Cugetari ale Sfintilor Parinti, referitor la plansul inimii.

†

  Vom mentiona mai jos cateva cuvinte ale Sfintilor Parinti din vechime, majoritatea traitori in pustie, adunate sub forma unui colectie, al unui buchet de flori duhovnicesti. Toate aceste cuvinte se refera la plans, importanta si intrebuintarea lui practica. Ne vor vorbi in cuvinte simple, din prisosul inimii lor.

Avva Arsenie despre lacrimi:

  Se spunea ca, in tot timpul vietii sale, cand statea jos si lucra cu mainile, tinea un petic de haina in san, ca sa-si stearga lacrimile ce-i picurau din ochi. Auzind Avva Pimen ca a adormit intru Domnul, a zis plangand: Fericit esti, avva Arsenie, ca te-ai plans in lumea aceasta. Cine nu se plange pe sine aici, va plange vesnic dincolo. Asadar, ori de bunavoie aici, ori de chinuri dincolo, nu se poate sa nu plangem.

Avva Dioscoros despre lacrimi:

   Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ma framanta gandurile rele : ma tin departe de pacatele mele si ma fac sa fiu atent la neajunsurile fratelui meu. Batranul ii povesteste atunci despre Avva Dioscoros, care, odata, statea in chilie si-si plangea pacatele. In chilia de alaturi se afla un ucenic al sau, care a venit si, gasindu-l pe batran plangand, l-a intrebat: De ce plangi, parinte?. Batranul i-a raspuns: Din pricina pacatelor mele. Ucenicul i-a zis: Dar nu ai pacate, parinte. Batranul i-a raspuns: Cu adevarat, fiule, daca mi s-ar ingadui sa-mi vad pacatele, n-ar fi de ajuns inca trei sau patru, ca sa mi le planga.

Avva Ioan cel Pitic despre lacrimi:

   Avva Ioan a zis: Vreau ca omul sa se impartaseasca macar putin din toate virtutile. De aceea, in fiecare zi, cand te scoli dimineata, pune un nou inceput la toate virtutile si poruncile lui Dumnezeu, cu mare rabdare, cu teama si multa rabdare, in iubirea lui Dumnezeu, cu toata ravna sufletului si a trupului, cu multa smerenie, rabdator cu framantarile inimii si cu paza sufletului, cu multe rugaciuni si rugaminti, cu suspin, cu limba curata si cu ochi feriti de lucruri urate, dispretuindu-te, fara manie, pasnic si nerasplatind raul cu rau, fara sa te uiti la greselile altora ori sa te masori pe tine insuti, tu, cel mai prejos de orice creatura; renuntand la materie si tot ce tine de carne, pe cruce, cu lupta, cu saracia duhului, cu vointa si cu asceza duhovniceasca, cu post, cu pocainta si cu plans, cu inclestare, cu discernamant, cu puritatea sufletului, cu buna socoteala, lucrand in liniste, cu privegheri de noapte, cu foame si sete, cu frig si goliciune,cu truda, inchizandu-te in mormant, ca si cumai fi murit deja, gandindu-te ca moartea ti se apropie in fiecare ora.

Avva Macarie Egipteanul despre lacrimi:

   Odata, batranii de pe munte au trimis la Sketis, la Avva Macarie, cu urmatoarea rugaminte: Ca sa nu se osteneasca lumea pana la tine, te rugam sa vii tu pana la noi, fiindca vrem sa te vedem inainte ca tu sa pleci la Domnul. Cand a ajuns pe munte, toata lumea s-a adunat in jurul sau, iar batranii i-au cerut sa le spuna un cuvant fratilor. Auzind aceasta, el a zis : Sa plangem, fratilor. Sa izvorasca lacrimile din ochii nostri, inainte ca noi sa mergem acolo unde lacrimile ne vor arde trupurile. Toti au plans si au cazut cu fetele la pamant, zicand : Parinte, roaga-te pentru noi.

Avva Pimen despre lacrimi:

   Mergand odata in Egipt avva Pimen a vazut o femeie care statea intr-un mormant si plangea amarnic. Zice : De-ar veni toate desfatarile lumii, tot n-ar intoarce sufletul acestei femei de la plans. La fel si calugarul, trebuie sa aiba mereu plansul cu sine.

   Un frate l-a intrebat pe avva Pimen : Spune-mi un cuvant. El ii zice : Parintii au pus plansul ca inceput al lucrarii noastre. Fratele intreaba din nou : Mai spune-mi un cuvant. Batranul raspunde : Lucreaza cat poti cu mainile ca sa faci milostenie din castig.

A mai zis : Plansul ajuta de doua ori : lucreaza si te pazeste.

  Odata, avva Pimen s-a dus cu Avva Anub prin partile orasului Diolkos si trecand ei pe langa un mormant, vad o femeie lovindu-se cumplit si plangand amarnic. S-au oprit si s-au uitat indelung la ea. Apoi, mergand mai incolo, s-au intalnit cu cineva. Avva Pimen l-a intrebat : Ce-i cu femeia aceea, de plange atat de amarnic?. El ii zice : I-au murit barbatul, fiul si fratele. Atunci Avva Pimen ii zice Avvei Anub : Iti spun, daca un om nu-si omoara toate dorintele carnii si nu dobandeste plansul acesta, nu poate deveni calugar. Toata viata si mintea acestei femei stau in plans.

   Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac impotriva pacatelor mele? Batranul ii zice : Cine vrea sa se izbaveasca de pacate, se izbaveste prin plans, cine vrea sa dobandeasca virtuti, le dobandeste prin plans. Plansul este calea pe care ne-au lasat-o mostenire Scriptura si parintii care au zis : "Plangeti!" Nu exista alta cale in afara de aceasta".

   Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac cu aceste tulburari care nu-mi dau pace? Batranul ii zice : Pentru fiecare necaz sa plangemn in fata bunatatii lui Dumnezeu, pana cand se va milosivi de noi.

   Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen : Ce sa fac cu pacatele mele? Batranul ii zice : Plange-te pe tine insuti, caci si indepartarea pacatelor si dobandirea virtutilor se castiga prin lacrimi.

Cuvant din Proloage despre plangere (Luna februarie in 10 de zile):

   Un staret oarecand, petrecea in lunca alaturi de fericitul Antonie, de cealalta parte a raului. Si odata s-a dus la Egipt pentru o trebuinta a sa, luand pe ucenicul sau, impreuna cu sine. Si ducandu-se in cetatea ce se cheama Kunt, a ramas acolo o saptamana. Si a vazut barbati si femei in toate diminetile, iesind la morminte si plangandu-si mortii, pana la al treilea ceas din zi (ora 9), ca asa era obiceiul acolo . Deci, a zis staretul catre ucenicul sau: Vezi, fiule ce fac acesti oameni? Cum se scoala atat de dimineata si merg la morminte de plang, cu atata tanguire, pe mortii lor? Sa ma crezi ca, de nu vom face si noi asa, in pierzare vom merge. Iar dupa ce s-au intors la chilia lor, indata si-au zidit, departe unul de altul morminte pentru ei, si, in toate zilele sedeau de dimineata, fiecare plangandu-si sufletul, ca pe un mort. Iar de ar fi adormit cumva, putin dimineata ucenicul, il striga pe el staretul, zicand: Frate, scoala, ca acum egiptenii plang la mormintele lor. Iar fratele, de-a pururi zicea: Parinte, impietrit imi este sufletul si nu pot sa plang. Iar staretul ii raspundea lui: Sileste-te , fiule si osteneste-te, ca-ti zic tie, daca Dumnezeu va rani odata inima spre plangere, apoi nu mai iese de la dansa durerea, ci ramane intru durere pana la moarte. Si oriunde ar merge unul ca acesta, cu dansul impreuna este, inlauntru, plangerea si durerea. Ca orice lucru ar lucra, ori ar manca ori ar bea, ori ar dormi, de-a pururea isi are sufletul lucrului sau, adica plangerea.

   Intr-una din zile, a vazut staretul pe fratele saturandu-se de bucate, ca venisera niste oaspeti la dansul si i-a zis lui in taina: Frate, au nu stii ca plangerea este ca o faclie ce lumineaza? Si de nu o vei pazi pe ea bine, apoi se va stinge si intunecata va fi. Asa si plangerea se stinge de bucatele cele multe si fuge din pricina somnului celui mult. Asemenea si clevetirea o stinge pe ea si vorba cea multa o pierde, iar odihna cea trupeasca o strica pe ea cu totul. Deci, se cade celui ce iubeste pe Hristos, din toate lucrurile sa faca o parte si pentru Hristos.

   Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand: Cum se intelege aceasta parinte, ca Domnul zice in Evanghelie: Fericiti sunt cei ce plang ca aceia se vor mangaia, iar Sfantul Apostol Pavel porunceste la cartea sa: Bucurati-va pururea si iarasi zic bucurati-va. Deci cum si in ce chip va face omul ca sa planga si sa se bucure si cum pot sa se impace acestea si sa fie amandoua impreuna, si plangerea si bucuria?

   Raspuns-a lui batranul, zicand: Plangerea este grija pentru Dumnezeu si pentru poruncile lui si ea naste o pocainta, iar pocainta naste cunostinta, postul, rugaciunea si invatatura. Iar bucuria este linistea intru Dumnezeu si blandetea. Si daca cineva arata cuvant bun si cinstit, dragoste si fata vesela catre cei ce vin la dansul si are in inima sa si pocainta, se vadeste ca, asa pot fi si pot incapea amandoua impreuna, plangerea si bucuria.

Din Patericul Egiptean despre lacrimi:

   Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand: Spune-mi mie, parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, maacar ca citesc vietile Sfintilor Parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima, si foarte scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns: Fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei.

   Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care, dorind viata calugareasca, a mers la Muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta, nici lacrimi ca sa poata plange. Deci se intristra pe sine, zicand: Nu vrei, ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum, pana ai vreme, si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi!

