inchinare in duh si in adevar" consta in aceea ca toate formele exterioare capata valoare, numai cand sunt umplute cu inima buna, iubire, generozitate, jertfa pentru altul, schimbare interioara, dorinta de transformare in bine, renuntarea la judecarea aproapelui, renuntarea la disputele desarte, smerenie, ramanere in Biserica lui Hristos cea zidita pe temelia apostolilor si continuata pana azi prin succesiune apostolica, in Biserica noastra ortodoxa. In Vechiul Testament fariseii erau cei care strigau in pietele publice "ca ei sunt altfel". Asa fac astazi si sectantii nostri. Parca ar fi rupti din pilda Vamesului si a Fariseului!

Ei inventeaza alte forme numai spre a se deosebi, punand accentul tocmai pe formele inventate de ei, in loc sa-l puna pe duh si adevar. Noi avem formele noastre traditionale, nu.de noi inventate, care vin de la Mantuitorul si de la Apostoli, si au trecut ca atare prin 2000 de ani de experienta. Noi credem ca "a fi in duh Si adevar", se poate numai in aceste forme traditionale, biblice, atestate si garantate de experienta bimilenara a Bisericii ortodoxe. Evident, aceste forme nu lucreaza si nu mantuiesc prin ele insele, dar nici fara ele nu ne putem mantui, pentru ca prin ele ne exprimam credinta si inchinarea in duh si adevar.

  "Noul Asezamant nu este al buchei, ci al duhului, pentru ca buchea ucide, iar duhul da viata" (Iisus Cor. 3, 6). Prin "buche" se intelege forma goala, folosita fara sensul ei duhovnicesc, pentru ea insasi, ca si cum mantuirea s-ar obtine numai prin forma. Ceea ce e.ciudat, e ca razvratitii impotriva formelor traditionale ale Bisericii Ortodoxe nu renunta la forme, ci inventeaza altele, numai de dragul de a fi altfel. In cazuri de viata izolata, departe de lume si de Biserica organizata, dar numai acolo, inchinarea in duh si adevar poate capata forme speciale. Iata o parabola care ilustreaza aceasta idee:

  Trei tineri scapati dintr-un naufragiu au reusit sa ajunga intr-o insula nelocuita. Vaporul s-a scufundat si ei si-au organizat viata cum au putut, avand acolo cele de trebuinta. Nu stiau nici o rugaciune. Stiau doar ca Dumnezeu este Treime, asa ca au imaginat o rugaciune simpla: "Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi".

  Toata viata, pana au ajuns ca la 90 de ani, au rostit aceasta rugaciune. La o vreme, a ajuns acolo un vapor, din intamplare caci calea era greu navigabila, si pe ci era si un episcop. Vazand semne ca insula ar fi locuita, in ciuda indicatiilor hartilor ca ar fi pustie, au coborat toti de pe vapor si i-au gasit acolo pe cei trei, ninsi de ani si de asteptare.

  Episcopul i-a intrebat ce rugaciuni stiu, si ei i-au raspuns: Stim o rugaciune simpla, compusa de noi, fiindca atunci cand vaporul nostru a naufragiat, nu prea eram dintre cei cu educatie religioasa. Si si-au descoperit textul rugaciunii. Episcopul le-a spus ca nu e de ajuns si ca sunt in primejdie sa-si piarda mantuirea. I-a povatuit sa invete macar rugaciunea domneasca, Tatal nostru. I-a invatat rugaciunea Tatal nostru, iar conducatorul vaporului i-a invitat sa se intoarca inapoi in tarile lor. N-au vrut. Erau prea batrani si se obisnuisera acolo pe insula.

  Intr-o zi vaporul a plecat. Dar n-a apucat sa se departeze mai mult de o zi de mal, ca la un moment dat cei de pe vapor i-au vazut cu stupefactie pe cei trei batrani venind spre vapor si umbland pe apa ca pe uscat. Comandantul a oprit vaporul si episcopul i-a intrebat: "Ce-i cu voi? V-ati razgandit? Vreti sa va intoarceti inapoi in tarile voastre?" "Nu, a raspuns unul dintre ei, dar am uitat jumatate din rugaciunea ce ne-ai invatat, si ne temem sa nu ne pierdem mantuirea, asa cum ai spus Prea Sfintia Ta. Pana la jumatate merge, dar mai incolo numai merge".

  Episcopul si-a dat seama atunci ca oamenii nu mai aveau nevoie de nici o alta rugaciune, in afara de aceea pe care o stiau ei. Aceea era rugaciunea in duh si in adevar, pentru ca era adresata lui Dumnezeu din suflete curate, cu toata credinta, cu toata forta sufletului lor. Numai asa se putea explica darul ce-l capatasera, de a merge pe apa ca pe uscat. Si atunci le-a spus: "Duceti-va inapoi si ziceti-va mai departe rugaciunea voastra, si mantuiti-va in Domnul, si rugati-va si pentru noi! "

  Parabola vorbeste de la sine. Acestia se aflau in inchinare in duh si in adevar. Erau bineinteles in imprejurari speciale. Noi traim in mijlocul lumii si, asa cum avem nevoie de scoli pentru a invata, de spitale pentru a ne lecui, de imbracaminte si de fabrici de imbracaminte, de lumina si de uzini electrice, de carti si de tipografii, si inaintea lor de autori, tot asa avem nevoie si de conditii pentru a ne exprima legaturile cu Dumnezeu si comuniunea dintre noi, in sensul invataturilor lasate de Mantuitorul. Si cei trei se exprimau in felul lor, comunitar. Devenisera trei ca unul si capatasera acelasi dar. In acest sens cei trei sunt un bun exemplu si pentru noi, si parabola nu e numai pentru pustnici!

