Conversatia cugetului cu inima.

†

   Sufletul. - Sufar de durere nemangaiata, nicaieri nu aflu alinare. Nu aflu alinare si mangaiere nici in afara, nici inlauntrul meu. Nu pot privi la lumea plina de amagire, inselaciune, pierzanie de suflet.

  Contemplarea lipsita de prevedere a lumii, cateva priviri neprevazatoare aruncate asupra smintelilor ei, nestiinta otravii ascunse in intiparirile lasate de catre ea, copilareasca, lipsita de cercare incredere in ea au atras asupra mea sagetile ei, m-au umplut de rani omoratoare. De ce sa mai privesc la lume ? De ce sa o mai iscodesc, sa o cercetez in amanuntime ori sa ma leg de ea, de vreme ce sunt un pribeag asa vremelnic pe pamant ? Negresit o voi parasi, si nu stiu cand o voi parasi, in fiecare zi, in fiecare ceas trebuie sa fiu gata de chemarea in vesnicie. Oricat s-ar prelungi ratacirea mea prin pustia acestei lumi, ea e ne'nsemnata inaintea nemasuratei vesnicii, inaintea careia totuna sunt si ceasurile, si zilele, si anii, si veacurile, insasi lumea, cu toata uriasa ei inaltare de turn Babei, trece: 

 Pamantul si lucrurile de pe dansul se vor mistui (2 Petru 3: 10)

   Vor arde aceste lucruri - roadele caderii si lepadarii oamenilor. Ranile pe care mi le-a facut lumea au facut lumea nesuferita pentru mine, insa nu m-au ferit de noi rani. Nu vreau sa fiu in lume ! Nu vreau sa ma supun ei! Nu vreau sa iau parte in nici un fel la slujirea ei! Nu vreau nici macar sa o vad ! Ea, insa, ma urmareste peste tot: se baga cu sila in viata mea; mi se infatiseaza invesmantata intr-o frumusete fermecatoare; ma slabanogeste, ma raneste, ma doboara, ma pierde. Eu insumi, purtand si cuprinzand ne'ncetat in mine temeiul amagirii de sine si inselarii pe care le-a inradacinat in mine pacatul, nu incetez a ma lasa amagit de lume: urand-o, fara voie sunt atras de ea si beau cu sete otrava ei, infig adanc in mine sagetile pe care ea le trage in mine.

  Imi intorc privirea trista si scrutatoare de la lume spre mine insumi, in mine insumi nu aflu nimic mangaietor, in mine fierb nenumarate patimi pacatoase! Ne'ncetat ma spurc cu gresale de multe feluri: ba ma chinuie mania si ranchiuna; ba simt ca ard in focul curviei. Mi se tulbura sangele, mi se aprinde inchipuirea din pricina oarecarei lucrari care imi e straina si dusmanoasa - si vad infatisandu-mi-se chipuri smintitoare, care ma trag spre visarea la pacat, spre indulcirea de sminteala pierzatoare.

   N-am putere sa fug de chipurile smintitoare: fara de voie, in chip silnic, ochii mei indurerati se lipesc de ele: si n-am unde sa fug! Am fugit in pustie: in pustie m-au insotit privelistile pacatului (sau mi-au apucat-o inainte, nu stiu); in pustie mi s-au infatisat in chip deosebit de viu si de ucigator. Aceste chipuri, de fapt, nici nu fiinteaza: si chipurile, si fiintarea lor, si frumusetea lor sunt amagire si inselare; totodata, insa, ele sunt vii, si nimic - nici insusi timpul, nici batranetea slabanogita - nu poate sa le omoare. Le spala din inchipuire lacrimile de pocainta: lacrimi de pocainta nu am.

   Le sterge din inchipuire rugaciunea smerita, impreunata cu plansul inimii: n-am asemenea rugaciune. Inima mea e lipsita de strapungere, e lipsita de plansul mantuitor: ea nu se misca in mine, la fel ca o frantura de piatra nesimtitoare, in ciuda cumplitei mele pacatosenii, arareori imi vad pacatosenia, in ciuda faptului ca in mine binele este amestecat cu raul si s-a facut rau, asa cum o mancare minunata devine otrava atunci cand e amestecata cu otrava, uit starea jalnica a binelui ce mi s-a dat cand am fost zidit si care a fost vatamat, schimonosit in mine de cadere, incep sa vad in mine binele ca fiind intreg si fara de prihana, incep sa il admir: slava mea desarta ma scoate, din pajistea roditoare si grasa a pocaintei, intr-o tara indepartata, in tara pietroasa si stearpa, in tara maracinilor si neghinelor, in tara minciunii, amagirii de sine, pierzarii.

   Las implinirea poruncilor lui HRISTOS si incepe a plini insuflarile inimii mele, a urma simtirilor ei, voii ei; cu obraznicie numesc "bune" simtirile firii cazute, "virtute" - faptele ei, socot acest "bine" si aceasta "virtute" ca vrednice de rasplatile ceresti si pamantesti, omenesti si dumnezeiesti. 

  Cand ma straduiam a plini poruncile lui HRISTOS, neluand aminte la voia inimii mele si silind-o, ma recunosteam dator inaintea lui DUMNEZEU si a oamenilor, rob necredincios si netrebnic! in urma amagirii de sine apar in mine intristarea, trandavia si un anumit intuneric infricosat. Tristetea ma lipseste de lucrare morala, trandavia imi ia puterea de a ma lupta cu pacatul, iar intunericul - urmare a intristarii si trandaviei - intunericul nepatruns ascunde de mine pe DUMNEZEU, judecata Lui cea nemitarnica si cumplita, rasplatile cele fagaduite pentru virtutea crestina, pedepsele fagaduite pentru lepadarea crestinismului si atotsfintelor lui randuieli, incep sa pacatuiesc fara de teama, constiinta tacand ca omorata sau adormita.

   Arareori, foarte arareori se intampla clipe de strapungere, de lumina si de nadejde. Atunci ma simt schimbat: dar clipa de lumina este scurta. Cerul meu nu ades se insenineaza. Ca niste nori negri se napustesc in zbor asupra mea patimile si iarasi ma arunca in intuneric, in tulburare, in nedumerire, in pierzare.

   Cugetul mea ! Tu esti calauza sufletului. Povatuieste-ma ! Adu in mine linistea fericita! invata-ma cum sa zavorasc intrarea mea de intiparirile lumii, cum sa infranez si sa inabus patimile care scot capul din mine insumi. Lumea si patimile m-au istovit in chinuri, m-au sfasiat.

  Mintea. - Raspunsul meu nu te va mangaia. Si eu, dimpreuna cu tine, suflete, sunt doborat de pacat. Cele ce-mi spui mi-s cunoscute pe deplin. Cum iti voi ajuta, de vreme ce eu insumi primesc lovituri aducatoare de moarte, de vreme ce mie insumi imi lipseste puterea de a lucra in chip de sine stapanitor ? In lucrarea mea necontenita, ce mi-a fost daruita de Facator si care este insusirea mea aparte, sunt ne'ncetat supus inrauririi straine, inraurirea aceasta este cea a pacatului, de care sunt vatamat si adus in neoranduiala. Aceasta inraurire ma departeaza ne'ncetat de DUMNEZEU, de vesnicie, ma trage in amagire prin lumea cea desarta si trecatoare, in amagire prin mine insami, in amagire prin tine, suflete, in amagire prin pacat, in amagire prin ingerii cazuti. Neajunsul meu de temelie sta in imprastierea care ma siluieste fara contenire. Doborat de imprastiere, plutesc, ratacesc prin lume fara nevoie si folos, asemenea duhurile cazute. As vrea sa ma opresc, dar nu pot: imprastierea ma rapeste, ma duce. Rapit de imprastiere, nu pot sa te privesc cum se cuvine nici pe tine, suflete, nici pe mine insami.

  Din pricina imprastierii nu pot sa iau aminte cum se cuvine la Cuvantul lui DUMNEZEU: la aratare ma infatisez cu luare-aminte, insa in vreme ce ma straduiesc sa iau aminte, fara de voie ma abat in toate partile, ma las purtata foarte departe, catre lucruri cu totul straine, a caror cercetare nu doar ca imi este nefolositoare, ci chiar si cat se poate de vatamatoare.  Din pricina ucigatoarei imprastieri nu pot sa ii aduc lui DUMNEZEU rugaciune puternica, lucratoare, si sa ma pecetluiesc cu frica Lui, prin care s-ar nimici imprastierea mea, prin care ti s-ar impartasi, suflete, frangere si strapungere a inimii. Din pricina imprastierii mele, tu petreci intru impietrire; fiind tu impietrit si nesimtit, eu ma imprastii si mai mult. Imprastierea este pricina slabiciunii mele in lupta cu gandurile pacatoase. Din pricina imprastierii simt intunecare si apasare: atunci cand mi se infatiseaza gandul pacatos nu-i recunosc deodata, daca este ascuns sub un pretext; si chiar cand este vadit pacatos, intrarmandu-ma impotriva lui nu dau dovada de ura hotarata si ne'mpacata, intru in vorba cu ucigasul meu, ma indulcesc de otrava ce aduce moarte, pe care el o strecoara in mine cu viclenie. Rareori sunt biruitor, adesea biruit.

  Din pricina imprastierii ma fac uituc: uit de DUMNEZEU, uit de vesnicie, uit cat de schimbatoare si amagitoare este lumea, ma las atras de ea si te trag, suflete, dupa mine. Uit pacatele mele. Uit caderea mea, uit starea mea cea jalnica: intru intunecarea si amagirea mea de sine, incep sa caut in mine si in tine vrednicii, incep sa caut, sa cer recunoasterea acestor vrednicii din partea lumii mincinoase, care e gata sa le recunoasca pentru un minut, ca dupa aceea sa-si bata joc cu mai multa rautate. Vrednicii nu-s in noi: vrednicia omului a fost cu totul spurcata de cadere, si omul va gandi cu dreptate despre sine daca, asa cum sfatuieste oarece mare nevoitor, se va socoti pe sine o uraciune.

