Citeste viata Sfantului Mucenic Hristofor purtatorul de HRISTOS
†
Este ocrotitorul calatorilor si al transportatorilor.
Apucand prearaul Dechie cu nedreptate imparatia Romei, la anul de la Hristos 250, si luand ajutator la ocarmuirea imparatiei pe Valerian, indata a ridicat o prigoana mare impotriva crestinilor, pe care istoricii o numara a opta, pornit fiind la aceasta prigoana, dupa cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai inainte de dansul, care iubea pe crestini si ii cinstea, incat zic unii ca Filip s-ar fi facut chiar crestin.
Iar Dechie atat s-a indracit cu luptarea impotriva lui Dumnezeu si atat de aspru si cumplit s-a ridicat asupra crestinilor, incat a scris carti si porunci nelegiuite si nedrepte catre toti ighemonii si stapanitorii cei de sub stapanirea lui care erau pagani ca si dansul, poruncindu-le cu mare groaza ca sa sileasca pe cei drepti si binecredinciosi robi ai lui Hristos, sa jertfeasca idolilor si sa manance bucate din cele spurcate cu sangele dobitoacelor jertfite; iar cati nu vor sa se lepede de Hristos, mai intai sa-i pedepseasca si sa-i bata cu felurite rani si sa le puna asupra lor nenumarate munci; iar dupa aceea, sa-i omoare cu nemilostivire.
Deci toti stapanitorii si ighemonii tarilor si cetatilor se sarguiau cu toata puterea sa se arate bineplecati si supusi catre imparatul; si paganii aveau multa indrazneala, iar cei credinciosi erau prigoniti si munciti paganeste.
Intr-acea vreme, un voievod al imparatului, facand razboi cu alte neamuri si biruindu-le, a aflat intr-acele neamuri un om din cei cu capul de caine, care mananca oameni si carora noi le zicem capcauni; pe acela voievodul l-a luat rob. Si era intelept la minte din fire si cu cunostinta buna, cugetand dumnezeiestile cuvinte intru inima sa; si vazand pe pagani pedepsind totdeauna pe crestini cu multe feluri de munci, se mahnea si impreuna patimea durere, ca un milostiv ce era. Dar fiindca nu putea sa vorbeasca si sa mustre pe pagani ca un om, s-a dus de la dansii la un loc deosebit, afara din cetate, si, cazand la pamant, a facut cu mintea rugaciunea aceasta:
Doamne, Atottiitorule, auzi smerenia mea si arata milostivirea Ta spre mine, nevrednicul robul Tau. Deschide buzele mele si da-mi grai omenesc, ca sa pot mustra pe tiranul.
Astfel rugandu-se el, indata s-a aflat inaintea lui un om purtator de haine albe si a zis catre dansul:
Reprovos – ca astfel se numea el mai inainte s-a auzit rugaciunea ta! Scoala-te sa iei dar de la DOMNUL.
Deci, sculandu-se, s-a apropiat de buzele lui omul acela purtator de haine albe si, suflandu-i in gura, indata a vorbit fara de impiedicare; si mergand indata in cetate si vazand pe crestini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca si cum insusi ar fi patimit munci, si a zis catre pagani aceasta:
O, povatuitori ai intunericului si plini de faradelegi, nu va ajunge voua ca ati vandut sufletele voastre satanei, ci ne siliti si pe noi, care ne temem de DUMNEZEUL CEL ADEVARAT, sa pierim impreuna cu voi? Eu sunt crestin si nu sufar sa ma inchin zeilor celor deserti si uraciunilor celor netrebnice.
Acestea zicandu-le sfantul, un slujitor cu numele Vachios, care se intamplase aproape de dansul, l-a lovit peste gura; iar fericitul a zis cu blandete:
Sunt legat de Mantuitorul meu Iisus Hristos si pentru aceasta nu-ti fac tie rasplatirea cea cuviincioasa; iar daca m-as mania, nu poate sa ma biruiasca nici toata imparatia voastra cea stricata si razvratita.
Deci, ducandu-se Vachios in cetatea unde era imparatul, i-a vestit Iui acestea, zicand:
Sunt putine zile de cand, muncind voievodul pe crestini dupa dumnezeiasca ta porunca, s-a aratat in mijlocul poporului un urias infricosat, tanar cu varsta, iar cu chipul si cautatura salbatica, dintii lui ies afara din gura ca si ai porcului, capul lui este ca de caine si, in scurt sa zic, atat este de grozav, incat nu pot nicidecum sa-i povestesc chipul lui.
El huleste pe zei si imparatia ta si pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz; dar s-a laudat, ca nu se teme de toata imparatia ta. Deci, pentru aceasta am venit sa vestesc imparatiei tale; nu cumva a auzit Dumnezeul crestinilor rugaciunile lor si l-a trimis pe dansul spre ajutorul lor?
Iar imparatul, maniindu-se, a zis catre dansul:
Oare ai diavol si pentru aceasta ti s-a aratat tie intr-acest chip?
Asa a zis si indata a trimis doua sute de ostasi, zicand:
Legati-l pe el si astfel sa mi-l aduceti; iar daca se va impotrivi voua, taiati-l in mii de bucati si numai capul lui sa mi-l aduceti sa-l vad, de este atat de infricosator precum spune ticalosul acesta.
