- 1000 de ani marturie la LUMINA!

   Mii de ani, un mileniu de rugaciune neincetata!

†

   La fiecare mie de ani o floare rara infloreste la Manastirea Bigorski, marturisind un alt fel de frumusete – nu a acestei lumi. Aceasta este acea frumusete exacta, acel element, al cincilea, care este insasi esenta si semnificatia celor patru elemente binecunoscute. Este acelasi lucru pe care multi filosofi luminati si intelepti l-au pus in centru, ca sens esential al iluminarii, confirmand prin urmare ca „Frumusetea va salva lumea”.

De altfel, filmul „Un martor milenar al Luminii” este un buchet de flori mereu proaspete din gradina veche de o mie de ani a Sfantului Ioan Botezatorul de la Manastirea Bigorski. Acest film este despre acea „Frumusete”, care a salvat deja lumea odata...

1000 de ani - Martor al luminii!

- Manastirea Bigor a supravietuit persecutiilor, incendiilor si razboaielor, dar a supravietuit si imperiilor, statelor si ideologiilor. Uneori a fost inchis, dar nu a fost niciodata, niciodata uitat si sters din memoria oamenilor. Dupa fiecare accident, calugarii, impreuna cu oamenii, au restaurat acest sanctuar, atingand noi culmi spirituale si artistice. Chiar si aceasta foarte scurta relatare a istoriei lungi a manastirii ridica inevitabil intrebarea: cum a reusit acest templu al pacii si al frumusetii sa infrunte toate aceste furtuni?

Aceasta intrebare, si cu atat mai mult raspunsul la ea, sunt deosebit de importante pentru contextul nostru actual, contemporan.

- Crizele economice, sociale, de securitate si de mediu cu care se confrunta omenirea au crescut de multe ori ca intensitate, complexitate si impact. Pandemia nu a facut decat sa inmulteasca problemele. Procesele globale si turbulentele ne afecteaza si viata de zi cu zi. Uneori, acest vartej de crize ne face sa simtim ca si cum totul se intampla deodata, ca si cum o mie de ani ar fi fost comprimati intr-o singura zi. Si tocmai in astfel de momente de neincredere crescanda in randul oamenilor, frica si incertitudine fata de necunoscut, multi dintre concetatenii nostri cauta pace, confort si speranta chiar in acest loc. Pentru multi suferinzi din generatii diferite, state diferite si ideologii si religii diferite, Manastirea Bigor reprezinta un refugiu spiritual de furtunile vietii. Dezbinarile si prejudecatile care sunt atat de prezente in viata noastra de zi cu zi nu isi au locul in manastirea in care oamenii sunt, in primul rand, oameni, indiferent de particularitatile lor personale. Acesta este un loc pentru vindecarea ranilor psihice si reabilitarea dependentilor. Multi credinciosi isi recapata credinta in viata si isi intaresc identitatea spirituala in aceasta manastire.

Manastirea Bigor nu este doar o cladire materiala, ci si duhovniceasca construita nu numai din calcarul Bigor, ci si din rugaciunile constante ale generatiilor de oameni de credinta..

- In al doilea rand, se stie ca cei care isi petrec o parte din viata aici au o alta intelegere a timpului, care pentru ei este egala cu eternitatea. Pentru ei, fiecare zi petrecuta in tagaduire de sine valoreaza o mie de ani. Oamenii care cred sincer, separa mai usor banalul de esential, trecatorul de permanent. Cu o atitudine atat de relaxata fata de viata, ei nu concureaza pentru succes, bogatie materiala sau putere asupra celorlalti. Se pare ca acesta este secretul existentei de secole a acestei manastiri, ale carei temelii sunt adanc puse in inimile si sufletele poporului macedonean.

   Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

†

   Sf. Cuvioasa Teodora este prima romanca trecuta in randul sfintilor. A fost fiica lui Stefan Joldea, armas, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamtului. Stefan Joldea, a trait in comuna Vanatori-Neamt si a avut doua fiice pe Marghita (Marghiolita) si pe Teodora.

Aceasta floare duhovniceasca si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori - Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si armas, adica fauritor de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al carei nume nu este cunoscut, se ingrijea de cele pentru casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Marghiolita).

   Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu, iar fericita Teodora a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Neavand copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragoste pentru Iisus Hristos si arzand de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai Lui, s-au invoit sa imbratiseze viata monahala. Marii sihastri, vechii ei sfatuitori, ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt, precum si duhovnicul care ii cunostea firea evlavioasa si ravna pentru rugaciunea de taina, o indemnau spre viata de sihastrie.
Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti - Vrancea, iar dupa doi ani, sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, primind numele de Elefterie. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.

