Grija pentru copii sa i-o predati lui Hristos si Maicii Domnului

Sa rostim cat mai des astfel de rugaciuni scurte pentru copiii nostri

†

 

Un crestin i'a cerut sfatul parintelui Arhimandritului Efrem Vatopedinul: 

- Ce sa facem cu copiii nostri? Pe masura ce ei cresc, si ingrijorarea noastra creste.

Raspuns, iata ce ne invata staretul: „Grija pentru copii sa i'o predati lui Hristos si Maicii Domnului. Sa rostim ceea ce spunem mereu la Sfanta Liturghie: 

« Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa i'o dam. » 

Daca omul face acest lucru, si'a rezolvat toate problemele. 

Invatati'va sa'i spuneti Maicii Domnului, o astfel de rugaciune:

« Maica Domnului, pe copiii mei ti'i daruiesc. Eu nu pot sa fiu tot timpul cu ei, tu insa poti sa fii mereu cu ei. Te rog mult, auzi'ma! Sunt tata (mama), sunt ingrijorata, am o neliniste, dar aceasta ingrijorare si neliniste ti-o dau tie, pentru ca tu poti sa o duci. Acum te gasesti la scaunul lui Dumnezeu, ca Maica a lui Dumnezeu si te rog sa fii tot timpul cu copiii mei. » 

 Sa rostim cat mai des astfel de rugaciuni scurte pentru copiii nostri, dar sa o facem din toata inima si cu nadejdea ca Dumnezeu ne aude si nu ramane nepasator in fata iubirii noastre pentru ei, ci ii va ocroti si calauzi la fiecare pas.

sursa:doxologia.ro

"In Maica Domnului avem in cer o inima de mama, inima care s'a topit cel mai mult pentru Fiul ei si a batut si bate ea insasi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mantuirea noastra, caci mantuirea nu e o chestiune de justitie, ci de iubire intre Dumnezeu si oameni."

Parintele Dumitru Staniloae

Dumnezeu este lumina, Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este viata!

Duminica a doua din Postul Sfintelor Pasti. Sfantul Apostol Petru spune ca suntem chemati sa devenim "partasi firii dumnezeiesti" (II Petru 1, 4). Ce inseamna acest lucru? Sfantul Grigorie Palama spune ca aceasta expresie are un caracter antinomic, care o inrudeste cu dogma Sfintei Treimi - Dumnezeu fiind deodata Unu si Trei: "Natura dumnezeiasca trebuie sa fie numita in acelasi timp neparticipabila si intr-un anume inteles participabila; ajungem la impartasirea de natura lui Dumnezeu si, totusi, ea ramane cu totul inaccesibila. Trebuie sa le afirmam pe amandoua deodata si sa pastram antinomia lor ca pe un criteriu al slavei".

Sunt trei feluri de uniri - unire fiintiala, cum este cea intre cele Trei Persoane dumnezeiesti, unire ipostatica, cum este cea intre firea omeneasca si dumnezeiasca din Hristos si unire prin har, la care suntem chemati toti.

Daca ne-am uni cu fiinta lui Dumnezeu, am fi Dumnezei prin fire, iar atunci Dumnezeu nu ar mai fi Treime, ci un Dumnezeu cu mii de ipostasuri cate ar fi persoanele care s-ar impartasi din firea Sa. De aceea spunem ca Dumnezeu ne ramane inaccesibil in ceea ce priveste fiinta Lui.

Doamne, fa din mine vasul in care sa versi lacrimile iubirii Tale!

†

 Doamne, eu sunt lutul, pune'ma pe roata vietii si fa din mine vasul in care sa versi lacrimile iubirii Tale! Framanta'ma, Doamne, si arde'ma in cuptorul iubirii Tale si umple'ma de har! 

Boteaza'ma, Doamne, in focul iubirii Tale si revarsa peste mine limbile de foc ale Duhului Sfant, sa Te slavesc pe Tine, aici si in vesnicie!

(Mitropolitul Ioan al Banatului)

Sensul si valoarea vietii - viata este un dar de la Dumnezeu

†

 Analizand conceptul de „viata” in marile religii ale lumii, putem trage o concluzie aproape unanima, ca viata este un dar al Creatorului.

 Suntem obisnuiti ca, atunci cand primim un dar, sa asteptam sa-l vedem, sa-l tinem in mainile noastre, sa-l punem la loc de cinste in casele noastre si sa se bucure de el toata familia.