Iar Fericitul Reprovos s-a dus la biserica crestinilor si, sezand dinafara la poarta, a infipt toiagul sau in pamant si, plecandu-si capul, s-a rugat, zicand:
Doamne Dumnezeule, Atottiitorule si Atotputernice, Cela ce Te porti pe Heruvimi si esti slavit de Serafimi si laudat de toti sfintii Tai, asculta-ma astazi pe mine, nevrednicul, si porunceste ca sa infrunzeasca toiagul meu ca al Sfantului Tau prooroc Aaron, ca sa se arate si spre mine bunatatea Ta cea multa si sa ma fac intru marturisirea Ta mai sarguitor, ca sa Te preamaresc pe Tine, Tatal, si pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.
Astfel rugandu-se indata, o, minune, toiagul a odraslit! Pentru aceea, vazand un semn minunat ca acesta, s-a intarit mai bine si iarasi s-a rugat, multumind Domnului. Iar ostasii pe care ii trimisese Dechie sa prinda pe sfantul, au ajuns acolo intr-acel ceas cand el se ruga afara din biserica; si, vazandu-l de departe, s-au infricosat de chipul lui, ne'ndraznind sa se apropie de el.
Iar unul din ei a imbarbatat pe ceilalti, zicand:
Ce ne infricosam de un om gol, fara de arme?
Si ducandu-se aproape de el, l-a intrebat, zicand:
De unde esti si pentru ce plangi fara de mangaiere?
Iar el a raspuns cu smerita graire:
Plang pentru oamenii cei fara de pricepere, care au lasat pe adevaratul Dumnezeu si se inchina idolilor celor neinsufletiti.
Deci dupa ce au auzit ostasii ca vorbeste cu blandete, au luat indrazneala si au zis catre dansul:
Imparatul ne-a trimis sa te aducem legat la el, pentru ca nu te inchini zeilor celor vechi; ci te inchini unui oarecare Dumnezeu nou.
Reprovos a zis catre dansii:
Daca ma veti lasa dezlegat, voi merge de voia mea; iar a ma lua legat, nu puteti, ca stapanul meu, Hristos, a dezlegat legaturile pacatelor mele si m-a eliberat de tatal vostru, satana.
Ei au zis catre dansul:
Daca nu voiesti sa mergi, du-te unde vrei; iar noi vom zice catre imparat, ca nu te-am aflat.
Sfantul a zis catre dansii:
Ba nu! Va rog numai pe voi sa ma ingaduiti catva timp, pana voi lua Sfantul Botez si atunci vom merge impreuna.
Iar ei au raspuns:
Cheltuiala noastra s-a sfarsit, si nu mai avem merinde, ca te cautam de multe zile.
Iar sfantul le-a zis:
Aduceti acea putina hrana ce aveti, ca sa vedeti puterea Dumnezeului meu.
Deci punand ei inaintea lui bucatele ce le aveau, sfantul a ingenuncheat si s-a rugat, zicand:
Doamne Dumnezeule, care ai binecuvantat cele cinci paini si ai saturat popor nenumarat, auzi-ma pe mine, robul Tau, si inmulteste painile acestea, ca sa vada si acestia minunile Tale si sa creada ca Tu singur esti Dumnezeu adevarat, Care poti toate!
Asa rugandu-se el, a venit ingerul Domnului si a zis catre dansul:
Indrazneste, patimitorule al lui Hristos, Hristofore, ca, Acela catre care te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tau, sa-ti indeplinesc toate cererile tale.
Si binecuvantand ingerul painile, le-a inmultit. Atunci sfantul a zis catre ostasi:
Mancati acum, fratilor, cat voiti, si sa cunoasteti din aceasta puterea Dumnezeului meu, care nu numai bunatatile cele pamantesti le daruieste celor ce cred in Dansul, ci si pe cele ceresti, fiindca este puternic si preabun.
Deci ostasii, vazand o minune ca aceasta, s-au inspaimantat si au strigat cu totii:
Mare este Dumnezeul crestinilor, Care mantuieste pe robii Sai!
Apoi, inchinandu-se sfantului, au zis:
Credem si noi intr-Unui adevaratul Dumnezeu, Caruia I te inchini, ca Acela este Atotputernic si multumim tie ca te-ai aratat ca o faclie luminoasa noua, celor intunecati, si ne-ai scos pe noi din intunericul inselaciunii, povatuindu-ne catre lumina adevarului. Deci noi de acum suntem cu tine si porunceste-ne noua, ca sa facem orice voiesti.
Atunci sfantul, veselindu-se, i-a invatat din destul mantuitoarea propovaduire a lui Dumnezeu, cate cuprinde
Sfanta Evanghelie. Dupa aceea a plecat cu dansii in Antiohia, la Sfantul Vavila, arhiepiscopul, si i-a povestit toata pricina. Iar arhiepiscopul, multumind lui Dumnezeu, i-a invatat si i-a botezat pe toti,
numind pe Reprovos, Hristofor, care dupa aceea a sfatuit pe ostasi sa mearga la imparat. Si mergand ei pe cale, sfantul ii intarea, zicand:
Fiilor si fratii mei iubiti, acum cunoasteti pe Dumnezeu, in care am crezut.