  Rugaciunea in duh si in adevar se aseamana cu rugaciunea vamesului: "Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul", aceea care, atunci cand I se adreseaza lui Dumnezeu, nu judeca pe vecin, nu se compara, nu se indreptateste. Aceea prin care cel ce se roaga isi vede barna din ochiul sau, si nu paiul din ochiul vecinului. Este rugaciunea celui care, inainte de a merge la biserica, cum spune Mantuitorul, merge intai de se impaca cu cel caruia i-a gresit sau cu cel cu care este in suparare. Rugaciunea in duh si in adevar este rugaciunea celui care spune drept lui Dumnezeu, atunci cand sta de vorba cu El, de pilda cand zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Iarta in clipa aceea pe toti cei care i-au gresit si nu tine minte raul.

  Aceasta este rugaciunea in duh si adevar: rugaciunea celui care nu incearca sa se insele nici pe sine, nici pe Dumnezeu. Si acestea nu le poate sti nimeni, decat duhul omului si duhul lui Dumnezeu! De aceea este in duh si in adevar. Aceasta rugaciune a invatat-o Mantuitorul pe Samarineanca din Evanghelia de azi. Si iata, in virtutea faptului ca a stat de vorba cu Mantuitorul, a capatat gratia de a fi pomenita pana in zilele noastre. Si amintirea ei se va perpetua in vecii vecilor.

  Traditia crestina ne spune ca aceasta femeie s-a pocait, ca a fost una din ucenitele Domnului si ca a propovaduit invatatura Sa pana la moarte. Nu este cu totul imposibil, de vreme ce si-a inceput propovaduirea chiar in momentul in care a plecat de la fantana, si ducandu-se in satul ei a spus: Am vazut pe Cineva care ar putea sa fie Mesia!

  Iata, asadar, pentru care motive Samarineanca a intrat in istorie. Ea a ramas martora peste veacuri a unei importante invataturi, transmise fara indoiala si prin ea. invatatura nu i s-a adresat numai ei. Ea a fost pretextul. invatatura ni se adreseaza noua tuturor, si lucrul cel mai important pe care trebuie sa-l tinem minte, este tocmai aceasta invitatie a Mantuitorului de a I ne inchina in duh si in adevar. Nu e greu sa ne dam seama ca, daca suntem in legatura cu Dumnezeu in duh si in adevar, in sinceritate, in smerenie, in modestie, in generozitate, in bunatate, toate acestea lucreaza asupra sufletului nostru, dar se rasfrang si in viata aproapelui nostru, in viata societatii, in viata lumii in care traim. Fiindca, in fond, Dumnezeu aceasta vrea, ca rugandu-ne Lui in duh si in adevar, sa cream o lume care sa fie a Duhului si a adevarului.

Arhidiacon Ioan Ica Jr.




IPS Antonie Plamadeala
sursa:crestinortodox.ro

29 aprilie

Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane intru viata vesnica...

   Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane intru viata vesnica pe care v’o va da Fiul Omului, caci pe El Si-a pus pecetea Dumnezeu-Tatal.

   Iar oamenii, vazand minunea pe care a facut-o, ziceau: 

Acesta este intr’adevar Profetul care va sa vina in lume!…

 Cunoscand deci DOMNUL IISUS, ca au sa vina si sa-L ia cu de-a sila ca sa-L faca rege, S’a dus iarasi in munte, numai El.

L-au vazut pe DOMNUL IISUS, umbland pe apa si apropiindu-Se de corabie si s’au infricosat. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu va temeti!

  Si cand s’a facut seara, ucenicii Lui s’au coborat la mare. Si intrand in corabie, mergeau in cealalta parte a marii, la Capernaum. Si iata ca s’a facut intuneric, si DOMNUL IISUS, inca nu venise la ei. Si sufland vant mare, marea se intarata.  Dupa ce au vaslit deci ca la douazeci sau treizeci de stadii, L-au vazut pe DOMNUL IISUS, umbland pe apa si apropiindu-Se de corabie si s’au infricosat. Iar El le-a zis: 

 Eu sunt, nu va temeti!

  Deci voiau sa-L ia in corabie, si indata corabia a sosit la tarmul la care mergeau.
  A doua zi, multimea care statea de cealalta parte a marii a vazut ca acolo nu fusese alta corabie decat una in care intrasera ucenicii Sai si ca DOMNUL IISUS nu intrase in corabie impreuna cu ucenicii Sai, ci numai ucenicii Sai plecasera. Din Tiberiada au venit si alte corabii aproape de locul unde ei mancasera painea dupa ce DOMNUL multumise. Deci, cand multimea a vazut ca DOMNUL IISUS, nu este acolo, nici ucenicii Sai, au intrat in corabii si au venit la Capernaum, cautandu-L pe DOMNUL IISUS. Si gasindu-L dincolo de mare, I-au zis: 

Invatatorule, cand ai venit aici?