 

   Fiecare calugarita din schit se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.
Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora. S-a retras in muntii Vrancei impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mana lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.

MANASTIREA SIHLA SI PESTERA SFINTEI TEODORA

   Raposand stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Vrancei si s-a retras in partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce, mai intai, s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de acolo. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o sa ramana acolo pana la moarte, daca va putea rabda asprimea vietii pustnicesti, iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.

   Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, care se afla aproape de schit si de pestera care ii poarta numele. Acolo s-a nevoit Cuvioasa cu barbatie multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, departe de lume. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta.

   Dupa un timp, a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune. In aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, insa umbrita de darul Duhului Sfant.

   Navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. In clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte. In aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale. Rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, fata i se lumina, iar trupul i se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp, pasarile cerului ii aduceau in ciocurilor lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita pana astazi Fantana Sfintei Teodora.

   Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca s-o impartaseasca cu Preacuratele Taine. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina ca de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa, chemandu-i pe nume, le-a cerut o haina ca sa se acopere, caci era goala, si le-a spus sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

   Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede la schit si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII.

   Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului, spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lui din satul Miclauseni - Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici sa se inchine, primind ajutorul Cuvioasei. In anul 1856 familia Sturza a convenit cu staretul Manastirii Pecerska din Kiev sa dea sfintele moaste in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecerska, asezate in racla de mult pret, pe care sunt scrise aceste cuvinte in limbile romana: Sfanta Teodora din Carpati si slavona: Sveti Teodora Carpatina.

   Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor, fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra. Credinciosii din Moldova o cinstesc ca sfanta indata dupa adormirea ei si merg in pelerinaj la pestera si chilia ei de la Schitul Sihla.
La 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a canonizat-o, trecand-o oficial in randul sfintilor, cu zi de praznuire la 7 august.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin!

sursa:poianamaicilor.mmb.ro 

Troparul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august)

Rugaciune catre Sfanta Cuvioasa Teodora de la Sihla.

   O, Prea Cuvioasa Maica Teodora, care din copilarie pe Hristos L-ai iubit si pentru dragostea Lui in toata viata ta te-ai nevoit; multe nevointe si ispite ai suferit si in viata cea pustniceasca, cu darul lui Dum­nezeu, ai sporit. Cu multimea infranarii si a lacrimilor celor duhovnicesti, sufletul tau l-ai luminat si in singuratatea pustiei cu ispravile faptelor tale celor bune ai stralucit. Pustia Sihlei cu viata ta o ai sfintit si pilda sihastrilor te-ai facut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenita, sfintenia vietii tale a des­coperit-o si ca pe o comoara ascunsa lumii te-a aratat.

   De aceea, si noi nevrednicii, cu evlavie si cu credinta, cerem sfintele tale rugaciuni si te chemam: roaga-te Prea Induratului nostru Mantuitor, ca si noi pacatosii in vremea vietii noastre si in vremea sfarsitului nostru sa do­bandim mila si mantuirea Lui, spre a slavi si a ne inchina in veacul de acum si in cel viitor Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, in vecii vecilor. Amin!

Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

DOCUMENTAR / Prabusirea Constantinopolului 1453

   DOCUMENTAR  / Prabusirea CONSTANTINOPOLULUI 1453 - Razboaiele Otomane

†

   Ar fi bine sa stim ce s-a intamplat istoric in acest caz, pentru ca acest eveniment a schimbat fundamental istoria crestinismului si a intregului continent.  In documentar arata contextul geopolitic si cum a avut loc picarea Constantinopolului.

    Imperiul Otoman a incercat asedierea Constantinopolului si sa puna capat Imperiului Bizantin de 6 ori! Asediile au fost intrerupte de cruciade, razboaie civile, rebeliuni si invazia lui Timur. Cu toate acestea, la mijlocul sec XV, otomanii si-au consolidat teritoriul si, au intrat intr-o perioada de stabilitate interna. Urmatorul asediu al Constantinopolului era iminent. In 1444, sultanul Murat al II-lea a invins cruciatii europeni la batalia de la Varna. Regele Poloniei si Ungariei, Vladislav, a fost ucis in timpul bataliei. Asta a dus cele mai puternice state din Europa Centrala intr-o criza. Totusi, otomanii aveau rezistenta de la domnitorul albanez Skanderbeg si Voievodul Transilvaniei, Ioan Hunyadi. Acestia au trimis scrisori catre Papa si imparatii Europei chemandu-i la o alta cruciada, dar din moment ce nimeni nu era dispus, activitatea sa se limita la raidul pe teritoriul otoman. Skanderbeg era anterior un stat otoman, Murad a trimis 3 expeditii punitive impotriva lui. dar toate 3 armate au fost atacate si infrante de fortele albaneze.