  Cum sa nu fie uraciune fiinta neputincioasa, PreaNimicnicii, ce a fost chemata din nefiinta la fiinta de Atotputernicul Ziditor al tuturor celor vazute si nevazute si s-a intrarmat impotriva Ziditorului sau ? Cum sa nu fie uraciune fiinta ce n-are nimic care sa fie al sau, ce a primit de la DUMNEZEU totul, si s-a rasculat impotriva Lui ? Cum sa nu fie uraciune fiinta ce nu s-a rusinat de rai, ce si-a ingaduit in mijlocul fericirii raiului sa asculte cu placere cumplita clevetire si hula impotriva lui DUMNEZEU, ce a vadit neintarziata incuviintare la clevetire si hula prin calcarea cu fapta a poruncii lui DUMNEZEU ? Cum sa nu fie uraciune mintea - salas si nascatoare ne'ncetata de cugete spurcate si rele, cugete vrajmase in chip statornic lui DUMNEZEU ? Cum sa nu fie uraciune sufletul in care colcaie mereu patimi hade si nebunesti ca niste serpi otravitori, vasilisc si scorpii intr-o groapa adanca ? Cum sa nu fie uraciune trupul zamislit in faradelegi, nascut intru pacate, unealta a pacatului in vremea scurtei vieti pamantesti, izvor de putoare ucigatoare dupa sfarsitul acestei vieti? - Noi, suflete, alcatuim o singura fiinta duhovniceasca: eu cuget, tu simti; dar noi nu doar ca suntem vatamate de pacat, ci si despartite de el ca si cum am fi doua fiinte aparte, ale caror lucrari se bat mai intotdeauna cap in cap. Suntem dezunite, invrajbite intre noi, suntem despartite de DUMNEZEU ! Prin pacatul care viaza in noi suntem invrajbite cu insusi AtotSfantul si AtotDesavarsitul DUMNEZEU!

Sufletul. - Intristator este raspunsul tau, insa indreptatit. Ma mangaie intrucatva faptul ca impartasim starea noastra jalnica si putem imparti necazul, ne putem ajuta unul pe celalalt. Da-mi sfat, deci: cum sa iesim din neoranduiala noastra cea de obste ? Eu am bagat de seama ca simtamintele mele se potrivesc intotdeauna cu gandurile tale. Inima nu se poate lupta cu gandul multa vreme: ea i se supune totdeauna, iar de vreodata i se si impotriveste, o face numai pentru scurt timp. Mintea mea ! Fii calauza spre mantuirea noastra cea de obste.

Mintea. - Incuviintez spusa ta, ca inima nu se impotriveste multa vreme gandului; dar, ea, dupa ce-a aratat supunere vreme de un minut, se rascoala din nou impotriva gandului celui mai curat, celui mai placut lui DUMNEZEU, si o face cu atata putere si incrancenare ca mai intotdeauna ma doboara si ma trage in urma ei. Dupa ce m-a doborat, ea incepe sa nasca in mine cele mai necuviincioase ganduri, care dau in vileag patimile ascunse. Ce sa zic si despre gandurile mele ? Din pricina neoranduielii si vatamarii capatate de mine din pricina pacatului, gandurile mele sunt cu totul nestatornice.

  Dimineata, de pilda, s-au nascut in mine anumite ganduri despre vietuirea noastra duhovniceasca, despre mult ostenitoarea nevointa nevazuta, despre imprejurarile in care ne aflam pe pamant, despre soarta noastra in vesnicie; aceste ganduri au parut intemeiate. Deodata, pe la pranz sau mai devreme, ele au pierit de la sine in urma nu stiu carei intalniri neasteptate, au fost inlocuite de catre altele, care, la randul lor, au fost recunoscute ca vrednice de luare-aminte. Spre seara se ivesc noi ganduri, si acestea cu indreptatirile lor. Noaptea sunt tulburat de alte ganduri, care de-a lungul zilei au fost ascunse undeva, parca pandindu-ma, ca in vreme linistii noptii sa mi se infatiseze pe neasteptate, sa ma tulbure cu descrierea plina de vraja si ucigatoare a pacatului, in zadar, invatata de Cuvantul lui DUMNEZEU, socot ca drepte doar acele ganduri la care tu, suflete, raspunzi printr-o stare de adanca liniste, smerenie, dragoste de aproapele; in zadar sunt incredintat ca toate gandurile, nu doar cele ce iti pricinuiesc framantare si neoranduiala, ci si cele insotite de o tulburare, de o invartosare a ta cat de mica, sunt straine de adevar, cu totul mincinoase, amagitoare, pierzatoare, cu orice masca de adevar n-ar fi acoperite. Zadarnica este aceasta cunostinta!

   Zadarnic este acest semn nemincinos ce desparte cu hotarare in lumea duhurilor binele de rau! Ca urmare a unei boli nepatrunse, care viaza in mine, patrunse numai prin cercarea duhovniceasca, nu pot sa ma rup de gandurile ucigase nascute in mine de pacat. Nu pot nici sa le inabus, nici sa le smulg atunci cand ele incep sa colcaie in mine ca niste viermi; nu pot nici sa le alung, nici sa le izgonesc de la mine atunci navalesc asupra mea dinafara ca niste talhari, ca niste fiare cumplite, insetate de sange. Ele ma tin in robie, in grea robie, ma chinuie, ma muncesc, in fiecare ceas sunt gata sa ma sfasie, sa ma doboare cu moarte vesnica. Chinul pricinuit de ele ti-l impartasesc fara voie tie, suflete - il impartasesc insusi trupului nostru, care e suferind si neputincios fiindca este ranit cu rani nenumarate, patruns si de sagetile si de sabiile pacatului. Otravit cu otrava mortii vesnice tu, suflete, suferi tristete de ne'ndurat - cauti mangaiere, n-o afli nicaieri. Degeaba socoti sa afli in mine aceasta mangaiere: ucisa sunt cu tine impreuna; impreuna cu tine sunt ingropata in mormantul stramt si intunecos al nevederii si necunostintei de DUMNEZEU. Faptul ca ne purtam de parca DUMNEZEUL Cel Viu nici n-ar fi, de parca ar fi mort, da marturie vrednica de crezamant despre propria noastra omorare.

  Sufletul. - Calauza mea ! Ochiul meu ! Cea mai inalta putere a mea duhovniceasca ! Tu ma aduci la deznadejde. Daca tu, lumina mea fiind, te socoti intuneric, ce sa astept de la celelalte puteri ale mele, care imi sunt de obste cu dobitoacele necuvantatoare ? Ce sa astept de la vointa mea, sau de la puterea doririi, de la ravna sau de la mania cea fireasca - de la acestea, care nu pot lucra altfel decat o fac in dobitoace decat atunci cand sunt aflate sub indrumarea ta ? Mi-ai zis ca in ciuda intregii tale neputinte, a intregii tale intunecari, a intregii tale omorari, Cuvantul lui DUMNEZEU inca lucreaza asupra ta si ti-a dat, cel putin, semn pentru a deosebi binele de rau, ceea ce e un lucru foarte greu. Si eu m-am facut partas acestei cunostinte! Si eu, cand incep sa simt neoranduiala si tulburare, simt totodata ca starea mea este gresita, simt fata de aceasta stare si ne'ncredere si ura, ma straduiesc sa lepad de la mine starea ce-mi este nefireasca si dusmanoasa. Dimpotriva, cand tu prevezi, fie si pentru scurta vreme, ca in bratele parintesti, in ganduri culese din Cuvantul lui DUMNEZEU, ce mangaiere simt! Ce slavoslovie catre DUMNEZEU incepe sa se inalte din adancul meu, din adancul vistieriilor inimii! Ce evlavie ma cuprinde in fata maretiei lui DUMNEZEU, care mi se descopera atunci! Cat de nimicnic fir de praf imi par mie insumi in mijlocul uriasei si mult feluritei zidiri a lumii! Ce tihna harica, adusa parca de suflarea vantului din rai, incepe sa adie in mine si sa ma racoreasca pe mine, cel istovit de arsita si neplouare ! Ce lacrima dulce si tamaduitoare, zamislindu-se in inima, urca in cap si curge pe obrazul aprins din ochiul smerit si bland, care priveste pe toti si toate cu atata pace, cu atata dragoste ! Atunci simt eu tamaduirea firii mele ! Atunci e desfiintata lupta launtrica !

   Atunci se unesc puterile mele sfasiate si destramate de pacat! Dupa ce m-am facut una cu tine si cu celelalte puteri ale mele, dupa ce am tras in aceasta unire insusi trupul, simt mila Ziditorului catre faptura Sa cazuta, cunosc in chip lucrator insemnatatea si puterea Rascumparatorului, Care ma vindeca prin porunca Sa cea AtotPuternica si de viata facatoare. Eu il marturisesc! Eu vad lucrarea inchinatului Atotsfant Duh, care de la Tatal purcede si e trimis de Fiul! Eu vad lucrarea lui DUMNEZEU-DUHUL, Celui adus de DUMNEZEU-CUVANTUL, Ce arata Dumnezeirea Sa prin puterea Sa ziditoare, prin mijlocirea careia vasul sfaramat se arata de parca niciodata nu ar fost supus sfaramarii, in intregimea si frumusetea sa dintru inceput. Mintea mea ! intoarce-te catre CUVANTUL lui DUMNEZEU, din care am luat deja nenumarate bunatati, dar le-am pierdut prin nepasarea noastra, prin raceala noastra fata de darurile lui DUMNEZEU. Darurile fara de pret, duhovnicesti, le-am dat pe o nalucire amagitoare de daruri sub a caror infatisare pacatul si lumea mi-au dat otrava lor. Mintea mea ! Intoarce-te catre CUVANTUL lui DUMNEZEU ! Cauta acolo mangaiere pentru mine: in clipele de fata durerea mea e de ne'ndurat, si ma tem sa nu cad in pierzarea cea de pe urma: in deznadejde.