 Recunoastem cu totii ca am primit fiecare acest dar al vietii. Insa unde este el asezat in noi, caci acest dar este personal, chiar daca vorbim si de o viata comunitara?!

 Omul, in cautarea adevarului si in cercetarea lumii inconjuratoare, a descoperit mai intai astrele cerului si apoi a inceput a se descoperi pe sine. Si astazi, omului ii este mai usor sa descopere alte corpuri ceresti in galaxia noastra decat sa se descopere pe sine, omul fiind o mare biblioteca cosmica.

 Pentru omul care crede in Dumnezeu, cercetarea sa trebuie sa fie condusa dupa doi vectori principali: 

1. Vectorul cercetarii rationale – pentru ca lumea a fost creata dupa ratiunile divine

2. Vectorul cercetarii spirituale.

 Suntem convinsi ca omului i-a fost mai usor sa descopere lumea decat sa se descopere pe sine.

 Cred ca primul organ intern pe care omul si l-a descoperit a fost inima, si mult mai tarziu creierul.

 Inima bate in pieptul omului, iar creierul „bate” intr-o lume a cunoasterii.

 In limba ebraica conceptul de „viata” este exprimat prin cuvantul „hayyim”, iar in limba greaca – „zoe”.

 Notiunea de „viata” nu implica doar o stare fizica statica, ci mai cu seama capacitatea de a actiona, de a se misca, fapt ce il deosebeste fundamental pe om de orice alte creaturi sau elemente din univers.

Viata este conceputa ca un dar al lui Dumnezeu, al lui Dumnezeu cel Viu, Care insufla viata in om.

 In Cartea Genezei se spune: 

Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie (Gen. 2, 7)

 Durata vietii pamantesti a omului este marginita. In Cartea Psalmilor scrie: 

 Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen; zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi in putere, optzeci de ani, si ce este mai mult decat acestia osteneala si durere (Ps. 89, 10-11)

 Daca viata omului s-ar sfarsi dupa petrecerea lui pe pamant, am putea spune ca viata omului nu este altceva decat o capodopera tragica. Iata insa ce ne spune Profetul Daniil in cartea sa: 

Si multi dintre cei care dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si rusine vesnica (Daniil 12, 2)

Oare darul lui Dumnezeu este stricacios, este pieritor?!

 Viata – ca dar al lui Dumnezeu – este vesnica si de aceea nimanui nu-i este ingaduit a se atinge de darul vietii niciunui om.

 Chiar daca noi, crestinii, folosim azi conceptul de „moarte” – preluat din filosofia si gandirea antica – pentru noi, acest concept nu reprezinta sfarsitul sau stingerea darului vietii, ci doar aici, pe pamant, pacatul desparte in doua tarana de suflet pentru o vreme – „vremea adormirii noastre”, dupa cum spune Profetul Daniil.

Omul nu este rodul unei fictiuni care sfarseste in cenusa, caci lacrima iubirii lui Dumnezeu nu poate fi arsa; omul isi continua existenta in vesnicia iubirii Creatorului sau.

Cenusa poate fi sfarsitul unei fictiuni, dar al omului in niciun caz, caci el este rodul iubirii si al ratiunii divine, iar iubirea nu poate fi niciodata arsa.

Ecuatia iubire egal cenusa nu este compatibila in univers cu iubirea lui Dumnezeu.

Doamne, eu sunt lutul, pune-ma pe roata vietii si fa din mine vasul in care sa versi lacrimile iubirii Tale!

Care este totusi esenta acestui dar al vietii?

Esenta acestui dar este iubirea lui Dumnezeu, pentru ca tot ce daruieste Dumnezeu este din iubirea Sa desavarsita si nemarginita.

Iata, deci, care este suportul vietii: iubirea lui Dumnezeu.

Timpul si viata omului curg inapoi spre Creator.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul celor vii, adica Domnul cel plin de iubire.

Viata omului este unica si irepetabila si are un sens pozitiv.

Omul, prin viata lui morala, este „impreuna-lucrator cu Dumnezeu” si contribuie la extinderea iubirii lui Dumnezeu in univers; omul devine astfel un saditor al iubirii nemarginite a lui Dumnezeu, caci intru aceasta a fost creat omul – partener de dialog al iubirii lui Dumnezeu.

Omul este bucuria lui Dumnezeu.

Asemanarea intre om si Dumnezeu consta si in aceea ca omul trebuie sa fie un semanator al iubirii lui Dumnezeu, caci Dumnezeu este izvorul nesecat al iubirii.

