🇨amara Ta, MANTUITORULE, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa, lumineaza-mi haina sufletului meu, DATATORULE de lumina, si ma MANTUIESTE!
†
Versuri: Camara Ta, MANTUITORULE, o vad impodobita...
Camara Ta, MANTUITORULE,
O vad impodobita
Si imbracaminte nu am
Ca sa intru intr-insa.
Lumineaza-mi haina sufletului meu,
Datatorule de Lumina
Si ma mantuieste!
canta Biserica noastra
Audio / Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita, gl. al III-lea
Grupul psaltic al Manastirii Bujoreni
„Ioanichie Ieroschimonahul”
Powered by RedCircle
Sufletul crestinului, sufletul pocait care are simtirea propriei pacatosenii si responsabilitati, isi intoarce ochii catre Mirele Bisericii si striga cu jale:
Mantuitorul meu, Binefacatorul meu, Tu, Cel care Te-ai rastignit pentru mine, sufletul cel pacatos, nu am haina curata, nu am haina inalbita in lacrimi si pocainta, nu am vesmant curat; cum ma voi infatisa inaintea Ta, Mire ceresc al fiecarui suflet pocait si curat? Camara Ta de nunta este impodobita si frumoasa, insa eu nu am vesmant sa intru si sa locuiesc vesnic in ea. Te rog, Te implor, Mire ceresc al sufletului meu, lumineaza-ma, curateste-mi haina sufletului, da-mi trebuincioasele mijloace de curatire spre a mi se lumina acest vesmant si a ma invrednici sa devin partas, sa devin vrednic sa locuiesc in aceasta cereasca si vesnica camara de nunta a Ta .
Sufletele luminate si curatite prin lacrimi simt aceasta camara de nunta cereasca, o gusta inca de acum, o vad cu ochii sufletului, o poftesc, o doresc si tanjesc dupa ziua si ceasul in care vor pleca si vor locui in ea.
Noi insa, oameni netrebnici, nu avem marturia constiintei, caci sufletul nostru nu este curat, si nici trupul. Tocmai de aceea nici ochii sufletului nostru nu sunt deschisi, ca sa vedem lumea cereasca, acea frumusete pe care a vazut-o pentru putin timp Apostolul Pavel si a strigat: O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!
Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui! (Romani 11, 33); si iarasi, in alt loc: Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9).
In aceasta camara cereasca suntem chemati sa devenim casnici, sa locuim impreuna cu ingerii, cu Sfintii, in acest Ierusalim de sus, in frumusetea Imparatiei Cerurilor, in lumina cea neapropiata, in intunericul cel mai presus de lumina al necunoasterii lui Dumnezeu, dupa ce ne vom curati vesmantul sufletului nostru.
La aceasta curatire a hainei pe care suntem chemati s-o dobandim ne ajuta foarte mult Biserica noastra. Pentru aceasta, in acest timp in care, si in acest an, s-au deschis inaintea noastra aceste zile sfinte de post – nu numai ca infranare de la mancaruri, ci si de la dorintele cele rele – trebuie ca fiecare crestin care doreste sa se mantuiasca sa-si adune gandurile si hotararile si sa se lupte sa traiasca mai cuviincios, mai simplu, curmand stradania exterioara spre infrumusetare si intorcand-o catre infrumusetarea launtrica. Vasul cel din afara se distruge, se strica, devine prada si hrana viermilor si a stricaciunii; frumusetea sufletului, insa, nu numai ca nu poate fi stricata de nici un lucru, ci Duhul lui Dumnezeu o impodobeste spre o si mai mare noblete.
Timpul se imputineaza tot mai mult. Fiecare zi care trece este si un pas catre moarte. Sa stiti ca fie si numai o singura lacrima este de aceeasi putere cu o baie. Precum baia usureaza trupul si spalarea curata haina, tot astfel si lacrimile sufletului ce se pocaieste curata inima, curata mintea, curata trupul, curata viata, curata cuvantul, curata chiar si orice expresie a omului.
☧rimeste-ma pe mine, pacatoasa; primeste-mi adancul pacatului!