Deci sa rabdam pentru dansul aici, putina vreme, rani si batai si sa nu ne lepadam de El, chiar de ne-ar face orice fel de suparari; noi insa sa stam barbateste, netemandu-ne nicidecum de infricosarile tiranilor, nici de muncile lor cele infricosatoare, pentru ca ne va ajuta noua Stapanul nostru Hristos, in Care am crezut. Deci legati-ma pe mine si ma duceti la Dechie, precum v-a poruncit voua; iar daca va temeti de munci, duceti-va unde vreti, ingrijindu-va de mantuirea voastra.
Auzind ei acestea, au lacrimat si n-au voit sa lege pe dascalul si pe povatuitorul lor catre adevarata credinta. Dar de vreme ce el a voit si a primit, ei l-au legat.
Si ajungand la palatul imparatesc si vazand Dechie pe sfantul, s-a infricosat atat de mult, incat putin a lipsit de n-a cazut de pe scaun. Atunci a zis sfantul catre el:
O, preanenorocita si stricata imparatie! Daca de mine, robul lui Dumnezeu, te-ai temut, slabule si fricosule, apoi cum vei rabda mania Lui in ceasul judecatii, cand te vor trage diavolii la divanul cel infricosat, ca sa raspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?
Iar tiranul, dupa ce cu anevoie si-a venit in fire, a intrebat pe Hristofor, marturisitorul lui Hristos, care-i este credinta, neamul si numele. Iar el a raspuns:
Sunt crestin si mai inainte ma numeam Reprovos, iar acum, din Sfantul Botez, ma numesc Hristofor. Neamul meu se arata din fata mea si ma nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; si nu ma plec poruncilor tale celor paganesti.
Dechie a zis catre dansul:
Rece si rau nume ti-a dat, care nu te foloseste pe tine, ticalosule.
Iar sfantul a zis catre dansul:
Rece este numirea voastra, nebunilor, ca ati lasat pe Dumnezeul Cel adevarat si va inchinati pietrelor.
Dechie iarasi i-a zis:
Fie-ti mila de trupul tau si jertfeste zeilor, ca sa te invrednicesc de multa cinste si sa te fac popa al lor, ca sa nu pieri cu nedreptate.
La acestea sfantul a raspuns:
Sa nu fie sa ma lepad eu de adevaratul Dumnezeul meu, o, prea fara de lege tiran si sa ma inchin idolilor celor deserti! Bunatatile tale sa le ai tu si cei deserti de minte si cei de o minte cu tine si nebuni. Mie nu-mi este mila de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet, ca un intelept. Deci pentru dansul slujesc si ma inchin Dumnezeului Celui fara de moarte; iar zeii tai cei cu nume mincinos sunt diavoli si va amagesc, ca sa va ia sufletele voastre si sa le duca in pierzare; deci, sa nu ai pentru mine nici o nadejde, ca ma voi pleca vointei tale celei fara de Dumnezeu; pentru aceea fa cu mine ce voiesti.
Atunci imparatul, maniindu-se, a poruncit sa-l spanzure pe el de parul capului, legandu-i o piatra de picioare, si sa-l impunga cu sulitele peste tot trupul. Iar sfantul, patimind acestea, rabda vitejeste si zicea catre tiran:
Nu ma plec tie, paganule, nu ma inchin zeilor tai, nici nu bag in seama muncile si ranile tale trecatoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care imi va rasplati cu bunatatile cele vesnice pentru aceste munci, pe care le rabd pentru Dansul; iar pe tine, o, ticalosule, te asteapta focul cel vesnic, pe care il vei mosteni impreuna cu diavolii, carora le slujesti.
Atunci imparatul, maniin-du-se si mai mult, a poruncit sa-i arda subtioarele cu faclii aprinse. Si facandu-se acestea, l-a sfatuit pe Dechie oarecare din boieri, sa-i vorbeasca cu cuvinte bune, doar il va asculta si-l vor avea in razboaie ajutator. Deci, dezlegandu-l, imparatul l-a rugat, zicandu-i:
Marturiseste pe zei, bunule om, ca voiesc sa te am drumet la carul meu.
Zis-a sfantul catre dansul:
Fa-te crestin si ma vei avea drumet la carul tau si vei imparati cu Hristos in veci.
Deci vazand imparatul ca se osteneste in desert, a poruncit sa aduca doua femei desfranate foarte frumoase, impodobite cu haine de mult pret lucrate cu aur si cu margaritare si stropite cu miruri si cu arome binemirositoare. Pe acelea le-a inchis impreuna cu sfantul intr-o camera imparateasca si vicleanul Dechie le-a fagaduit multi bani, daca il vor indupleca pe el sa se inchine idolilor.
Deci indata ce le-a inchis, sfantul a ingenuncheat si s-a rugat, zicand:
Vezi, Doamne, cum au intins cursa si sminteli picioarelor mele; izbaveste-ma de cei nedrepti si pazeste-ma de aceste ispite. Asa, Doamne, sa nu ma parasesti pe mine, robul Tau, caci a Ta este slava in veci. Amin.