   Si avea el o funie tare, impletita; si luand acea funie, se dezbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi, si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi si se munceste asa. Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte, in vis, l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand: Vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos! Acesta, impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat.

   Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla, si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.

Din Mineiul pe aprilie - despre lacrimi:

  Cu bucurie vazand chipul cel prealuminos al Fecioarei si de Dumnezeu Nascatoarei, cu lacrimi ai alergat catre dansa, punand inaintea ei toate tocmelile vietii tale, preafericita. (1 aprilie, Sf. Cuv. Maria Egipteanca, la Utrenie, Cantarea a 4-a)

  Cu curgerile lacrimilor bine hranindu-te pururea, ca un pom ai inflorit din destul roadele dreptatii, intelepte. Pentru aceasta adunandu-ne impreuna, dupa cuviinta te cinstim, de minuni purtatorule Tit, frumusetea sihastrilor; ci cu rugaciunile tale pazeste-ne pe toti. (2 aprilie, Sf. Cuv. Tit, la Utrenie, Cantarea a 3-a)

   Cel ce esti ca un izvor nedesertat al pocaintei si datator mangaierii celei fara de sfarsit, si adancime umilintei, Iosif, da-ne noua lacrimile pocaintei celei dumnezeiesti, prin care plangand aici, sa dobandim mangaiere de la Dumnezeu, cerand ajutorul tau, Sfinte. (4 aprilie, Sf. Cuv. Iosif scriitorul de cantari, Condac)

   Cu picaturile lacrimilor tale ai uscat noianul patimilor, si toata puterea cea fara tarie a vrajmasului celui intelegator ai inecat-o, fericite Ioan, intarindu-te pe tine Hristos. (18 aprilie, Sf. Cuv. Ioan ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul, la Utrenie, Cantarea a 6-a)

   In cuptorul lacrimilor arzand patimile trupului, te-ai aratat cu totul curat prealuminat stralucind ca aurul cu haruri dumnezeiesti intru slava Dumnezeului nostru, parinte Teodor. (20 aprilie, Sf. Cuv Teodor Trihina, la Utrenie, Cantarea a 7-a)

   Ca finicul ai inflorit in livada curtilor Ziditorului tau, adapandu-te cu picaturile lacrimilor tale, si ai adus roade dumnezeiesti imbelsugate, ale virtutilor tale, parinte Teodor. (22 aprilie, Sf. Cuv. Teodor Sicheotul, la Utrenie, Cantarea a 6-a)

Din Acatistul Sfintei Maria Magdalena despre lacrimi:

   Cautand a te lumina cu lumina cunostintei de Dumnezeu celei adevarate, cand L-ai vazut pe Dumnezeu pe cruce rastignit, minunata Marie, lacrimand ziceai: cum Viata acum de voie moarte primeste? Noi dar, stiind slavita luminarea ta prin harul Sfantului Duh, strigam tie unele ca acestea... (Icos 6)

   Minunata femeie te-ai aratat tu, fericita Marie, cu dragostea ta catre Hristos, pe care ai vasit-o cu tanguirile cele amare, cazand catre Cel luat de pe Cruce si cu lacrimi spaland preacinstitele Lui rani. Inca si lui Iosif celui cu bun chip si lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmand, la mormantul Mantuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat, si singura plangand, si pe cea nevinovata Maica Lui, care nemangaiat plangea, ai mangaiat-o, ca sabia cea cumplita sufletul ei patrunsese. Deci noi, aceasta vrednicie a ta stiind, cu smerenie strigam tie...  (Icos 7)

 Bucura-te, ca ai spalat cu lacrimi preacuratele rani ale lui Hristos; (...)

Bucura-te, a lacrimilor de pocainta invatatoarea noastra cea buna;

Bucura-te, ca a ne spala cu lacrimi intinaciunea pacatelor ne povatuiesti;

Bucura-te, ca ne indemni ca inimile noastre cele impietrite prin aceleasi lacrimi sa le inmuiem;  (Icos 7)

sursa:crestinortodox.ro / sursa foto:paturagravity.ro

   Conversatia cugetului cu inima.

†

   Sufletul. - Sufar de durere nemangaiata, nicaieri nu aflu alinare. Nu aflu alinare si mangaiere nici in afara, nici inlauntrul meu. Nu pot privi la lumea plina de amagire, inselaciune, pierzanie de suflet.

  Contemplarea lipsita de prevedere a lumii, cateva priviri neprevazatoare aruncate asupra smintelilor ei, nestiinta otravii ascunse in intiparirile lasate de catre ea, copilareasca, lipsita de cercare incredere in ea au atras asupra mea sagetile ei, m-au umplut de rani omoratoare. De ce sa mai privesc la lume ? De ce sa o mai iscodesc, sa o cercetez in amanuntime ori sa ma leg de ea, de vreme ce sunt un pribeag asa vremelnic pe pamant ? Negresit o voi parasi, si nu stiu cand o voi parasi, in fiecare zi, in fiecare ceas trebuie sa fiu gata de chemarea in vesnicie. Oricat s-ar prelungi ratacirea mea prin pustia acestei lumi, ea e ne'nsemnata inaintea nemasuratei vesnicii, inaintea careia totuna sunt si ceasurile, si zilele, si anii, si veacurile, insasi lumea, cu toata uriasa ei inaltare de turn Babei, trece: 

 Pamantul si lucrurile de pe dansul se vor mistui (2 Petru 3: 10)

   Vor arde aceste lucruri - roadele caderii si lepadarii oamenilor. Ranile pe care mi le-a facut lumea au facut lumea nesuferita pentru mine, insa nu m-au ferit de noi rani. Nu vreau sa fiu in lume ! Nu vreau sa ma supun ei! Nu vreau sa iau parte in nici un fel la slujirea ei! Nu vreau nici macar sa o vad ! Ea, insa, ma urmareste peste tot: se baga cu sila in viata mea; mi se infatiseaza invesmantata intr-o frumusete fermecatoare; ma slabanogeste, ma raneste, ma doboara, ma pierde. Eu insumi, purtand si cuprinzand ne'ncetat in mine temeiul amagirii de sine si inselarii pe care le-a inradacinat in mine pacatul, nu incetez a ma lasa amagit de lume: urand-o, fara voie sunt atras de ea si beau cu sete otrava ei, infig adanc in mine sagetile pe care ea le trage in mine.

  Imi intorc privirea trista si scrutatoare de la lume spre mine insumi, in mine insumi nu aflu nimic mangaietor, in mine fierb nenumarate patimi pacatoase! Ne'ncetat ma spurc cu gresale de multe feluri: ba ma chinuie mania si ranchiuna; ba simt ca ard in focul curviei. Mi se tulbura sangele, mi se aprinde inchipuirea din pricina oarecarei lucrari care imi e straina si dusmanoasa - si vad infatisandu-mi-se chipuri smintitoare, care ma trag spre visarea la pacat, spre indulcirea de sminteala pierzatoare.

   N-am putere sa fug de chipurile smintitoare: fara de voie, in chip silnic, ochii mei indurerati se lipesc de ele: si n-am unde sa fug! Am fugit in pustie: in pustie m-au insotit privelistile pacatului (sau mi-au apucat-o inainte, nu stiu); in pustie mi s-au infatisat in chip deosebit de viu si de ucigator. Aceste chipuri, de fapt, nici nu fiinteaza: si chipurile, si fiintarea lor, si frumusetea lor sunt amagire si inselare; totodata, insa, ele sunt vii, si nimic - nici insusi timpul, nici batranetea slabanogita - nu poate sa le omoare. Le spala din inchipuire lacrimile de pocainta: lacrimi de pocainta nu am.

   Le sterge din inchipuire rugaciunea smerita, impreunata cu plansul inimii: n-am asemenea rugaciune. Inima mea e lipsita de strapungere, e lipsita de plansul mantuitor: ea nu se misca in mine, la fel ca o frantura de piatra nesimtitoare, in ciuda cumplitei mele pacatosenii, arareori imi vad pacatosenia, in ciuda faptului ca in mine binele este amestecat cu raul si s-a facut rau, asa cum o mancare minunata devine otrava atunci cand e amestecata cu otrava, uit starea jalnica a binelui ce mi s-a dat cand am fost zidit si care a fost vatamat, schimonosit in mine de cadere, incep sa vad in mine binele ca fiind intreg si fara de prihana, incep sa il admir: slava mea desarta ma scoate, din pajistea roditoare si grasa a pocaintei, intr-o tara indepartata, in tara pietroasa si stearpa, in tara maracinilor si neghinelor, in tara minciunii, amagirii de sine, pierzarii.

   Las implinirea poruncilor lui HRISTOS si incepe a plini insuflarile inimii mele, a urma simtirilor ei, voii ei; cu obraznicie numesc "bune" simtirile firii cazute, "virtute" - faptele ei, socot acest "bine" si aceasta "virtute" ca vrednice de rasplatile ceresti si pamantesti, omenesti si dumnezeiesti. 

  Cand ma straduiam a plini poruncile lui HRISTOS, neluand aminte la voia inimii mele si silind-o, ma recunosteam dator inaintea lui DUMNEZEU si a oamenilor, rob necredincios si netrebnic! in urma amagirii de sine apar in mine intristarea, trandavia si un anumit intuneric infricosat. Tristetea ma lipseste de lucrare morala, trandavia imi ia puterea de a ma lupta cu pacatul, iar intunericul - urmare a intristarii si trandaviei - intunericul nepatruns ascunde de mine pe DUMNEZEU, judecata Lui cea nemitarnica si cumplita, rasplatile cele fagaduite pentru virtutea crestina, pedepsele fagaduite pentru lepadarea crestinismului si atotsfintelor lui randuieli, incep sa pacatuiesc fara de teama, constiinta tacand ca omorata sau adormita.