   Mintea. - CUVANTUL lui DUMNEZEU, suflete, dezleaga nedumerirea noastra prin raspunsul cel mai multumitor cu putinta; insa multi dintre oameni, dupa ce au auzit CUVANTUL DUHULUI si l-au rastalmacit siesi cu intelegerea lor trupeasca, au zis despre de viata facatorul CUVANT al lui DUMNEZEU: 

 Greu este Cuvantul acesta, si cine poate sa-l asculte ? (Ioan. 6: 60)

 Asculta, suflete, ce a zis DOMNUL: Cel ce si-a aflat sufletul sau il va pierde pe el, iar cel ce si-a pierdut sufletul sau pentru Mine il va afla pe el (Matei. 10: 39). Cel ce-si iubeste sufletul sau il va pierde pe el, iar cel isi uraste sufletul sau in lumea aceasta il va pazi pe el in viata cea vesnica (Ioan. 12: 25).

   Sufletul. - Gata sunt sa mor, de porunceste DUMNEZEU; dar cum sa mor eu, cel fara de moarte ? Nu stiu vreo arma care sa fie in stare a ma lipsi de viata.

   Mintea. - Sa nu crezi, suflete, ca porunca lui HRISTOS legiuieste sa mori doar tu, ca eu as fi scutita. Nu! Paharul mortii dator sunt sa-l impart cu tine si sa-l beau eu cel dintai, ca vinovat de capetenie a caderii, lepadarii, nenorocirii, mortii noastre vremelnice si vesnice care ne sunt de obste. Moartea si pieirea pe care le cere DUMNEZEU de la noi nu stau in nimicirea fiintei noastre, ci in nimicirea iubirii de sine, ce s-a facut parca viata noastra. Iubirea de sine e dragostea schimonosita a omului cazut fata de sine insusi.

   Iubirea de sine divinizeaza ratiunea sa cazuta, cu nume mincinos - se straduie in toate si totdeauna sa-si multumeasca voia sa cazuta, cu indreptare mincinoasa. Iubirea de sine se vadeste fata de aproapele fie prin ura, fie prin dorinta de a placea oamenilor, adica patimilor omenesti; iar fata de lucruri, pe care ea le intrebuinteaza intotdeauna in chip rau, prin impatimire.

   Precum Sfanta Dragoste este legatura desavarsirii (Coloseni. 3: 14) si e alcatuita din plinatatea tuturor virtutilor, asa si iubirea de sine este acea patima pacatoasa ce e alcatuita din plinatatea tuturor celorlalte felurite patimi pacatoase. Pentru nimicirea in noi a iubirii de sine sunt datoare sa lepad toate cugetarile mele, chiar de as fi foarte bogata in cugetarile date de invatatura lumii si dupa stihiile acestei lumi (Coloseni. 2: 8). Sunt datoare sa ma cufund in saracia duhului si, dezbracata prin aceasta saracie, spalata prin plans, netezita, inmuiata prin blandete, curatie si milostenie, sa primesc intelegerea pe care va binevoi s-o insemneze asupra mea dreapta Rascumparatorului meu. Aceasta dreapta este Evanghelia. Iar tu, suflete, dator esti sa te lepezi de voia ta, oricat de greu ar fi acest lucru pentru inima, chiar daca simtamintele si inclinarile inimii tale ti s-ar parea cele mai drepte si cele mai alese, in locul voii tale esti dator sa implinesti voia lui HRISTOS, DUMNEZEULUI si MANTUITORULUI nostru, oricat de neplacut si de aspru ar fi acest lucru pentru inima iubitoare de sine. Iata moartea pe care o cere DUMNEZEU de la noi, ca prin moartea cea de buna voie sa nimicim moartea care viaza in noi in chip silnic si sa primim in dar invierea si viata ce izvorasc din DOMNUL si DUMNEZEUL nostru IISUS HRISTOS.

   Sufletul. - M-am hotarat la lepadarea de sine: din singure cuvintele pe care le-ai rostit despre lepadarea de sine, si am inceput deja sa simt mangaiere si nadejde. Sa parasim viata ce naste deznadejdea si sa primim viata ce e zalogul mantuirii. Du-ma, mintea mea, in urma poruncilor lui DUMNEZEU, iar tu insati ramai neabatuta intru Acel Cuvant Care a vestit despre Sine: Cel ce ramane intru Mine si Eu intru el, acela face roada multa: ca fara Mine nu puteti face nimic (IOAN. 15: 5). Amin!

Sfantul Ignatie Briancianinov
sursa:crestinortodox.ro

Cum se obtine harul lui Dumnezeu?

   Cum se capata harul lui Dumnezeu?

†

  
  In acest clip sunt si 7 invataturi ale Sfantului Grigorie Palama, cum se capata harul lui Dumnezeu. Istoria Bisericii il considera cel mai mare aparator al meditatiei.

Sapte invataturi de la Sf. Grigorie Palama. Pr. Nicolae Dima

Cum se obtine harul lui Dumnezeu?

  Experienta se dobandeste, intr-adevar, odata cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numeste har, adica dar, pentru ca depinde de Dumnezeu – se daruieste in functie de caldura credintei, de smerenie si de voia cea buna. Solomon a primit har cand era de doisprezece ani. Daniil la aceeasi varsta. David pe cand pastea turmele tatalui sau. La fel toti cei vechi si noi. Imediat ce omul ajunge la cainta adevarata, harul se apropie de el si sporeste odata cu cresterea zelului. Experienta cere nevointa indelungata.

  Inainte de orice lucru, cel care cere har de la Dumnezeu trebuie sa indure ispitele si necazurile, in orice fel ar veni acestea. Iar daca in timp de ispita se nelinisteste si nu arata destula rabdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o savarseste si nici nu se invredniceste de vreun dar duhovnicesc.

  Daca cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu, cum ca sunt necazurile si, in general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarat care este calea Domnului. Acesta asteapta ispitele sa vina pentru ca prin acestea se curateste, rabdand se lumineaza si ajunge sa-L vada pe Dumnezeu.

Cuviosul Iosif Isihastul

sursa:doxologia.ro

   Tehnologia este un amplificator al patimilor, al magicului, a unei personalitati umane distorsionate.

†

   Parintele Teologos, Cristian Citre (Euronews). 

  Jurnalistul Euronews Romania Cristian Citre l-a intalnit pe fostul programator IT, parintele Teologos. Parintele Teologos si-a cautat raspunsurile existentiale in stiinta si in tehnologie, dar a ajuns sa le gaseasca….in credinta.

  A ramas un utilizator al tehnologiei moderne, fortat de realitate, dar si pentru ca a inteles ca ea e un instrument ce-i poate servi pentru a transmite invataturile crestine cat mai multor oameni.

CUVANT INAINTE:

  Odata cu aparitia internetului cu cateva decade in urma lumea s-a intrebat cat de mult ne va modifica el traiul zilnic. Dar nici macar nu aveam cum sa banuim atunci dimensiunea schimbarii. Astazi, cu vietile expuse pe platforme sociale, facand cumparaturi si platind cu telefonul in magazine, ne intrebam din nou: 

- Cum arata viitorul? Cum va fi viata noastra atunci cand inteligenta artificiala va deveni obisnuinta si cum ramane cu spiritualitatea, cu traditiile si cu credintele omenirii de atatea mii de ani? In ce fel raportam azi la divinitate? Pot oare cele doua dimensiuni ale existentei noastre sa convietuiasca? E posibila aceasta simbioza?

  Parintele Teologos, cel care vorbeste despre Dumnezeu e unul dintre oamenii care au incercat sa desluseasca adevarul. L-am intalnit pe Muntele Athos. Fost programator IT, parintele si-a cautat raspunsurile existentiale in stiinta si tehnologie, dar a ajuns sa le gaseasca in credinta. A ramas un utilizator al tehnologiei moderne fortat de realitate, dar si pentru ca  a inteles ca ea e un instrument ce ii poate servi pentru a transmite invataturile crestine cat mai multor oameni.

Un exemplu trist

Parintele Teologos: 

  Am vazut ca in timp, oamenii nu mai citesc. E o mare drama. Eu nu as dori sa fac activitate de misiune pe online si pe vizual. As dori sa scriu. Din multe motive scrisul este mult mai concentrat, poate sa genereze un mod de gandire mult mai adanc pentru ca ciotul este un proces mult mai lent si deci omul se poate concentra mult mai bine, insa, din pacate astazi asta e, oamenii nu mai citesc. E mare drama. Si din cauza asta noi ne smerim si ne adaptam vremurilor si facem aceasta activitate de misiune prin online, prin vizual, prin multimedia.

Fostul IT-ist, parintele Teologos, si-a gasit raspunsurile in credinta.

Scopul Bisericii

Reporter: 

  Problemelor oamenilor contemporani de care ne spuneati li se poate aplica sau li se aplica cu succes aceasta terapie a Bisericii?

Parintele Teologos: 

  Evident. Deci scopul Bisericii este un scop terapeutic. Biserica, sa ne intelegem, nu este o structura de conducere. Tot respectul pentru Patriarh, pentru Sfantul Sinod, pentru arhierei si ne inchinam in fata arhiereilor, dar biserica este un spital pentru pacatosi. Scrierile Sfintilor Parinti, invatatura bisericii este o invatatura, cum spuneam, terapeutica si Ortodoxia este o ramura a medicinei, care are ca scop vindecarea sufletului uman. Cu asta se ocupa ortodoxia.

  Deci ortodoxia nu se ocupa cu aprinsul lumanarilor la biserica si cu dusul colacilor si a colivei. Desigur ca se face si asta la momentul oportun. Ortodoxia se ocupa cu vindecarea sufletului uman si deci ajungerea la fericirea vesnica pentru ca omul este vesnic.

Despre pacat

 Dar omul prin natura lui este supus pacatului, asa ne spun scrierile bisericesti. Iar lupta cea mai importanta a omului este de a se tine departe de ispite fie ele ale trupului sau ale sufletului. Daca ne uitam la tehnologie ca la o o adictie atunci si aici cadem in pacat.