DOMNUL IISUS le-a raspuns, zicand: 

  Adevar, adevar va spun: Nu pentru ca ati vazut minuni Ma cautati, ci pentru ca ati mancat din paini si v’ati saturat. Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea ce ramane intru viata vesnica pe care v’o va da Fiul Omului, caci pe El Si-a pus pecetea Dumnezeu-Tatal

Deci au zis catre El: 

Ce sa facem, ca sa savarsim lucrurile lui Dumnezeu?

 DOMNUL IISUS le-a raspuns, zicand: 

Lucrul lui Dumnezeu acesta este, sa credeti in Cel pe Care El L-a trimis.

Deci I-au zis: 

Dar ce minune faci tu, ca sa vedem si sa credem in tine? Ce lucrezi? Parintii nostri au mancat mana in pustie, dupa cum este scris: - Paine din cer le-a dat lor sa manance.

 Deci DOMNUL IISUS le-a zis: 

Adevar, adevar va spun: Nu Moise v’a dat painea din cer, ci Tatal Meu va da din cer painea cea adevarata. Ca painea lui Dumnezeu este aceea care se pogoara din cer si da viata lumii. 

Deci au zis catre El: 

Doamne, da-ne noua intotdeauna painea aceasta…

Si DOMNUL IISUS le-a zis: 

Eu sunt Painea vietii, cel ce vine la Mine nu va flamanzi si cel ce crede in Mine niciodata nu va inseta. Dar Eu v’am spus ca M’ati si vazut, si nu credeti. Tot ce-Mi da mie Tatal, va veni la Mine si pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara pentru ca M’am pogorat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M’a trimis. Iar voia Celui ce M’a trimis, aceasta este: sa nu-l pierd pe nici unul din cei pe care Mi-a dat, ci sa-l inviez in ziua de apoi. Ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca tot cel care-L vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi.

 Deci Iudeii murmurau impotriva-I fiindca spusese: 

Eu sunt Painea Care S’a pogorat din cer.

 Si ziceau: 

Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, pe ai carui tata si mama noi ii stim? Cum de spune el acum: M’am pogorat din cer!?…

 DOMNUL IISUS, raspunzand, le-a zis: 

Nu murmurati intre voi. Nimeni nu poate veni la Mine daca nu-l va atrage Tatal, Cel ce M’a trimis, si Eu il voi invia in ziua de apoi. Scris este in profeti: Si toti vor fi invatati ai lui Dumnezeu. Asadar, tot cel care a auzit si a invatat de la Tatal, vine la Mine. Nu ca L-a vazut pe Tatal cineva in afara de Cel ce este de la Dumnezeu. Acela L-a vazut pe Tatal. Adevar, adevar va spun: Cel ce crede in Mine are viata vesnica.

Eu sunt Painea vietii. Parintii vostri au mancat mana in pustie, dar au murit, aceasta este Painea care Se pogoara din cer, pentru ca tot cel ce mananca din Ea sa nu moara. Eu sunt Painea cea vie, Care S’a pogorat din cer. De va manca cineva din Painea aceasta, viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu.

Sfanta evanghelie dupa Ioan
Capitolul 6: 14-51
sursa foto:ziarullumina.ro

21 aprilie

Daramati templul acesta si’n trei zile il voi ridica. Zis-a DOMNUL IISUS

   Zis-a DOMNUL IISUS:

Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negutatorie!

   Dupa aceea S’a coborat in Capernaum, El, precum si mama Sa si fratii Sai si ucenicii Sai; si n’au ramas acolo multe zile.

  Si Pastile Iudeilor erau aproape si Domnul IISUS, S’a suit la Ierusalim. Si a gasit sezand in templu pe cei ce vindeau boi si oi si porumbei si pe schimbatorii de bani. Si facand un bici de streanguri, i-a scos pe toti afara din templu, si oile, si boii, iar schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat mesele.  Si celor care vindeau porumbei le-a zis:

Luati acestea de aici! Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negutatorie!
  Si ucenicii Sai si-au adus aminte ca este scris: Ravna casei Tale m’a mancat.

Dar I-au raspuns Iudeii, zicand:

De vreme ce tu faci acestea, ce semn ne arati?
Domnul  IISUS le-a raspuns si le-a zis:
Daramati templul acesta si’n trei zile il voi ridica.
 Si au zis Iudeii:
In patruzeci si sase de ani s’a zidit templul acesta! Si tu il vei ridica in trei zile?…
 Dar El le vorbea de templul trupului Sau. Deci, cand a inviat din morti, ucenicii Sai si-au adus aminte ca El zisese aceasta si au crezut Scripturii si cuvantului pe care-l spusese Domnul IISUS.

Sfanta evanghelie dupa Ioan
Capitolul 2: 12-22

12 aprilie

Cine iartă mult, iubește mult.