   Arareori, foarte arareori se intampla clipe de strapungere, de lumina si de nadejde. Atunci ma simt schimbat: dar clipa de lumina este scurta. Cerul meu nu ades se insenineaza. Ca niste nori negri se napustesc in zbor asupra mea patimile si iarasi ma arunca in intuneric, in tulburare, in nedumerire, in pierzare.

   Cugetul mea ! Tu esti calauza sufletului. Povatuieste-ma ! Adu in mine linistea fericita! invata-ma cum sa zavorasc intrarea mea de intiparirile lumii, cum sa infranez si sa inabus patimile care scot capul din mine insumi. Lumea si patimile m-au istovit in chinuri, m-au sfasiat.

  Mintea. - Raspunsul meu nu te va mangaia. Si eu, dimpreuna cu tine, suflete, sunt doborat de pacat. Cele ce-mi spui mi-s cunoscute pe deplin. Cum iti voi ajuta, de vreme ce eu insumi primesc lovituri aducatoare de moarte, de vreme ce mie insumi imi lipseste puterea de a lucra in chip de sine stapanitor ? In lucrarea mea necontenita, ce mi-a fost daruita de Facator si care este insusirea mea aparte, sunt ne'ncetat supus inrauririi straine, inraurirea aceasta este cea a pacatului, de care sunt vatamat si adus in neoranduiala. Aceasta inraurire ma departeaza ne'ncetat de DUMNEZEU, de vesnicie, ma trage in amagire prin lumea cea desarta si trecatoare, in amagire prin mine insami, in amagire prin tine, suflete, in amagire prin pacat, in amagire prin ingerii cazuti. Neajunsul meu de temelie sta in imprastierea care ma siluieste fara contenire. Doborat de imprastiere, plutesc, ratacesc prin lume fara nevoie si folos, asemenea duhurile cazute. As vrea sa ma opresc, dar nu pot: imprastierea ma rapeste, ma duce. Rapit de imprastiere, nu pot sa te privesc cum se cuvine nici pe tine, suflete, nici pe mine insami.

  Din pricina imprastierii nu pot sa iau aminte cum se cuvine la Cuvantul lui DUMNEZEU: la aratare ma infatisez cu luare-aminte, insa in vreme ce ma straduiesc sa iau aminte, fara de voie ma abat in toate partile, ma las purtata foarte departe, catre lucruri cu totul straine, a caror cercetare nu doar ca imi este nefolositoare, ci chiar si cat se poate de vatamatoare.  Din pricina ucigatoarei imprastieri nu pot sa ii aduc lui DUMNEZEU rugaciune puternica, lucratoare, si sa ma pecetluiesc cu frica Lui, prin care s-ar nimici imprastierea mea, prin care ti s-ar impartasi, suflete, frangere si strapungere a inimii. Din pricina imprastierii mele, tu petreci intru impietrire; fiind tu impietrit si nesimtit, eu ma imprastii si mai mult. Imprastierea este pricina slabiciunii mele in lupta cu gandurile pacatoase. Din pricina imprastierii simt intunecare si apasare: atunci cand mi se infatiseaza gandul pacatos nu-i recunosc deodata, daca este ascuns sub un pretext; si chiar cand este vadit pacatos, intrarmandu-ma impotriva lui nu dau dovada de ura hotarata si ne'mpacata, intru in vorba cu ucigasul meu, ma indulcesc de otrava ce aduce moarte, pe care el o strecoara in mine cu viclenie. Rareori sunt biruitor, adesea biruit.

  Din pricina imprastierii ma fac uituc: uit de DUMNEZEU, uit de vesnicie, uit cat de schimbatoare si amagitoare este lumea, ma las atras de ea si te trag, suflete, dupa mine. Uit pacatele mele. Uit caderea mea, uit starea mea cea jalnica: intru intunecarea si amagirea mea de sine, incep sa caut in mine si in tine vrednicii, incep sa caut, sa cer recunoasterea acestor vrednicii din partea lumii mincinoase, care e gata sa le recunoasca pentru un minut, ca dupa aceea sa-si bata joc cu mai multa rautate. Vrednicii nu-s in noi: vrednicia omului a fost cu totul spurcata de cadere, si omul va gandi cu dreptate despre sine daca, asa cum sfatuieste oarece mare nevoitor, se va socoti pe sine o uraciune.

  Cum sa nu fie uraciune fiinta neputincioasa, PreaNimicnicii, ce a fost chemata din nefiinta la fiinta de Atotputernicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute si s-a intrarmat impotriva Ziditorului sau ? Cum sa nu fie uraciune fiinta ce n-are nimic care sa fie al sau, ce a primit de la DUMNEZEU totul, si s-a rasculat impotriva Lui ? Cum sa nu fie uraciune fiinta ce nu s-a rusinat de rai, ce si-a ingaduit in mijlocul fericirii raiului sa asculte cu placere cumplita clevetire si hula impotriva lui DUMNEZEU, ce a vadit neintarziata incuviintare la clevetire si hula prin calcarea cu fapta a poruncii lui DUMNEZEU ? Cum sa nu fie uraciune mintea - salas si nascatoare ne'ncetata de cugete spurcate si rele, cugete vrajmase in chip statornic lui DUMNEZEU ? Cum sa nu fie uraciune sufletul in care colcaie mereu patimi hade si nebunesti ca niste serpi otravitori, vasilisc si scorpii intr-o groapa adanca ? Cum sa nu fie uraciune trupul zamislit in faradelegi, nascut intru pacate, unealta a pacatului in vremea scurtei vieti pamantesti, izvor de putoare ucigatoare dupa sfarsitul acestei vieti? - Noi, suflete, alcatuim o singura fiinta duhovniceasca: eu cuget, tu simti; dar noi nu doar ca suntem vatamate de pacat, ci si despartite de el ca si cum am fi doua fiinte aparte, ale caror lucrari se bat mai intotdeauna cap in cap. Suntem dezunite, invrajbite intre noi, suntem despartite de DUMNEZEU ! Prin pacatul care viaza in noi suntem invrajbite cu insusi AtotSfantul si AtotDesavarsitul DUMNEZEU!

Sufletul. - Intristator este raspunsul tau, insa indreptatit. Ma mangaie intrucatva faptul ca impartasim starea noastra jalnica si putem imparti necazul, ne putem ajuta unul pe celalalt. Da-mi sfat, deci: cum sa iesim din neoranduiala noastra cea de obste ? Eu am bagat de seama ca simtamintele mele se potrivesc intotdeauna cu gandurile tale. Inima nu se poate lupta cu gandul multa vreme: ea i se supune totdeauna, iar de vreodata i se si impotriveste, o face numai pentru scurt timp. Mintea mea ! Fii calauza spre mantuirea noastra cea de obste.

Mintea. - Incuviintez spusa ta, ca inima nu se impotriveste multa vreme gandului; dar, ea, dupa ce-a aratat supunere vreme de un minut, se rascoala din nou impotriva gandului celui mai curat, celui mai placut lui DUMNEZEU, si o face cu atata putere si incrancenare ca mai intotdeauna ma doboara si ma trage in urma ei. Dupa ce m-a doborat, ea incepe sa nasca in mine cele mai necuviincioase ganduri, care dau in vileag patimile ascunse. Ce sa zic si despre gandurile mele ? Din pricina neoranduielii si vatamarii capatate de mine din pricina pacatului, gandurile mele sunt cu totul nestatornice.

  Dimineata, de pilda, s-au nascut in mine anumite ganduri despre vietuirea noastra duhovniceasca, despre mult ostenitoarea nevointa nevazuta, despre imprejurarile in care ne aflam pe pamant, despre soarta noastra in vesnicie; aceste ganduri au parut intemeiate. Deodata, pe la pranz sau mai devreme, ele au pierit de la sine in urma nu stiu carei intalniri neasteptate, au fost inlocuite de catre altele, care, la randul lor, au fost recunoscute ca vrednice de luare-aminte. Spre seara se ivesc noi ganduri, si acestea cu indreptatirile lor. Noaptea sunt tulburat de alte ganduri, care de-a lungul zilei au fost ascunse undeva, parca pandindu-ma, ca in vreme linistii noptii sa mi se infatiseze pe neasteptate, sa ma tulbure cu descrierea plina de vraja si ucigatoare a pacatului, in zadar, invatata de Cuvantul lui DUMNEZEU, socot ca drepte doar acele ganduri la care tu, suflete, raspunzi printr-o stare de adanca liniste, smerenie, dragoste de aproapele; in zadar sunt incredintat ca toate gandurile, nu doar cele ce iti pricinuiesc framantare si neoranduiala, ci si cele insotite de o tulburare, de o invartosare a ta cat de mica, sunt straine de adevar, cu totul mincinoase, amagitoare, pierzatoare, cu orice masca de adevar n-ar fi acoperite. Zadarnica este aceasta cunostinta!

   Zadarnic este acest semn nemincinos ce desparte cu hotarare in lumea duhurilor binele de rau! Ca urmare a unei boli nepatrunse, care viaza in mine, patrunse numai prin cercarea duhovniceasca, nu pot sa ma rup de gandurile ucigase nascute in mine de pacat. Nu pot nici sa le inabus, nici sa le smulg atunci cand ele incep sa colcaie in mine ca niste viermi; nu pot nici sa le alung, nici sa le izgonesc de la mine atunci navalesc asupra mea dinafara ca niste talhari, ca niste fiare cumplite, insetate de sange. Ele ma tin in robie, in grea robie, ma chinuie, ma muncesc, in fiecare ceas sunt gata sa ma sfasie, sa ma doboare cu moarte vesnica. Chinul pricinuit de ele ti-l impartasesc fara voie tie, suflete - il impartasesc insusi trupului nostru, care e suferind si neputincios fiindca este ranit cu rani nenumarate, patruns si de sagetile si de sabiile pacatului. Otravit cu otrava mortii vesnice tu, suflete, suferi tristete de ne'ndurat - cauti mangaiere, n-o afli nicaieri. Degeaba socoti sa afli in mine aceasta mangaiere: ucisa sunt cu tine impreuna; impreuna cu tine sunt ingropata in mormantul stramt si intunecos al nevederii si necunostintei de DUMNEZEU. Faptul ca ne purtam de parca DUMNEZEUL Cel Viu nici n-ar fi, de parca ar fi mort, da marturie vrednica de crezamant despre propria noastra omorare.