Parintele Teologos: 

  Pacatul este o forta magnetica care il atrage pe om in directia respectiva. Aceasta forta magnetica este simtita de catre creier ca placere. Deci pacatul este o forma de placere distorsionata care are intai de toate un o componenta chimica, un plan chimic. Este vorba de o reactie chimica care se intampla, dopamina cea mai cunoscuta, nu e singura, dar in principal asta. Deci pentru cineva care nu cunoaste – bine, nu e cazul meu ca nu cunosc foarte bine – dar pentru cineva care cunoaste Sfintii Parinti, stie foarte bine ca pacatul este o forma de placere distorsionata care il tine pe om acolo, genereaza adictie si pacatul este cu atat mai mare cu cat genereaza o adictie mai mare. Si deci in aceasta definitie avem drogurile ca pacat, pot sa fie jocurile pe calculator ca si pacat, adictia de ecrane, celular ca si pacat, adictia de internet ca si pacat si asa mai departe. Si atunci, pe baza acestui principiu, se poate aplica si terapia corespunzatoare.

Credinta

Reporter: 

  Trebuie sa ai multa sau trebuie un om sa aiba multa credinta in Dumnezeu ca sa poata depasi aceste forte magnetice de care vorbeati?

Parintele Teologos: 

  Deci vorbim de forta magnetica – este foarte buna analogia pentru ca are ecou in cotidian. E nevoie de o forta cel putin egala ca valoare si de sens contrar. Adica este vorba de altcineva care sa traga sa traga si asta nu poate sa fie altcineva decat credinta in Dumnezeu.

  Adica decat trairea acestui tel, cum spuneam, aceasta perfectiune personala si vesnica adica Dumnezeu ca mai, da, intr-adevar are rost sa ma lupt cu adictia de droguri, cu adictia de jocuri pe calculator, cu adictia de internet, are rost sa ma lupt pentru ca pe mine intr-adevar ma asteapta un tel. Si telul asta cred ca pot sa-l ajung pentru ca am simtit in viata mea pe Dumnezeu, L-am simtit, atunci pot sa ies de acolo.

Tehnologia ca expresie a pacatului

Reporter: 

  Inainte de a veni pe Sfantul Munte si de a imbratisa calugaria, preotia, ati fost ati lucrat in tehnologie, ati avut de tangente cu varful tehnologiei. Iata, tehnologia evolueaza. De atunci si pana acum, a evoluat foarte mult si cu fiecare zi practic evolueaza foarte mult. Chiar o folositi si dumneavoastra pentru a promova credinta si religia. Cum credeti ca ar trebui sa fie relatia noastra a oamenilor cu tehnologia?

Pentru ca, repet, cel putin in aceste zile a atins niste culmi care pe unii ne inspaimanta. Chiar oameni mari de stiinta si oameni potenti financiar am vazut facand un apel la a tempera putin situatia pentru ca deja lucrurile au luat un vant foarte foarte mare.

Parintele Teologos: 

  Da foarte probabil te referi la inteligenta artificiala aici.

Reporter: 

In primul rand.

Parintele Teologos: 

  Da, asa este. Din pacate, tehnologia este o expresie a noastra, adica a pacatului din noi, a distorsiunii din noi si tehnologia este un amplificator. Deci daca ar fi un amplificator al credintei, al faptei bune, al exemplului bun si asa mai departe, da as fi total pentru tehnologie. Dar datorita faptului ca tehnologia este un amplificator mai degraba al patimilor, al magicului si mai ales, inteligenta artificiala este de fapt o potentare a magicului, a unei personalitati umane distorsionate.

Omul si iubirea

  Omul este capital, de ce? Pentru capacitatea lui de iubire, nu atat pentru informatiile pe care le detine. Inteligenta artificiala mimeaza modul de raspundere si de cognitie a unui om, dar n-are iubire. Asta este distructiv. Eu cunosc oameni care dupa un prim avant, un prim entuziasm pe taramul inteligentei artificiale devin foarte depresivi. De ce? Pentru ca entuziasmul la generat wow ca asta imi raspunde ca un om si imi da multe informatii.

  Da, dar problema omului nu sunt informatiile, ci este, cum spuneam, capacitatea de iubire care acolo nu se vede. Dincolo de asta, cum spuneam, toata tehnologia de astazi a depasit demult pragul utilului si a intrat in pragul placerii.

Algoritmii de IA

  Vedem asta pe toate retelele sociale, in principal, tiktok care este cea mai agresiva dintre toate. Algoritmii de recomandare din spate, care se bazeaza pe inteligenta artificiala sunt profilati pe maximizarea placerii. Adica pe tiktok ai un filmulet de 30 de secunde. Ce sa-ti ofere? Ce continut sa-ti ofere asta? Nu iti ofera, dar iti ofera foarte multa placere. Si dupa cum se stie, e cunoscuta treaba asta ca tiktok iti ia datele din celular nu atat ca sa ti le fure – si ce sa faca cu ele? – ci ca sa te profileze.

  Sa te profileze si acesti algoritmi sunt foarte bine antrenati astfel incat sa te profileze si sa te tina rob acolo. Te tine rob acolo si atunci tu ore in sir scrollezi, defilezi pe celularul respectiv, esti lipit acolo si, mai ales, ca asta, datorita faptului ca din punct de vedere chimic este aceeasi reactie chimica care se intampla in creier ca si in cazul drogurilor, exact acelasi puseu de dopamina este, tanarul, omul este de fapt drogat pe tema asta. Si omul deci isi pierde capacitatea de concentrare, gandeste masiv paralel si haotic, are deficit de atentie si nu mai poate sa faca nimic in viata pentru ca este lipit acolo.

  Deci tehnologia in sine este buna sau hai sa zic neutra, modul in care este folosita este foarte foarte discutabil daca nu foarte rau, datorita patimilor, pacatului – si al celor care proiecteaza tehnologia si mai ales interfetele de utilizator si al nostru care folosim tehnologia.

Ne vindecam prin iubire. Rolul rugaciunii

  Terapeutica aici, ca tot veni vorba, este iubirea, este indreptarea catre Dumnezeu. Sau direct – asta este dificil, dar trebuie facut prin rugaciune, printr-un program duhovnicesc zilnic, prin post, post de celular, post de tehnologie si mai ales, prin persoana.

Reporter: 

  Ati mentionat cateva metode printre care rugaciunea. Este rugaciunea importanta? Si poate fi adaptata – ca tot vorbim despre vremurile moderne – la viata cotidiana care este intr-o dinamica poate cum n-a fost niciodata pana acum?

Parintele Teologos: 

  Asa este. Rugaciunea este capitala, de ce? Pentru ca rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Am spus si am insistat si insist si pe site, pe chilieathonita.ro insist de multe ori pe faptul ca Dumnezeu este personal. Ce inseamna ca este Dumnezeu personal? Pe scurt, inseamna ca si El poate sa raspunda si raspunde. Adica este un dialog. Rugaciunea este un dialog. Nu este atat un monolog chiar daca pare ca este un monolog. Este un dialog.

  Si deci in clipa in care Dumnezeu raspunde, omul scapa de singuratate, scapa de anxietate, scapa de nelinistea zilei de maine si atunci omul incepe sa se echilibreze si incepe, cum spuneam, sa scape si de aceste adictii.

  Imposibil te prezis daca vom reusi acest dialog cu Dumnezeu sau, pentru cei care nu cred intr-o forta divina, care ar fi solutia pentru a-si pastra individualitatea in era tehnologiei?

Concluzie si indemnuri

Reporter: 

  Si ca sa incheiem, parinte, daca ar fi sa transmiteti un sfat pentru cei de acasa, pentru cei care se uita acum la noi sau mai multe… o povata. Care credeti ca ar fi cea si sau cele mai importante?

Parintele Teologos: 

  Da. Dumnezeu a facut persoanele sa fie iubite si lucrurile sa fie folosite. Drama noastra astazi este ca ne folosim de persoane si iubim lucrurile. Trebuie sa inversam, adica sa iubim persoanele, sa oferim timp persoanelor si, intai de toate, persoanelor supreme, adica lui Dumnezeu, Sfintei Treimi.

Si sa nu uitam sa iubim, sa nu uitam sa iubim! Sa ne oprim putin din goana asta nebuna, nebuna, nebuna. Hai, sa oprim verbul a face si sa ne ocupam mai mult de verbul a fi! Pana si Shakespeare, prin gura unuia din personajele lui celebre, Hamlet, a spus „a fi sau a nu fi? asta este intrebarea”. A fi sau a nu fi iubitor – asta este intrebarea.

Pentru ca iadul, dupa cum spunea de Dostoievski este singuratatea vesnica, imposibilitatea de a iubi. Fratilor orice ar fi, cu orice jertfa, trebuie sa iubiti. Hristos a inviat!

sursa:chilieathonita.ro

Zis-a DOMNUL IISUS: - EU cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.

   Si usile fiind incuiate acolo unde ucenicii erau adunati de frica Iudeilor, a venit DOMNUL IISUS si a stat in mijloc si le-a zis:

- PACE VOUA!

†

  Deci, fiind seara in acea zi de’ntai a saptamanii (duminica), si usile fiind incuiate acolo unde ucenicii erau adunati de frica Iudeilor, a venit DOMNUL IISUS si a stat in mijloc si le-a zis:

Pace voua!

  Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s’au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul. Atunci DOMNUL IISUS le-a zis iarasi:

Pace voua! Asa cum Tatal M’a trimis pe Mine, tot astfel si Eu va trimit pe voi.

 Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis:

Luati Duh Sfant! Carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta. Carora le veti tine, tinute vor fi.

  Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamanul, nu era cu ei cand a venit DOMNUL IISUS. Deci i-au zis ceilalti ucenici:

L-am vazut pe Domnul!

 Dar el le-a zis:

  Daca nu voi vedea eu in mainile Lui semnul cuielor si daca nu-mi voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu-mi voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede.