   Am citit de multe ori in Sfanta Evanghelii ca DOMNUL IISUS a spus:
Cine iarta mult, iubeste mult.

  

cui i se iarta putin, putin iubeste

  Iar unul din farisei L-a rugat sa manance cu el. Si, intrand in casa fariseului, a stat la masa. Si iata ca era in cetate o femeie pacatoasa si afland ca El sta la masa in casa fariseului, a adus un alabastru cu mir si stand la spate, langa picioarele Lui, plangand a’nceput sa-I ude cu lacrimi picioarele, si cu parul capului ei le stergea. Si-I saruta picioarele si le ungea cu mir.

 Si vazand fariseul care-L chemase, si-a zis in sine: 

  Daca acesta ar fi profet, ar sti cine este si ce fel de femeie este aceasta care se atinge de el, ca este pacatoasa.

Si raspunzand DOMNUL IISUS, i-a zis: 

  Simone, am sa-ti spun ceva. 

Iar el I-a zis: 

 Spune, invatatorule!

Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci.  Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult?

 Raspunzand Simon, a zis: 

Cred ca acela caruia i-a iertat mai mult. 

Iar DOMNUL i-a zis: 

Drept ai judecat.

 Si intorcandu-Se catre femeie, i-a zis lui Simon: 

 O vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat; ea insa cu lacrimi Mi-a udat picioarele si cu parul capului ei le-a sters. Tu sarutare nu mi-ai dat; ea insa, de cand am intrat, n’a incetat sa-Mi sarute picioarele. Tu cu untdelemn capul nu Mi l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea iti spun: Iertate sunt pacatele ei cele multe, fiindca mult a iubit. Iar cui i se iarta putin, putin iubeste. 

 Si i-a zis ei: 

Iertate iti sunt pacatele! 

Si cei ce sedeau impreuna la masa au inceput sa zica in sinea lor: 

Cine este acesta, care si iarta pacate? 

 Si i-a spus femeii: 

Credinta ta te-a mantuit; mergi in pace!

Sfanta evanghelie dupa Luca

Capitolul 7: 36-50

 ⋙  Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.

Pasi spre Inviere Miercurea Mare


11 aprilie

Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.

  Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.  

    Deci cu sase zile inainte de Pastia, DOMNUL IISUS a venit in Betania, unde era Lazar, cel pe care-l inviase din morti. Si I-au facut acolo cina si Marta slujea. Si Lazar era unul dintre cei ce sedeau la masa cu El. Atunci Maria, luand o litrab cu mir de nard curat, de mult pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s’a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Sai – cel care avea sa-L vanda –, a zis:
- De ce nu s’a vandut mirul acesta cu trei sute de dinaric si sa-i fi dat saracilor?

Iar el a zis aceasta nu pentru ca ii era lui grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, vamuia ce se punea intr’insa. A zis deci DOMNUL IISUS:

Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat, ca pe saraci ii aveti pururea cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti pururea.
 Atunci multime mare de Iudei a aflat ca El este acolo si au venit nu numai pentru DOMNUL IISUS, ci sa-l vada si pe Lazar pe care El il inviase din morti. Iar arhiereii au pus la cale ca si pe Lazar sa-l omoare, caci din pricina lui multi dintre Iudei mergeau si credeau in Iisus.

A doua zi, marea multime care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau:
Osana!, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!” si: „Imparatul lui Israel!”
Si DOMNUL IISUS, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris:
 Nu te teme, fiica Sionului! Iata, Imparatul tau vine sezand pe manzul asinei.
Pe acestea ucenicii Sai nu le-au inteles de la’nceput; dar cand S’a preamarit DOMNUL IISUS, atunci si-au adus ei aminte ca acestea pentru El erau scrise si ca pe acestea le-au facut ei pentru Ele.
 

 Drept aceea, multimea care era cu El cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti dadea marturie, de aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut aceasta minune. Atunci fariseii ziceau intre ei: 

 Vedeti ca’ntru nimic nu va este de folos!, iata ca lumea s’a dus dupa el!…

 Si erau niste Elini, din cei ce se suisera la sarbatoare sa se’nchinef. Deci acestia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileii, si l-au rugat, zicand: 

 Doamne, vrem sa-L vedem pe DOMNUL IISUS. Filip a venit si i-a spus lui Andrei si Andrei si Filip au venit si I-au spus lui DOMNUL IISUS.
 

 Iar DOMNUL IISUS le-a raspuns, zicand: 

 A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie preamarit. Adevar, adevar va spun: - Daca bobul de grau care cade’n pamant nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce roada multa. Cel ce-si iubeste viata, O va pierde; dar cel ce-si uraste viata in lumea aceasta, O va pastra pentru viata vesnicag. Daca-Mi slujeste cineva, sa-Mi urmeze si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca-Mi slujeste cineva, Tatal Meu il va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice?: - Izbaveste-Ma, Parinte, de ceasul acesta?… Dar Eu pentru aceasta am venit in ceasul acesta! Parinte, preamareste-Ti numele!… Atunci a venit glas din cer, zicand: - L-am si preamarit, si iarasi il voi preamari!