Si, sculandu-se, a intrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele, vazandu-l, s-au infricosat si si-au intors fata lor la perete. Iar el iarasi le-a intrebat cu blandete acelasi lucru. Ele i-au raspuns:
Imparatul ne-a trimis pe noi sa te sfatuim ca sa-l asculti si sa te inchini idolilor, ca sa nu te omoare cu moarte cumplita.
Sfantul le-a zis:
Eu nu ma tem de aceasta moarte vremelnica, ca sa imparatesc cu Hristosul meu in veci, in Care si voi, daca veti crede, va fi ferice de voi, ca veti mosteni toata desfatarea bunatatilor celor vesnice si va veti bucura totdeauna in Rai impreuna cu sfintii.
Iar femeile, auzind acestea, mai mult s-au infricosat si s-au sfatuit intre ele, zicand:
Daca vom crede in Dumnezeul acestuia, ne va omori Dechie, iar daca nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecat. Deci mai bine este sa credem in Hristos, Care ne va da noua – daca vom muri acum pentru El, vremelnic – viata vesnica si nemuritoare.
Deci au zis catre el:
Credem in Hristos si roaga-te Lui, ca sa ne ierte pacatele noastre cele multe.
Deci sfantul le-a intrebat daca au ucis pe cineva sau daca au facut farmece sau au vrajit; iar ele au zis:
Nu! Ci mai ales pe multi osanditi la moarte si pe multi robi i-am rascumparat cu plata desfranarii, iar alt rau n-am facut.
Deci sfantul punandu-si mainile crucis pe capetele lor, s-a rugat astfel:
Doamne Iisuse Hristoase, ajuta roabelor Tale, Achilina si Calinica, fale pe ele oi ale turmei Tale, ca sa se numere impreuna cu sfintii Tai; iertandu-le lor cate au pacatuit in nestiinta, caci a Ta este slava in veci. Amin.
Dupa rugaciune, sfantul le-a invatat articolele credintei; iar ele se bucurau, slavind pe adevaratul Dumnezeu in Care au crezut si pe Care L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie si le-a intrebat de au induplecat pe sfantul sa se inchine idolilor. Iar ele au raspuns:
Noi mai ales sa credem in Hristos, Care este adevaratul Dumnezeu si Mantuitor al lumii.
Iar Dechie a zis:
Precum vad si voi v-ati fermecat
Achilina i-a zis:
Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul si mantuieste pe toti cati cred in El; iar zeii tai sunt niste pietre nesimtitoare si nu pot sa va ajute voua, decat numai va povatuiesc la pierzare.
Atunci Dechie, maniindu-se, a poruncit s-o spanzure de parul capului si sa lege de picioarele ei doua pietre mari de moara. Facandu-se aceasta, se rupeau maruntaiele ei de greutatea pietrelor si pielea capului s-a dezlipit si simtea o durere foarte mare si cumplita, pentru care s-a intors catre sfantul si i-a zis:
Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fa rugaciune pentru mine, caci simt multe dureri.
Sfantul a inaltat mainile la cer, zicand:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieste pe roaba Ta, sa nu o lasi a se munci mai mult, ci ia in pace sufletul ei.
Acestea zicand mucenita, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, in ziua intai a lunii aprilie. Dupa aceea, a zis tiranul catre Calinica:
Vezi ce a patimit aceasta, ca o nesupusa si potrivnica? Deci, macar tu, intelepteste-te si jertfeste zeilor, ca sa nu patimesti mai mult unele ca acestea.
Deci, inteleapta si buna Calinica, voind sa batjocoreasca si sa amageasca pe tiran, i-a zis:
De vreme ce imi poruncesti sa ma inchin zeilor, sunt nevoita sa ma supun imparatiei tale; deci, duceti-ma la capiste, ca sa-i cinstesc precum se cuvine, dupa cuvantul tau imparatesc.
Iar imparatul, socotind ca aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat desertul la minte si necunoscatorul si a poruncit sa intinda haine albe de la palat pana la capistea idolilor si, luand purtatorii de sulite pe sfanta, au dus-o, bucurandu-se, stropind tot drumul cu miruri bine mirositoare si de mare pret. Iar cand a ajuns sfanta la capiste, a intrebat pe nelegiuitii popi:
Care zeu este mai mare?
Si i-au aratat ei pe idolul Dia, pe care, apucandu-l de mana, a zis:
Daca esti zeu, graieste si spune-mi ce voiesti sa-ti fac, caci eu am venit ca sa-ti slujesc.
Vazand ca nu-i raspunde, a strigat mai tare catre idol:
Zeu al paganilor, vorbeste cu mine!
Insa el nu avea nici glas, nici auz. Atunci ea a ras si a zis:
Vai mie, pacatoasa, zeii s-au maniat asupra mea, caci i-am defaimat si nu voiesc sa vorbeasca cu mine, sau poate dorm si nu aud.
Iar popii au zis:
Pocaieste-te din tot sufletul si te vor ierta.
Deci, marturisitoarea si-a scos braul si naframa sa si cu acelea a legat pe idol; apoi, cautand la cer, s-a rugat, zicand:
Doamne Dumnezeule, Mantuitorul sufletelor noastre, ajuta-mi mie in ceasul acesta.
Si a tras braul cat a putut, surpand pe idol; asemenea a tras si pe idolul Ieracliei si pe al lui Apolon si au pierit acesti trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat si din ceilalti, cati a putut, zicand:
Fugiti, zeii paganilor, si va prapaditi.