 Si, dupa opt zile, ucenicii Sai erau iarasi inlauntru, si Toma impreuna cu ei. Si a venit DOMNUL IISUS, usile fiind incuiate, si a stat in mijloc si a zis:

PACE VOUA!

Apoi i-a zis lui Toma:

Adu-ti degetul tau incoace; si vezi mainile Mele si adu-ti mana ta si pune-o in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios!

 Raspunzand Toma, I-a zis:

Domnul meu si Dumnezeul meu!

DOMNUL  IISUS i-a zis:

Pentru ca M’ai vazut, ai crezut, fericiti cei ce au crezut fara sa fi vazut!

  Si inca multe alte minuni a facut DOMNUL IISUS in fata ucenicilor Sai, care nu sunt scrise in cartea aceasta. Iar acestea s’au scris, pentru ca voi sa credeti ca DOMNUL IISUS este HRISTOS, FIUL lui DUMNEZEU, si, crezand, viata sa aveti intru numele Lui.

Sfanta evanghelie dupa Ioan
Capitolul 20: 19-31

Zis-a DOMNUL IISUS: 

EU cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.

  Iar cei unsprezece ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le-a poruncit Domnul IISUS, si vazandu-L, I s’au inchinat, iar unii s’au indoit.

Si apropiindu-Se DOMNUL IISUS, le-a grait, zicand:

Datu-Mi-s’a toata puterea in cer si pe pamant. Drept aceea, mergeti si invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,  invatandu-le sa pazeasca toate cate v’am poruncit Eu voua. Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.

Sfanta evanghelie dupa Matei
Capitolul 28:  16-20

~❇~~†~~❇~

~❇~

Sfantul Apostol TOMA, nu trebuie numit necredincios.

 

  Sf. Apostol TOMA, nu a negat dumnezeirea lui Hristos. E adevarat ca atunci cand ceilalti Apostoli i-au marturist ca Hristos a inviat ("Am vazut pe Domnul"), el le-a spus: "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (Ioan. 20: 25). Acest "daca" arata ca nu era impietrit la inima, ca nu era asemeni fariseilor. Daca s-ar fi asemanat acestora, el ar fi grait: "Orice mi-ati spune, eu nu voi crede".

  Sf. Ap. Toma nu L-a vazut pe DOMNUL HRISTOS ca fiind un simplu om, o persoana care de vreme ce a murit, nu se mai poate ridica din moarte. El doar s-a indoit. Iar Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca el nu se indoieste de faptul ca HRISTOS a inviat, ci de faptul ca El se mai poate afla dupa invierea Sa intr-un trup vizibil.

  Iar daca nu am da crezare cuvintelor Sfantului Chiril, si am spune ca Sf. Ap. Toma s-a indoit de invierea Domnului, e bine sa precizam ca nu doar el s-a indoit. Cand femeile mironosite au vazut piatra ridicata de la mormantul Sau, nu s-au gandit ca Hristos a inviat, ci au spus:

Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus (Ioan 20, 2)

Apostolii, dupa ce au primit marturisirea Mariei Magdalena;

auzind ca este viu si ca a fost vazut de ea, n-au crezut (Marcu 16: 11)

  Apostolul Toma nu este singurul care a dorit o dovada concreta. Sa ne amintim ca Sf. Petru si Ioan nu se multumesc cu vestirea femeilor mironosite, ci au alergat la mormant si au vazut "giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusa impreuna cu giulgiurile, ci infasurata, la o parte, intr-un loc. Atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise intai la mormant, si a vazut si a crezut" (Ioan 20, 6-8).

  Daca duminica seara, in ziua Invierii Domnului, Mantuitorul nu ar fi avut initiativa de a le arata celor zece ucenici semnele rastignirii Sale, cu siguranta si acestia s-ar fi aratat indoielnici. Pentru ca Sf. Toma nu s-a bucurat de gestul Mantuitorului - aratarea semnele cuielor din palme si semnul din coasta Sa, locul in care a fost impuns cu sulita, Hristos Se arata din nou si il chema pe Toma sa vada trupul Sau si sa creada ca a inviat cu un trup care nu a fost desfiintat prin Inviere. Dupa opt zile, cand Se arata din nou Apostolilor, ii spune lui Toma: 

Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios. (Ioan 20, 27)

  Scriptura nu ne spune daca Toma a atins trupul Domnului. Dar cantarile Bisericii din a doua saptamana de dupa Pasti ne vestesc ca Sfantul Apostol Toma a pipait coasta Mantuitorului: 

  Cine a pazit mana ucenicului nearsa, cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipai osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce s-a pipait. Caci, daca n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipai patimile care au zguduit si cele de sus si cele de jos?

 Asadar, Apostol Toma a implinit ceea ce i-a zis Hristos - "pipaie", s-a incredintat prin atingere: 

Domnul meu si Dumnezeul meu (Ioan 10: 28)

  Deci nu Apostolul Toma este necredincios, ci necredinciosi suntem noi pentru ca nu ne incredem in marturisirea lui: 

Domnul meu si Dumnezeul meu (Ioan 10, 28)

  Faptul ca Toma Il atinge, arata ca din unirea cu El vine adevarata cunoastere. Cu siguranta sunt si astazi multe persoane care Ii cer dovezi lui Dumnezeu, Ii cer sa Se arate. Dar daca Dumnezeu le-ar arata semne, ar ramane in continuare exterior. Ori Dumnezeu vrea unire. Pentru crestini, Hristos cel Inviat nu este o simpla informatie istorica, este o persoana care ne cheama la unire. Apostolul Toma este invitatia de a depasi masura firii. Cum? Impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului. Asa vom ajunge sa ne iubim vrajmasii, sa-i binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc si sa ne rugam pentru cei ce ne vatama si ne prigonesc. Numai impartasindu-ne putem spune ca Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile.
sursa:crestinortodox.ro

Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

   Miracolul Marturisiri - Taina Spovedaniei

†

 

   Taina Spovedaniei ca mijloc de vindecare sufleteasca si apropiere de Dumnezeu intr-o lume declinata.

 Atunci cand vorbim despre marturisire, trebuie sa intelegem prin aceasta, mai presus decat orice altceva, Taina Pocaintei. Spovedania este una dintre cele mai mari Taine care ni s-au dat; un binecuvantat dar, marturisit de insusi Mantuitorul Iisus Hristos, dupa invierea Sa, prin urmatoarele cuvinte adresate ucenicilor: 

Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23)

Toate Tainele sunt inalte, nespus de adanci; toate Tainele ne unesc cu Dumnezeu, ne fac partasi la o noua viata, viata vesnica, ne dau o noua perspectiva duhovniceasca, plina de sfintenie. Astfel, ele ne deschid un univers extraordinar, de neatins. De aici si numirea de ,,taina” - lucru greu de inteles pentru mintea omeneasca. Taina atinge, intru intuneric, inima celui care s-a deschis catre ea. Taina Pocaintei cere insa nevointa; iar aceasta inseamna curatia inimii omului, nevoia de pocainta. Iar pocainta este un lucru extraordinar.

Orice Taina cere omului sa se indrepte catre Dumnezeu. Orice Taina cere faptuire duhovniceasca; la Taina Marturisirii aceasta se cere insa la modul cel mai inalt. Aici omul trebuie sa se pocaiasca, sa ia aminte la sine insusi, sa doreasca sa se schimbe, sa se nasca din nou.

In timpurile noastre, Taina Pocaintei a devenit greu de inteles de catre toti, chiar daca ne este cunoscut tuturor ca spovedania are ca tel curatirea constiintei pacatosului care se caieste. Toate acestea ne sunt destul de clare. In realitate, doar teoria ne este limpede. In fapt insa, foarte rar intalnim un om care ar putea sa ne explice asa cum ar trebui sa decurga spovedania si cum ar trebui sa ne raportam noi la ea. Intelegerea acestei Taine este atat de departe… Si nu doar de cei care se caiesc. Rostul pocaintei nu mai este inteles prea bine nici de catre multi dintre preoti.

Pocainta, ca Taina, este punctul culminant in care duhovnicul se intalneste cu ucenicul sau si prin care el are posibilitatea – si datoria – sa patrunda in cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc; prin aceasta Taina el trebuie sa-l povatuiasca si sa-l ajute pe om sa se descopere pana la capat, sa se deschida pe sine inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui insusi, fara sa tainuiasca ceva, spre a-si infrange orice rautate, fatarnicie ori dorinta rusinoasa fata de anumite lucruri, de a le tainui. Si in momentul unei asemenea deschideri, desavarsite si irepetabile, care, desigur, presupune o incredere maxima, preotul primeste posibilitatea sa indrume sufletul celui ce se pocaieste; caci omul care se caieste vine si isi incredinteaza sufletul in mainile duhovnicului.

Patimile

Radacinile pacatoase, dupa cum ne invata Sfintii Parinti, sunt patimile. 

Da, pacatul savarsit de tine este foarte greu. Insa important nu este doar sa te caiesti de acest pacat, de aceasta fapta ori greseala savarsita, ci mult mai important este sa ajungi la pocainta pentru patima care a nascut ori naste permanent acest pacat, si care pentru tine a devenit o boala primejdioasa. Trebuie sa intelegi ca tocmai aceasta patima trebuie sa o dezradacinezi din inima ta, pentru ca astfel sa-ti schimbi sufletul, sa-ti schimbi viata. Tu te vei putea apropia de Dumnezeu doar atunci cand in viata ta duhovniceasca savarsesti mai intai aceasta schimbare.

Taina Spovedaniei / documentar

Taina pocaintei are patru faze sau momente distincte:

⋙ Cainta sau parerea de rau pentru pacatele savarsite

⋙ Spovedania sau marturisirea pacatelor catre duhovnic

⋙ Indeplinirea canonului de pocainta (epitimia sau certarea) dat de duhovnic

⋙ Dezlegarea sau iertarea pacatelor, pe care o da Sfantul Duh, prin duhovnic.