 Iar multimea care sta si care auzise, zicea: 

Tunet a fost!

 Altii ziceau: 

Inger I-a grait!

 DOMNUL IISUS, raspunzand, a zis: 

 Nu pentru Mine a fost glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Iar Eu, cand ma voi inalta de pe pamant, pe toti ii voi trage la Mine. Iar pe aceasta o zicea aratand cu ce moarte avea sa moara.

 I-a raspuns deci multimea: 

 Noi am auzit din lege ca Hristosul ramane in veac. Cum de zici tu ca Fiul Omului trebuie sa se inalte? Cine este acesta, Fiul Omului?

 Atunci le-a zis DOMNUL IISUS: 

 Inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul. Si cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge. Cat aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii. 

Acestea le-a vorbit DOMNUL IISUS si, plecand, S’a ascuns de ei.
 

 Si cu toate ca atatea minuni a facut El in fata lor, ei tot nu credeau intr’Insul. Ca sa se plineasca cuvantul profetului Isaia, pe care l-a zis: 

Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? Si cui i s’a descoperit bratul Domnului?

 De aceea nu puteau sa creada, ca a mai zis Isaia:

 El ochii lor i-a orbit si inima lor a impietrit-o, pentru ca ei cu ochii sa nu vada si cu inima sa nu’nteleaga, ca nu cumva ei sa-si revina si Eu sa-i vindec.

 Pe acestea le-a zis Isaia cand I-a vazut slava si a grait despre El. Totusi, si dintre capetenii multi au crezut intr’Insul, dar n’o marturiseau din pricina fariseilor, ca sa nu fie izgoniti din sinagoga. Caci ei au iubit slava oamenilor mai mult decat slava lui Dumnezeu.
 

Iar DOMNUL IISUS a strigat si a zis: 

 - Cel ce crede in Mine, nu in Mine crede, ci in Cel ce M’a trimis pe Mine. Si cel ce Ma vede pe Mine Il vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Eu, Lumina am venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric. Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, Eu nu-l judec, ca n’am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea.

 Pe cel ce se leapada de Mine si nu primeste cuvintele Mele, are cine sa-l judece, cuvantul pe care Eu l-am grait, acela il va judeca in ziua de apoi, pentru ca Eu nu de la Mine am grait, ci Tatal, Cel ce M’a trimis, El Mi-a poruncit ce sa spun si ce sa graiesc. Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Asadar, ceea ce graiesc Eu: precum Mi-a spus Mie Tatal, asa graiesc.

Sfanta evanghelie dupa Ioan

Capitolul 12: 1-50 

Pasi spre Inviere - Martea Mare


10 aprilie

Dati-i lui DUMNEZEU, cele ce sunt ale lui DUMNEZEU!

   DOMNUL IISUS le-a zis: 

 Dati-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui DUMNEZEU cele ce sunt ale lui DUMNEZEU!

 
Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din tot cugetul tau.

 Atunci mergand fariseii, au tinut sfat ca sa-L prinda pe El in cuvant. Si au trimis la El pe ucenicii lor, impreuna cu irodianii, zicand: 

 Invatatorule, stim ca esti adevarat si intru adevar inveti calea lui Dumnezeu si nu-ti pasa de nimeni, pentru ca tu nu cauti la fata oamenilor. Spune-ne deci noua: 

 Ce parere ai, se cuvine sa dam dajdie cezarului, sau nu?

 Dar Iisus, cunoscandu-le viclesugul, le-a raspuns: 

 De ce Ma ispititi, fatarnicilor? Aratati-Mi banul dajdiei. 

 Iar ei I-au adus un dinar. Si Iisus le-a zis: 

 Ale cui sunt efigia si inscriptia de pe el?

  Ei au zis: 

 Ale cezarului. 

 Atunci El le-a zis: 

 Dati-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui DUMNEZEU cele ce sunt ale lui DUMNEZEU! 

Si auzind ei acestea, s’au minunat si lasandu-L, s’au dus.

 In ziua aceea s’au apropiat de El saducheii, cei ce spun ca nu este inviere, si L-au intrebat, zicand: 

 Invatatorule, Moise a zis: - Daca cineva moare fara sa fi avut copii, fratele sau s’o ia de sotie pe femeia lui si sa-i ridice urmas fratelui sau. Dar la noi erau sapte frati si cel dintai s’a insurat si a murit fara sa aiba urmasi, lasand pe femeia sa fratelui sau, asemenea si al doilea, si al treilea, pana la al saptelea si in urma tuturor a murit si femeia. La inviere, deci, a caruia dintre cei sapte va fi femeia? Ca toti au avut-o de sotie.

 Si raspunzand DOMNUL IISUS, le-a zis:

 Rataciti nestiind Scripturile si nici puterea lui Dumnezeu. Ca la inviere nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu in cer. Iar despre invierea mortilor, oare n’ati citit ce vi s’a spus voua de Dumnezeu cand zice: - Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor.

 Iar multimile, ascultandu-L, erau uimite de invatatura Lui.

 Si a uzind fariseii ca El a inchis gura saducheilor, s’au adunat laolalta si unul din ei, invatator de lege, L-a intrebat ispitindu-L:

 Invatatorule, care este marea porunca in lege? 