Zilele omului pe pamant trec, dar viata lui nu trece, caci, o data primind omul darul vietii, el deja paseste in vesnicie alaturi de Creatorul sau.

Zilele omului nu se topesc, ci intra in vesnicie.

Pentru ce traieste omul?! Aceasta este una din marile intrebari la care suntem chemati sa raspundem.

Traim pentru o viata limitata ca timp, aici, pe pamant, sau trecem si pastram acest dar al vietii in vesnicie?

Viata nu are doar omul, ci intreaga creatie a lui Dumnezeu.

Prin viata noastra, Dumnezeu umple universul de iubire. Dumnezeu nu doreste ca minunata Sa creatie sa fie un desert, ci un univers al vietii in care sa rodeasca iubirea Sa. Viata este un dar universal.

Dumnezeu n-a creat o entitate care sa-I distruga creatia Sa, moartea fiind un accident al vietii omului, din care – prin Hristos – omul s-a ridicat, continuandu-si drumul spre Creatorul sau.

Dumnezeu nu doreste sa ne exileze dincolo de univers, ci doreste sa ne exileze in iubirea Sa.

Sensul vietii este de sus catre in sus, adica de la Dumnezeu spre Dumnezeu, la deplina comuniune cu Creatorul nostru.

Viata este marele fluviu cu care Dumnezeu umple inimile unei lumi intregi.

In lumea antica omul era socotit ca o mare minune. Intr-adevar, mare este taina vietii omului. Ea ne-a fost descoperita, in parte, dupa Intruparea si Invierea lui Hristos.

Care era sensul vietii pana la Invierea lui Hristos?! Totul se sfarsea printr-o tragedie. Acum, dupa Inviere, viata noastra, aici, pe pamant, se sfarseste printr-o mare bucurie – a intoarcerii pe bratul cel iertator si pironit al lui Hristos, pe bratul iubirii si al mangaierii.

Daca lumea crestina si alte mari religii monoteiste au gasit sensul vietii si valoarea ei, mai sunt inca multi, si printre noi, care nu stiu sau nu vor sa pretuiasca acest dar al vietii dat noua de Creatorul nostru.

Unii ar dori sa traiasca intr-o viata fara viata. Darul vietii trebuie pazit de fiecare dintre noi; el este personal, dar si semenul nostru poarta in el acelasi dar al vietii, al iubirii lui Dumnezeu.

Darul vietii omului este dat la fel fiecaruia dintre noi; de aceea nu trebuie sa ravnim la darul semenului nostru si nu avem dreptul de a lua acest dar semenului nostru.

Cu toate ca oamenii se deosebesc unii de altii dupa limba pe care o vorbesc si dupa alte insusiri, ei sunt totusi frati prin originea lor; toti sunt ziditi dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Omului ii este dat sa stapaneasca vietatile marilor, ale cerului si tot pamantul, dar nicidecum nu-i este dat sa inrobeasca si sa asupreasca pe semenii sai de alta limba ori de alta cultura si alta traditie decat ale lui.

Istoria civilizatiei umane este plina de razboaie, de ucideri si sunt prea putine consemnari despre o viata plina de iubire si de intrajutorare.

Folosim, in limbajul nostru cotidian, expresia „a inceput razboiul intre doua state, intre doua popoare” si ii si gasim cauza acestuia, insa nu spunem ca, de fapt, a inceput un razboi impotriva vietii. Daca am constientiza aceste lucruri, poate ca n-ar mai fi atatea razboaie pe pamant.

Impotriva neintelegerilor dintre oameni si popoare nu se lupta cu sabia, ci cu lacrima si cu iubirea.

Din cauza atator rautati de pe pamant, azi Dumnezeu si omul plang: unul in Cer, celalalt pe pamant.

Dar, oare numai in marile conflagratii mondiale se duceau razboaie impotriva vietii?! Nu! Se pare ca astazi a inceput un nou si mai periculos razboi impotriva vietii, si anume razboiul din eprubeta, razboiul din laborator, unde se pun in pericol darul si sensul vietii umane.

Mai este apoi inca un razboi impotriva vietii omului, acesta fiind dus in planul constiintei umane, in planul ideilor. Nu trupul omului este tinta unor ganditori, ci constiinta umana. Acesta face parte din razboiul nevazut care ataca poate cel mai crunt viata omului, incercand sa-l intoarca din drumul sau spre Creator si spre semenii sai.

Nu in arenele romane au fost sfasiate cele mai multe vieti, ci in laboratoarele pseudoconstiintei umane.