   Intre timp, sultanul are razvratiri minore in cadrul Imperiului si o campanie impotriva despotatului Morea in 1446. In timpul campaniei din Grecia, Murat i-a fortat pe Morea si pe viitorul imparat bizantin, Constantin al XI-lea sa devina vasal si sa plateasca tribut. Ataca Skanderbeg, iar Murad castiga o victorie minora la batalia de la Svetigrad in 1448, dar urmarirea fortei de gherila de la Skanderberg a fost imposibila si dupa Murad s-a intors la Edirne. Intre timp, Hunyadi pregatea o alta cruciada. In septembrie 1448, are o armata de 30.000 de soldati si a inceput o campanie noua. Spera ca despotul Serbiei, Đurađ Branković se va alatura lui dar era un stat otoman si a refuzat, si au fost perchezitionate teritorii sarbe. Murad stia si a inceput sa miste armata pentru a impiedica Skanderbeg si Hunyadi sa-si alature fortele. Ulterior nu e clar, dar in octombrie, Hunyadi s-a mutat in Kosovo pentru a astepta pe Skanderbeg. Unii sustin ca acesta din urma a fost blocat de Đurađ. Altii cred ca garnizoanele otomane au incetinit forta albaneza.

  Dar, pe 17 octombrie, sultanul si cei 50 000 de soldati ai sai au ajuns unde a avut loc prima batalie la Kosovo dintre Lazar si Murad I. In prima zi a bataliei, fortele maghiare, poloneze, valahiene si moldovenesti au atacat turcii dincolo de frontiere cu trupele blindate dar, au fost impinsi inapoi. Hunyadi a incercat sa foloseasca cavaleria usoara pentru a ataca flancurile otomane in timpul noptii, dar calaretii otomani au interceptat si au respins cruciatii. In a doua zi, Murad a ordonat flancurile sa se retraga si l-a inselat pe Hunyadi. Trupele sale au atacat centrul otoman si au reusit sa impinga inapoi infanteria lumii otomane. Ienicerii au oprit avansul cruciatilor langa pozitia sultanului. Flancurile otomane s-au intors la lupta si au inconjurat fortele lui Hunyadi. Liderul armatei cruciate a reusit sa fuga, dar jumatate din trupe au fost ucise, in timp ce otomanii au pierdut aprox 5.000 de oameni. Batalia a sigilat soarta poporului balcanic pentru urmatoarele secole. Skanderbeg a continuat rezistenta, impotriva lui nu au avut succes.

  Drumul catre Constantinopol era acum deschis. A murit Murad al II-lea si fiul sau Mehmed al II-lea a venit la putere in 1451. Scopul sau era de a lua capitala bizantina Constantinopolul nu era orasul care a mai fost. Numarul total al populatiei era acum 50.000 – 100.000 si pamanturile dintre ziduri erau goale si folosite pentru agricultura. Imparatul bizantin Constantin al XI-lea controla un mic teritoriu de-a lungul coastei si a trebuit sa dea un omagiu sultanului otoman. Mehmed a semnat tratate cu Venetia, Genova si Ungaria pentru a se asigura ca nu il ataca. O noua revolta a Karamanidilor i-a permis sa intre in Anatolia si sa-si consolideze puterea in regiune. Constantin spera sa puna capat practicii de a aduce un omagiu sultanului si a amenintat ca il va sprijini pe varul lui Mehmed, Orhan, in revendicarea tronului otoman. Motiv lui Mehmed de a declara tratatul lor anterior nul si neavenit. Otomanii au inceput sa se pregateasca pentru razboi.

  Aprilie 1452, sultanul a ordonat sa ridice o cetate numita Rumelihisarı la capatul nordic al Bosforului, sa impiedice navele sa ajute Constantinopolul de la Marea Neagra. Fortul a fost construit la sfarsitul lunii august. Constantin a inceaput sa-si aduca oamenii in oras, stocarea proviziilor si cerea ajutorul statelor europene. Doar un contingent de nave venetiene si aprox 1000 de soldati mercenari condus de Giovanni Giustiniani, a venit sa ajute, in timp ce majoritatea monarhilor crestini au ignorat rugamintile. Otomanii au avut 100.000 de razboinici, 69 de tunuri si 126 de nave sub comanda generala a lui Mehmed II impotriva a 7 000 de trupe profesionale bizantine, dintre care 500 de otomani ai printului Orhan si o duzina de tunuri si 26 de nave. Peste 30.000 de localnici au fost adusi in lupta.