 Iar El i-a raspuns: 

 Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, asemenea acesteia: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. De aceste doua porunci atarna toata legea si profetii.

 Si fiind adunati fariseii, DOMNUL IISUS i-a intrebat, zicand

 Ce parere aveti despre Hristos? Al cui fiu este?

 Ei I-au zis: 

Al lui David.

 El le-a zis: 

 Atunci cum se face ca David, in Duh, Il numeste pe El Domn cand spune: - Zis-a Domnul catre Domnul meu: - Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale? Asadar, daca David Il numeste Domn, cum este El fiu al lui?

 Si nimeni nu putea sa-I raspunda nici un cuvant si din ziua aceea nici n’a mai indraznit cineva sa-L mai intrebe.

 Atunci le-a vorbit DOMNUL IISUS multimilor si ucenicilor Sai, zicand

 Pe scaunul lui Moise s’au asezat carturarii si fariseii, deci, pe toate cate va vor spune faceti-le si paziti-le, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei spun, dar nu fac. Ca leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor sa le miste. Si toate faptele lor le fac ca sa fie vazuti de oameni, ca-si latesc filacteriile si-si maresc ciucurii de la poale. Si la ospete le place sa stea in capul mesei, iar in sinagogi pe scaunele cele dintai si sa fie salutati in piete si numiti de oameni «Rabbi». Voi insa sa nu va numiti «rabbi», caci unul este Invatatorul vostru, Hristos, iar voi toti sunteti frati. Si tata al vostru sa nu numiti pe nimeni pe pamant, caci Tatal vostru unul este, Cel din ceruri. Nici invatatori sa nu va numiti, caci Invatatorul vostru unul este, Hristos. Si cel ce este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru. Iar cel ce se va inalta pe sine va fi smerit, si cel ce se va smeri pe sine va fi inaltat.

Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor de dinaintea oamenilor. Ca voi nu intrati, si nici pe cei ce intra nu-i lasati sa intre. Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, Ca mancati casele vaduvelor, facand indelungi rugaciuni de ochii lumii, pentru aceasta mai mare osanda veti luac.

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei, de doua ori mai mult decat voi.

 Vai voua, calauze oarbe, care spuneti: - De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic, dar de se va jura pe aurul templului, se leaga pe sine. Nebuni si orbi! Ce este mai mare: - aurul, sau templul care sfinteste aurul? Si mai spuneti: - De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; Dar de se va jura pe darul de pe el, se leaga pe sine. Nebuni si orbi! - Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinteste darul? Deci, cel ce se jura pe altar, se jura pe el si pe toate cate sunt pe el, iar cel ce se jura pe templu, se jura pe el si pe Cel ce locuieste in el si cel ce se jura pe cer, se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el.

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile cele mai grele ale legii: - dreptatea, mila si credinta, pe acestea trebuia sa le faceti, fara ca pe acelea sa le lasati. Calauze oarbe, care strecurati tantarul si inghititi camila!

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, dar inlauntru ele sunt pline de rapire si de ne’nfranare. Fariseu orb! Curata’ntai partea dinlauntru a paharului si a blidului, pentru ca si cea din afara sa fie curata!

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca semanati cu mormintele varuite, care se arata frumoase pe dinafara, dar inlauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe dinafara va aratati drepti oamenilor, dar pe dinlauntru sunteti plini de fatarnicie si faradelege. 

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca voi claditi mormintele profetilor si le impodobiti pe ale dreptilor si ziceti: - Dac’am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n’am fi fost partasi cu ei la sangele profetilor! Asa incat voi insiva marturisiti ca sunteti fii ai celor ce i-au ucis pe profeti. Dar voi ati umplut masura parintilor vostri!

 Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata ca Eu trimit la voi profeti si intelepti si carturari. Dintre ei veti ucide si veti rastigni, dintre ei veti biciui in sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate’n cetate, ca sa vina asupra voastra tot sangele nevinovat ce s’a varsat pe pamant, de la sangele dreptului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ati ucis intre templu si altar. Adevar va graiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta!

 Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeti si-i ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am vrut sa-i adun pe fiii tai asa cum isi aduna closca puii sub aripi, dar voi n’ati vrut. Iata, vi se lasa casa pustie! Ca va spun Eu voua: - De acum nu Ma veti mai vedea pana cand veti zice: - Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!

Sfanta evanghelie dupa Matei
Capitolul 22: 15-46
Capitolul 23: 1-39


Pasi spre Inviere - Lunea Mare


09 aprilie

Marturisiti-va asadar unul altuia pacatele si rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati.

   Marturisiti-va asadar unul altuia pacatele si rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati.