Iar popii, vazand acestea, au prins-o ca sa nu zdrobeasca si pe ceilalti. Iar ea ii batjocorea, zicand:
Adunati oasele zeilor vostri si puneti sare si untdelemn, ca sa-i vindecati.
Deci ducandu-se la Dechie toti popii impreuna cu poporul, au acuzat pe marturisitoarea credintei crestine, zicand:
Aceasta indracita a surpat zeii nostri si a zdrobit pe cei mari si mai trebuinciosi zei si, de n-am fi apucat sa o legam, ca o nerusinata, i-ar fi surpat pe toti.
Iar imparatul a zis catre ea cu manie:
O, femeie rea, au nu mi-ai fagaduit mie ca sa jertfesti idolilor si cum ai indraznit de i-ai zdrobit, necinstito?
Iar ea a raspuns:
Eu n-am surpat pe zei, ci am sfaramat numai niste pietre, ca sa ziditi case, daca aveti trebuinta; dar de vreme ce ii numiti zei, vai voua, nebunilor, caci zeii vostri au fost biruiti de o femeie si n-au putut sa se pazeasca. Deci cum nadajduiti sa luati vreun ajutor de la unii ca acestia?
Atunci tiranul, maniindu-se foarte, a poruncit unui mester in lemn, de a facut indata un lemn cu patru muchii, de care a spanzurat-o pe sfanta si, infigandu-i tepi lungi de la calcaie pana la umeri, au legat de picioarele si de mainile ei doua pietre grele. Si facandu-i-se toate acestea, simtea dureri foarte tari si cumplite si suferea multe chinuri patimitoare. Pentru aceea, cautand catre sfant, a zis:
Robule al lui Dumnezeu, roaga-te Lui Hristos pentru mine, ca foarte m-am ingreuiat.
Iar el, cautand la cer, s-a rugat, zicand:
Doamne Dumnezeul sfintilor Tai, primeste si pe roaba Ta aceasta, ca Tu singur esti milostiv si iubitor de oameni in veci. Amin.
Atunci roaba lui Dumnezeu si cu adevarat buna biruitoare Calinica, a zis:
Doamne, in mainile Tale imi dau sufletul meu.
Zicand acestea, si-a dat sufletul, in doua zile ale lunii lui aprilie.
Iar Dechie maniindu-se, a ocarat pe sfantul, zicand:
Tu, mai ales, se cadea sa pieri, rau numitule, fata de caine, chip strain si ciudat, iar nu aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrajile tale, le-ai amagit.
Deci ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot in necuratia ta de mai inainte?
Iar marturisitorul lui Hristos a ras, zicand:
Dupa cuviinta si cu dreptate te-a numit Dechie, ca cel ce esti primitor si legatura a lucrarii tatalui tau, satana, care te are pe tine vas si unealta la toate voile lui. Ce voiesti? Si ce ma mai ispitesti in zadar, de-ti pierzi vremea degeaba? Eu ti-am zis de multe ori ca nu ma inchin dracilor celor necinstiti. Si as fi vrut, de as fi putut, sa te aduc pe tine la cunostinta adevarului, dar nu esti vrednic, ca un orb ce esti, sa vezi soarele dreptatii cel stralucit. Deci imbarbateaza-te, slujitorule al diavolului, si munceste cu nedreptate pe cei drepti!
Zicand acestea, a vazut ca cei doua sute de ostasi care crezusera erau adunati la un loc, luand aminte la cele ce se faceau, si a zis catre ei:
Veniti, fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi. Deci ostasii au lepadat armele si hainele inaintea imparatului si, cazand, au sarutat pe sfant, zicandu-i: « Bucura-te, luminatorule, care ne-ai luminat si ne-ai povatuit pe noi la lumina cunostintei lui Hristos, adevaratul Dumnezeu. »
Vazand imparatul ca toti s-au inchinat sfantului, s-a infricosat, ca nu cumva sa fi cugetat sfantul sa-i ia imparatia si a zis catre dansul:
Tiran si potrivnic te-ai facut mie.
Iar sfantul a zis catre el:
Nu te teme, ca tu singur vei mosteni focul cel vesnic si cei rataciti impreuna cu tine.
Atunci ostasii au zis catre Dechie:
O, imparate, noi am crezut in Hristos si am mancat paine cereasca, cand ne-ai trimis sa-ti aducem pe robul Lui; deci nu ne vom lepada de credinta aceasta, de am patimi de la tine oricat de multe munci.
Atunci Dechie a zis catre ei:
Ce am gresit voua, fiilor, de m-ati lasat pe mine? Va lipsesc cai, haine sau bani? Veniti, va rog, luati indoit cele ce aveti de trebuinta si nu ma lasati pe mine.
Iar ei au raspuns:
Tineti tie bogatiile tale, ca sa te bucuri de ele, cand diavolii carora te inchini te vor arunca in tartar; iar noi nici nu avem nevoie de bunatatile tale, nici nu ne temem de muncile tale.
