Cand sunt slab, atunci sunt tare
†
In momentul in care eu imi vad si-mi accept slabiciunea, Îi fac loc lui Dumnezeu sa lucreze in mine.
parintele Constantin Sturzu.
Epistola a doua catre Corinteni
Capitolul 12
Si pentru ca sa nu ma trufesc cu bogatiad descoperirilor, datu-mi-s’a mie un ghimpe in trup, un inger al Satanei sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesce. † Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul, ca sa-l indeparteze de la mine; † si mi-a zis: De-ajuns iti este harul Meu, caci puterea Mea intru slabiciune se desavarseste! Asadar, foarte bucuros ma voi lauda mai degraba intru slabiciunile mele, pentru ca’ntru mine sa locuiasca puterea lui Hristos. † De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos; caci cand sunt slab, atunci sunt tare…†
PILDA CRESTINA-ORTODOXA
„Te caut, nu Te simt, dar Te intalnesc mereu „
In miezul unei nopti de primavara, un tanar crestin-ortodox, care se ruga in fata unui altar, in genunchi, langa cateva icoane si carti sfinte, intr-o camaruta mica foarte saracacioasa, atat de umila, incat avea o gaura mare in tavan si era neincalzita si neelectrificata, printre lacrimi, aprinzand 7 lumanari, deznadajduit din cauza faptului ca niciodata nu L-a putut simti pe Dumnezeu, desi dintotdeauna L-a cautat, a inceput sa se roage timid: „Doamne, daca intr-adevar existi, permite-mi sa Te simt, sa Te intalnesc, sa Te gasesc; Doamne, vorbeste-mi!” Afara a inceput sa ploua; picaturile de ploaie acompaniau suav o pasare, care s-a oprit din zbor in dreptul ferestrei camerei baiatului, cantand, insa baiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!
Neauzind nimic, tanarul s-a rugat iar: „Doamne, vorbeste-mi!” Si pasarea a ciocanit de trei ori geamul, atat de puternic, incat sunetul a rasunat in toata camaruta lui, dar baiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat sa auda doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oara.
Cu durere in suflet tanarul a murmurat in tihna: „Doamne, Te implor, vorbeste-mi!”. Vantul a inceput sa bata lin, afara, parand a fi o adevarata simfonie, la patrunderea lui printre crapaturile ferestrei macinate de trecerea timpului, dar baiatul nu i-a dat importanta cuvenita, ci l-a tratat cu ignoranta. Se astepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oara!
Stingand 3 lumanari, trist, tanarul a spus cu voce parca lipsita de viata: „Doamne, arata-mi-Te, vreau sa Te vad!”. Pasarea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brazdat toata bolta cereasca, dar tanarul nu a observat maretia lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „aratat”!
Nedumerit, tanarul a inceput sa strige fierbinte, printr-o ruga launtrica: „Doamne, Dumnezeul meu, lasa-ma sa Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a cazut langa genunchii baiatului, iar nectarul ei s-a imprastiat pe hainele lui. El, insa, nu i-a perceput mirosul imbietor. Astepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „mirosit”.
Stingand inca 2 lumanari, tanarul continua sa converseze cu Dumnezeu: „Pana cand ma vei lasa zadarnic, sa Te chem, oare vrei putina credinta-n Tine sa mi-o pierd? Doamne, vreau sa Te intalnesc, sa Te gasesc, sa pun mana pe Tine, sa Te ating!”. Prin gaura din tavanul camarutei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albina si se puse pe umarul drept al baiatului, dar el a lovit-o cu mana stanga; a gonit fragila insecta. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „atins”!
Apasat de o profunda povara, pe baiat l-a cuprins somnul, dar in ultimul moment a apucat sa stinga inca o lumanare si sa mai spuna cateva cuvinte, inainte sa adoarma: „Doamne, Doamne, Doamne, lasa-ma sa Te gust!”. Adormi, gemuit fiind langa altar, cu capul sub candela care ardea palpaind. O picatura de untdelemn din candela s-a scurs usor si a cazut pe obrazul lui. S-a prelins si a ajuns in gura baiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tanarul s-a trezit avand in gura un gust dulce parfumat, dar nu l-a simtit, pentru ca s-a grabit sa se puna in pat, pentru a-si continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „gustat”!