 Epistola soborniceasca a sfantului apostol Iacov

Capitolul 5: 7-20

sa nu va jurati, nici pe cer, nici pe pamant, nici cu orice alt juramant; ci DA-ul vostru sa fie DA si NU-ul vostru sa fie NU, ca sa nu cadeti sub judecata
   Asadar, fratilor, inarmati-va cu rabdare pana la venirea Domnului. Iata, plugarul asteapta pretioasa roada a pamantului, inarmat cu rabdare pana ce primeste ploaia timpurie si tarzie. Fiti si voi inarmati cu rabdare; intariti-va inimile, caci venirea Domnului s’a apropiat. Nu va plangeti, fratilor, unii impotriva altorab, ca sa nu fiti judecati; iata, Judecatorul sta’n fata usilor! Luati-i, fratilor, drept pilda de suferinta si de indelunga-rabdare pe profetii care-au grait in numele Domnului. Iata, ii fericim pe cei ce au rabdat: de rabdarea lui Iov ati auzit si deznodamantulc Domnului l-ati vazut, ca mult-milostiv este Domnul si indurator.

Dar inainte de toate, fratii mei, sa nu va jurati, nici pe cer, nici pe pamant, nici cu orice alt juramant; ci DA-ul vostru sa fie DA si NU-ul vostru sa fie NU, ca sa nu cadeti sub judecata.

Este vreunul dintre voi in suferinta?
- Sa se roage!

Este cineva cu inima buna?
- Sa cante laude!

Este cineva dintre voi bolnav?
- Sa-i cheme pe preotii Bisericii, si ei sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn in numele Domnului. 

   Si rugaciunea credintei il va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va ridica; si de va fi facut pacate, i se vor ierta. Marturisiti-va asadar unul altuia pacatele si rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati. Mult poate rugaciunea dreptului cea lucratoare. Ilie era un om asemanator cu noi la fire; si’n rugaciune s’a rugat sa nu ploua, si timp de trei ani si sase luni n’a plouat pe pamant. Si s’a rugat din nou, si cerul a dat ploaie si pamantul si-a odraslit roada sa.

Fratii mei, daca vreunul din voi se va rataci de la adevar si cineva il va intoarce, sa stie el ca cel ce l-a intors pe pacatos din ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si multime de pacate isi va acoperi. † AMIN.

🔗 Bucurati-va pururea intru Domnul! Si iarasi va spun: Bucurati-va!


sursa citat:citate-alese.ro

Bucurati-va pururea intru Domnul! Si iarasi va spun: Bucurati-va!

    Bucurati-va pururea intru Domnul! Si iarasi va spun: Bucurati-va!

Epistola catre filipeni a sfantului apostol Pavel

Capitolul 4: 4-9.

    Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va. Tuturor oamenilor sa le fie cunoscuta blandetea voastra. Domnul este aproape. De nimic nu va’ngrijorati, ci intru totul faceti-I cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre prin rugaciune si ruga cu multumirec.  Si pacea lui Dumnezeu, care covarseste toata mintea, sa va pazeasca inimile si cugetele intru Hristos Iisus.

 Incolo, fratilor, cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate sunt vrednice de iubire, cate sunt cu nume bun, daca-i virtute si daca-i de lauda, pe acestea sa le ganditi. Cele ce-ati invatat si-ati primit si-ati auzit si-ati vazut la mine, pe acestea sa le faceti, si Dumnezeul pacii va fi cu voi. † AMIN.

🔗   Pe toate le pot intru Hristos, Cel ce ma intareste. †

🔗  Bucurati-va, prieteni.

🔗   Fericirile, talcuite pe intelesul tuturor.

PROASPETIMEA articolelor.

Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile DOMNULUI. Psalmul 117: 17

Rugaciune catre Preasfanta Treime pentru copiii pe care mi i-a daruit.

~❇~~†~~❇~

~❇~

⏩ Psaltirea Proorocului David - Psalmii imparatului David


Psalmii imparatului David, care la invins pe Goliat si caruia ii fagaduise Dumnezeu ca din urmasii lui se va naste Mesia.