  Vasele bizantine si italiene erau mai bune in timp ce armele erau depasite. Unul dintre tunurile otomane era deosebit de mare si va juca un rol iconic in asediul viitor. Fiecare sectiune a zidului va fi comandata de unul dintre comandantii italieni Giustiniani fiind lider. In timp ce Constantin si Garda lui erau in Palatul Blachernae. Aparatorii au reparat zidurile si un lant a fost asezat peste Cornul de Aur pentru a impiedica otomanii sa atace peretii de la mare.

  Avangarda otomana a ajuns la zidurile Constantinopolului la 1 aprilie 1453 si a inceput sa faca tabara a doua zi. Sultanul a ajuns in oras pe 5 aprilie si a inceput sa se pregateasca. Tunurile otomane au fost instalate pe 6 pentru explozia zidurilor teodosiene, dar cu un efect redus. Tunurile erau masive si aveau nevoie de 3 ore pentru a se reincarca iar bizantinii au reusit sa repare pagubele facute peretilor. Pe 7, Sultanul a ordonat infanteriei si ofiterilor sa atace zidurile, dar aparatorii au respins cu usurinta otomanii. Din pacate pentru ei, tunurile mari au fost pierdute, cele mai mici nu au facut mari daune. Bizantinii au incercat atacuri pe 8 si 9, dar fara rezultate pozitive. Otomanii au inceput sa bata peretii orasului pe data de 11, iar bombardamentul a continuat pana la sfarsitul asediului. Pe 17, 18, turcii au avut atacuri noaptea, insa aparatorii s-au tinut pe pozitie.

  Pe apa, flota otomana nu a putut sa intre si sa se mute in Cornul de Aur. Nave venetiene au sosit si s-au alaturat aparatorilor pe 20 aprilie. Sultanul trebuia sa foloseasca o noua strategie. A mutat navele pe pamant langa colonia genoveza din Pera. Apoi puse la apa in Cornul de Aur din spatele lantului pe 28 aprilie. Constantin a trimis navele de foc dar au pierdut aceasta batalie. Constantin trebuia sa tina parte din trupele sale pe peretele din nord, si-a slabit apararea in alta parte. Unele tunuri bizantine au fost mutate in zona, dar nu au reusit sa apere navele aliate care trebuiau sa se intoarca in porturi. Echipajele lor s-au alaturat apararii. Pe 6 mai, tunurile otomane au reusit sa distruga Portile Constantinopolului si in timpul noptii, aproape au incalcat apararea din zona. Dar Giustiniani a sosit si a infruntat atacatorii.

  Pe 11 Mai, Poarta Caligara a fost distrusa turcii s-au mutat spre Palatul Vlachernae dar imparatul a reusit sa-i impinga inapoi Sultanul otoman a poruncit un atac total pe 29. Un bombardament masiv, urmat de un atac de infanterie usoara, dar, in ciuda avantajului numeric, nu au reusit sa ia zidurile de la Giustiniani. Artileria lui Mehmed a distrus o parte din porti si 3.000 de ieniceri au fost trimisi pentru a ataca. Bizantinii au reusit sa se apere inca o data, dar ienisarii au luat unul dintre turnuri si au plantat steagul otoman. In acest moment, Giustiniani a fost ranit grav. A fost o lovitura masiva pentru moralul aparatorilor si cand cateva sute de ieniceri au intrat in oras, apararea bizantina a cazut. Cetatenii si aparatorii au vrut sa urce la bordul navelor si sa paraseasca orasul.

Căderea Constantinopolului 1453

Războaiele Otomane DOCUMENTAR

  Sursele spun ca imparatul si ultimii gardieni au incercat un contraatac disperat, dar au fost ucisi. Astfel, ultimul Imparat Roman a murit alaturi de imperiul sau. Caderea Constantinopolului a marcat sfarsitul Erei Medii, a declansat urmatoarea faza a Renasterii, a inceput epoca descoperirii si a colonizarii, precum si secole de razboaie intre puterile europene si Imperiul Otoman, pe care le vom acoperi in viitor. sursa:chilieathonita.ro sursa foto:warfarehistorynetwork.com

   Pe Urmele Mariei Sale - Sf. Voievod NEAGOE BASARAB

†

 

   Urmareste un documentar despre viata si activitatile Sfantului Voievod Neagoe  Basarab, produs de Cristian Cioraneanu. Acest documentar contine imagini din mai multe locatii in care sfantul si-a desfasurat activitatile, printre care si Muntele Sfant.

Invitatul special pentru acest documentar este dl. Acad. Ioan Aurel Pop, Presedintele Academiei Romane de Stiinte si Rectorul Universitatii Babes Bolyai, si parintele Damaschin din Sfantul Munte.