 Dintre aceste faze sau trepte, cea dintai e de ordin psihologic, launtric, iar celelalte sunt acte rituale (liturgice), care fac parte din randuiala marturisirii. Ultimele doua (indeplinirea epitimiei si dezlegarea de pacate) se pot inversa ca ordine. In principiu, dezlegarea ar trebui data numai dupa indeplinirea canonului, asa cum se si proceda, de fapt, odinioara; in practica insa, ea se da astazi indata dupa spovedanie, ramanand ca fiecare penitent in parte sa-si indeplineasca epitimia in timp, adica fie inainte, fie dupa impartasire.

⋙ RUGACIUNI INAINTE DE SPOVEDANIE (Randuiala Sfintei Spovedanii)

sursa:crestinortodox.ro si doxologia.ro

  Lumina a venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in DOMNUL IISUS, nu ramana in intuneric.  

†

    Deci cu sase zile inainte de Pastia, DOMNUL IISUS a venit in Betania, unde era Lazar, cel pe care-l inviase din morti. Si I-au facut acolo cina si Marta slujea. Si Lazar era unul dintre cei ce sedeau la masa cu El. Atunci Maria, luand o litrab cu mir de nard curat, de mult pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s’a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Sai – cel care avea sa-L vanda –, a zis:

- De ce nu s’a vandut mirul acesta cu trei sute de dinaric si sa-i fi dat saracilor?

Iar el a zis aceasta nu pentru ca ii era lui grija de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, vamuia ce se punea intr’insa. A zis deci DOMNUL IISUS:

Las-o, ca pentru ziua ingroparii Mele l-a pastrat, ca pe saraci ii aveti pururea cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti pururea.

 Atunci multime mare de Iudei a aflat ca El este acolo si au venit nu numai pentru DOMNUL IISUS, ci sa-l vada si pe Lazar pe care El il inviase din morti. Iar arhiereii au pus la cale ca si pe Lazar sa-l omoare, caci din pricina lui multi dintre Iudei mergeau si credeau in Iisus.

A doua zi, marea multime care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau:

Osana!, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!” si: „Imparatul lui Israel!”

Si DOMNUL IISUS, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris:

 Nu te teme, fiica Sionului! Iata, Imparatul tau vine sezand pe manzul asinei.

Pe acestea ucenicii Sai nu le-au inteles de la’nceput; dar cand S’a preamarit DOMNUL IISUS, atunci si-au adus ei aminte ca acestea pentru El erau scrise si ca pe acestea le-au facut ei pentru Ele.
 

 Drept aceea, multimea care era cu El cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti dadea marturie, de aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut aceasta minune. Atunci fariseii ziceau intre ei: 

 Vedeti ca’ntru nimic nu va este de folos!, iata ca lumea s’a dus dupa el!…

 Si erau niste Elini, din cei ce se suisera la sarbatoare sa se’nchinef. Deci acestia au venit la Filip, care era din Betsaida Galileii, si l-au rugat, zicand: 

 Doamne, vrem sa-L vedem pe DOMNUL IISUS. Filip a venit si i-a spus lui Andrei si Andrei si Filip au venit si I-au spus lui DOMNUL IISUS.
 

 Iar DOMNUL IISUS le-a raspuns, zicand: 

 A venit ceasul ca Fiul Omului sa fie preamarit. Adevar, adevar va spun: - Daca bobul de grau care cade’n pamant nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce roada multa. Cel ce-si iubeste viata, O va pierde; dar cel ce-si uraste viata in lumea aceasta, O va pastra pentru viata vesnicag. Daca-Mi slujeste cineva, sa-Mi urmeze si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca-Mi slujeste cineva, Tatal Meu il va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, si ce voi zice?: - Izbaveste-Ma, Parinte, de ceasul acesta?… Dar Eu pentru aceasta am venit in ceasul acesta! Parinte, preamareste-Ti numele!… Atunci a venit glas din cer, zicand: - L-am si preamarit, si iarasi il voi preamari!

 Iar multimea care sta si care auzise, zicea: 

Tunet a fost!

 Altii ziceau: 

Inger I-a grait!

 DOMNUL IISUS, raspunzand, a zis: 

 Nu pentru Mine a fost glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara. Iar Eu, cand ma voi inalta de pe pamant, pe toti ii voi trage la Mine. Iar pe aceasta o zicea aratand cu ce moarte avea sa moara.

 I-a raspuns deci multimea: 

 Noi am auzit din lege ca Hristosul ramane in veac. Cum de zici tu ca Fiul Omului trebuie sa se inalte? Cine este acesta, Fiul Omului?

 Atunci le-a zis DOMNUL IISUS: 

 Inca putina vreme Lumina este cu voi. Umblati cat aveti Lumina, ca sa nu va cuprinda intunericul. Si cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge. Cat aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii. 

Acestea le-a vorbit DOMNUL IISUS si, plecand, S’a ascuns de ei.
 

 Si cu toate ca atatea minuni a facut El in fata lor, ei tot nu credeau intr’Insul. Ca sa se plineasca cuvantul profetului Isaia, pe care l-a zis: 

Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? Si cui i s’a descoperit bratul Domnului?

 De aceea nu puteau sa creada, ca a mai zis Isaia:

 El ochii lor i-a orbit si inima lor a impietrit-o, pentru ca ei cu ochii sa nu vada si cu inima sa nu’nteleaga, ca nu cumva ei sa-si revina si Eu sa-i vindec.

 Pe acestea le-a zis Isaia cand I-a vazut slava si a grait despre El. Totusi, si dintre capetenii multi au crezut intr’Insul, dar n’o marturiseau din pricina fariseilor, ca sa nu fie izgoniti din sinagoga. Caci ei au iubit slava oamenilor mai mult decat slava lui Dumnezeu.
 

Iar DOMNUL IISUS a strigat si a zis: 

 - Cel ce crede in Mine, nu in Mine crede, ci in Cel ce M’a trimis pe Mine. Si cel ce Ma vede pe Mine Il vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Eu, Lumina am venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric. Si daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, Eu nu-l judec, ca n’am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea.

 Pe cel ce se leapada de Mine si nu primeste cuvintele Mele, are cine sa-l judece, cuvantul pe care Eu l-am grait, acela il va judeca in ziua de apoi, pentru ca Eu nu de la Mine am grait, ci Tatal, Cel ce M’a trimis, El Mi-a poruncit ce sa spun si ce sa graiesc. Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. Asadar, ceea ce graiesc Eu: precum Mi-a spus Mie Tatal, asa graiesc.

Sfanta evanghelie dupa Ioan

Capitolul 12: 1-50 

Pasi spre Inviere - Martea Mare

Dati-i lui DUMNEZEU, cele ce sunt ale lui DUMNEZEU!

   DOMNUL IISUS le-a zis: 

 Dati-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui DUMNEZEU cele ce sunt ale lui DUMNEZEU!

†

 

 Atunci mergand fariseii, au tinut sfat ca sa-L prinda pe El in cuvant. Si au trimis la El pe ucenicii lor, impreuna cu irodianii, zicand: 

 Invatatorule, stim ca esti adevarat si intru adevar inveti calea lui Dumnezeu si nu-ti pasa de nimeni, pentru ca tu nu cauti la fata oamenilor. Spune-ne deci noua: 

 Ce parere ai, se cuvine sa dam dajdie cezarului, sau nu?

 Dar Iisus, cunoscandu-le viclesugul, le-a raspuns: 

 De ce Ma ispititi, fatarnicilor? Aratati-Mi banul dajdiei. 

 Iar ei I-au adus un dinar. Si Iisus le-a zis: 

 Ale cui sunt efigia si inscriptia de pe el?

  Ei au zis: 

 Ale cezarului. 

 Atunci El le-a zis: 

 Dati-i dar cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui DUMNEZEU cele ce sunt ale lui DUMNEZEU! 

Si auzind ei acestea, s’au minunat si lasandu-L, s’au dus.

 In ziua aceea s’au apropiat de El saducheii, cei ce spun ca nu este inviere, si L-au intrebat, zicand: 

 Invatatorule, Moise a zis: - Daca cineva moare fara sa fi avut copii, fratele sau s’o ia de sotie pe femeia lui si sa-i ridice urmas fratelui sau. Dar la noi erau sapte frati si cel dintai s’a insurat si a murit fara sa aiba urmasi, lasand pe femeia sa fratelui sau, asemenea si al doilea, si al treilea, pana la al saptelea si in urma tuturor a murit si femeia. La inviere, deci, a caruia dintre cei sapte va fi femeia? Ca toti au avut-o de sotie.

 Si raspunzand DOMNUL IISUS, le-a zis:

 Rataciti nestiind Scripturile si nici puterea lui Dumnezeu. Ca la inviere nici nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu in cer. Iar despre invierea mortilor, oare n’ati citit ce vi s’a spus voua de Dumnezeu cand zice: - Eu sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob? El nu este Dumnezeul mortilor, ci al viilor.

 Iar multimile, ascultandu-L, erau uimite de invatatura Lui.

 Si a uzind fariseii ca El a inchis gura saducheilor, s’au adunat laolalta si unul din ei, invatator de lege, L-a intrebat ispitindu-L:

 Invatatorule, care este marea porunca in lege? 

 Iar El i-a raspuns: 

 Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si din tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a doua, asemenea acesteia: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. De aceste doua porunci atarna toata legea si profetii.

 Si fiind adunati fariseii, DOMNUL IISUS i-a intrebat, zicand: 

 Ce parere aveti despre Hristos? Al cui fiu este?

 Ei I-au zis: 

Al lui David.

 El le-a zis: 

 Atunci cum se face ca David, in Duh, Il numeste pe El Domn cand spune: - Zis-a Domnul catre Domnul meu: - Sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale? Asadar, daca David Il numeste Domn, cum este El fiu al lui?

 Si nimeni nu putea sa-I raspunda nici un cuvant si din ziua aceea nici n’a mai indraznit cineva sa-L mai intrebe.