Apoi maniindu-se Dechie si temandu-se mai mult, ca sa nu urmeze si altii acelora si sa creada in Hristos, i-a hotarat la moarte. Si dupa ce le-a taiat capetele afara din cetate, sfintele lor trupuri le-a aruncat intr-un cuptor ars, ca sa arda dupa porunca lui, insa focul nu s-a apropiat nicidecum de ele. Iar cei binecredinciosi au luat noaptea sfintele moaste si le-au ingropat in 7 zile ale lunii lui aprilie.
Dupa aceasta, paganul Dechie a inchis iarasi in temnita pe mucenic si dupa cateva zile l-a adus la divan si i-a zis:
Nebunule, daca nu ma vei asculta pe mine ca sa te inchini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te voi chinui cu nenumarate munci.
Iar sfantul i-a zis:
Nu ma infricoseaza pe mine cuvintele tale, fiu al diavolului si mostenitor al muncii celei vesnice, pentru ca eu am in ajutor pe Dumnezeul meu si nu ma tem de muncile tale.
Atunci a poruncit tiranul sa faca o camasa de fier, s-o gaureasca in patru parti si, bagand pe mucenic in ea, sa-l tintuiasca. Si aducand lemne multe, le-a gramadit, si, turnand peste ele douazeci de vedre de untdelemn si dandu-le foc, a aruncat pe sfantul deasupra lor. Iar vapaia s-a inaltat atat de sus, incat s-au cutremurat toti cei ce stateau imprejur; iar el statea nevatamat, rugandu-se cu cucernicie catre Dumnezeu, si, ca si cum ar fi fost intr-un loc racoros, asa se afla in vapaia focului. Deci trecand mult timp si stingandu-se focul, a iesit sfantul cu totul sanatos si nevatamat, incat nu i-a ars nici macar un fir de par sau vreun petic din haina.
Si vazand cei ce stateau imprejur o minune infricosata ca aceasta, au crezut in Hristos ca la o mie de oameni, zicand:
Mare este Dumnezeul crestinilor! Ajuta-ne noua, imparate ceresc, ca si noi credem in Tine!
Si cazand la picioarele mucenicului, ziceau:
Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, ca tot pe Hristos il porti in inima ta, si nu bagi in seama nicidecum muncile tiranului.
Apoi strigau catre imparat, zicand:
O, Dechie, rusineaza-te, ca a biruit Hristos!
Iar tiranul, auzind glasurile lor, s-a infricosat si, fugind, s-a dus la palat. Si ramanand sfantul in targ fara de frica, invata pe cei ce crezusera, ca sa se ingrijeasca mai bine de credinta. Iar paganii au indemnat pe imparat sa omoare pe sfant, ca sa nu-si piarda imparatia sa. Deci a doua zi, cand elinii aveau praznic mare, sezand tiranul la judecata, a trimis o multime numeroasa de ostasi ca sa lege pe toti cati au crezut, prin sfant, in Hristos, si sa le taie capetele. Iar Sfantul Hristofor ii imbarbata intru marturisirea sfintei credinte si ii invata sa nu se teama de moartea vremelnica, ca sa vietuiasca vesnic in Rai. Si ascultand ei cuvintele lui, au stat cu barbatie si s-au savarsit ca niste miei fara de rautate, in noua zile ale lunii lui aprilie.
Iar raul si paganul Dechie nascocea multe feluri de maiestrii, ca sa omoare cu moarte cumplita pe mucenic. Deci a poruncit sa aduca o piatra mare, pe care o ridicau treizeci de barbati si a gaurit-o printr-o parte si a legat un capat de lant, iar cu celalalt capat a legat grumazul sfantului si, legandu-i mainile si picioarele, l-a aruncat intr-un put adanc, socotind ca este cu neputinta sa mai iasa din acel loc prea intunecat. Dar in zadar a cugetat, ca ingerul Domnului s-a pogorat si l-a scos viu si nevatamat din acel put.
Deci vazand Dechie aceasta minune, s-a indracit de manie, ca n-a putut sa omoare pe un om gol si fara arme. Deci l-a intrebat:
Pana cand vrajile tale te pazesc neprins si nevatamat de munci si nu pot sa te piarda atatea chinuri cate ti-am dat pana acum?
Iar sfantul a raspuns:
Pana la sfarsitul vietii vremelnice defaim scornirile tale, avand pe Hristos al meu ajutator.
Atunci a poruncit, sa faca o imbracaminte de fier si, arzand-o in foc, sa imbrace pe sfantul cu ea.
Dar nici cat de putin nu s-a apropiat de dansul arderea imbracamintei celei din fier, ci a ramas nevatamat. Iar tiranul cel vatamat la minte si preanelegiuit zicea catre sfant cuvinte vatamatoare de suflet si desarte, indemnandu-l pe el sa se inchine necuratilor idoli. Iar mucenicul a raspuns cu pricepere si a zis lui:
Ai auzit de multe ori ca nu-mi voi schimba socoteala mea, ca sa ma inchin idolilor celor muti, chiar de mi-ai aduce nenumarate munci. Deci de ce te ostenesti, te muncesti si te pagubesti in zadar de atat timp? Eu ma inchin lui Hristos si ii slujesc Lui de-a pururea si totdeauna, ca unui Dumnezeu preavrednic si preabun; iata, fa-mi mie cate voiesti.