Si ati vazut ca lacrimile ei au fost atat de multe, incat au udat preacuratele picioare ale lui Hristos si a fost nevoita sa le stearga cu parul ei cel bogat. Nu era nevoie de alt mir pentru Hristosul nostru. Cel mai pretios mir au fost lacrimile ei, care pretuiau cat o mare avutie. Au fost in stare sa stearga toata datoria pe care ea o avea inaintea lui Dumnezeu. Si, desi era cufundata si inecata in intinaciune si duhoare, acele pretioase lacrimi au ajutat-o sa-si lumineze haina sufletului si sa fie primita de Mantuitorul nostru. Oare noi cand ne vom lumina haina sufletului?
Astfel, fiecare suflet pacatos care plange, care uda in chip gandit picioarele Hristosului nostru, primeste aceasta rasplata, pe care a dobandit-o si femeia cea desfranata. Ea nu numai ca s-a mantuit, dar a devenit si o luminoasa pilda pentru orice suflet ratacit, caci ii arata modul, calea si lumina pentru intoarcere. Daca ar fi putut cineva sa se cufunde in adancul sufletului acestei femei in clipa in care plangea si uda preacuratele picioare ale lui Iisus, ar fi vazut ce greutate i s-a luat, ce odihna si ce usurare a primit constiinta ei. Pentru aceste lacrimi ale ei, Hristos i-a dat deplina iertare a pacatelor.
Tot astfel si fiecarui om care se intoarce langa El, ii da din belsug iertare; este de-ajuns sa se pocaiasca sincer. Dupa pocainta nu mai este nici o problema. Viu sunt Eu, zice Domnul; nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiil 33, 11 – Septuaginta). Dumnezeu Se jura pe Sine Insusi si zice:
Sa urmam calea cea luminoasa a pocaintei; daca ne pocaim sincer, atunci Dumnezeu ne primeste pocainta si creeaza o legatura noua cu noi. De multe ori omul, din pricina greutatii pacatului, ajunge in punctul de a zice: „Dar este cu putinta ca Dumnezeu sa-mi ierte cele ce am facut?” Dintr-un anumit punct de vedere are dreptate. Simte greutatea si se intreaba daca Dumnezeu poate duce o asemenea greutate!Nu vreau ca nici un om, nici un suflet sa se piarda si sa se osandeasca, ci il voi astepta. Voi cheltui oricata vreme si oricata asteptare pentru intoarcerea lui.
Pentru numele lui Dumnezeu! Nu poate Dumnezeu, Hristos, adancul milostivirii si al indurarilor, sa ridice greutatea unui suflet pacatos? O mana de nisip aruncata in ocean are vreo substanta? Nicidecum, ci se pierde. Se mai vede ceva la suprafata? Nimic. Exact asa este si cu toate pacatele omenirii: sunt un nimic in fata abisului milostivirii lui Dumnezeu. Cu mult mai mult pacatele unui singur suflet!
Vine insa din dreapta instrainatul de mantuirea omului, demonul, si sfatuieste sufletul: „Nu vei fi iertat cu nimic!“. Il impinge, il preseaza spre crima sinuciderii. De aceea, noi sa nu credem niciodata asa ceva, chiar daca am savarsi crime in fiecare zi. Niciodata sa nu ne pierdem nadejdea, oricate am savarsi, oricat am cadea, oricat ne-am lovi si ne-am umple de rani. Fara deznadejde!
Dar gandul va spune: „Pana cand ma va astepta Dumnezeu?“. De vreme ce Dumnezeu iti daruieste viata, acesta este un indiciu ca te asteapta. Nu poti tu anula dreptul lui Dumnezeu de a astepta. Cu aceasta nadejde, cu acest curaj sa ne rugam la Tronul Harului lui Dumnezeu.
Avem nenumarate pilde luminoase de pocainta ale unor oameni care, desi se aflau departe de Dumnezeu, s-au intors, si nu numai ca s-au mantuit pur si simplu, ci au atins si mari masuri de sfintenie.
Cuvioasa Maria Egipteanca ce a fost? Cati si cate, ca si Cuvioasa Maria, n-au fost oameni pacatosi, iar mai apoi au devenit sfinti?!
Pentru aceasta, nimeni sa nu deznadajduiasca, ci sa mearga cu pocainta la duhovnic, care are prin cuvant putere sa-L impace pe pacatos cu Dumnezeu, sa-l indrepteze intr-o clipa.
Cate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer. Harul Preasfantului Duh le va avea iertate si dezlegate si in veacul de acum, si in cel viitor.Automat, „calculatorul” lui Dumnezeu afiseaza „pacate = zero” si, in acelasi timp, se deschide poarta Imparatiei Cerurilor. Camara de nunta a lui Hristos il primeste pe omul care mai inainte nu avea haina sufletului luminata.
