- 1000 de ani marturie la LUMINA!

   Mii de ani, un mileniu de rugaciune neincetata!

†

   La fiecare mie de ani o floare rara infloreste la Manastirea Bigorski, marturisind un alt fel de frumusete – nu a acestei lumi. Aceasta este acea frumusete exacta, acel element, al cincilea, care este insasi esenta si semnificatia celor patru elemente binecunoscute. Este acelasi lucru pe care multi filosofi luminati si intelepti l-au pus in centru, ca sens esential al iluminarii, confirmand prin urmare ca „Frumusetea va salva lumea”.

De altfel, filmul „Un martor milenar al Luminii” este un buchet de flori mereu proaspete din gradina veche de o mie de ani a Sfantului Ioan Botezatorul de la Manastirea Bigorski. Acest film este despre acea „Frumusete”, care a salvat deja lumea odata...

1000 de ani - Martor al luminii!

- Manastirea Bigor a supravietuit persecutiilor, incendiilor si razboaielor, dar a supravietuit si imperiilor, statelor si ideologiilor. Uneori a fost inchis, dar nu a fost niciodata, niciodata uitat si sters din memoria oamenilor. Dupa fiecare accident, calugarii, impreuna cu oamenii, au restaurat acest sanctuar, atingand noi culmi spirituale si artistice. Chiar si aceasta foarte scurta relatare a istoriei lungi a manastirii ridica inevitabil intrebarea: cum a reusit acest templu al pacii si al frumusetii sa infrunte toate aceste furtuni?

Aceasta intrebare, si cu atat mai mult raspunsul la ea, sunt deosebit de importante pentru contextul nostru actual, contemporan.

- Crizele economice, sociale, de securitate si de mediu cu care se confrunta omenirea au crescut de multe ori ca intensitate, complexitate si impact. Pandemia nu a facut decat sa inmulteasca problemele. Procesele globale si turbulentele ne afecteaza si viata de zi cu zi. Uneori, acest vartej de crize ne face sa simtim ca si cum totul se intampla deodata, ca si cum o mie de ani ar fi fost comprimati intr-o singura zi. Si tocmai in astfel de momente de neincredere crescanda in randul oamenilor, frica si incertitudine fata de necunoscut, multi dintre concetatenii nostri cauta pace, confort si speranta chiar in acest loc. Pentru multi suferinzi din generatii diferite, state diferite si ideologii si religii diferite, Manastirea Bigor reprezinta un refugiu spiritual de furtunile vietii. Dezbinarile si prejudecatile care sunt atat de prezente in viata noastra de zi cu zi nu isi au locul in manastirea in care oamenii sunt, in primul rand, oameni, indiferent de particularitatile lor personale. Acesta este un loc pentru vindecarea ranilor psihice si reabilitarea dependentilor. Multi credinciosi isi recapata credinta in viata si isi intaresc identitatea spirituala in aceasta manastire.

Manastirea Bigor nu este doar o cladire materiala, ci si duhovniceasca construita nu numai din calcarul Bigor, ci si din rugaciunile constante ale generatiilor de oameni de credinta..

- In al doilea rand, se stie ca cei care isi petrec o parte din viata aici au o alta intelegere a timpului, care pentru ei este egala cu eternitatea. Pentru ei, fiecare zi petrecuta in tagaduire de sine valoreaza o mie de ani. Oamenii care cred sincer, separa mai usor banalul de esential, trecatorul de permanent. Cu o atitudine atat de relaxata fata de viata, ei nu concureaza pentru succes, bogatie materiala sau putere asupra celorlalti. Se pare ca acesta este secretul existentei de secole a acestei manastiri, ale carei temelii sunt adanc puse in inimile si sufletele poporului macedonean.

 DOMNUL pe poporul cel smerit il va mantui, si ochii mandrilor ii va smeri

†

 Cu cel cuvios, cuvios vei fi; si cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Si cu cel ales, ales vei fi; si cu cel indaratnic Te vei indaratnici. Ca Tu pe poporul cel smerit il vei mantui, si ochii mandrilor ii vei smeri. ( Psalmul. 17: 28-30 )

 Nu este alt drum spre mantuire decat cel al smereniei, ne invata Evanghelia vamesului. De va fi cineva neatins de pacate trupesti, de desfranare, lacomie sau alta patima grosiera, sa nu se inalte cumva cu gandul sau socotindu-se pe sine sfant si fara de pacate, pentru ca va gresi inaintea lui Dumnezeu cu mandrie. 