Deci cunoscand Dechie socoteala cea neschimbata a mucenicului, a dat asupra lui nedreapta hotarare cea mai de pe urma, zicand astfel:
De vreme ce ne'nduplecatul cu muncile si netrebnicul Hristofor a defaimat nebuneste poruncile mele, poruncesc sa i se taie capul lui cel uracios si grozav. Deci luandu-l pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare si ii urma lui multime nenumarata de popor paganesc si crestinesc.
Si ajungand acolo, a cerut de la muncitori putina vreme; si, stand, a facut o rugaciune in auzul tuturor, zicand astfel:
Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, multumesc Tie, ca intru toate mi-ai ajutat si ai rusinat pe vrajmasul meu, impreuna cu slujitorii lui. Te rog si acum sa stai langa mine, preabunule Doamne, si primeste in pace sufletul meu, numarandu-ma pe mine impreuna cu cei mai de pe urma robi ai Tai si da si prearaului Dechie vrednica plata a paganatatii lui, ca sa se munceasca, dupa dreptate, de diavoli, carora le slujeste. inca ma rog bunatatii Tale, imparate Atotputernice, ajuta crestinilor acestora si tuturor celorlalti, care se afla in tot locul stapanirii Tale si ii izbaveste pe dansii de toate smintelile diavolului.
Da, Doamne, trupului meu darul ca sa izgoneasca pe diavoli si unde s-ar afla vreo particica din moastele mele, sa nu vatame locul acela nici foametea si nici vreo grindina sau vreun lucru de scarba sa nu se intample acelui ce va avea la sine vreo parte cat de mica din moastele mele. Iar pe cati savarsesc praznicul patimirii mele si citesc viata mea, pazeste-i intregi si nevatamati, ca sa Te slaveasca pe Tine, Doamne, Cel preabun, caci bine esti cuvantat in veci. Amin.
Astfel rugandu-se, s-a auzit glas din cer, zicandu-i:
Toate cate ai cerut de la Mine, le voi savarsi pe deplin, ca sa nu te mahnesc nicidecum. Inca si aceasta iti zic: Daca cineva se va afla intr-o nevoie oarecare si Ma va chema pe Mine, pomenind numele tau, degraba ii voi da ajutor. Deci vino, bucurandu-te, sa dobandesti bunatatile si bucuria, care ti-am gatit tie!
Acestea auzindu-le sfantul, s-a bucurat si a zis calaului:
Implineste-ti porunca.
Iar el, cu multa frica si evlavie apropiin-du-se, a taiat cinstitul cap al mucenicului. Dupa aceea insusi calaul s-a injunghiat singur pe sine si a murit, cazand peste trupul mucenicului; si s-a intamplat aceasta in a noua zile al lunii mai.
Si venind episcopul Ataliei, cu numele Petru, si dand ostasilor mult argint, a cumparat trupul marturisitorului lui Hristos, si l-a infasurat cu giulgiuri curate si cu arome si, luandu-l, l-a dus in cetatea lui, care era aproape de un rau care o ineca de multe ori cand erau multe ploi, facand multa paguba. Deci episcopul a pus moastele Sfantului Hristofor in tarmurile raului si din ceasul acela raul n-a mai indraznit sa vatame cetatea, pana in ziua de astazi. Astfel preamareste Domnul, pe cei ce il preamaresc pe El.
Iar dupa savarsirea sfantului mucenic, s-a trimis urgie din cer de la Dumnezeu, cu dreapta judecata asupra lui Dechie, ca sa se implineasca cererea sfantului, si l-a lovit o boala cumplita. Si vazand ticalosul ca i se topea trupul lui de boala, striga, zicand:
Vai, mie ticalosul, pentru ca am omorat fara dreptate pe robul lui Hristos, Hristofor, iar acum iau cumplita rasplatire.
Iar imparateasa a raspuns lui:
Dar nu ti-am zis eu atunci, ca sa incetezi de a munci pe robii lui Hristos si nu m-ai ascultat? Acum ce sa ma fac? Iata, raman vaduva, ticaloasa de mine!
Atunci Dechie a trimis pe niste ostasi, zicandu-le:
Rogu-va pe voi, alergati unde am omorat pe Hristofor, robul lui Hristos, si cautati poate veti afla vreo particica din moastele lui sau vreun petic din haina lui sa-mi aduceti; ca doar atunci voi muri, daca se va atinge de mine.
Iar ei mergand, au cautat cu de-a-manuntul si, neafland altceva nimic, au luat din tarana locului unde s-a varsat sangele lui si, muind-o in apa, au adapat pe Dechie.
Astfel si-a dat la judecata pangaritul si preanecuratul sau suflet, care pedeapsa i-a dat-o Dumnezeu ca arvuna a muncii celei fara de sfarsit Astfel povesteste sfarsitul lui Dechie unul din scriitorii vietii sfantului.
Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericesti, Ioan Zonara si altii, zic astfel despre moartea lui Dechie:
Iar Dechie, fiind pornit asupra celor ce cinsteau pe Hristos, neimplinind nici doi ani deplini intru imparatia romanilor, a pierit cu rusine.