 Atunci le-a vorbit DOMNUL IISUS multimilor si ucenicilor Sai, zicand: 

 Pe scaunul lui Moise s’au asezat carturarii si fariseii, deci, pe toate cate va vor spune faceti-le si paziti-le, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei spun, dar nu fac. Ca leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor sa le miste. Si toate faptele lor le fac ca sa fie vazuti de oameni, ca-si latesc filacteriile si-si maresc ciucurii de la poale. Si la ospete le place sa stea in capul mesei, iar in sinagogi pe scaunele cele dintai si sa fie salutati in piete si numiti de oameni «Rabbi». Voi insa sa nu va numiti «rabbi», caci unul este Invatatorul vostru, Hristos, iar voi toti sunteti frati. Si tata al vostru sa nu numiti pe nimeni pe pamant, caci Tatal vostru unul este, Cel din ceruri. Nici invatatori sa nu va numiti, caci Invatatorul vostru unul este, Hristos. Si cel ce este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru. Iar cel ce se va inalta pe sine va fi smerit, si cel ce se va smeri pe sine va fi inaltat.

Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor de dinaintea oamenilor. Ca voi nu intrati, si nici pe cei ce intra nu-i lasati sa intre. Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, Ca mancati casele vaduvelor, facand indelungi rugaciuni de ochii lumii, pentru aceasta mai mare osanda veti luac.

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un prozelit si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei, de doua ori mai mult decat voi.

 Vai voua, calauze oarbe, care spuneti: - De se va jura cineva pe templu, nu-i nimic, dar de se va jura pe aurul templului, se leaga pe sine. Nebuni si orbi! Ce este mai mare: - aurul, sau templul care sfinteste aurul? Si mai spuneti: - De se va jura cineva pe altar, nu-i nimic; Dar de se va jura pe darul de pe el, se leaga pe sine. Nebuni si orbi! - Ce este mai mare: darul, sau altarul care sfinteste darul? Deci, cel ce se jura pe altar, se jura pe el si pe toate cate sunt pe el, iar cel ce se jura pe templu, se jura pe el si pe Cel ce locuieste in el si cel ce se jura pe cer, se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el.

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici!, ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile cele mai grele ale legii: - dreptatea, mila si credinta, pe acestea trebuia sa le faceti, fara ca pe acelea sa le lasati. Calauze oarbe, care strecurati tantarul si inghititi camila!

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, dar inlauntru ele sunt pline de rapire si de ne’nfranare. Fariseu orb! Curata’ntai partea dinlauntru a paharului si a blidului, pentru ca si cea din afara sa fie curata!

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca semanati cu mormintele varuite, care se arata frumoase pe dinafara, dar inlauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe dinafara va aratati drepti oamenilor, dar pe dinlauntru sunteti plini de fatarnicie si faradelege. 

 Vai voua, carturari si farisei fatarnici! Ca voi claditi mormintele profetilor si le impodobiti pe ale dreptilor si ziceti: - Dac’am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n’am fi fost partasi cu ei la sangele profetilor! Asa incat voi insiva marturisiti ca sunteti fii ai celor ce i-au ucis pe profeti. Dar voi ati umplut masura parintilor vostri!

 Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata ca Eu trimit la voi profeti si intelepti si carturari. Dintre ei veti ucide si veti rastigni, dintre ei veti biciui in sinagogile voastre si-i veti prigoni din cetate’n cetate, ca sa vina asupra voastra tot sangele nevinovat ce s’a varsat pe pamant, de la sangele dreptului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ati ucis intre templu si altar. Adevar va graiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta!

 Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeti si-i ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am vrut sa-i adun pe fiii tai asa cum isi aduna closca puii sub aripi, dar voi n’ati vrut. Iata, vi se lasa casa pustie! Ca va spun Eu voua: - De acum nu Ma veti mai vedea pana cand veti zice: - Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!

Sfanta evanghelie dupa Matei
Capitolul 22: 15-46
Capitolul 23: 1-39

Pasi spre Inviere - Lunea Mare

   Preinchipuirea DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS de Fericitul IOSIF cel PREAFRUMOS.

†

 

   Fericitul Iosif cel Cel mai Frumos, una dintre cele mai graitoare figuri ale Vechiului Testament, a avut o inraurire insemnata asupra imnografiei ortodoxe si a invataturii patristice. Desigur, „dumnezeiestii Parinti, care au randuit pe toate bine" au hotarat ca in Lunea Mare, prima zi a Saptamanii Mari, sa ne aducem aminte de acest chip ales al Vechiului Testament. In Sinaxarul zilei citim: 

 In Sfanta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos...

 Condacul zilei, icosul si marimurile pentru praznuirea preainteleptul Iosif dau o stralucire aparte sarbatorii.

Iosif cel PreaFrumos

IOSIF, chip al lui HRISTOS

 Prin intreaga sa viata, Iosif il preinchipuie pe DOMNUL nostru IISUS HRISTOS si Patima Sa. Sunt multe puncte pe care le-am putea sublinia.

 Fratii lui l-au aruncat, din pizma, intr-un put. L-au dezbracat mai inainte si de haina pe care o purta: 

  Cand insa a sosit Iosif la fratii sai, ei au dezbracat pe Iosif de haina cea lunga si aleasa, cu care era imbracat, si l-au luat si l-au aruncat in put (Facerea 37:23-24)

 Tot astfel si fratii lui Hristos: L-au dezbracat si L-au dat pe Mantuitorul la moarte. Asa cum mai apoi Iosif a fost vandut rob in Egipt, si Fiul Omului a fost vandut rob sau, mai degraba, vandut ca cel mai mare raufacator chiar de catre ucenicul Sau, pe care El insusi il chemase la vrednicia apostoleasca. Asa cum Iosif a avut de infruntat o mare ispita din partea femeii lui Putifar si a izbandit s-o biruiasca, caci 

 lasand haina in mainile ei, a fugit si a iesit afara (Facerea 39:12)

tot asa si Hristos a fost ispitit din pricina rautatii omenesti, iar prin Dumnezeirea Sa a biruit moartea si pe diavolul. L-au dezbracat de haine, L-au omorat, dar prin moartea Sa a biruit stapanirea mortii. Asa cum Iosif, grait de rau, a fost inchis in temnita, si Fiul Omului, clevetit de oameni, a fost dat mortii si S-a pogorat in iad. Iosif a iesit biruitor din temnita, precum si Hristos din iad, facandu-Se imparat al Israilului celui nou.

Domnul a imparatit, intru podoaba S-a imbracat (Psalmi 92:1).

  In virtutea acestor minunate asemanari, Iosif cel preafrumos IL preinchipuie pe Hristos.

Invataturi de folos din viata Fericitului Iosif cel preafrumos.

 

 La inceput, fericitul si inteleptul Iosif a avut parte in viata sa de multe ispite. O ispita urma alteia. Cadeau toate asupra sa precum valurile amenintatoare gata sa-l zdrobeasca. Cum era plin de curatie, ispitele nu-i fusesera date pentru ispasirea pacatelor savarsite in trecut. Dumnezeu isi retrasese pentru o vreme Harul si-l parasise pentru a-l pune la incercare. Si a fost cu adevarat greu incercat.

 Sfantul Maxim Marturisitorul, amintind cele patru feluri de parasire din partea lui Dumnezeu pentru ispitirea noastra si scriind ca „toate felurile sunt mantuitoare si pline de bunatatea si de iubirea de oameni a lui Dumnezeu”, numeste parasirea de care a avut parte Iosif, drept una „spre dovedire”: „Alta spre dovedire, cum este la Iov si Iosif” Si intr-adevar, acest fericit barbat s-a dovedit stalp al intregii intelepciuni.

 Tot astfel si noi suntem de multe ori incercati in viata pentru a ni se face vadita libertatea, de vreme ce viata duhovniceasca inseamna lucrarea lui Dumnezeu si impreuna-lucrarea noastra. In afara libertatii si a cercarii ei, nu exista nimic bun.

 Apoi, Fericitul IOSIF a infruntat ispita venita din partea femeii lui Putifar, care-l tragea spre pacat, aratandu-si barbatia si biruinta mai cu seama in doua feluri. in primul rand, prin simtirea ca Dumnezeu este pretutindeni de fata: 

 Cum dar sa fac eu acest mare rau si sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu? (Facerea 39:9)

 Ca un israelit bun si credincios simtea totdeauna prezenta lui Dumnezeu. In al doilea rand, prin fuga. Si-a lasat haina si a fugit din acel loc al ispitirii. Scrie sfintitul imnograf: 

 A doua Eva afland sarpele pe egipteanca, se nevoia sa impiedice pe Iosif prin cuvinte; dar el, lasandu-si haina, a fugit de pacat. Si, fiind gol, nu s-a rusinat, ca si cel intai-zidit mai inainte de calcarea poruncii.

 Aceasta intelegere vadeste modul ortodox in care trebuie sa infruntam ispitele de care si noi avem parte, mai cu seama pe cele trupesti. Simtirea prezentei lui Dumnezeu poate zadarnici toate atacurile celui viclean. Tot astfel lucreaza si simtirea ca vom fi despartiti in vesnicie de Dumnezeul iubirii: trairea iadului si a osandei vesnice sunt arme eficiente de lupta impotriva celui viclean. De multe ori insa trebuie sa ne si silim pe noi insine, iar uneori chiar sa alegem fuga. O astfel de fuga nu inseamna lasitate, asa cum obisnuiesc oamenii s-o numeasca, ci este barbatie, intelepciune. Aceasta intrucat intelegem bine faptul ca, bazandu-ne doar pe propriile noastre puteri, suntem cu totul slabi si neputinciosi a-l birui pe vrajmasul cel viclean si uneltitor de multe mestesugiri, care isi face prieten in lupta trupul nostru razvratit.