Psalmul-1. Psalmul-2. Psalmul-3. Psalmul-4. Psalmul-5. Psalmul-6. Psalmul-7. Psalmul-8. Psalmul-9. Psalmul-10. Psalmul-11. Psalmul-12. Psalmul-13. Psalmul-14. Psalmul-15. Psalmul-16. Psalmul-17. Psalmul-18. Psalmul-19. Psalmul-20. Psalmul-21. Psalmul-22. Psalmul-23. Psalmul-24. Psalmul-25. Psalmul-26. Psalmul-27. Psalmul-28. Psalmul-29. Psalmul-30. Psalmul-31. Psalmul-32. Psalmul-33. Psalmul-34. Psalmul-35. Psalmul-36. Psalmul-37. Psalmul-38. Psalmul-39. Psalmul-40. Psalmul-41. Psalmul-42. Psalmul-43. Psalmul-44. Psalmul-45. Psalmul-46. Psalmul-47. Psalmul-48. Psalmul-49. Psalmul-50. Psalmul-51. Psalmul-52. Psalmul-53. Psalmul-54. Psalmul-55. Psalmul-56. Psalmul-57. Psalmul-58. Psalmul-59. Psalmul-60. Psalmul-61. Psalmul-62. Psalmul-63. Psalmul-64. Psalmul-65. Psalmul-66. Psalmul-67. Psalmul-68. Psalmul-69. Psalmul-70. Psalmul-71. Psalmul-72. Psalmul-73. Psalmul-74. Psalmul-75. Psalmul-76. Psalmul-77. Psalmul-78. Psalmul-79. Psalmul-80. Psalmul-81. Psalmul-82. Psalmul-83. Psalmul-84. Psalmul-85. Psalmul-86. Psalmul-87. Psalmul-88. Psalmul-89. Psalmul-90. Psalmul-91. Psalmul-92. Psalmul-93. Psalmul-94. Psalmul-95. Psalmul-96. Psalmul-97. Psalmul-98. Psalmul-99. Psalmul-100. Psalmul-101. Psalmul-102. Psalmul-103. Psalmul-104. Psalmul-105. Psalmul-106. Psalmul-107. Psalmul-108. Psalmul-109. Psalmul-110. Psalmul-111. Psalmul-112. Psalmul-113. Psalmul-114. Psalmul-115. Psalmul-116. Psalmul-117. Psalmul-118. Psalmul-119. Psalmul-120. Psalmul-121. Psalmul-122. Psalmul-123. Psalmul-124. Psalmul-125. Psalmul-126. Psalmul-127. Psalmul-128. Psalmul-129. Psalmul-130. Psalmul-131. Psalmul-132. Psalmul-133. Psalmul-134. Psalmul-135. Psalmul-136. Psalmul-137. Psalmul-138. Psalmul-139. Psalmul-140. Psalmul-141. Psalmul-142. Psalmul-143. Psalmul-144. Psalmul-145. Psalmul-146. Psalmul-147. Psalmul-148. Psalmul-149. Psalmul-150.
~❇~

⏩ Psaltirea Maicii Domnului


Psaltirea inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria


Psalmul-1. Psalmul-2. Psalmul-3. Psalmul-4. Psalmul-5. Psalmul-6. Psalmul-7. Psalmul-8. Psalmul-9. Psalmul-10. Psalmul-11. Psalmul-12. Psalmul-13. Psalmul-14. Psalmul-15. Psalmul-16. Psalmul-17. Psalmul-18. Psalmul-19. Psalmul-20. Psalmul-21Psalmul-22. Psalmul-23. Psalmul-24Psalmul-25. Psalmul-26. Psalmul-27. Psalmul-28. Psalmul-29. Psalmul-30Psalmul-31. Psalmul-32. Psalmul-33. Psalmul-34. Psalmul-35. Psalmul-36. Psalmul-37. Psalmul-38. Psalmul-39. Psalmul-40Psalmul-41. Psalmul-42. Psalmul-43. Psalmul-44. Psalmul-45. Psalmul-46. Psalmul-47 Psalmul-48. Psalmul-49. Psalmul-50. Psalmul-51Psalmul-52. Psalmul-53Psalmul-54. Psalmul-55. Psalmul-56. Psalmul-57. Psalmul-58. Psalmul-59. Psalmul-60. Psalmul-61. Psalmul-62. Psalmul-63. Psalmul-64. Psalmul-65Psalmul-66. Psalmul-67. Psalmul-68. Psalmul-69. Psalmul-70. Psalmul-71Psalmul-72. Psalmul-73. Psalmul-74. Psalmul-75. Psalmul-76. Psalmul-77. Psalmul-78. Psalmul-79. Psalmul-80. Psalmul-81. Psalmul-82. Psalmul-83. Psalmul-84. Psalmul-85. Psalmul-86. Psalmul-87. Psalmul-88. Psalmul-89. Psalmul-90. Psalmul-91. Psalmul-92. Psalmul-93. Psalmul-94. Psalmul-95. Psalmul-96. Psalmul-97. Psalmul-98. Psalmul-99. Psalmul-100. Psalmul-101. Psalmul-102. Psalmul-103. Psalmul-104. Psalmul-105. Psalmul-106. Psalmul-107. Psalmul-108Psalmul-109. Psalmul-110. Psalmul-111. Psalmul-112. Psalmul-113. Psalmul-114. Psalmul-115. Psalmul-116. Psalmul-117. Psalmul-118. Psalmul-119. Psalmul-120. Psalmul-121. Psalmul-122. Psalmul-123Psalmul-124. Psalmul-125. Psalmul-126. Psalmul-127. Psalmul-128. Psalmul-129Psalmul-130. Psalmul-131. Psalmul-132. Psalmul-133. Psalmul-134. Psalmul-135Psalmul-136. Psalmul-137. Psalmul-138. Psalmul-139. Psalmul-140. Psalmul-141. Psalmul-142. Psalmul-143. Psalmul-144. Psalmul-145. Psalmul-146. Psalmul-147. Psalmul-148. Psalmul-149. Psalmul-150.

~❇~

~❇~~†~~❇~

DOAMNE IISUSE HRISTOASE, Fiul Lui DUMNEZEUL, miluiește'mă.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi


    Doamne, iti multumesc pentru noaptea care a trecut, binecuvanteaza si ziua care vine pentru a o petrece in rugaciune, fapte bune si pazeste-ma de orice dusman vazut si nevazut. Amin!


Acesta este lucru cuvenit fiecarui om.
" Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui " . (Ecclesiastul 12:13.)

~❇~

~❇~~❖~~❇~

~❇~