  Sufletul. - Calauza mea ! Ochiul meu ! Cea mai inalta putere a mea duhovniceasca ! Tu ma aduci la deznadejde. Daca tu, lumina mea fiind, te socoti intuneric, ce sa astept de la celelalte puteri ale mele, care imi sunt de obste cu dobitoacele necuvantatoare ? Ce sa astept de la vointa mea, sau de la puterea doririi, de la ravna sau de la mania cea fireasca - de la acestea, care nu pot lucra altfel decat o fac in dobitoace decat atunci cand sunt aflate sub indrumarea ta ? Mi-ai zis ca in ciuda intregii tale neputinte, a intregii tale intunecari, a intregii tale omorari, Cuvantul lui DUMNEZEU inca lucreaza asupra ta si ti-a dat, cel putin, semn pentru a deosebi binele de rau, ceea ce e un lucru foarte greu. Si eu m-am facut partas acestei cunostinte! Si eu, cand incep sa simt neoranduiala si tulburare, simt totodata ca starea mea este gresita, simt fata de aceasta stare si ne'ncredere si ura, ma straduiesc sa lepad de la mine starea ce-mi este nefireasca si dusmanoasa. Dimpotriva, cand tu prevezi, fie si pentru scurta vreme, ca in bratele parintesti, in ganduri culese din Cuvantul lui DUMNEZEU, ce mangaiere simt! Ce slavoslovie catre DUMNEZEU incepe sa se inalte din adancul meu, din adancul vistieriilor inimii! Ce evlavie ma cuprinde in fata maretiei lui DUMNEZEU, care mi se descopera atunci! Cat de nimicnic fir de praf imi par mie insumi in mijlocul uriasei si mult feluritei zidiri a lumii! Ce tihna harica, adusa parca de suflarea vantului din rai, incepe sa adie in mine si sa ma racoreasca pe mine, cel istovit de arsita si neplouare ! Ce lacrima dulce si tamaduitoare, zamislindu-se in inima, urca in cap si curge pe obrazul aprins din ochiul smerit si bland, care priveste pe toti si toate cu atata pace, cu atata dragoste ! Atunci simt eu tamaduirea firii mele ! Atunci e desfiintata lupta launtrica !

   Atunci se unesc puterile mele sfasiate si destramate de pacat! Dupa ce m-am facut una cu tine si cu celelalte puteri ale mele, dupa ce am tras in aceasta unire insusi trupul, simt mila Ziditorului catre faptura Sa cazuta, cunosc in chip lucrator insemnatatea si puterea Rascumparatorului, Care ma vindeca prin porunca Sa cea AtotPuternica si de viata facatoare. Eu il marturisesc! Eu vad lucrarea inchinatului Atotsfant Duh, care de la Tatal purcede si e trimis de Fiul! Eu vad lucrarea lui DUMNEZEU-DUHUL, Celui adus de DUMNEZEU-CUVANTUL, Ce arata Dumnezeirea Sa prin puterea Sa ziditoare, prin mijlocirea careia vasul sfaramat se arata de parca niciodata nu ar fost supus sfaramarii, in intregimea si frumusetea sa dintru inceput. Mintea mea ! intoarce-te catre CUVANTUL lui DUMNEZEU, din care am luat deja nenumarate bunatati, dar le-am pierdut prin nepasarea noastra, prin raceala noastra fata de darurile lui DUMNEZEU. Darurile fara de pret, duhovnicesti, le-am dat pe o nalucire amagitoare de daruri sub a caror infatisare pacatul si lumea mi-au dat otrava lor. Mintea mea ! Intoarce-te catre CUVANTUL lui DUMNEZEU ! Cauta acolo mangaiere pentru mine: in clipele de fata durerea mea e de ne'ndurat, si ma tem sa nu cad in pierzarea cea de pe urma: in deznadejde.

   Mintea. - CUVANTUL lui DUMNEZEU, suflete, dezleaga nedumerirea noastra prin raspunsul cel mai multumitor cu putinta; insa multi dintre oameni, dupa ce au auzit CUVANTUL DUHULUI si l-au rastalmacit siesi cu intelegerea lor trupeasca, au zis despre de viata facatorul CUVANT al lui DUMNEZEU: 

 Greu este Cuvantul acesta, si cine poate sa-l asculte ? (Ioan. 6: 60)

 Asculta, suflete, ce a zis DOMNUL: Cel ce si-a aflat sufletul sau il va pierde pe el, iar cel ce si-a pierdut sufletul sau pentru Mine il va afla pe el (Matei. 10: 39). Cel ce-si iubeste sufletul sau il va pierde pe el, iar cel isi uraste sufletul sau in lumea aceasta il va pazi pe el in viata cea vesnica (Ioan. 12: 25).

   Sufletul. - Gata sunt sa mor, de porunceste DUMNEZEU; dar cum sa mor eu, cel fara de moarte ? Nu stiu vreo arma care sa fie in stare a ma lipsi de viata.

   Mintea. - Sa nu crezi, suflete, ca porunca lui HRISTOS legiuieste sa mori doar tu, ca eu as fi scutita. Nu! Paharul mortii dator sunt sa-l impart cu tine si sa-l beau eu cel dintai, ca vinovat de capetenie a caderii, lepadarii, nenorocirii, mortii noastre vremelnice si vesnice care ne sunt de obste. Moartea si pieirea pe care le cere DUMNEZEU de la noi nu stau in nimicirea fiintei noastre, ci in nimicirea iubirii de sine, ce s-a facut parca viata noastra. Iubirea de sine e dragostea schimonosita a omului cazut fata de sine insusi.

   Iubirea de sine divinizeaza ratiunea sa cazuta, cu nume mincinos - se straduie in toate si totdeauna sa-si multumeasca voia sa cazuta, cu indreptare mincinoasa. Iubirea de sine se vadeste fata de aproapele fie prin ura, fie prin dorinta de a placea oamenilor, adica patimilor omenesti; iar fata de lucruri, pe care ea le intrebuinteaza intotdeauna in chip rau, prin impatimire.

   Precum Sfanta Dragoste este legatura desavarsirii (Coloseni. 3: 14) si e alcatuita din plinatatea tuturor virtutilor, asa si iubirea de sine este acea patima pacatoasa ce e alcatuita din plinatatea tuturor celorlalte felurite patimi pacatoase. Pentru nimicirea in noi a iubirii de sine sunt datoare sa lepad toate cugetarile mele, chiar de as fi foarte bogata in cugetarile date de invatatura lumii si dupa stihiile acestei lumi (Coloseni. 2: 8). Sunt datoare sa ma cufund in saracia duhului si, dezbracata prin aceasta saracie, spalata prin plans, netezita, inmuiata prin blandete, curatie si milostenie, sa primesc intelegerea pe care va binevoi s-o insemneze asupra mea dreapta Rascumparatorului meu. Aceasta dreapta este Evanghelia. Iar tu, suflete, dator esti sa te lepezi de voia ta, oricat de greu ar fi acest lucru pentru inima, chiar daca simtamintele si inclinarile inimii tale ti s-ar parea cele mai drepte si cele mai alese, in locul voii tale esti dator sa implinesti voia lui HRISTOS, DUMNEZEULUI si MANTUITORULUI nostru, oricat de neplacut si de aspru ar fi acest lucru pentru inima iubitoare de sine. Iata moartea pe care o cere DUMNEZEU de la noi, ca prin moartea cea de buna voie sa nimicim moartea care viaza in noi in chip silnic si sa primim in dar invierea si viata ce izvorasc din DOMNUL si DUMNEZEUL nostru IISUS HRISTOS.

   Sufletul. - M-am hotarat la lepadarea de sine: din singure cuvintele pe care le-ai rostit despre lepadarea de sine, si am inceput deja sa simt mangaiere si nadejde. Sa parasim viata ce naste deznadejdea si sa primim viata ce e zalogul mantuirii. Du-ma, mintea mea, in urma poruncilor lui DUMNEZEU, iar tu insati ramai neabatuta intru Acel Cuvant Care a vestit despre Sine: Cel ce ramane intru Mine si Eu intru el, acela face roada multa: ca fara Mine nu puteti face nimic (IOAN. 15: 5). Amin!

Sfantul Ignatie Briancianinov
sursa:crestinortodox.ro

   INIMA in Marele Post / sfaturi de la Sfantul Nicolae Velimirovici

†

   Iata cateva sfaturi duhovnicesti prielnice sufletului in aceasta perioada, transmise de Sfantului Nicolae Velimirovici, in cartea „Inima in Marele Post – Calauza duhovniceasca spre Inviere”.

 Postul inseamna slabirea legaturii inimii cu lumea si intarirea legaturii inimii cu Dumnezeu. Aminteste-ti si cugeta la asta.

Lumineaza-ti inima cu credinta, intareste-o cu nadejdea, incalzeste-o cu dragostea, cadeste-o cu rugaciunea, curata-o cu lacrimile, hraneste-o cu sangele Domnului si o inalta spre cer precum o candela aprinsa.

Largeste-ti inima, ca sa iasa toata invidia. Unde este invidie, inima se strange, se contracta si se imputineaza.

Lasa-te intru totul lui Dumnezeu si spune-i in rugaciune: Tata, in mainile Tale imi predau inima. Fa din ea ce stii, ca din ea sa iasa gandurile bune.