Caci, pradand Bosforul barbarii, adica scitii, Dechie s-a luptat cu dansii si pe multi i-a ucis. Si fiind ei stramtorati si fagaduindu-se ca vor lasa toata prada, daca ii va lasa liberi sa se duca, Dechie nu s-a induplecat, ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, impotriva barbarilor, poruncindu-i ca sa nu-i lase sa treaca. Iar Gal, fiind vrajmasul lui Dechie, a sfatuit pe barbari sa stea la razboi acolo unde este o balta adanca.
Si astfel, barbarii, stand la razboi si spatele intorcandu-si apucandu-se de fuga, Dechie s-a luat dupa ei; dar, el insusi impreuna cu fiul sau si cu multime de romani, au cazut in balta aceea mocirloasa si acolo toti au pierit, incat nici trupurile lor nu s-au aflat scufundate cu totul in noroiul baltii; astfel rasplatindu-i Dumnezeu pentru socoteala lui cea de fiara si pentru mania si uraciunea ce avea asupra crestinilor.
Deci s-au pus amandoua istoriile pentru sfarsitul lui Dechie, ca sa poata intelege oricine, care este cea mai adevarata; si, desi se deosebesc povestirile, amandoua adeveresc cum ca tot pentru prigoana si uciderea crestinilor i s-a intamplat un astfel de sfarsit.
De care, cu rugaciunile Sfantului Marelui Mucenic Hristofor si cu darul si milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos sa ne izbavim. Caruia I se cuvine toata slava, impreuna si Celui fara de inceput al Sau Parinte si Preasfantului si de viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfantul Hristofor ne apare ca un barbat de rand, care il duce in spate pe Hristos prunc, peste o apa.
Cine este insa acest sfant mucenic?
Inca din secolul al IV-lea, viata Sfantului Mucenic Hristofor, martirul "
purtator de Hristos" (
hristo + foros) a fost reprezentata in mai multe variante, in fresca si icoane. Reprezentarile lui iconografice ne vin in minte sub doua chipuri, desi acestea sunt cu mult mai multe. In prima ipostaza,
Sfantul Hristofor ne apare ca un barbat de rand, care il duce in spate pe Hristos prunc, peste o apa. Se stie ca aceasta slujba, de a trece oamenii peste apa, dintr-o parte in alta, o facea deoarece avea o inaltima mai mare decat a celorlalti. Cea de-a doua ipostaza este aceea in care barbatul ne apare avand cap de caine si o cruce in mana, crucea de mucenic.
Se crede ca prima varianta este de origine apuseana, pe cand cea de-a doua este de origine rasariteana. In lumea romano-catolica,
evlavia credinciosilor fata de Sfantul Hristofor a fost foarte mare, mai ales spre sfarsitul Evului Mediu. Aici,
el era vazut drept ocrotitor al calatorilor si pazitor de moartea neasteptata. In partea de Rasarit, crestinii au simtit o atractie mai mare fata de un anumit detaliu din viata sfantului, si anume particularitatea lui fizica: capul de caine sau miel.
Sfantul Mucenic Hristofor apare des in frescele bisericilor si ale manastirilor, insa intr-un mod diferit, de la loc la loc. Astfel, canoanele privind pictarea acestuia difera, modelele sale fiind mai multe (aproximativ 8 variante).
Ne punem intrebarea, se poate sa fie vorba despre mai multi sfinti cu acelasi nume?
Totusi, sansa ca Sfantul Hristofor sa fie unul singur, iar traditia sa fi pastrat doua variante ale vietuirii si ale muceniciei sale, este cu mult mai mare decat cea a existentei mai multor sfinti cu acelasi nume.
O varianta de reprezentare a acestui sfant chinocefal este aceea intalnita la noi in tara, in nordul Moldovei, spre deosebire de celelalte, mult mai cunoscute. In bisericile si manastirile din Muntenia si Oltenia, Sfantul Muncenic Hristofor apare avand cap de caine sau de miel, pe cand in minunatele manastiri din Moldova, Sfantul Hristofor are cap de om, insa isi poarta capul de caine pe o tipsie. Legenda spune ca cei care vad icoana Sfantului Mucenic Hristofor, nu vor muri de moarte rea in ziua respectiva.
Traditia crestina rasariteana, alaturi de legendele locurilor, marturiseste faptul ca Sfantul cu cap de caine Hristofor a trait pe vremea imparatului Deciu, in jurul anilor 250. O alta datare a vietii acestuia ne arata anul 308, iar ca prigonitor pe cezarul Maximin Daia. Legat de viata si chipul acestuia, asemanator cu cel al unui caine, exista insa doua posibile variante, pastrate pana astazi. Prima varianta este aceea a tanarului minunat, care se roaga sa i se ia frumusetea, spre a nu mai sminti pe nimeni prin aceasta, iar a doua varianta aminteste faptul ca acesta facea parte dintr-un trib al chinocefalilor, iar convertit la Hristos, el ajunge sa fie omorat, devenind astfel martir. Ambele variante sunt impresionante, atat jertfirea frumusetii proprii, cat si iubirea lui Hristos indiferent de toate circumstantele exterioare, arata minunata lucrare a Duhului Sfant in inima omului.
sursa:crestinortodox.ro
Sfinti care il poarta pe DOMNUL si DUMNEZEUL nostru IISUS HRISTOS in icoane:
Dreptul IOSIF
Sf. Mc. HRISTOFOR