 Egipteanca, adica femeia lui Putifar, a tinut haina lui Iosif, insa in nici un chip nu i-a fost cu putinta sa-l tina si pe Iosif insusi, care a scapat din mainile ei. Referitor la aceasta, Sfantul Maxim Marturisitorul face urmatoarea observatie: la inceput, atrage atentia asupra faptului ca porunca lui Hristos nu este un cuvant de mica insemnatate, ci il ascunde inlauntrul ei pe Hristos, iar cum Hristos este nedespartit de Tatal si de Duhul Sfant, de aceea inlauntrul poruncilor Se ascunde totdeauna in chip tainic Sfanta Treime. Cuvintele poruncilor sunt acoperaminte, adica vesminte ale Cuvantului. Cand omul ajunge sa-si curateasca mintea si trece dincolo de aceste valuri, il vede atunci, pe cat ii este cu putinta, pe Cuvantul Care i-L arata pe Tatal.

 De aceea, cel ce doreste sa vina la partasia cu Dumnezeu nu trebuie sa ramana la cuvinte si, astfel, sa lase sa-i scape Cuvantul, asa cum s-a intamplat cu egipteanca, care a ramas cu hainele, in vreme ce Iosif i-a scapat. 

 De aceea e de trebuinta ca cel ce cauta cu evlavie pe Dumnezeu sa nu fie retinut de nici o litera, ca nu cumva sa primeasca in locul lui Dumnezeu cele din jurul lui Dumnezeu, adica sa imbratiseze in chip gresit, fara sa-si dea seama, in locul Cuvantului literele Scripturii. Caci Cuvantul scapa mintii, care crede ca prin valuri a prins pe Cuvantul cel netrupesc, asa cum Egipteanca n-a apucat pe Iosif, ci vesmintele lui.

 In acord cu intreaga invatatura a Sfintilor Parinti, Sfantul Maxim arata aici ca trebuie sa inaintam catre vederea Cuvantului Care Se ascunde indaratul cuvintelor Scripturii.

 Nu este de ajuns numai studiul cel din afara al Scripturii, nici memorarea unor pasaje din cuprinsul ei. Toti ereticii fac aceasta. Pentru a putea ajunge sa cuprindem duhul Scripturii trebuie sa traim viata cea tainica a Bisericii Ortodoxe, trebuie sa ajungem, adica, la teoria, la contemplatie, vederea-lui-Dumnezeu. Aceasta intrucat, potrivit Sfintilor Parinti, adevarata cunoastere a Scripturilor este contemplare, vedere («decupla»). Iar aceasta vedere sau luminarea mintii este urmare a curatirii inimii de patimi.

 Fara urmarea parcursului ortodox de tamaduire, omul nu poate fi hranit de cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu si nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Va tine vesmintele, dar nu si pe Cuvantul. Va ramane cu valurile care-L acopera, dar nu si cu Dumnezeul Cel Viu.

 De asemenea, Iosif, singur si gol, dupa ce si-a lepadat hainele, a izbandit sa scape de ispita si sa devina „conducator drept si impartitor de grane". Cuviosul Nil Ascetul, vorbind despre greutatile pe care ni le pricinuiesc in viata duhovniceasca detinerea multor bunuri materiale, scrie ca daca vrem sa sporim, trebuie sa ne dezbaram de bunurile materiale. „Pentru ca", scrie Sfantul Nil, „cel gol e greu de prins, sau chiar cu neputinta de prins de cei ce ii intind curse. Daca Iosif ar fi fost gol, n-ar fi avut de ce sa-l prinda Egipteanca, pentru ca spune dumnezeiescul cuvant ca l-a prins de vesmintele lui, zicandu-i: «culca-te cu mine!» Iar vesmintele sunt lucrurile trupesti, prin care prinzand placerea pe cineva il atrage la ea.  Asa cum atletii intra goi in stadionul de lupta, si asa cum diavolul insusi este gol, tot astfel, spune Sfantul Nil:  Sa ne dezbracam deci, rogu-va, de toate, caci vrajmasul ne asteapta la lupta gol.

Desigur, acest indemn se adreseaza indeosebi monahilor, care trebuie sa se lepede de toate pentru a urma viata cea monahiceasca. Iar cand spunem toate, intelegem orice bogatie, materiala sau duhovniceasca. Aceasta intrucat, daca monahul se leapada de bogatia materiala, dar pastreaza asa-numita bogatie intelectuala (simtul inteligentei, al capacitatii etc.), nu poate sa se supuna Parintilor duhovnicesti si, prin urmare, nu se poate mantui.

 La masura cuvenita, aceasta se poate intampla insa cu toti crestinii, in sensul ca nu trebuie sa se alipeasca de bunurile materiale si nu trebuie sa astepte prin acestea sporirea, fiindca astfel ajung la o forma de idolatrie. Traiesc, fara sa inteleaga, un fel de fetisism.

 Din pacate, observam in epoca noastra ca multi vor sa traiasca crestineste, sa urmeze simplitatea poruncii evanghelice, dar sunt legati prin bunurile materiale pe care le au. Cautam mereu sa ne sporim bunurile si traim cu o mentalitate capitalista, care la temelia ei este idolatra. Dam prilej oricarei egiptence sa ne tina legati de pamant. Si atunci numai o minune poate sa ne izbaveasca de aceasta stapanire tiranica.

 Fie ca INTELEPTUL si PREAFRUMOSUL IOSIF, care IL PreInchipuieste pe HRISTOS, sa ni se faca pilda de urmat, ca si noi sa ducem viata cea intru HRISTOS, sa ne facem robii lui Hristos, si atunci, ca toti atletii duhovnicesit, vom fi proslaviti,caci:

Dumnezeu da slugilor Sale cununa nestricacioasa!

Sa pasim impreuna cu Mantuitorul Hristos pe drumul ce duce spre Golgota

sursa:crestinortodox.ro

sursa foto:imgur.com 

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea 1

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 2-a

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 3-a

Film: viata FERICITULUI IOSIF cel PREAFRUMOS - Partea  a 4-a

   Oile Mele glasul Meu il asculta, si Eu le cunosc si ele Ma urmeaza...

†

  

 Graita, Domnul Iisus Hristos:

 Adevar, adevar va spun: Eu sunt usa oilor. Toti cati au venit mai inainte de Mine sunt furi si talhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla. Furul nu vine decat sa fure si sa’njunghie si sa piarda. Eu am venit ca viata sa aiba, si din belsug s’o aiba.

 Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun, sufletul sau si-l punec pentru oi.  Dar simbriasul si cel ce nu este pastor si cel ce nu este stapan al oilor vede lupul venind si lasa oile si fuge; si lupul le rapeste si le risipeste.  Iar simbriasul fuge, fiindca simbrias este, si nu de oi ii este lui aminte.  Eu sunt Pastorul cel bun, si Mi le cunosc pe ale Mele si ale Mele Ma cunosc pe Mine. Asa cum Tatal Ma cunoaste pe Mine, tot asa Il cunosc Eu pe Tatal. Si viata Mea Mi-o pun pentru oi. Si alte oi am, care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc; si glasul Mi-l vor auzi, si va fi o turma si un pastor. De aceea Ma iubeste Tatal, ca Eu viata Mi-o pun, pentru ca iarasi s’o iau. Nimeni n’o ia de la Mine, ci Eu Insumi o pun. Putere am ca s’o pun si putere am ca iarasi s’o iau. Aceasta porunca am primit-o de la Tatal Meu.

 Dezbinare s’a facut iar intre Iudei din pricina acestor cuvinte. Si multi dintre ei ziceau: 

Are demon si e nebun; de ce-l ascultati?...

Altii ziceau: 

Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Poate cumva un demon sa deschida ochii orbilor?… 

 Si era atunci la Ierusalim sarbatoarea innoirii templului; si era iarna. Iar Iisus umbla prin templu, in pridvorul lui Solomon. Atunci Iudeii L-au impresurat si-I ziceau: 

 Pana cand o sa scoti sufletul din noi? Daca tu esti Hristosul, spune-ne-o de-a dreptul!

Iisus le-a raspuns: 

 Eu v’am spus, dar voi nu credeti. Lucrurile pe care Eu le fac in numele Tatalui Meu, ele marturisesc despre Mine. Dar voi nu credeti, pentru ca voi nu sunteti din oile Mele. Oile Mele glasul Meu il asculta, si Eu le cunosc si ele Ma urmeaza. Si Eu le dau viata vesnica si ele’n veac nu vor pieri si din mana Mea nimeni nu le va rapi. Tatal Meu, Cel ce Mi le-a dat, este mai mare decat toti, si din mana Tatalui Meu nimeni nu le poate rapi. Eu si Tatal Meu una suntem.

 Atunci Iudeii au luat iarasi pietre ca sa arunce asupra Lui. Iisus le-a raspuns: 

 Multe lucruri bune v’am aratat Eu voua de la Tatal Meu; pentru care din aceste lucruri aruncati cu pietre asupra Mea?

  Iudeii I-au raspuns: 

 Nu pentru lucru bun aruncam noi cu pietre asupra ta, ci pentru blasfemie si pentru ca tu, om fiind, te faci pe tine Dumnezeu. 

 Iisus le-a raspuns: 

 Oare nu este scris in legea voastra: Eu am zis: Sunteti dumnezeif? Daca ea i-a numit dumnezei pe aceia catre care a fost cuvantul lui Dumnezeu – si Scriptura nu poate fi desfiintata – Celui pe Care Tatal L-a sfintit si L-a trimis in lume voi Ii ziceti: Blasfemiezi!, fiindca Eu am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu. Daca Eu nu fac lucrurile Tatalui Meu, sa nu credeti in Mine; dar daca le fac, chiar daca nu credeti in Mine, credeti in lucrurile acestea, ca sa stiti si sa cunoasteti ca Tatal este intru Mine si Eu intru Tatal. 

 Ca urmare, ei din nou cautau sa-L prinda; dar El le-a scapat din mana.

 Si a plecat iarasi dincolo de Iordan, in locul unde Ioan boteza la inceput, si a ramas acolo. Si multi au venit la El si ziceau: 

Ioan n’a facut nici o minune, dar toate cate a spus Ioan despre Acesta au fost adevarate. 

Si acolo multi au crezut intr’Insul.

Sfanta evanghelie dupa Ioan
Capitolul 10: 7-42

⏩ Oile Mele - Pentru cei ce I-am Iubit (Pricesna / versuri)