Intoarce-ti mintea de la toate grijile zilnice marunte si cugeta la ceea ce este de capatai si conteaza cu adevarat.

Cand vei auzi Evanghelia invierii lui Lazar, aduna-ti gandurile si indreapta-le spre inima curata pe care Dumnezeu o vede. Inima necurata nu-L va vedea pe Dumnezeu in aceasta intamplare.

Scoate inima ta si pune-o in trupul Sau si uita de sine. Fii in El si rabda ce rabda El si cu totul sa mori pentru sine. Si El iti va intoarce inima ta, ti-o va da si pe a Lui.

Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. (Mat. 5:8)

Fiule, da-mi Mie inima ta! zis-a Domnul (Pilde 23, 26)

Ochiul curat vede lumea si tot ce este in lume; iar ochiul in care a intrat un pai nu poate nici sa se uite, nici sa vada. Asa este si cu inima omului.

Dumnezeu a daruit inima omeneasca cu osebita vedere. Cand inima e acoperita cu paiele pacatului, ea orbeste si nu poate vedea nimic. Cand inima se curateste deplin, ea vede lumea nevazuta in lumea vazuta; vede lumea nevazuta asa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevazute, Il vede pe Dumnezeu.

Roaga-l pe Dumnezeu sa iti curateasca inima, si vei vedea o neasteptata minune in aceasta lume materiala, pe care pana acum ai privit-o numai cu ochii fara inima.

Inima curata zideste, Doamne, intru mine! - asa se ruga prorocul si psalmistul Davíd. Si tu asa sa te rogi; innoieste si iar innoieste aceasta rugaciune, si Dumnezeu iti va darui inima curata si vazatoare, si vei vedea intelesul tuturor lucrurilor si intamplarilor, si vei cunoaste intelesul ascuns al fiecarui lucru zidit din aceasta lume.

Prin ce putem si prin ce poate Dumnezeu curati inima omului? Numai prin Duhul. Si, daca Il vei milostivi pe Dumnezeu sa zideasca inima curata intru tine, El o va face cu ajutorul Duhului Fiului sau, Iisus Hristos – cu ajutorul Sfantului sau Duh, care e unul, neimpartit, neschimbat, deosebit de oricare alt duh care inchipuie multime, impartire, schimbare.

De aceea inteleapta noastra maica Biserica Pravoslavnica a randuit ca de la Miezonoptica la Pavecernita, in fiecare zi, la fiecare slujba si rugaciune, sa se citeasca aceasta rugaciune: Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, carele pretutindenea esti si toate plinesti, vino si salasluieste intru noi si curateste pre noi de toate stricaciunea si mantuieste, Doamne, sufletele noastre!

Oare ai fost la tarina cand se treiera graul? Cand e zapuseala si liniste, se sta si se asteapta sa bata vantul. Caci fara vant nu se poate desparti pleava de grau. Iar cand vantul incepe sa bata, toata lumea se umple de bucurie. Caci vantul ii ajuta cel mai bine la curatat. Intr-o clipita vantul ia pleava si ramane graul pe tarina.

Insusi Domnul nostru Iisus, Mantuitorul si Invietorul nostru, a spus despre Duhul lui Dumnezeu ca este slobod: Duhul unde voieste sufla. (In. 3:8) Cu adevarat, unde vrea si cand vrea. De aceea a si poruncit Apostolilor sai, cand S’a Inaltat la ceruri, sa astepte in Ierusalim -unde vor primi putere, cand se va pogori Duhul Sfant asupra lor. (F.Ap. 1:8)

In aceasta a sasea saptamana a Marelui Post, cand vei auzi Evanghelia invierii lui Lazar din morti, aduna-ti gandurile si indreapta-le spre inima curata pe care Dumnezeu o vede. Si cearca curatia inimii tale cu aceasta minune a invierii a celui mort de patru zile. Inima necurata nu il va vedea pe Dumnezeu in aceasta intamplare, nici minunea dumnezeiasca, si va indruga povesti despre hipnotism, autosugestie si alte magii primite si de stiinta. Iar tu, daca aici nu Il vei vedea pe Dumnezeu (in chipul lui Hristos cel Inviat) si nici minunea dumnezeiasca in invierea lui Lazar, inseamna ca inca ai inima necurata.

Insa, in nici un caz, nu deznadajdui. Numai sa iti doresti cu adevarat o inima curata - si Dumnezeu care este daruitorul tuturor celor bune - iti va da. Nu te indoi - Dumnezeu iti va da inima curata, si bucuria ta va fi nemasurata si nesfarsita.

Atunci se va petrece in tine acea minune dumnezeiasca launtrica si preafrumoasa, pe care o infatiseaza Apostolul intailor si adevaratilor crestini in acest chip: Dumnezeu, carele au zis sa lumineze dintru intunerec lumina, Acela a stralucit si intru inimile noastre, spre luminarea cunostintei Slavei lui Dumnezeu, in fata lui Iisus Hristos. (II Cor 4:6) Si te vei bucura, si bucuria ta va fi nemasurata si fara de sfarsit. Caci acea Lumina a Duhului dumnezeiesc din inima ta va lumina totul in tine si in jurul tau, va lumina fulgerator, pana si moartea si mormantul, si nu vei vedea nici moartea, nici mormantul, ci numai pe Dumnezeu cel viu, Tatal tau, si viata cea vesnica, nemarginita, purtatoare de biruinta si atotputernica.

Cela ce esti imparatul si Fiul Imparatului, scrie'ne si pe noi in cartea Vietii Tale

Europa fara HRISTOS este cel mai sarac cersetor

Ce s-ar intampla daca am reusi sa traim in asa fel incat sa putem inlocui cuvantul ,,telefon" cu Dumnezeu"?

      🇨e s-ar intampla daca am reusi sa traim in asa fel incat sa putem inlocui  cuvantul ,,telefon" cu Dumnezeu"?

†

 

   Telefonul e primul pe care il atingi cand te trezesti si ultimul, atunci cand te culci. 

Il tii ferm si cu mare grija, ca nu cumva sa-ti alunece din mana.

 Devii nelinistit atunci cand il pierzi si esti in stare sa rascolesti un oras intreg pentru al regasi. 

Te asiguri in permanenta ca nu il uiti cand pleci de acasa. 

Telefonul e prietenul tau din zori si pana-n seara.

Acum, ma gandesc ce s-ar intampla daca am reusi sa traim in asa fel incat sa putem inlocui, in randurile de mai sus, cuvantul ,,telefon" cu Dumnezeu". Ce minune ar fi viata!

⏩ Pr. IOAN BADILITA " DUMNEZEUL INIMII MELE " o lectură la care voi reveni de multe ori.

   Roaga-te ca Domnul nostru Iisus Hristos sa te izbaveasca de gandurile rele.

†

   O arma mai puternica si mai plina de izbanda nu vei gasi, nici in Cer, nici pe Pamant.

   Rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii are temeiul pe care Iisus Insusi a revelat-o: 

„Nu poti face nimic fara Mine” despre rascumpararea patimii, mantuirea mantuirii.

Doamne, Iisus Hristos, milostiv fii mie pacatosului! >>>

Rugaciunea inimii are si ea un nivel mai inalt, iar cand patima este eliberata, se desfasoara fara cuvinte intr-o iubire nesfarsita pentru Dumnezeu, pentru om si pentru toate fapturile.

Rugaciunea inimii este sabia Duhului Sfant, taiati gandurile rele in numele lui Iisus. De fapt, Iisus ne salveaza continuu de nenorociri. Luptam cu vrajmasul in numele lui Hristos Iisus. Caci nu exista arma mai puternica impotriva diavolului decat numele lui Dumnezeu in cer sau pe pamant (Sfantul Ioan Botezatorul).

Pentru a ne putea controla gandurile trebuie sa ducem o lupta cu noi insine. Cu siguranta atunci cand ne putem controla gandurile suntem mai linistiti, pasnici si avem o mai buna capacitate de a discerne lucrurile. Atunci cand ne controlam gandurile devenim mai piosi. Adevarata rugaciune cere un cuget linistit, eliberat de gandurile si framantarile lumesti asa incat sa putem auzi vocea lui Dumnezeu care vine din inima noastra. Dar pentru lupta cu gandurile avem nevoie de ajutor. Sfantul Isihie ne spune: 

 Duhurile viclene ne stapanesc mintea foarte usor cu slava desarta. Dar cand ii cerem ajutorul Mantuitorului nostru Iisus Hristos duhurile viclene dispar de la noi intr-o secunda.

Lupta cu gandurile nu e deloc o lupta usoara si tocmai atunci cand crezi ca iti poti stapani gandurile atunci pierzi lupta. Cheia este la ceea ce se referea Sfantul Isihie, sa ceri ajutorul Mantuitorului Iisus Hristos pentru ca singur nu vei reusi niciodata. Sfantul Teofan Zavoratul ne spune: 

 Atat timp cat Ii vom cere ajutorul lui Dumnezeu cu frica, credinta, nadejde si dragoste sa departeze din mintea noastra toate gandurile urate, doar atunci Il putem vedea pe Dumnezeu cu ochii mintii.

Daca vom acorda atentia cuvenita gandurilor noastre si Il vom ruga pe Dumnezeu sa ne ajute in aceasta lupta deoarece singuri nu putem, atunci gandurile cele urate vor disparea din mintea noastra. Diavolul care a incercat sa puna in mintea noastra acele ganduri urate va fi infrant. De aceea, rugaciunea mintii: 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul,

- este foarte importanta in lupta noastra cu gandurile. Numai pronuntand numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos si gandurile cele rele vor disparea.

Sfantul Teofan Zavoratul ne ofera un exemplu in lupta cu gandurile: 

„Un pustnic traia in desert. Diavolii au venit sa-l atace si sa-l scoata afara din chilia sa. Pustnicul se lupta si el cu ei astfel incat diavolii ajunsesera sa-l scoata afara din chilia sa. Vazandu-se in pericol mare pustnicul Il chema in ajutor pe Mantuitorul Iisus Hristos si spuse: 

Doamne Iisuse Hristoase! Nu ma parasi, ajuta-ma!