Prin pilda vietii Sale, Hristos a aratat ca sensul cel mai adanc al vietii este impletirea jertfei cu iubirea. Jertfindu‑se si iubind, omul nu cade niciodata:

„ Dragostea nu cauta ale sale (…), dragostea nu cade niciodata” (1 Cor. 13, 5-8). Sfantul Apostolul Pavel le pune in fata crestinilor aceasta triada: iubire / slujire / jertfa.

Ne punem intrebarea: Mai avem noi azi in fata noastra aceasta triada?

Se pare ca aceste valori morale universal valabile sunt scoase incet-incet din viata sociala. Asistam la inlocuirea lor cu nonvalori: ura, uciderea si dezbinarea dintre frati si popoare.

Uitam insa ce ne porunceste Hristos: 

„Toate cate voiti sa va faca oamenii si voi faceti lor!” ( Mt. 7, 12).

Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune, in una din lucrarile sale, ca „scopul poruncilor evanghelice este de a elibera mintea de ura si de a calauzi la dragoste de Dumnezeu si de aproapele”.

Permiteti-mi sa inchei cu un fragment dintr-o rugaciune a Sfantului Clement: 

„Doamne, da-ne intelegere si pace noua si la toti cei ce locuiesc pe pamant!”

Arhiepiscop Ioan Selejan

al Episcopiei Covasnei si Harghitei

 Sursa:http://telegrafulroman.blogspot.com

Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta †

Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca prin puterea Duhului sa prisositic intru nadejde. † 

(Romani 15, 13)

De ce oamenii striga,
atunci cand se cearta?

Aceasta parabola inteleapta te va ajuta sa intelegi de ce oamenii striga atunci cand se cearta.

Intr-o zi, profesorul a intrebat elevii:

– De ce oamenii striga, atunci cand se cearta?

– Probabil isi pierd calmul, – au presupus elevii.

– Dar de ce sa strigi, daca cealalta persoana este alaturi de tine? – a intrebat profesorul.

Elevii au ridicat nedumeriti din umeri. Nu s-au gandit niciodata la asta.

Atunci profesorul le-a spus:

– Atunci cand oamenii se cearta si nemultumirea dintre ei creste, inimile lor se indeparteaza. Si odata cu ele, se indeparteaza si sufletele lor. Pentru a se auzi reciproc, ei trebuie sa ridice vocea. Si cu cat este mai mare supararea sau mania lor, cu atat striga mai tare. Dar ce se intampla cand oamenii sunt indragostiti? Ei nu ridica vocea, ci vorbesc linistit. Inimile lor sunt atat de apropiate, incat distanta dintre ele practic nu exista.

– Dar ce se intampla cand oamenii sunt condusi de iubire? – a intrebat profesorul. Ei nici macar nu vorbesc, doar soptesc. Iar uneori nu au nevoie nici de cuvinte – ochii lor spun totul.

Nu uitati ca, certurile va indeparteaza unul de celalalt, iar cuvintele rostite cu voce ridicata maresc aceasta distanta de multe ori. Nu faceti abuz de asta, pentru ca va veni ziua cand distanta dintre voi va creste atat de mult, incat nu veti mai gasi drumul inapoi.
sursa:relatii.net

10 moduri de a invata sa iubesti, extrase din Sfanta Biblie

†

1. Asculta si nu intrerupe (Pilde 18,13)

Cel ce raspunde la vorba inainte de a fi ascultat-o este nebun si incurcat la minte †

2. Vorbeste si nu acuza (Iacov 1,19)

Sa stiti, preaiubitii mei frati: tot omul sa fie grabnic sa asculte, zabavnic sa vorbeasca, zabavnic la manie †

3. Daruieste si nu te zgarci (Pilde 21,26)

Mereu cel fara de lege pofteste, iar cel drept da si nu se zgarceste †

4. Promite si nu amana (Plide 13,12)

Asteptarea prea indelungata imbolnaveste inima, iar dorinta implinita este pom al vietii †

5. Raspunde si nu contrazice (Pilde 15,17)

Mai mult face o mancare de verdeturi si cu dragoste, decat un bou ingrasat si cu ura †

6. Cedeaza si nu pretinde (Efeseni 4,2)

Cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga-rabdare, intru iubire ingaduindu-va unii pe altii †

 