Ajuns in pat si continuandu-si somnul, baiatul a avut un vis: S-a visat pe el insusi, in fata altarului, in genunchi, vorbind cu Dumnezeu, si spunandu-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te intalnesc, nu Te gasesc, cred ca nu existi, sau daca existi m-ai parasit, nu ma mai iubesti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. Dintr-o data un inger frumos foarte, a aparut stand langa singura lumanare, care inca mai ardea, si i-a spus, privindu-l: „Baiatule, eu sunt Rafael, unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile oamenilor dreptcredinciosi si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Am fost trimis la tine de Cel Preainalt. Nu te teme! Eu iti voi spune ce-mi este ingaduit, iar tu vei pastra toate cuvintele mele in inima ta. Binecuvanteaza-l pe Dumnezeu, slaveste-L si cunoaste slava Lui; marturiseste inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru tine. Dar ce a facut El pentru tine, in aceasta noapte? La toate rugaciunile ti-a raspuns, dar tu nu ti-ai dat seama. De ce? Nu ti-ai lasat inima si trupul sa-L simta pe Dumnezeu, doar pentru ca mintea ta nu a inteles felul in care El ti s-a facut cunoscut. L-ai fi simtit daca ai fi avut iubire si credinta puternice, in inima si suflet, pentru ca cel care iubeste si crede in El, cu adevarat, nu are cum sa nu-L simta, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut indoieli si, mai mult decat atat, ai indraznit chiar sa ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, baiatule, dar, chiar si asa, tu nu le-ai inteles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, insa, este mare. Priveste catre icoana Sfintei Treimi”. Tanarul, vizibil uimit de cuvintele Sfantului Inger, se uita catre icoana. O voce blanda si-a facut simtita prezenta, rezonand din spatele icoanei, care era total invaluita intr-un nor de lumina alba-aurie: „Fiule, ii zise vocea, nu te teme, Eu stiu demult ca inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, Cel dintai si Cel de pe urma; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am parasit. Sa nu crezi ca as putea sa te uit vreodata, ca as putea sa te parasesc. Langa tine sta mereu unul dintre ingerii Mei, la fiecare pas al tau. Sa nu te simti singur niciodata, ai toata dragostea Mea”. Pe baiat il bufni plansul. Dumnezeu continua sa-i vorbeasca: „ Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fii placut Mie, caci cine se apropie de Mine trebuie sa creada ca Eu exist si ca Ma fac rasplatitor celui care Ma cauta „. Dar ce este credinta, Doamne, intreba baiatul, caci eu am trait tot timpul cu senzatia ca am credinta in Tine?! „ Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Altfel spus este increderea sau crezarea in ceva nevazut ca si cum ar fi vazut, si dorirea si sperarea celor asteptate ca si cum ar fi de fata, ca si cum ar fi primite. Oh, fiule, credinta ta in Mine a fost prea mica si nestatornica. Te-ai indoit de existenta Mea. Sa stii ca daca as fi dorit, Eu as fi putut pur si simplu sa apar in fata ta, in trecut, pentru a demonstra ca exist, insa daca as fi facut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinta. Fericiti sunt cei ce nu au primit nicio dovada a existentei Mele, dar au crezut in Mine!