Pentru aceasta mare milostivire a lui Dumnezeu sa-I multumim, sa I ne inchinam cu toata recunostinta sufletului nostru. Daca Dumnezeu n-ar fi fost atat de nemarginit de milostiv, nimeni nu s-ar fi mantuit, deoarece nimeni nu este si n-a fost pe pamant fara prihana, fara greseala sau pata. Nimeni nu se poate lauda ca si-a pazit inima curata si fara prihana. Milostivirea lui Dumnezeu este insa atat de eficace, medicamentul acesta este atat de redutabil, incat le sterge pe toate. Face interventii formidabile, operatii neverosimile, si il mantuieste pe om dintr-o moarte sufleteasca sigura.
Aici vedem suflete care au plecat din viata nepocaite si, prin interventia si pronia dumnezeiasca, la rugaciunile unor oameni sfinti, s-au intors inapoi si au primit iertare. Pentru sufletul insusi osandit, dupa moarte nu mai exista pocainta. Pentru a se pocai, trebuie sa se intoarca la viata. Pana si astfel de minuni a facut purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru a-l mantui pe om.
Camara de nunta este gata, Hristos ne asteapta. Nu trebuie sa ne apuce seara. Acum pasim pe terenul postului si al curatirii, iar baia pocaintei ne asteapta. Sa valorificam timpul de acum, si toate vor contribui la pocainta. Cuvintele Bisericii sunt toate spre strapungerea inimii, este de-ajuns sa fim atenti la sensul lor. Sa ingenunchem in fiecare zi, in fiecare noapte, si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca duh de strapungere si lacrimi.
Si, cand Domnul Se va atinge de ochii nostri, sa-I multumim, sa ne smerim si sa-I aratam neputinta noastra, ca adica numai prin milostivirea Lui ne pocaim, iar nu pentru ca suntem in stare si vrednici de pocainta. Faptul ca credem in Dumnezeu si ca ne recunoastem pacatosenia este Harul lui Dumnezeu, este milostivire. Daca nu adumbreste Harul, omul nu se schimba. Daca ne gandim la intoarcere, daca ne pocaim, daca ne schimbam – acesta este Harul lui Dumnezeu. Ca sa vina Harul lui Dumnezeu, trebuie sa fim primiti de catre Har.
Sa ne pocaim cata vreme timpul este la dispozitia noastra, cat avem timpul inaintea noastra. Dumnezeu este atat de bun, Tatal Ceresc are o astfel de inima incat toti incapem inlauntrul Sau, este de-ajuns sa ne apropiem cu pocainta si marturisire. Mai cu seama acum sa ne apropiem la Liturghiile Darurilor mai inainte sfintite, deoarece sunt pline de strapungere si de har. Ce frumos este Heruvicul de la Liturghia Darurilor! Si acel Heruvic din Sambata Mare, ce dogmatica si teologie contine!
Sa ne silim pe noi insine, ca sa fim aflati priveghind, luptand impotriva lipsei de sarguinta si a leneviei, caci acestea impiedica venirea bunatatilor lui Dumnezeu catre om. Vine diavolul si ne aduce osteneala, sfarseala, si ne sopteste: „Nu face metaniile, nu te ridica acum la rugaciune, esti obosit, dormi putin mai mult, caci trebuie sa mergi la lucru…” si atatea altele. Sa nu-l ascultam, sa ne silim, caci nu stim ce se poate intampla peste cateva clipe. In ce te voi afla, in aceea te voi judeca. Daca ne va afla silindu-ne, ne va randui impreuna cu cei silitori. Daca ne va afla in lenevire si neluare aminte, vom fi randuiti cu cei trandavi si cu cei infranti.
Sa-i ajutam si pe semenii nostri; sa le vorbim despre Dumnezeu, despre iubirea Parintelui Ceresc, sa le dam curaj si nadejde. Un suflet sa ajutam, si aceasta este cea mai mare milostenie. Precum si pe noi ne ajuta alti oameni, trebuie sa facem si noi acelasi lucru.
Sa ne silim, asadar, in toate, ca sa intram in camara de nunta a lui Hristos, caci a celor ce se silesc este Imparatia Cerurilor. Amin.
Staretul Efrem Filotheitul