7. Munceste si nu carti (Filipeni 2,14)

Pe toate sa le faceti fara murmur si fara socoteli †

8. Crede si nu te indoi (1 Corinteni 13,7)

Pe toate le sufera, pe toate le crede, pe toate le nadajduieste, pe toate le rabda †

9. Iarta si nu invinui (Coloseni 3,13)

Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unul altuia daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; asa cum Hristos v’a iertat voua, tot astfel si voi †

10. Roaga-te ne'ncetat pentru toti (Efeseni 6,18)

In toata vremea rugandu-va intru Duhul prin orice rugaciune si cerere, si’ntru aceasta privegheati cu toata staruinta, rugandu-va pentru toti sfintii †

Va intrebati cum arata iubirea? - Citat: Sfantul Augustin

Va intrebati cum arata iubirea? 

Are maini pentru a-i ajuta pe altii. 
Are picioare pentru a se grabi catre cei saraci si nevoiasi. 
Are ochi pentru a vedea mizeria si ananghia. 
Are urechi pentru a auzi suspinele si amaraciunile oamenilor. Asa arata iubirea. 

Citat "Sfantul Augustin: Va intrebati cum arata iubirea?"

Cititi mai mult despre Sf. Fericit Augustin: Cea dintaia lucrare a iubirii este de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit. <<< Click link

 Cea dintaia lucrare a iubirii este de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit: Sf. Fericit Augustin

†

Dragostea il preface pe cel ce iubeste in chipul celui iubit: 
daca’L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; 
daca’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; 
daca’ti iubesti trupul, trup vei fi. 
Aceasta este cea dintaia lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit. (Fericitul Augustin)

Augustin de Hipona numit și Augustinus de Thagaste, Augustin sau Aurelius Augustinus 
(Sfantul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocși

Viata Fericitului Augustin 

S-a nascut in Tagaste, la 13 noiembrie 354. Tatal sau ateu fiind, dar pe patul de moarte s-a botezat, in schimb, mama sa, Monica, era o foarte credincioasa. Augustin a invatat mai intai in Tagaste, apoi in Madaura si Cartagina. Fiind foarte inzestrat, a deschis o scoala de retorica la Cartagina, ca dupa aceea sa mearga la Roma si Milano. 

In tineretea lui a petrecut o viata de destrabalare si abateri de la dreapta credinta. La Milano a inceput sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Acolo a cunoscut pe dumnezeiescul episcop Ambrozie si a fost incantat de cuvantarile acestuia. Mama sa, Monica, plangea necontenit, rugandu-se ne'ncetat lui Dumnezeu pentru indreptarea lui. Ca s-o imbarbateze, Sfantul Ambrozie i-a spus: „Fiul unor astfel de lacrimi, nu poate sa piara". 

Muzica de relaxare si rugaciune, linistitoare, alunga depresia, insomnia, stresul si anxietatea

 †

  Muzica crestina veche. Muzica de relaxare si rugaciune, linistitoare, alunga depresia, insomnia, stresul si anxietatea, aduce somn si seninatate copiilor. Psalmii au fost scrisi acum 3000 de ani de imparatul David, are puterea de a alunga raul si de imbunarea fiintele superioare cu Dumnezeu, invatandu-i rugaciunea.

 In general, la inceput, cantarile crestine se intonau in biserica de catre toti credinciosii. In manastire, in primele secole de crestinism, psalmii se recitau indeosebi. Muzica psaltica veche (sau psalmodia) s-a pastrat cel mai bine in cantarile crestin-ortodoxe de astazi.

  Aceasta cantare este prima parte a polieleului Latrinon (psalmul 134), cel mai vechi polieleu cunoscut. A fost scris in vechea notatie neumatica, in manuscrise psaltice romeice/bizantine, din secolele XII-XIV. 

 Picturile apartin celor mai importanti pictori crestini: Panselinos, Rubliov, Teofan Grecul, Teofan Cretanul etc si zugravesc in cel mai inspirat mod chipul evanghelic al Domnului Iisus Hristos. 

 

Muzica crestina veche, din primul mileniu, sta la originea majoritatii genurilor muzicale religioase si culte din Europa dar si din alte locuri. Este important sa fie descifrata si studiata pentru a intelege dezvoltarea ei ulterioara.

Psalmul 134 Muzică crestina timpurie Muzica relaxanta si rugaciune | 3D Audio

Powered by RedCircle

 Psalmul 134: Pentru ca oamenii sa se adune in vremea rugaciunii si sa se uneasca mintea lor cu Dumnezeu.