Fiule, exista o multime de dovezi cu privire la existenta Mea. Biblia, Cuvantul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant, si noaptea noptii vesteste stiinta „ (Psalmul 19:1, 2). Asadar, minunatiile naturii demonstreaza existenta Mea, tocmai de aceea Eu ti-am trimis pasarea, albina, fulgerul…; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat tie, dar tu nu te-ai asteptat la o altfel de revelatie, tocmai de aceea nici nu le-ai luat in seama. Nu Ma poti vedea, intelege, fiule, pentru ca Eu locuiesc in lumina neapropiata. Pe Mine nu M-a vazut niciun om, niciodata, nici nu M-a inteles. A incerca sa Ma vezi, sa Ma intelegi, sa Ma atingi, iti este si iti va fi intotdeauna cu neputinta. Acum stii ca Eu exist, insa. Credinta ta prea mica in Mine s-a transformat in convingere. Cunoaste-Ma si vorbeste despre Mine prin antinomie, pe cale apofatica si pe cale catafatica. Calea apofatica inseamna sa Ma cunosti prin negatie, evitand sa gandesti si sa spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gandite si spuse. Eu sunt necuprins, nemarginit, necunoscut pe calea ratiunii, caile Mele sunt necercetate si nepatrunse. Calea catafatica inseamna sa recunosti si sa sustii existenta Mea prin afirmatii: Dumnezeu este bun, atotputernic, intelept, milostiv si asa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica Cel viu, Singurul, dar in trei ipostasuri: Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Care lucrez in creatia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, in rugul aprins, Ma fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce exista si am creat numai de natura pozitiva, caci nu Eu am creat raul, dar sunt de necunoscut in fiinta Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinta Mea nu am nume grait, pentru ca sunt de negrait. Apropie-te intotdeauna de Mine, in mister divin, fiind multumit sa Ma intalnesti si sa realizezi, in acelasi timp, neputinta mintii umane de a Ma intelege. Te iubesc!”.
Vocea si norul de lumina aurie disparura. Ingerul Rafael a zambit, a stins ultima lumanare aprinsa, cea de-a saptea, si, indata, visul baiatului a luat sfarsit.
Era dimineata! Trezit din somn, tanarul si-a adus aminte de visul pe care l-a avut si se simtea pe deplin fericit ca Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spalat pe fata, s-a imbracat si a inceput sa faca metanii in fata altarului, in semn de recunostinta. Era convins de existenta Celui pe Care l-a cautat mult timp si pe Care l-a intalnit tot de atatea ori, insa fara sa realizeze. In timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisa, desi tot timpul era inchisa, pentru ca asa obisnuia sa o lase. S-a oprit, si a inceput sa citeasca: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emotiile l-au invadat. O lacrima i s-a scurs din ochiul drept, gadilandu-i si umezindu-i pielea uscata. A inchis gentil Biblia, a pus-o pe altar, si a deschis fereastra, ca sa admire frumusetea diminetii. O adiere de vant l-a mangaiat. A inchis fereastra si, din nou, a observat Biblia deschisa. A luat-o in brate si a inceput sa citeasca: „”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta”. Aceasta este cea dintai porunca. Iar a doua e aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Mai mare decat acestea nu este alta porunca” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a inchis Biblia, a pus-o pe altar si a plecat afara, contempland la cele citite. Ajuns afara un gand ii tot reverbera insistent in minte: „intoarce-te in camera ta, degraba, intoarce-te”. S-a intors si a observat pentru a treia oara consecutiv Biblia deschisa. S-a pus in genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se intampla, si a inceput sa citeasca: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla. Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap pana in picioare. Atunci a inteles ca Dumnezeu a facut in asa fel, incat Biblia sa se deschida in numele Sfintei Treimi, ca el sa citeasca unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-si da seama ce sa faca mai departe cu viata lui.
Emotionat fiind, negasindu-si cuvinte de slava, ca sa-L laude pe Dumnezeu, a inchis Biblia si a deschis-o la intamplare, pe la sfarsit, sperand ca va gasi acolo cuvintele prin care sa-si poata arata recunostinta fata de nemasurata bunatate a lui Dumnezeu; si le-a gasit, cu ingaduita Lui: „Vrednic esti, Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea, caci Tu ai zidit toate lucrurile si prin vointa Ta ele erau si s-au facut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment baiatul si-a predat inima in mainile lui Dumnezeu si, ducand o viata bineplacuta Lui, s-a mantuit ajungand in Raiul in care ceata sfintilor ingeri si a arhanghelilor, cu toate cerestile puteri, Il lauda pe Dumnezeu, zicand: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta„.