 De indata ce L-a chemat in ajutor pe Mantuitorul Iisus Hristos, Mantuitorul Insusi a aparut in fata lui si a izgonit de acolo demonii care il chinuiau pe pustnic. Mantuitorul i-a zis insa pustnicului: 

 Eu nu te-am parasit dar ca sa te pot ajuta trebuie sa-mi ceri ajutorul si tu singur ai incercat sa te lupti cu diavolii, dar sa stii ca de unul singur nu te poti lupta cu diavolul. Trebuie sa-mi ceri ajutorul si Eu indata te voi ajuta.

 Dupa ce i-a spus aceste cuvinte pustnicului, Mantuitorul a disparut. Asadar, in lupta noastra cu gandurile rele trebuie sa cerem ajutor lui Dumnezeu. 

 Sfintii Parinti spun ca radacina tuturor pacatelor se afla in cugetele cele rele. De aceea se cuvine sa ne ingrijim de ceea ce lucreaza mintea noastra, si sa incercam pe cat posibil sa punem paza strasnica, alungand toate cugetele necurate.

Sfantul Marcu Ascetul spunea ca lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gand al nostru. El masoara si cantareste toate gandurile noastre. Vom fi judecati nu numai dupa fapte, ci mai ales dupa gandurile si intentiile noastre.

 Cel ce primeste gandurile rele care-i vin in minte si nu le taie de indata, vorbeste cu ele si se invoieste cu ele, ajunge in cele din urma sa savarseasca pacatul. Gandurile rele nu ar avea asupra noastra nici o putere daca ne-am stradui sa le izgonim la timp din mintea si din inima noastra.

Rugaciune pentru izbavirea de ganduri rele:

  Dumnezeule mai inainte de veci, Care cunosti cele ascunse, Care cerci inimile si rarunchii, Cela ce sezi pe heruvimi si vezi adancurile, Care de departe pricepi gandurile mele! Tu stii ca urasc gandurile necurate, scarbavnice, hulitoare, care navalesc fara de rusine asupra mea, si ca nu ma invoiesc cu ele, si rog bunatatea Ta: Cearta duhul cel hulitor, ca sa se departeze de la mine, izgoneste toate gandurile rele, ca sa nu ma mai necajeasca. Alina tulburarea inimii mele, potoleste viforul gandurilor mele, rusineaza-l pe vrajmas, care sminteste constiinta mea, ca sa nu se mai bucurie potrivnicul meu de mine. De Tine asculta toate: porunceste viforului si tulburarii mintii mele ca sa se linisteasca, incat sa slujesc fara indoiala si tulburare Tie, Domnului meu, in toate zilele vietii mele. Amin.

 Sfantul Dimitrie al Rostovului ii povatuieste pe cei tulburati de gandurile rele si hulitoare sa nu se teama, nici sa se necajeasca peste masura, ci sa se roage cu credinta Domnului pentru a izgoni aceasta ispita.

 Gandurile de hula sunt semanate de cel rau in mintea celor credinciosi, care se nevoiesc pentru Dumnezeu. Ele nu sunt ale noastre, ci sunt insuflate de vrajmasul diavol care voieste sa ne aduca la indoiala si mai apoi la necredinta.

 Atunci cand ne chinuie gandurile de hula impotriva lui Dumnezeu, Sfantul Dimitrie al Rostovului spune sa rostim Crezul, facand cat de multe metanii putem.

 Daca aceste ganduri se indreapta impotriva Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa rostim o rugaciune catre Maica Domnului, un tropar al ei, cu metanii, zicand:

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine pacatosul!

 Gandurile de hula impotriva Sfintelor Taine ale lui Hristos pot fi alungate cu rugaciunea care se citeste inainte de Sfanta Impartasanie:

 Cred Doamne, si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei credinciosi, dintre care cel dintai sunt eu. Inca cred ca acesta este insusi preacurat Trupul Tau, si acesta este insusi scump sangele Tau. Deci ma rog Tie, miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele cu cuvantul sau cu lucrul, cele cu stiinta si cu nestiinta. Si ma invredniceste, fara de osanda, sa ma impartasesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Amin. Cinei Tale celei de taina, astazi, Fiul lui Dumnezeu, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasului Tau taina Ta, nici sarutare iti voi da ca Iuda. Ci ca talharul marturisindu-ma, strig Tie: Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta. Nu spre judecata sau spre osanda sa-mi fie mie impartasirea cu preacuratele Tale Taine, Doamne, ci spre tamaduirea sufletului si a trupului. Amin.

 Rugaciunile de durere, frica, ganduri si cosmaruri bantuie oamenii.

 Cand suntem ingroziti si intristati de cosmaruri, va rugam sa ne anuntati ca aceasta tulburare vine de la diavol, pe care Sfantul Vasile cel Mare i-a numit „duhul miezului noptii, duhul amagirii”. Cu totii avem uneori cosmaruri si chiar si atunci cand stam si ne rugam in tacere, diavolul ne va provoca neobosit. Intr-o perioada atat de ingrozitoare, avem la indemana Sfanta Cruce ( † ) si rugaciunile.

Rugaciunea cinstitei Cruci ( † ) >>>

 Rugaciuni scurte, care devin puternice si deosebit de benefice prin repetare din tot sufletul:

(Din Psalmii lui David)

 Dumnezeule, intru numele Tau man­tuieste-ma si intru puterea Ta ma ju­deca. Dumnezeule, asculta ruga­ciunea mea; pleaca urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine si ma asculta, ca m-am mahnit intru ingrijorarea mea si m-am aba­tut. Inima mea s-a tulburat intru mine si frica mortii a cazut asupra mea. Temere si cutremur au venit peste mine si intunericul m-a acoperit.

 Doamne, Dumnezeul mantuirii me­le, ziua am strigat si noaptea inaintea Ta. Sa ajunga pana la Tine ruga­ciu­nea mea; ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat!

 Miluieste-ma, Doamne, ca nepu­tin­­­cios sunt! Vindeca-ma, ca s-a tul­bu­rat foarte sufletul meu. Ostenit-am intru suspinarea mea. In toate nop­tile imi stropesc patul cu lacrimile mele si in ele imi scald asternutul.

 Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadaj­­duieste spre Dumnezeu si ma voi mar­turisi Lui, mantuirea fetei mele si Dumnezeul meu.

 Domnul este luminarea mea si Man­­tuitorul meu, de cine ma voi teme? Domnul este sprijinitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?

 Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este intarirea mea si sca­pa­rea mea si izbavitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu si voi nadajdui intru Dansul: Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu. Amin.

• De voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. (Ps. 22, 4)

• Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? (Ps. 26, 1-2)

• Psalmul 53 >>>

• Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te! (Ps. 69, 1)

• Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. (Ps. 117, 6)

Rugaciune pentru izbavirea de vise urate si naluciri

Doamne, Dumnezeule mare, Imparate Cel fara de inceput, trimite pe Mihail, Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma scape de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.

O, Mihaile, mare Arhanghele, intaiule statator si voievod al cerestilor puteri, fii mie ajutor intru toate, in strambatati, in scarbe, intru mahnire, in pustii, pe cale si pe apa, si ma izbaveste de toata inselaciunea diavoleasca.

Iar cand ma vei auzi pe mine robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu, si auzi rugaciunea mea.

Asa mare Arhanghele, biruieste pe toti cei care se impotrivesc mie, si ma acopera si ma apara de cel viclean cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, si cu solirile marilor Arhangheli, si ale tuturor puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru izbavirea de ganduri urate:

   Stapane, Doamne Iisuse Hristoase Cuvantul lui Dumnezeu Cel fara de moarte, ziditorul si ocarmuitorul intregii fapturi, Fiule, Unul-Nascut, care ai stralucit fara de ani din Tatal si acelasi, neschimbat si neamestecat precum stii Te-ai intrupat din Preasfanta Fecioara Maria, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit, Cel ce nu te-ai despartit de Tatal si ai petrecut impreuna cu noi, netrebnicii, lumina nepatimirii, stricatorul intunericului necunostintei,  stralucirea celor treze, bucuria ortodocsilor, dulceata ingerilor si a sufletelor, Cel ce esti poftit si dorit, bogatia cea covarsitoare a mintii celei curate care Te cauta pe Tine, Cel din fire PreaBun, PreaIndurat si PreaMilostiv, alunga de la mine, ticalosul, gandurile celor ce ma supara pe mine. Ca Tu, cunoscatorule de inimi, Cel ce vezi cele ascunse ale mele, stii ca sunt fara voia mea. Iarta-mi-le, Stapane al tuturor, si sa nu-mi fie obisnuinta spre pacat, ci milostiv facandu-Te mie, trimite din scaunul cel sfant al slavei Tale daruri care sa acopere neputinta mea , a robului tau celui netrebnic (...) Intelepteste-ma si voi invata poruncile Tale, ca sa fiu viu. Vindeca ranile sufletului meu si lumineaza ochii cugetului meu ca sa inteleg totdeauna iconomia care s-a facut pentru mine.

 Si ce voi zice Tie, mai inainte cunoscatorule, Cel ce incerci inimile si rarunchii oamenilor?

Tu stii ca inima mea inseteaza de Tine ca un pamant uscat, deci, Stapane PreaBune, trimite-mi darul Tau ca sa sature foamea si sa adape setea mea. Ca dupa Tine doresc si insetez, Lumina adevarului si Datatorul mantuirii. Pica, Doamne, o picatura a milei Tale ca sa se aprinda ca o vapaie inima mea si sa mistuiasca maracini si ciulinii din ea, gandurile cele rele.

Iar mintea mea sa se faca precum un rob dorind si cautandu-Te numai pe Tine, Mantuitorul lumii.