Cuvantul "muzica de relaxare" a fost ales nu pentru a sugera vreo apropiere de practicile necrestine ci pentru ca este un gen de muzica destul de cautat pe net. Consideram ca este nevoie sa apara o alternativa crestina la oferta existenta online care sa cuprinda si acest gen de muzica. Cei care simt nevoia sa se relaxeze (cu sensul de "odihna, meditare, redevi liber la vechea stare sau la o noua stare de echilibru") sa afle ca au la dispozitie si muzica psaltica.

Psalmul 135 Muzica veche crestina pentru rugaciune, studiu, relaxare, somn | 3D audio 🎧

Powered by RedCircle

Psalmul 135: Pentru ca Dumnezeu sa-i ocroteasca pe refugiati, cand isi parasesc casele lor si pleaca sa se izbaveasca de barbari.

Psalmul 148 - Laudati pe Domnul din ceruri

Grupul Psaltic Potirul al Manastirii Radu Voda

Powered by RedCircle

Psalmul 148: Pentru ca Dumnezeu sa faca vreme prielnica, ca oamenii sa aiba belsug de roade si sa-L slaveasca pe Dumnezeu.

Psalmul 136 Muzica veche crestina, pentru rugaciune, studiu, odihna, somn | 3D audio🎧

Powered by RedCircle

Psalmul 136: Pentru ca Dumnezeu sa-l intareasca pe omul care are un caracter nestatornic.

Psalmul 44 Muzică creștină veche Pentru rugăciune, studiu, odihnă, somn

Powered by RedCircle

Psalmul 44: Pentru oamenii care sufera de inima sau de rinichi.

Preluat de pe canalul YouTube: Arta Crestina Veche

 Incearca sa nu lasi ca vorbele oamenilor sa inlocuiasca cuvintele lui Dumnezeu

†

Cuvint folositor pentru suflet si trup de la Parintele Ioan Danci, omului, zilelor noastre

Gandul si urechea ta nu le apleca la oameni caci vei fi ranit, apleaca'le la Dumnezeu si vei fi mantuit.

• Cea mai mare scoala a vietii este sa cunosti pe Dumnezeu si pe tine insuti. 

 Ferice de acela care este vorbit de rau si el iubeste, totusi!

†

Fiindca un duh salbaticit si indaratnic spune ca nu se poate atata iubire, Hristos Dumnezeul nostru raspunde fara menajamente:

 Indrazniti! Voua care aveti fire omeneasca, "Porunca noua va dau: Sa va iubiti unii pe altii! Asa cum v’am iubit Eu pe voi, asa si voi sa va iubiti unii pe altii. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea iubire unii pentru altii" (Ioan. Cap13, ver.34-35)... De n'as fi facut ce ati putea face, nu va puteam porunci.

In iubire ne eliberam de toate prejudecatile, de toate petele negre de pe suflarea sufletului nostru, ne eliberam de izolarea totala fata de cei randuiti de Pronia Cereasca sa fim cu drag impreuna. Ferice de acela care este vorbit de rau
si el iubeste, totusi!

Arhimandritul Arsenie Papacioc

Imnul dragostei: Fara credinta, nadejdea si dragostea vom fi pierzatori

Fara credinta, nadejdea si dragostea vom fi rataciti.

Imnul dragostei.

†

Este important sa luptam zilnic impotriva pacatului.

In (1 Corinteni. cap.13, 1-13), zis'a Sfantul Apostol Pavel:

Fara credinta, nadejdea si dragostea vom fi pierzatori in multele incercari ale vietii.

Imn al dragostei

  Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n'as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.

Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic.

Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

Caci cunoastem in parte si prorocim in parte, dar, cand va veni ce este desavarsit, acest „in parte” se va sfarsi.

Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m'am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

Acum, vedem ca intr'o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.

Acum dar raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

(Imnul dragostei - I Cor. 13; 1-13)

   Cel mai puternic mijloc de comunicare este Rugaciunea.

†

Cea mai mare putere in viata, este DRAGOSTEA.

~*~

Cel mai de pret lucru, este CREDINTA.

~*~

Cele mai importante cuvinte sunt: DA, POT!

~*~

Cea mai frumoasa podoaba a omului: 😊 ZAMBETUL.

~*~

Cel mai puternic mijloc de comunicare este: RUGACIUNEA

~*~

Cea mai mare bucurie e aceea de: A DARUI.

~*~

Cel mai bun tratament de urgenta: e INCURAJAREA.

~*~

Cea mai importanta prezenta in viata omului, este DUMNEZEU.