 Iar lui Dumnezeu mai placut ii este un pacatos smerit decat un drept mandru.

O SUPERBA PILDA DESPRE MANDRIE

 

 Pilda de astazi ne vorbeste despre osanda primita de un asemenea om. Un sihastru oarecare traia in pustie si avea un frate mirean la tara, intr-un sat. Dupa un timp, a murit fratele lui si ramanandu-i un copilas de trei ani, eremitul l-a luat cu sine in pustie, la chilia lui. Si n-a vazut copilul nici un om decat pe batranul sihastru care il hranea, nici femeie, nici sat. Nici macar paine n-a mancat, nici n-a stiut ce si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu unchiul sau postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. Iar dupa ingroparea lui, sihastrul s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-i descopere despre acest copil, in care ceata de sfinti este pus. Dar in visul avut in noaptea urmatoare, batranul a vazut un loc intunecat si plin de miros greu, iar in mijlocul acelui loc era copilul, zacand de suparare nespusa. Sihastrul s-a mirat si a grait catre Dumnezeu: 

Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doara nu era curat acest copil pe care l-am ferit de orice pacat? Ce nadejde de mantuire mai avem noi, cei crescuti in patimi si ispite de tot felul?

Atunci ingerul Domnului i-a zis: 

De ce plangi asa, batrane, si te tanguiesti? Copilul intr-adevar era neatins de pacatele trupesti ale lumii acesteia. L-ai invatat multe, cum sa posteasca, cum sa privegheze. Insa pentru ce nu l-ai invatat si smerenia? Ca avea mandrie mare si inaltare in inima sa, socotindu-se pe sine pentru curatia lui om mare si sfant. Cu acest gand trufas a murit. Deci sa cunosti ca nu este nedreptate la Dumnezeu, fiindca tot cel ce se inalta pe sine in gandul sau necurat este inaintea Domnului. 

Dupa care ingerul s-a facut nevazut, iar batranul a plans pana la sfarsitul zilelor pieirea copilului. 

(Adaptare de Augustin Paunoiu dupa o pilda din volumul „Slava desarta. Apoftegme ale Sfintilor Parinti“, coordonator ieromonah Savatie Bastovoi, Editura Cathisma, 2007)

Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate.

Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti.

†

Intaia epistola catre corinteni a sfantului apostol Pavel
Capitolul 14: 20

Insa noi poate am facut dimpotriva si am devenit desavarsiti in rautate si la minte ne-am aratat prunci. Caci intelepciunea si chibzuinta nu dupa varsta, ci dupa fapte se caracterizeaza. Si imi adevereste mie cuvantul Solomon cel preaintelept: 

Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor (Intelepciunea lui Solomon 4, 8). Nu pentru anii indelungati este cinstita batranetea, nici pentru multimea anilor. Fiindca multi batrani si oameni indelungati in zile sunt de necinste, si nu cel ce imbatraneste in pacate sau in credinte rele este numit si cinstit. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.† (Intelepciunea lui Solomon 4, 9), ci chiar daca cineva ar avea putini ani si ar fi in floarea varstei si ar avea fapte bineplacute lui Dumnezeu, tineretea acestuia se socoteste batranete cinstita. Intelepciunea este adevarata caruntete a omului, cugetarea adica, cea care cugeta cele ale lui Dumnezeu si intelepciunea, chiar fara caruntete, poate tine loc de caruntete, si varsta batranetii, o viata neintinata. Aceasta este varsta batranetii, zice, viata neintinata. Fiindca este si tanar infranat si batran dezmatat.

Pilda crestina-ortodoxa

Timpul schimbarii

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:

– Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa?

– Nu, i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

– Vezi acest vlastar, stii ce este?

– Da, parinte, un puiet de brad.

– Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

– Smulge-l acum pe acela.

– Dar e destul de mare, nu pot singur.

– Du-te si mai cheama pe cineva.

Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

– Acum scoateti bradul falnic de acolo.

– Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

– Acum vezi, fiule? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar, cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu, insa, vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou”.