Izbaveste-ma, Doamne, de toti vrasmasii cei nevazuti care vaneaza sufletul meu si-mi daruieste ca cealalta vreme a vietii mele sa o petrec in curatie si rabdare, BinePlacuta Tie. Si dupa multimea indurarilor Tale daruieste-mi iertare greselilor mele celor din fiecare zi.

   Asa Stapane Prea-Bune, asculta rugaciunea mea si-mi daruieste cererile inimii mele, ca sa fac biserica a darului Tau. Si locuind El in mine, sa-mi stranga cugetul meu ca un frau ca nu cumva ratacind, sa gresesc Tie si sa fiu scos afara din lumina Ta. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru si Tie Slava, multumire in inchinaciune inaltam, impreuna Celui fara de inceput al Tau Parinte si PreaSfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   Zis-a Domnul: Nu te uita la infatisarea lui si la inaltimea staturii lui; Eu nu Ma uit ca omul; caci omul se uita la fata, iar Domnul se uita la inima omului

†

 Cartea intai a regilor

Capitolul 16

Dar Domnul a zis catre Samuel: 

« Nu te uita la infatisarea lui si la inaltimea staturii lui; Eu nu Ma uit ca omul; caci omul se uita la fata, iar Domnul se uita la inima ».†

 Psaltirea Proorocului David

Psalmul 7: 10

Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe cei drepti la inima.

 

David era balan, cu ochi frumosi si placut la fata (I Regi 16, 12), iar in Sfanta Biblia din 1914 gasim ca era „placut la vedere Domnului”, in sens ca L-a gasit drept cu inima conform citatului: „Domnul se uita la inima” (I Regi 16, 7).

In Vechiul Testament, numele David este o aparitie unica, nefiind cunoscut alt barbat cu acelasi nume. Deriva de la un radical care inseamna „a iubi”, substantivat „iubitul”. Dupa traducerea si propunerea lui Origen, „cel indemanatic la degete” si, conform Sfantului Maxim Marturisitorul, „cel smerit”, cel care se micsoreaza pe sine. In Biblia de la 1914 observam ca primul care rosteste numele lui David este Insusi Dumnezeu, cand i se adreseaza lui Samuel: „Scoala-te si unge pe David, ca acesta este bun” (I Regi, 16, 12).

David era cel mai mic dintre cei opt fii ai lui Iesei Bethleemitul. In aceasta privinta, Sfantul Atanasie cel Mare spune ca „de David nu auzisera nici vecinii, de vreme ce nici marele Samuel nu l-a cunoscut pe el. Ci a cautat sa afle de mai are Iesei vreun fiu”. In genealogia semintiei lui Iuda figureaza doar sapte fii ai lui Iesei, dar probabil unul dintre ei murise. David era balan, cu ochi frumosi si placut la fata (I Regi 16, 12), iar in Biblia din 1914 gasim ca era „placut la vedere Domnului”, in sens ca L-a gasit drept cu inima, conform I Regi 16, 7: „Domnul se uita la inima”.

Scriptura ne arata ce fel de inima cauta Dumnezeu. Prorocul zice: 

„Cautat-au spre rugaciunea celor smeriti si nu a defaimat cererea lor” (Psalmi 101, 18). 

In cartea lui Iov sta scris: „El nu cauta la fata celor mari si nu-Si intoarce ochii Sai de la cei fara prihana” (Iov 34, 19). In alt loc, Insusi Dumnezeu marturiseste zicand: „Catre cine voi cauta, fara numai catre cel bland si smerit cu inima si care se cutremura de cuvintele Mele” (Isaia 66, 2). Inclusiv Preacurata Fecioara zice in cantarea ei: „Ca a cautat Domnul spre smerenia roabei Sale” (Luca 1, 48).

Din aceste citate ale Sfintei Scripturi se poate intelege ca Dumnezeu, mai mult ca spre oricare, cauta spre cei smeriti si blanzi, care implinesc poruncile Lui. Astfel, se vede ca cel care stie cele ascunse ale inimii, Domnul Savaot, mai dinainte cunoscand smerenia si nerautatea acestui fiu al lui Iesei, l-a incununat cu slava si cu daruri. Tocmai despre aceasta cercetare chiar David scrie sub influenta Sfantului Duh: 

„Doamne, cercatu-m-ai si m-ai cunoscut; Tu ai cunoscut sederea mea si scularea. Tu ai priceput gandurile mele de departe. Cararea mea si firul vietii mele Tu o ai iscodit. Si toate caile mele mai inainte le-ai vazut, ca nu este viclesug in inima mea” (Psalmi 138, 1-4).

sursa:doxologia

IMBRATISAREA - leac pentru suflet si trup

O IMBRATISARE face minuni, este leac pentru suflet si trup

†

 Imbratisarea un gest simplu cu multe beneficii sufletesti si trupesti.

Multi considera acest gest simplu este un adevarat medicament universal.

Imbratisarea ajuta la scaderea cortizonului, hormonul stresului, crescand oxitocina, hormonul iubirii, fapt ce conduce la stimularea emotiilor pozitive si relaxare. 

Oxitocina joaca un rol esential mai ales in relatia dintre mama si copil, formand o legatura mult mai puternica.

 

Beneficiile unui simplu gest: IMBRATISAREA

• reduce tensiunea arteriala  si previne instalarea anumitor afectiuni cardiace.
• este o libera exprimare a sentimentelor care ajuta la cresterea increderii, prin transmiterea unei senzatii de ocrotire.
• regleaza bataile inimii, prin urmare, frecventa cardiaca a celor care se imbratiseaza se reduce cu 5-10 batai pe minut.
• creste capacitatea organismului de a lupta impotriva bolilor, prin activarea sistemul imunitar.
• ne ajuta sa ne simtim iubiti, importanti, fericiti, prevenind bolile mentale.
• este benefica sistemului nervos, fiind folosita des ca tehnica terapeutica de psihologi.
• relaxeaza muschii si poate diminua durerile din organism, iar o strangere mai puternica, cu cineva drag, opreste sughitul.
• elibereaza diverse substante chimice necesare, una dintre ele fiind dopamina (substanta secretata de creier este direct raspunzatoare de starea noastra si de buna dispozitie).
• In timpul unei imbratisari interactionam intens cu cealalta persoana si transmitem energii. Asadar, fiti darnici si oferiti acest gest de simpatie si respect ori de cate ori aveti ocazia. sursa:editiadedimineata.ro
  

~*~

Cel mai frunos si mai convingator discurs despre dragoste este imbratisarea!

 Ce taina este imbratisarea! V'o recomand cu drag!

Mi'aduc aminte ca ii vedeam pe unii tineri din Biserica noastra imbratisandu'se prieteneste, si imi placea acest lucru. Se imbratisau unii cu altii cu dragoste frateasca, cu zambetul pe buze, natural, indiferent de gen. Nu erau crispati, nu se sesiza nicio urma de tenta sexuala, ci era un firesc aparte cu care se uneau unul cu altul.

La acel moment, nu mai tin minte exact cand, acum cativa ani, eu nu stiam sa'mi imbratisez prietenii ci doar sotia si copii, si arareori parintii. Nu mai stiu exact unde am vazut aceste gesturi de imbratisare, sigur undeva in mediile ASCOR (Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi Romani): adica prin tabere, conferinte sau fel de fel de intalniri, dar stiu ca au schimbat ceva in mine, fara sa imi dau seama.

Imi puneam problema in sine de ce eu nu'mi imbratisez prietenii... si imi dadeam seama ca asta e un mare minus pentru mine si pentru comunitatea pe care mi'e drag s'o adun, dar nu stiam care e solutia.

Mi'aduc aminte ca prima oara am fost imbratisat prieteneste de Claudiu, un foarte bun prieten. Si atunci am simtit ca a este un gest dumnezeiesc, plin de iubire si firesc, un gest atat de natural fiintelor umane, fara sa resimt nimic sexual in el.  Se vorbeste atat de mult astazi de homosexualitate incat ma simt obligat sa fac aceasta precizare, desi nu este cazul.

Imbratisarea lui a deblocat ceva in mine si cu prima ocazie, nu mai stiu cand, unde si cu cine, mi'am imbratisat si eu prietenii. Si am inceput sa fac asta din ce in ce mai des, ca expresie a respectului sau iubirii pe care le'o port.

Mi'aduc aminte ca acum cativa ani nu de mult, bucuros si curajos ca am dobandit acest frumos obicei, mi'am imbratisat iarasi mama, dupa ani de zile de cand plecasem ca tanar din casa lor. Am simtit'o pe mama ca s'a bucurat atat de mult, ca si'a inmuiat inima intr'un fel in micul meu gest de dragoste. Mama stie ca o iubesc si o respect si tot ce sunt sau am facut, sunt in primul rand datorita lui Dumnezeu si a ei. Dar in cuvinte n'am avut curaj sa i'o zic, sau poate noi in familie n'am fost invatati sa ne exprimam sentimentele asa deschis, dar imbratisand'o ii transmiteam toate aceste ganduri de iubire si mult mai mult. Eu am fost singur la parinti si in copilarie am dormit cu mama pana in clasa a VIII-a. Imbratisarile mamei m'au crescut, m'au facut om si mi'au dat aripi sa ies in lume.

De atunci incerc pe cat posibil sa'i imbratisez pe cei dragi, macar la sosire si la plecare... si asta ma bucura mult. Mi'aduc aminte de o tabara de revelion cand ne'am luat ramas bun unii de la altii si ne'am imbratisat bucurosi in fata Schitului Tibucani, si am simtit in imbratisarea fiecaruia o parere de rau ca ne despartim, o bucurie ca ne'am intalnit si o nadejde ca vom ramane mereu prieteni, chiar daca ne vedem mai rar.

Nu'i pot imbratisa frateste pe unii oamenii desi as vrea, si poate nici unii dintre ei pe mine. Simt imediat daca pot imbratisa pe cineva sau nu, uneori recunosc ca sunt si placut suprins de persoane pe care nu le'as fi considerat deschise unui astfel de gest. Mi'aduc aminte ca la un moment dat l'am imbratisat pe unul din vechii mei prieteni din facultate, desi el nu prea a contribuit la acest gest, si imediat dupa asta l'am simtit deschis, dornic sa'mi rasplateasca acest gest, aratandu'se foarte empatic si binevoitor, oarecum multumindu'mi pentru asta.

Mi'aduc aminte ca acum vreo doi sau trei ani am fost imbratisat de parintele staret Iustin de la Oasa si am simtit atat har in mine, exact precum spunea Dionysios Farasiotis‎ despre Sfantul Paisie Aghioritul cand ii dadea cate un capac (o palma peste cap) ca binecuvantare. Mi s'a intamplat acest lucru de doua ori in zile consecutive. Acest gest si alte asemenea experiente mi'au aratat imbratisarea ca o mare taina a relatiei dintre oameni.

Parintele Staniloae spunea atat de adanc si frumos: „Cel mai frumos si mai convingator discurs despre dragoste este imbratisarea!”.

Parintele Staniloae, marele teolog al iubirii Dumnezeiesti care a incercat sa descopere din Tainele Preasfintei Treimi, vorbind despre Tatal care'si iubeste Fiul si Duhul la fel cum Fiul isi iubeste Tatal si Duhul Sau, asemenea felului in care Duhul Sfant isi iubeste Tatal si Fiul, afirma despre un gest fizic, imbratisarea, ca fiind cel mai convingator discurs despre dragoste. Ce taina o fi oare in acest cuvant?

Comunismul a alungat din casele noastre Evanghelia Domnului, cea in care Tatal asteapta si isi imbratiseaza cu atata dragoste fiul risipitor, iertandu'i toate. A alungat Evanghelia in care Dumnezeu si Omul - Iisus Hristos spune in predica de pe munte:

"Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru?"

Din acest motiv eu recunosc cu parere de rau ca i'am vazut pe parintii meu imbratisandu'se in familia mea de 2-3 ori in aceasta viata. Lipsa lui Dumnezeu dintre oameni blocheaza traseele inimii, infunda relatiile de la om la om. Nu e vina lor, asa au fost manipulati de lume si crescuti in familie.

Crestinismul, Evanghelia, iubirea lui Dumnezeu largeste inimile noastre si face loc in ele tuturor celor de langa noi.

Oamenii rai nu pot lesne imbratisa, pentru ca a imbratisa pe cineva eu un gest de iubire dar si de vulnerabilitate, e un gest care te scoate din egoism si te plaseaza pe taramurile iubirii de oameni. Iar oamenii buni care nu au acest obicei il pot dobandi cu putin efort.

Sa nu cumva sa va indoiti de acest gest al imbratisarii fratesti, caci toata Scriptura vorbeste de el. Ascultati'l pe Sfantul Apostol Pavel care spune Romanilor la sfarsitul epistolei sale:

" Imbratisati pe Priscila si Acvila, impreuna'lucratori cu mine in Hristos Iisus, Care si'au pus grumazul lor pentru viata mea si carora nu numai eu le multumesc, ci si toate Bisericile dintre neamuri, si Biserica din casa lor. Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos. Imbratisati pe Maria care s'a ostenit mult pentru voi. Imbratisati pe Andronic si pe Iunias, cei de un neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos. Imbratisati pe Ampliat, iubitul meu in Domnul. Imbratisati pe Urban, impreuna'lucrator cu mine in Hristos, si pe Stahis, iubitul meu. Imbratisati pe Apelles, cel incercat in Hristos. Imbratisati pe cei ce sunt din casa lui Aristobul. Imbratisati pe Irodion, cel de un neam cu mine. Imbratisati pe cei din casa lui Narcis, care sunt in Domnul. Imbratisati pe Trifena si pe Trifosa, care s'au ostenit in Domnul. Imbratisati pe iubita Persida, care mult s'a ostenit in Domnul. Imbratisati pe Ruf, cel ales intru Domnul, si pe mama lui, care este si a mea. Imbratisati pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas si pe fratii care sunt impreuna cu ei. Imbratisati pe Filolog si pe Iulia, pe Nereu si pe sora lui, pe Olimpian si pe toti sfintii care sunt impreuna cu ei. Imbratisati'va unii pe altii cu sarutare sfanta. Va imbratiseaza pe voi toate Bisericile lui Hristos." (Romani 16, 3-23)"

Imbratisarea dintre Iisus Hristos si Maica Sa

Imbratisarea vindeca raul din noi, toceste patima judecarii aproapelui, creste constiinta ca toti suntem frati si Dumnezeu ne e Tata. Imbratiarea desfunda calea inimii noastre catre aproapele.

La Sfanta Liturghie inainte de Crez, se canta "Iubite'voi Doamne!" si atunci in altar preotii se imbratiseaza luand iertare unul de la altul, la fel si credinciosii in biserica. Sunt parohii in care am simtit acest moment incarcat de iubire si raspundere.

Daca vreti, putem considera imbratisarea in Biserica Ortodoxa ca dogma, caci zice Domnul: "Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine". Persoanele Preasfintei Treimi sunt una in fiinta si totusi 3 deosebite. Unitatea fiintei lor si deosebirea fiecarei Persoane a fost explicata de parintii Bisericii in conceptul de perihoreza, care inseamna literal "in jurul". Adica fiecare persoana a Sfintei Treimi este "in jurul" celeilalte in maximul de apropiere, dar totusi fara sa se confunde deloc. Vorbim practic de o imbratisare la cel mai inalt nivel al Tatalui cu Fiul si cu Duhul Sfant.

Dar in acelasi fel in care Fiul se uneste cu Tatal si cu Duhul Sfant, facandu'se om, S'a unit cu firea umana la aceeasi intensitate. Practic omul indumnezeit, omul sfant, este omul care traieste in imbratisarea Sfintei Treimi plin de har si de adevar.

Creatia toata este in sanul lui Dumnezeu, in bratele lui.

Lemnul crucii Domnului este o inventie tehnica de schingiuire adoptata unui om cu bratele deschise. Deci omul e cruce, omul e cruce care cu bratele intinse imbratiseaza lumea. Pe crucea Golgotei, Iisus Hristos a fost incoronat, aratandu'si ca Imparat a Toate iubirea suprema, imbratisand si transfigurand toate.

Ce sa mai vorbesc despre icoana Maicii Domnului care isi imbratiseaza pruncul, care este icoana intregii Bisericii, adica model pentru relatia dintre om si Dumnezeu.

Ce taina este imbratisarea! V'o recomand cu drag!

Imbratiseaza'ti prietenii, parintii, copiii, colegii, dusmanii... Invata sa imbratisezi si vei invata sa iubesti!

Inchei cu vorbele Sfantului Evanghelist Luca din cartea Faptele Apostolilor:

"Si cand am implinit zilele, iesind, am plecat, petrecandu'ne toti, impreuna cu femei si cu copii, pana afara din cetate si, plecand genunchii pe tarm, ne'am rugat. Si ne'am imbratisat unii pe altii si ne'am urcat in corabie, iar aceia s'au intors la ale lor." (Faptele sfintilor apostoli 21, 5-6)

sursa:ortodoxiatinerilor.ro

Psalmul de pocainta cantat de Maria Coman si protopsaltul Gabriel Radasanu

   O interpretare de exceptie a psalmului 50. Psalmul de pocainta cantat de Maria Coman si protopsaltul Gabriel Radasanu.

†

 

Miluieste'ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta,

Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.

Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste.

Ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea.

 Tie Unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.

Ca iata intru faradelegi m'am zamislit si in pacate m'a nascut maica mea.

Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale Mi'ai aratat mie.

Stropi'ma'vei cu isop si ma voi curati, spala'ma'vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.

Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura'se'vor oasele mele cele smerite.

Intoarce fata Ta de la pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge'le.

Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.

Nu ma lepada de la fata Ta, si Duhul Tau cel Sfant nu'L lua de la mine.

Da'mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu Duh stapanitor ma intareste.

Invata'voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce.

Izbaveste'ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura'se'va limba mea de dreptatea Ta.

Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta.

Ca de'ai fi voit jertfa, Ti'as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi.

Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului.

Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul tau vitei.

 Psalmul 50 cântat. PSALMUL de POCAINTA
Maria Coman și protopsaltul Gabriel Rădășanu

   Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca

†

⏩    Rugaciuni incepatoare

   Sfinte Ierarh Nicolae, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajuta pe cei nevoiasi si saraci, ajuta-ma sa-mi castig painea cea de toate zilele. Iata in ce greutati ma aflu eu si familia mea: (spui greutatile). Nu stiu ce sa fac si incotro sa ma indrept.

   Faptele tale minunate au aruncat o raza de speranta si in sufletul meu si ma indeamna sa alerg la mijlocirea ta. Stiu ca Dumnezeu, care oranduieste toate, cunoaste starea mea, dar nu sunt vrednic sa apar in fata lui.

   De aceea cer sprijinul tau. Locul de munca potrivit inseamna pentru mine castigarea celor necesare existentei mele (si a familiei mele). De aceea, te rog, ajuta-ma sa gasesc un serviciu potrivit, ca sa traiesc cinstit din munca mea. Nadajduiesc ca ma vei ajuta. Voi starui in aceasta rugaciune pana cand ea se va implini. 

Amin!

   Vin cu toata increderea la tine, Sfinte Ierarh Nicolae! Ai mila de mine si de familia mea. Lumineaza mintea si misca inima celor mai mari ca sa ia o hotarare buna in situatia mea. Fa-i sa inteleaga greutatile in care ma zbat eu (si familia mea.)

Amin!

Powered by RedCircle